597 matches
-
simplu, pur, nealterat și limpede ce îl atrăsese și pe romantic spre poezia vechilor greci reprezintă una dintre pietrele de temelie ale poeticii cuvântului reificat, analizată pe larg într-un capitol anterior. Începând muncă dificilă și migăloasa de restaurare a vocabulelor, încercând să redea acestora forță originară, sicilianul a tradus, ca și tânărul Giacomo, fragmente scrise de poeta din Lesbos, în care se pare că ambii se regaseau. Zei, dimprejur cuvinte ușoare, dar nevinovate Numi, intorno parole eteree, mă innocenti cântă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ymnos din textul de origine. În mod similar sunt utilizate adjectivele cupo, celeste, profondo ce fac parte din paletă quasimodiană predilecta și care sunt utilizate chiar și acolo unde nu traduc fidel termenii din limba greacă. Pe de o parte vocabule ce redau universul intim quasimodian sunt frecvente în traduceri: conchiglia, luna, fanciullo, cavallo, ape, miele scoică, luna, copil, cal, albină, miere. Pe de altă parte în creațiile sale originale regăsim elemente ale naturii preferate de poeții melici: vento, acqua, terra
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
amore dragoste (73), cuore inima (73), tempo timp (73). Substantivul terra se distanțează ca principal lexem și este urmat îndeaproape de morte-acqua-notte-amore-cuore-tempo ce constituie, cantitativ, un grup compact în cadrul căruia se va izola binomul moarte dragoste. S-a considerat că vocabulele amore și morte sunt co-ocurente dacă se întâlnesc în aceeași poezie, la distanță de maximum 15 versuri, criteriul rămânând valabil și pentru citatele din Canturi.499 Termenii menționați, precum și câmpurile semantice ale fiecăruia ancorează lexical tema morții și a iubirii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
secol mai tarziu, poetul sicilian simțea, adolescent fiind, apropierea bătrâneții.502 În opera lui Leopardi cuvântul fanciullo însoțește în mai multe contexte binomul amintit, întărind co-ocurența amintită; în Dragoste și moarte, al cărui titlu indică deja faptul că cele două vocabule constituie baza unei teme esențiale în Canturi, moartea este numită bellissima fanciulla copilă-ncântătoare, iar dragostea, îl fanciullo amore preatânăra iubire (v. 10, v. 13). După toate aparențele Quasimodo a preluat de la Leopardi contaminarea motivului copilului și al iluziilor tinereții
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în Canturi Dat fiind că era binecunoscută predilecția autorilor noștri pentru literatură antică, cercetătorii au încercat să identifice în scrierile lor indicii ale latinității și mai cu seamă ale grecității. Bart van der Bossche vorbea în cazul lui Quasimodo despre vocabule ce reprezinta veritabile indicii de grecitate, enumerând adjectivele antico antic, greco grec și siculo șicul.510 Frecvență lor în versurile celor doi a indicat că adjectivul siculo / siciliano, ce în volumele quasimodiene înregistrează doar 3 ocurente, cum era de așteptat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
după cum explică Oreste Macrì) este dublată, în fapt, de o forță centrifuga, prin care sensul acelorași rezonează, firește, în relație cu cele contextuale, trezind în cititor impresia de vastitate, de evanescenta trăsături comune cu poetica leopardiană a vagului. La nivelul vocabulelor, tensiunea perpetua ce se naște la granița dintre caracteristicile semantice individualizante și deschiderea lor către context oferă măsură ambivalentei cuvântului quasimodian, componența definitorie a condeiului sau. În articolul citat în introducerea prezenței cercetări, Mariella Cantelmo sublinia, în alți termeni, aceasta
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
În articolul citat în introducerea prezenței cercetări, Mariella Cantelmo sublinia, în alți termeni, aceasta dublă fațetă a cuvintelor ermeticului, gata să se închidă în duritatea pietrei sau să se transforme în suflu ce dispare că o tresărire a văzduhului.527 Vocabulele au o rezonanță similară cu a celor vagi, leopardiene. Arătând ambiguitatea și lejeritatea ce le caracterizează în poezia sicilianului și subliniind capacitatea lor combinatorie, considerăm că am adus teoriei macriene a cuvântului reificat o completare binevenită, menită să ridice măcar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mare de ocurente (32); în respectivele contexte dihotomia soliditate / evanescenta se poate observa în măiestria cu care autorul a transformat la nivel figurativ cuvântul în piatră sau, dimpotrivă, în aer, vânt sau zăpadă. Jucându-se cu distanță și apropierea dintre vocabule, sicilianul a utilizat enjambamentul că figură de stil predilecta. Reperându-l și în versurile autorului romantic, unde este utilizat cu o frecvență deloc neglijabila, s-a văzut că ambii autori scindează cu precădere grupurile nominale formate dintr-un adjectiv antepus
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
elementelor de legătură; absența articolului face ca substantivele să devină generice: tempo d'api (Sovente una riviera), vento a frugare ginepri (I morți). Nici alegerea figurilor retorice nu este întâmplătoare: chiasmul, antiteza, elipsa, oximoronul, enjambamentul sunt menite să evidențieze fiecare vocabula, să o separe de curgerea strofei și să o ridice din continuum-ul frazei. Ți șo. În te tutta smarrita / alza bellezza i seni, / s'incava ai lombi în soave moto / s'allarga per îl pube timoroso, / e ridiscende în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
