551 matches
-
Principele nu-l bagă în seamă. Șuieră întretăiat: — Un Claudius! Rudă de sânge cu soția și cu fiul meu adop tiv! Bate cu pumnul în tăblia rotundă a mesei și rostește sacadat: — Cum îți permiți? Trio sesizează amenințarea de-abia voalată. Creierul lui, blo cat într-un spasm dureros, înregistrează mecanic detalii fără nici o noimă. Picioarele în formă de copită de căprioară. Tijele oblice care se încrucișează pentru a putea modifica înălțimea mesei, înde părtând mai mult sau mai puțin suporții
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ca o umbră tăcută și supusă. Dar asta nu e decât o aparență. Își amintește din nou de vorbele legionarilor. Atunci a râs ca un prost, măgulit, deși n-avea de ce. Abia acum înțelege adevăratul sens al amenințării lor, abia voalate. Nu el contează, ci copiii. În ochii tuturor, el nu e decât un instrument folosit pentru a aduce pe lume vlăstare imperiale. Se întoarce din nou spre soție și-i aruncă o privire furi bundă. Cum a fost atât de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a surprins-o În toate. Una dintre fotografii Îi reprezenta fața reflectată În oglindă ca și cînd se machia, fără urmă de timiditate. Un chip conștient de faptul că este privit, cu un zîmbet fluturînd pe gura ușor Întredeschisă, ochii voalați, gînditori, privind visători În zare. M-a mai surprins o fotografie de-a ei În halat de casă transparent; fiind făcută În contra luminii, conturul trupului ei se zărea perfect. Ciudată femeie! Oare EL a fotografiat-o sau... ? Trebuie să vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-l urmăream era fratele, și nu soțul... Ai idee ce căuta fratele dumitale Într-un asemenea loc? — Da, dacă-i vorba de M, atunci știu. — Îl cunoșteai pe M? — V-am mai spus de nenumărate ori... afirmă ea cu voce voalată. Oare Își Înăbușea cu bună știință sentimentele sau lucrul În sine nu merita să și le dezvăluie ? Nu uitați că fratele meu a făcut foarte mult pentru soțul meu, Îl ajuta la afaceri. — Vrei să spui că fratele dumitale a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
tot mă aflam în piață, artista din mine a hotărât că e momentul unei cine mai speciale. Lumânări aveam acasă, dar tot lipsea acel quelque chose care să-i taie respirația extraterestrului numărul unu... El nu depășise încă stadiul aluziilor voalate, dar intuiția îmi spunea că asta așteaptă de la mine: să-l uimesc în bucătărie. În timp ce căutam ca bezmetica prin piață, mă gândeam la toate cinele memorabile văzute prin filme, dar nu reușeam să identific nicio variantă accesibilă; într-un târziu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
bucătărie, cu fața spre fereastră, știi, la bucătărie, ferestrele dau spre răsărit, am luat cuțitul de tăiat pâine și am strecurat lama metalică între paginile cărții. În timp ce povestea, Nina avea figura toată transfigurată, pleoapele roșiatice plecate, buzele foarte voluntare, glasul voalat, gesticula cu mâinile ei cu degete subțiri, cu unghiile tăiate din carne, mișcându-se foarte sugestiv, un dans extrem de bine executat. Am deschis cartea, continuă și respiră greu ca după un urcuș și am citit cu glas tare, pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și nu reușea să reintre în normal. Alexe se instalase familiar pe canapea, găsise o scoică mare, și-o așezase la îndemână și tocmai își aprindea o țigară. E chiar drăguț aici la ea, Nik, se auzi din nou vocea voalată a Ninei. Alexe plecă fruntea în semn de aprobare, scutură scrumul în scoică și o privi pe Carmina cu toată seriozitatea, cu ochii lui duri-albaștri. O trecere profundă printr-o operă ca aceea a domnului X este nu numai necesară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să-i provoace scârbă. Astfel, este obligat să dezvolte strategii pentru a preveni pierderea puterii de acelui obiect. În cazul În care contextul banal este dezvăluit, riscă să devină impotent. Acesta este motivul pentru care fetișistul preferă spațiile Întunecate, circumstanțele voalate, demarcațiile neclare. Seamănă un pic cu un roman polițist: tensiunea se menține pînă când luminile se aprind și soluția e dezvăluită. — Vrei să spui că sexologul e un polițist? Dora avea un ton ironic. — Poate. La acest gând Karp zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o cărticică Învelită În piele neagră pe biroul din camera de zi. În ea Își nota Întâlniri și lucruri pe care le considera demne de a fi cântărite. „Fericirea se află În sănătate și uitare. “ „Secretele trebuie păstrate. “ „Cunoașterea e