594 matches
-
când răsare luna în gară frunze-nroșite - bunicul și-amintește de-un fost camarad tremur de frunze - câteva raze joacă v-ați ascunselea ziua recoltei - un grăunte de porumb intră-n mușuroi plimbare nocturnă - cam toate frunzele mici felinare focul de vreascuri - în fereastră bunica ascultă toamna ziua recoltei - într-o coșarcă goală un prunc adormit cocori în zare - cu toate gândurile așa departe.. șuierat de tren - ultimul cocor se pierde în albastru parc aglomerat - frunzele se-așează printre cuvinte suflând în
Viorile toamnei by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83681_a_85006]
-
aurii vrăbii gureșe la scalda-n băltoacă - sar stropii fără spor pe penele tot cenușii Căutând printre ramuri în tomberonul cu brazi omul străzii - de pe gard pisica își linge botul sătulă Printre merele și țelina-nghețată piețari așteptând - fumul din vreascuri de brad încălzește trei vrăbii Prin ceața densă stropii arar clipocind - lipăie-n zloata orașului lacustru pași singuratici Sub ploaia rece penelul scăpat în drum - astăzi la școală doar o schiță creionând visul de astă-vară Iar două pete albastre în
Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
forme rotunde/ Ca pământul ce senvârte.” În lupta cu trecerea timpului nu găsește decât o singură armă: „Lăsă-mă să mor acum/ Să nu te mai văd trecând!” Iată și o analiză lucidă, anticipativă „postmortem”. Autorul se vede ajuns din vreascuri și lut, hrană pentru viermi, primind drept moștenire, ca o răsplată, - „o lungă zăbavă”, iar „Pe mucedul locaș/Și în tigva goală cântă/Un singur greieraș.” O viziune, pe undeva, shachesperiană, cu adausul introspectiv și sumbru de lăcaș pustiu, unde
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93053]
-
dispus să cedeze prea ușor intențiilor meșterului. Cu toate acestea, omul nu s-a dat învins. A luat-o de la capăt, cu puteri sporite parcă. Spre ziuă abia, istovit de-a binelea, s-a așezat pe un maldăr de vreascuri. A adormit îndată. Când s-a trezit din acel somn, soarele își strecura razele în atelier. Parcă ar fi vrut să știe ce face Biscornet și dacă opera lui a reușit. Nu, opera tot nu reușise. Legenda spune că, a
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
fost cea a doctorului. Bătrânul care, tăcut, căra găleată după găleată, se oprise să-și aprindă o țigară. Luna lucea sub meri. În mormanul de murdărie răsturnat la o rădăcină, moșneagului i se păru că sclipește ceva ; scociorî cu un vreasc și scoase o linguriță. O șterse în iarbă și de turul pantalonilor. Deși pe loc nu i-a dat importanță, o băgă totuși în buzunar. Când să scoată cârpa cu care, după ce termina treaba, se ștergea pe mâini, bătrânul a
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
noi, vara, când aerul s-a copt ; parcă eram acasă. Am înjghebat un culcuș între tufele de arini. Era senin. Dedesubt apa se încrețea la lumina stelelor. Între plopi, în întuneric, moara tăcea. S-auzeau cum trosnesc pașii gândacilor pe vreascuri ; iarba mă mângâia pe obraz. Către miezul nopții a ieșit luna luminând șesul pe deasupra pâclei. Din frunzișuri coborau paingăni care tremurau în lumină piciorușele de jar. Cracul de apă era iezit cu hatie de nuiele și bolovani ce țineau malurile
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
-Îți amintești Ingrid? Am fost și noi în pădure. Tot la fel de frumoasă era pădurea de la Luncani. Cum cânta el cât îl ținea gura ca să-i răspundă ecoul din pădure, iată că-i ieși în cale piticul numit Cicălitorul, care adună vreascuri uscate. Cum îl zări îl întreba mirat: - Încotro Pălăriosule? - Ziua este atât de frumoasă și veselă încât am plecat la drumeție. - Un pitic nu ar trebui să plece niciodată singur! - Nu cumva ai uitat că azi e zi de lucru
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
fi trebuit să plece singur la drum. - Aș putea trece pe la Pitic cel mic să-l întreb dacă nu dorește să mă însoțească. (gândi piticul cu voce tare) Zis și făcut, Pălăriosul se îndrepta spre Pitic cel mic care tăia vreascuri cu un toporaș și-l rugă să facă o pauză. - Nici gând, trebuie să tai multe vreascuri altfel, Cicălitorul, care și așa nu e mulțumit, o să mă dojenească. Pălăriosul îi propusese să meargă împreună în drumeție, dar acesta, care este
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