interogare asupra raporturilor pe care opera de artă le întreține cu alte opere de artă. Astfel: reprise este metaforic și insistă pe imaginea textului ca pânză, țesătură asupra căreia au loc intervenții "croitoricești" care o înnoiesc mereu. Répétition este o vocabulă hermeneutică. Ea interoghează istoria: ce s-a petrecut între două ocurențe, de același enunț este altul față de prima dată? Réécriture este scriptural și critic (ibidem, 9). Din seria propozițiilor care au înțeles intertextualitatea (din familia comprehensivă a lui Daniel Bilous
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
succesiunii evenimentelor în narațiune. În comparatism, motivul literar este cea mai mică particulă a materialului tematic (Tomașevski apud De Grève: 1995, 20). Segmentul minim al repetării intertex tuale... submultiplii lexiei... Un cuvânt ? Se poate. De pildă, un titlu, un autor, vocabula producătoare (painjiniș). Dar ar fi un submultiplu prea extins, care încă poate fi divizat. Unitatea textuală (sau doar semantică ?) pe care o căutăm are un exponent atât de ridicat, încât repetarea intertextuală este percepută doar ca impresie, effleurement. Apropierea hipotext
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
un motiv literar și traduce un concept filosofic (Eugen Simion). Acest nucleu intertextual, mai mult schopenhauerian decât kantian, trimite la Măndukya Upanișad, conform căreia misterul timpului își află cheia în silaba sacră aum. Fiecare din cele trei litere ale acestei vocabule simple descrie progresiv adâncirea în somn. Silaba sacră închide la un loc trecut, prezent și viitor, precum și tot ce există dincolo de ele. Lumea manifestată și Absolutul nemanifestat coexistă în ea (dualitatea despre care vorbea poemul indic, explicată de Sergiu Al-George
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
poeți, Eminescu și Leopardi, are rolul de a uni pe verticală cele două dimensiuni, microși macrouniversul.[...] Dealul și gardul de spini traduc, la Leopardi, tocmai ideea nepătrunsului eminescian" (Adina Blanariu-Vuković: 95). Autoarea studiului întârzie la fiecare termen semnificativ pentru că dincolo de vocabule este emoția lirică, de care depinde atât de mult lectura eficientă a poemelor. Reținem, spre exemplu, echivalența "sempre"-"mereu", unde "mereu, -ece, merei" (adj., regionalism) înseamnă "care se întinde până departe, întins, vast"; termenul surprinde realitatea absolutului spațial, fapt pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
i-am numi prezențe lexicale exclusive, a căror cartografiere duce la imaginea nodurilor semantice din țesătura textului (dacă ne putem permite pleonasmul). Este vorba despre cuvinte care apar exclusiv în unul din cele patru texte supuse analizei statistic-informatice12. De exemplu, vocabule precum obscur sau afumat găsim numai în Sărmanul Dionis. Vom parcurge câmpul lexical exclusiv marcat de cuvintele care apar numai în nuvela Sărmanul Dionis, stabilind un index. Intenția acestui demers are legătură cu ideea de a profila orizontul de așteptare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lumină neconvingătoare. Între alb și negru, șirul hipertextelor potențează indecizia fotonilor de a lumina o vechime neliniștită și neresemnată a interioarelor de case și de cărți în care Dionis caută refugiu. Sinonimă pentru adăpostul de care Dionis are nevoie este vocabula colț, care împletește semantic o legătură intratextuală (2) vizibilă, fundamentată pe ideea refugiului. În acest caz, se poate vorbi de o pereche intratextuală, nu de o serie (ca și cum am vedea două stele rătăcite în afara oricărei constelații). (S2a)/(S3a) Casa lui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Eminescu: 2011, II, 46)18. În pagina hipertextului se ascund "cântări" hipotextuale pe care nu toți cititorii le intuiesc sau le identifică. Pentru procesul metempsihozei, ca și pentru drumul reeditărilor succesive ale unui intertext, vioara din proza eminesciană amintește de "vocabula producătoare" evocată de Jean Ricardou. Atât în nuvela Sărmanul Dionis, cât și în romanul Geniu pustiu, vioara își dublează intratextual prezența, mai întâi ca instrument muzical, apoi ca metaforă. Nu este întâmplător faptul că aerul cafenelei, pierdute în mireasmă de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
taxinomic al entităților intratextuale. Altfel spus, este cel mai extins intratext. Ideea comună care determină conexiunea hipertext/hipotext poate să se sprijine pe un element lexical vizibil, ceea ce îi conferă caracter explicit. Însă de multe ori în proza emi nesciană vocabula care marchează declicul nu apare (vezi supra), motiv pentru care vom considera intratext ideatic implicit. Două nuvele publicate și una rămasă în manuscris ilustrează intratextul ideatic explicit. (H2a) Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
propriu-zisă să pună în practică ideile din incipit și nuvela să se încheie cu o concluzie afirmativă și un nevăzut Q.E.D.. Intratextualitatea conferă coerență și credibilitate demonstrației. Un exemplu îl constituie ideea pământului contras, imagine plastică, totuși lansată prin vocabule atât de diferite, ca registru semantic, de la ipoteză la demonstrația propriu-zisă. Dacă în incipit lumea era imaginată la dimensiunile unui glonte, în aventura pe lună, pământul s-a făcut mic ca un mărgăritar albastru. De la glonte la mărgăritar, intratextul marchează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a știut foarte bine ortografia sanscrită; 3. transcrierea numelor proprii se realizează corect, sub aspect fonetic, păstrând pronunția originară (Argiuna, în loc de Ardschuna, ulterior Arguna lui Bopp); 4. în ilustrarea subtilităților fonetice din cuvintele sanscrite añga și anka, poetul optează pentru vocabule din limba română elocvente pentru diferența de sonoritate a lui ñ (plâng și vând), renunțând la cele propuse de autorul gramaticii traduse; 5. Eminescu stăpânea principiile formării cuvintelor sanscrite, fapt dovedit în capitolul : Despre rădecini și prefixe. Împrejur; de ex.