voalată, Înțelepciunea e descoperită. “ Aceste zicale Îmi aminteau de tapițeriile brodate din casa d-nei Witting, și mi-am dat seama că Încă mi se părea jenant că Dorei Îi plăcea așa ceva. — Măcar știa să păstreze un secret. — Ce vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Și după 1970 publicistica oficială din România nu a abordat și nu a explicat caracterul nedrept al Pactului Ribbontrop - Molotov, lucru de Înțeles de altfel, dar care face și mai demne de apreciat vocile, oricât de timide, care În tonuri voalate, s-au făcut totuși auzite În legătură cu acest subiect. Inexplicabilă și condamnabilă pare a fi Însă tăcerea unor scriitori și istorici care, abordând teme generale naționale, nu numai că nu amintesc de teritoriile ocupate, ci fac chiar unele recomandări de a
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
acesta se exprimă atât în fața lui Dumnezeu, cât și a Bisericii din care facem cu toții parte. Am afirmat acestea convins fiind că nu puteam face tot ceea ce puteam să fac dacă aș fi fost liber"107. Ambiguitatea rezultă din ocolirea voalată a unui răspuns concret. Vorbește despre libertate în general, pentru ca apoi să spună un lucru arhicunoscut de toți: că nu puteai face ceea ce ai fi vrut să faci, însă aceasta nu poate duce la un sentiment de vinovăție, ci cel
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
Veseli toți, trăindu-și bucuria de a fi, grupul lor, angajați la un ziar, puneau la cale noi polemici, în special cu același ziar Porunca vremii, râzând, citând pasagii tari care trecuseră prin cenzură, furia celui cu care polemizau; temerea voalată a lui Untaru că ar putea-o păți, stârnind ironiile răsucite ale celui care avea un ascendent asupra tuturor, Geo Dumitrescu. Grasul se uită la ceas, stârnind proteste. Să stea, unde se grăbea așa? El le spuse cu un glas
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
scris, cu dese anticipări și reluări ale unor episoade ce apar ca din nimic, reprezintă un triumf al povestitorului. Remarcabilă este reținerea acestuia, care își subliniază prezența mai mult prin tăcere, prin ironia discretă, aproape imperceptibilă, prin ingineria textuală fină, voalată și de efect. Impresia finală este că prozatorul nu vrea să facă postmodernism (deși posedă o virtuozitate reală, uneori exersată în chip demonstrativ), ci că s-a născut postmodern, privind lucrurile prin pânza diafană a propriei științe textuale. Există o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
subîntind textura acestei cărți: unul eminamente concis, ironic, implicit eseistic, altul (probabil, mai seducător) preponderent baroc, metaforic, implicit artistic. Acest fapt este, și el, menit a oglindi esența gândirii nipone, informate simultan de un realism lucid și de un lirism voalat, de raționalitate cvasi-științifică și de empatie estetică. Pentru a păstra particularitățile stilistice ale fiecăruia dintre noi doi, precum și pentru a potența diferențele de poziție auctorială, am menținut formula de adresare la persoana I singular (doar secțiunile introductivă și conclusivă sunt
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
o provocaseră valurile lui de vorbe spuse cu un debit egal și neobosit, asemănător cu valurile mării al căror plesnet de bici răzbătea până la ele, apelând la pilde și continuând să le spună și pe acestea cu același timbru ușor voalat, încât au crezut și au fost convinse că nu sunt numai vorbe de dragul vorbelor și nici nu urmărea ceva amețindu-le cu cuvinte ce izbucneau dintr-o vigoare stăpânită și nici nu era o boală, ci ar fi putut fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Sorin Șerban, economistul cu brioșă pronunțată și ticuri verbale. Mihai Marinescu, căruia îi ziceau Meme, arogant ca întotdeauna, ridicând sprâncenele pe deasupra ochelarilor cu ramă groasă când te privea, de parcă ar fi fost un chin să răspundă cu glasul său ușor voalat, extrem de inteligent, știindu-și valoarea, direct, brutal, rău dintr-un complex nemărturisit nici lui însuși, chiar violent, înecându-și violența în băutura care-l făcea să-și fluture mâinile lungi, ca rupte, sau să le înnoade în jurul trupurilor femeilor, strângându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spunea și Ioanei Sandi, nu zilnic și în orice caz numai seara, pentru că în cele mai multe zile ar fi fost imposibil s-o vadă în primele două sau trei ore când se întorcea de la serviciu. Îi declara mereu, cu vocea ușor voalată, că este atât de obosită, încât îi e imposibil să facă vreun lucru