dacă nu dorește să mă însoțească. (gândi piticul cu voce tare) Zis și făcut, Pălăriosul se îndrepta spre Pitic cel mic care tăia vreascuri cu un toporaș și-l rugă să facă o pauză. - Nici gând, trebuie să tai multe vreascuri altfel, Cicălitorul, care și așa nu e mulțumit, o să mă dojenească. Pălăriosul îi propusese să meargă împreună în drumeție, dar acesta, care este renumit că-i fricos ca un iepure, refuză de teamă ca ar putea ajunge în pădurea din
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
văd împleticindu-te. Capul sus! Timp pentru somn avem des...” Săniile alunecau ca niște fantome... Lui Iordache Cocoșitu, care mergea chiar în fața lui Hliboceanu, i s-a părut că glasul acestuia s-a frânt dintr-odată, ca și cum ai rupe un vreasc. S-a oprit pentru o clipă, să vadă ce s-a întâmplat de nu-l mai aude pe Hliboceanu. Dar ce să vadă pe întuneric și prin zăpada zburătăcită de viforniță? Și apoi vântul sufla ca o fiară! A rămas
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
de mesteceni argintii ce fremătau în soare. Privi văile până în adâncuri. Pe versantul unui deal din față suia un bărbat pe lângă un car cu boi. Pe versantul opus, ieșind din pădure, urca o bătrână cărând în spinare o legătură de vreascuri. Nu aveau habar unul de celălalt, cu toate că erau foarte aproape. Bătrânul se juca, aproximând timpul și locul unde cei doi urma să se întâlnească. Vru să strige ca un profet, să anunțe evenimentul cu o clipă înainte de producerea lui, dar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
urma să se întâlnească. Vru să strige ca un profet, să anunțe evenimentul cu o clipă înainte de producerea lui, dar era inutil. Rămânea unicul posesor al acestui umil secret. Când țăranul cu carul cu boi întâlni în fine bătrâna cu vreascuri, se opriră față în față și schimbară câteva vorbe. Dar totul părea acum o searbădă reluare a unui eveniment prevăzut și întâmplat deja în mintea Bătrânului. își întoarse privirea în vale, spre un sat intrat în conul de umbră al
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pravilă, asistat de Bătrân singurul enoriaș de ocazie. Obrazul împrumută culoarea zidului, vocea liniștea umbrei, privirea se stinse scăpărând în interior, ruga urcă tremurătoare și umedă pe zidul rece al bisericii, ca o iederă în căutarea luminii. Făcu apoi cu vreascuri focul în vatră, puse la fiert într-un ceaun câțiva pumni de linte, aruncă în foc o mână de cânepă uscată care îmbălsămă aerul și se așeză alături de Bătrân pe o buturugă. Mâncară încet, în tăcere, mestecând îndelung fiecare bob
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
În vremea aceea trăia un om mărunțel pe care toți Îl strigau Moș Arici, nu pentru că ar fi fost bătrân, ci pentru că era adus de spate și privea mereu În pământ. El avea picioarele scurte și ori de câte ori Îl Întâlneai, căra vreascuri și nuiele cu spatele. Ei bine, acel om singuratic auzise de la bunicul său cum că iarba fiarelor ar crește pe stânci, o vezi ușor pe Întuneric, ea scânteind. Mai auzise că deși este veninoasă, ea da puteri miraculoase celui care
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
o prea știu, știu doar că Moș Arici a găsit iarba fiarelor, a rupt un mănunchi pe care l-a pus În traistă. La Întoarcere spre casa se gândi că n-ar fi rău să ia În spate și câteva vreascuri. Cum mergea el liniștit cu gândurile lui, nu și-a dat seama că cineva Îl urmărise În tot timpul acesta. Era fiul cel mic al Zmeului și vroia să-i fure iarba despre care auzise și el, căci dorea să
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
traistă și o mâncă pe toată. Zmeul râse de Moș Arici, cât de mic era și facea pe grozavul. Atunci omulețul nostrum se transformă Într-un animal mic. Zmeul fiind flămând, se bucură gândind că Îl Înghite pe loc, dar vreascurile, nuielele pe care le cărase până atunci Moș Arici În spate se transformaseră În niște țepi ascuțiți care-l Înțepară atât de tare pe Zmeu, că i-a pierit cheful pentru totdeauna să mai sperie drumeții de treabă. ALUNUL Cu
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
cu doar 350 de lei pe lună, alocațiile copiilor, iar când au noroc și sătenii le oferă câte ceva de muncă părinților mai câștigă un ban. Pentru a nu îngheța de frig, copiii merg pe câmp și aduc în brațe câteva vreascuri. Scrisoarea copiilor sărmani către Moș Crăciun Și chiar dacă nu au nimic, micuții nu cer prea multe lucruri de la Moș Crăciun. Vor să primească doar câteva dulciuri, alimente și haine groase.