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
zdruncinat al omului, părtaș al unei astfel de realități. Prin urmare, s-ar putea spune că varietatea câmpurilor lexicale implicate în acest text contribuie, de fapt, ca un înveliș pentru suflet miezul realității interioare, care contează cu adevărat. Deși banale, vocabulele în mare parte nominale sunt ele însele metafore subversive pentru rănile provocate de comunism. Viața, devenită ea însăși o închisoare comunistă, printre ale cărei zăbrele era greu de pătruns, capătă, astfel, dublă conotație: propaganda forțată, cuprinzând inclusiv cenzura, precum și toate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aluziv, "vorbirea acoperită" ș.a.), atacând pieptiș sau prin învăluire retorica unor scriituri ("tainele strategiei" ș.a.), poetica plurivalentă a narațiunii. Noime fel de fel vor ieși la iveală în urma acestor stăruitoare operațiuni, în cursul cărora sunt capturate și detalii cu miez, vocabule cu semnificativă frecvență, pe ici, pe colo și semnele de punctuație fiind valorificate pentru "elocvența" lor. O disponibilitate specială a percepției o îmboldește pe hermeneută să intuiască interesantă, neobișnuită abordare! "grimasa" unui autor în faptul creației sau să găsească intonația
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
psihologiei sale de inadaptat superior. Drama psihologică a personajului heliadesc se rezolvă printr-un proces de dizolvare a eului într-un model mai înalt, până la pierderea identității reale" (p. 61); Dubla motivare, individuală și colectivă, găsește în umorul negru și vocabula frustă, o supapă psihică pentru prea-plinul nemulțumirii, un mod de a arde suferința și de a educa îndrăzneala ripostei" (p. 118); Numai psihologic se explică acest refugiu al lui Heliade în lumea polifonică a simbolurilor biblice" (p. 143); În ethosul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
zilelor noastre; una în plină ebuliție, despre care mărturiresc deplin și paginile introduse de modestele rânduri ale celui care semnează Ovidiu PECICAN Cluj-Napoca, 8 februarie 2014 1. Studii și eseuri Locuri și nelocuri ale francofoniei Francofonia nu este doar o vocabulă politică, ideologică, instituțional corectă, port-drapel al diversității împotriva unifor mizării globalizante; în orice caz, nu aceste accepțiuni îmi vor reține atenția în continuare. Consider că acest concept este mult mai complex decît o recunoaștem adesea și îl voi aborda, în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și o curiozitate mereu vii. Regăsim în acest roman ceea ce fidelii săi cititori (și nu numai ei, de altfel!) prețuiesc cel mai mult la acest autor rar, acea fulguranță a cuvintelor ce se ciocnesc violent și dau naștere unor noi vocabule, de o frumusețe răvășitoare, acea fantezie liberă și sofisticată, acea punere în frază cu totul aparte, care fac din Grainville, probabil, cel mai surprinzător stilist contemporan al literelor franceze. Nu ușor de digerat, dar cît de reconfortant în peisajul atît
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu atît mai mult să scrie, renunțînd de bună voie la acest "act sinucigaș", cum definea ea scrisul, act pe care l-a purtat pe culmile ambiguității literare, tulbu rîndu-și și rătăcindu-și cititorii cu malițioasă virtuozitate. Moartea e o vocabulă inconsistentă și irelevantă pentru o ființă ce pare definiția însăși a exilului, care și-a petrecut viața apărînd și dispărînd, lăsînd mereu, drept urme de neșters, texte scurte și aspre, ca niște pietricele albe, dar nu precum cele din poveștile
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]