dacă nu doarme mai întâi. Probabil nemărturisită, mai era și o mare nemulțumire, neîncrederea ei că ar fi capabilă să facă altceva decât serviciul în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fel și nu vor decât să fie mulțumite în pat, iar experiența populară zice că un cui pe altul îl scoate. Victor Ciobanu încerca să explice. Sultana Ștefănescu a înțeles că disperarea lui ei i se adresează, într-o formă voalată și surprinzător necontrolabilă, explicațiile au fost inutile și a făcut o criză. Părinții lui, care aflau prima oară mai mult despre el, s-au întristat și au suferit. Toți ceilalți nu știau nimic și nu înțelegeau. Dar era vizibil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
doar femeie. O să aleg aceste picături transparente de sânge sau... de noroc. PAGINĂ NOUĂ 5 Cometa ajunsese în apogeul strălucirii sale pe cerul Bucureștiului când, pe o uliță din spatele domeniului consular francez, opri o sanie din care coborî o femeie voalată. Lăsă sania să plece, apoi se strecură repede pe ușa unui mic pavilion. Valetul o conduse până la etaj, urcând scara pe jumătate întors spre ea și luminându-i treptele cu sfeșnicul ridicat. În mai multe rânduri, femeia se simți „furată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
comte? ― Cum, ce? Femeia, desigur! Începusem să cred că ai uitat și de ea și de mine. A venit? Cum arată? ― Nu știu, monsieur le comte! ― Asta-i culmea! Ce vrei să spui? ― Îmi pare rău, dar madame este complet voalată. N-am reușit să văd, ci doar să întrezăresc. ― Bine, bine! Și?... Spune o dată! Vezi că nu mai am timp de pierdut! Femeia aia mă așteaptă. Julien savura nerăbdarea stăpânului și ținea să îl enerveze. Chestia asta îi reușea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
face de le nimerește?” Nu găsi răspunsul imediat și, înciudat, se prăbuși cu spatele întors spre consoarta sa, adormind pe loc. 2. În acealași timp, cuibărită în sania care alerga pe ulițele înzăpezite în ritmul zurgălăilor de la urechile cailor, femeia voalată cugeta la același Julien. „Ce minunată stofă de diplomat! Și, totuși, soarta i-a croit din ea doar o haină de valet. Păcat! Mare păcat! Cu consulul Julien aș fi avut, sunt sigură, un dialog mai mult decât savuros.” PAGINĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
căci adresase un îndemn asemănător, dar tăcut, și prințului. După câteva ore bune în care își rumegase și furia și dezamăgirea, după ce analizase cele mai sumbre perspective pentru etapa următoare, Ledoulx își aminti, în sfârșit, de apropiata întâlnire cu femeia voalată și, ceva mai înviorat, îl chemă pe Julien. Îl rugă să pregătească salonul din pavilion și să aștepte acolo până la sosirea femeii. Valetul îl ascultă politicos, apoi își coborî privirea și tăcu. După câteva minute de așteptare, Ledoulx interveni. ― Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
stăpânului său. PAGINĂ NOUĂ 23 În ultimul timp, prințul primise tot felul de informații, dar încă nu putea să spună cu certitudine dacă femeia zărită de el prin aburii băii undeva, în cuprinsul acelei case, avea vreo legătură cu femeia voalată care ieșea uneori, aproape de miezul nopții, din casa pictorului, ca să intre apoi în pavilionul din spatele consulatului francez, sau cu Marioritza. Omul lui Babic susținea că Marioritza locuia pe o altă stradă. O urmărise atunci când părăsise Bucureștiul. Se despărțise de medic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un moment dat, apoi luase drumul spre Sibiu și trăsese la un han. La lăsarea serii, din același han ieșise doar pictorul care călărise întins până la locuința lui. Când mai era puțin până la miezul nopții, din aceeași locuință ieșise femeia voalată. Omul o urmărise până la pavilion și chiar intrase acolo după ea, pentru că drumul era liber. Privise printr-o crăpătură a ușii. Recunoscuse imediat Frantul și i se păruse că femeia semăna puțin cu Marioritza. Înclina să creadă totuși că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Babic. Nimeni nu știa dacă ea mai locuia sau nu în casa pictorului. Și mai rămâneau încă multe întrebări fără răspuns legate de relația dintre acea femeie și Dante Negro, dintre pictor și Marioritza, dintre aceasta din urmă și femeia voalată. Prințul se afla din nou în atelierul pictorului. De data asta venise însoțit de Mariam. În holul casei, Manuc aruncă o privire spre o anumită ușă, cândva deschisă spre interior. Acum, însă, ușa aceea era închisă. Apăru, în sfârșit, Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]