Ce frumoși sunt copiii care n-au avut niciodată cadouri de Crăciun by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/53776_a_55101]
-
cuptorului îl linge cu vâlvătăi, topind pereții sticloși, când te repezi cu o viteză fantastică direct spre orbirea de dincolo de orbire, spre surzenia față de care surzenia e un zbieret de abator, când protuberante de foc care ard focul ca pe vreascuri uscate izbesc trandafirul negru, foile lui (rinichi și vertebre, amintiri și dorințe, teoreme și zei) se desprind și iau foc înc-o dată, rostogolindu-se înapoi, iar în miezul miezului miezului cupei de trandafir apare sfera de cuarț, indestructibilă, ce poate
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
te poți pune la adăpost de furia unui regiment imperial, bombăni Aloim, care plecă fără să aștepte însă răspuns la această ultimă remarcă. Abatele se adânci în fotoliul său și privi afară spre dimineața mohorâtă. Caisul său era doar un vreasc uscat. Dar chiar și așa, trunchiul lui firav continua să înfrunte vântul rece, de toamnă târzie. Kyrall. Acum avea o destinație. Un punct la fel de bun ca oricare altul, dar ales de Dumnezeu prin stranietatea pe care o lăsase să existe
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
sunt sigur. Fie și numai pentru că îmi vei destăinui secretele tagmei tale. - Nu e mare lucru de aflat, zâmbi Arrus. Tainele noastre sunt mai degrabă un fel de a ne crește prestigiul și a munci ceva mai puțin la adunat vreascuri pentru foc. Cei doi își reluară mersul furișat și ajunseră la destinație abia după câteva ore. Templul era o cavernă imensă în care strălucea o construcție metalică. - Asta e nava cu care au venit primii coloniști pe Kyrall. În ea
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
scăpa din ochi, temându-se să nu facă vreun gest neașteptat și violent, cu consecințe imprevizibile. Ceilalți își strângeau degetele pe amulete și se uitau în jur neliniștiți, cercetând lada descoperită, micul spălător cu o găleată de metal lângă el, vreascurile uscate, sacii cu cereale și așternutul - nimic altceva decât o împletitură din trestie, cu o piele de berbec veche și zdrențuită întinsă peste ea; în sfârșit, pe niște etajere lungi și strâmbe de lemn se vedeau, într-o dezordine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așa. Eu sunt cel mai demn. Ia viața mea! Canzianus, căruia Mandzuk îi legase mâinile în față, asista, cu o privire gravă și îndurerată, la scena aceea grotescă, fără să spună nimic, în vreme ce, nu departe de el, călăii săi îngrămădeau vreascuri în fața unui trunchi de copac crăpat Văzând însă cum Balamber, pradă mâniei, se trase înapoi cu un mârâit furios și îi strigă lui Inisius că-i va face pe plac, se apropie câțiva pași și îi ceru încă o dată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cel care-l urmărește și mă imploră, pentru numele lui Dumnezeu, să-l ajut. Era așa de înspăimântat, bietul de el... și lătratul câinelui se apropia, iar eu... în sfârșit, n-am stat mult pe gânduri și, aruncând pe jos vreascurile, l-am luat de mână, l-am dus în goană către car; în mare grabă și cu furie, i-am făcut un pic de loc în mulțimea de butuci pe care-i încărcaserăm, iar deasupra lui am pus alții, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a spânzurat unchiașul Nike câinele care fura ouă, la clopotele bisericii care bat când e vreme tare, la vânturile năprasnice care bat dinspre dealul Ploii și cum se ridică În trombe praful de pe uliță și cum ridică În ceruri paiele, vreascurile, frunzele, copacii, grădinile, casele, șurile, oamenii cu sat cu cimitir cu tot, cum ridică vântul totul În calea lui când este să fie furtună și să le adune Sfântul Ilie pe toate și să se ducă de râpă tot. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
lăcustele, gândacii și omizile? „E semn rău”, hotărâră babele, ca molima asta care a răpus-o și pe doamna Stanca, fata lui vodă Constandin, să vină tocmai de Alexie omul lui Dumnezeu - Alexa Caldu, nădejdea celor cărora li se terminaseră vreascurile în șopron înainte de ieșirea în primăvară. Băteau clopotele într-o dungă pentru doamna Stanca a lui Radu Vodă Iliaș, cel răpus de darul beției... Să fie semn rău? Aș, de unde, c-a răposat săraca chinuită de fierbințeli, țipând și văitându
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]