617 matches
-
Germania nazistă a Belgiei, Luxemburgului, Olandei și Franței în timpul celui de-al doilea război mondial. Bătălia a durat de la 10 mai până la 14 mai 1940, când grosul trupelor olandeze a capitulat. Unități izolate olandeze au continuat lupta de rezistență împotriva Wehrmachtului în Zeelanda până la 17 mai. Germania Nazistă a ocupat în întregime teritoriul olandez. a fost unul dintre primele conflicte în timpul căreia s-au folosit parașutiștii pe scară largă pentru ocuparea unor puncte de importanță majoră, mai înainte ca infanteria să
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
Principalul atac al "Fall Gelb" urma să fie dat în centru, între Namur și Sedan. Atacul asupra Belgiei centrale era doar o diversiune, iar atacul asupra Fortăreței Olandeze doar o parte a acestei diversiuni. Deși armatele 6 și 18 ale Wehrmachtului fuseseră desfășurate la granița olandeză, o forță mult mai puternică fusese mutată la sud de Venlo pentru un atac spre Belgia. În acest fel, Armatei a 18-a comandată de generalul Georg von Küchler îi revenea sarcina principală în luptele
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
Roma și a lăsat o forță nesemnificativă să blocheze retragerea germanilor. Numai că germanii au depășit fără probleme nesemnificativul blocaj american, iar cele mai importante forțe ale lor au scăpat din încercuire. Aproximativ 25 de divizii, cam 10% din efectivele Wehrmachtului, au reușit să scape din încercuire. Roma a fost cucerită pe 5 iunie, iar urmărirea forțelor germane a continuat spre nordul Italiei. Până la sfârșitul anului 1944, forțele aliate ajunseseră pe aliniamentul Pisa - Pesaro. La fel ca în anul anterior, înaintarea
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
și bulgare. În timpul invaziei, Belgadul a fost intens bombardat de Luftwaffe. Luptele au durat mai puțin de două săptămâni, fiind încheiate de capitularea Armatei Regale Iugoslave de pe 17 aprilie. În afară de faptul că era incomparabil mai slab echipată decât armata germană ("Wehrmacht Heer"), armata iugoslavă a încercat să apere toate frontierele naționale cu puținele resurse de care dispunea. Mai trebuie amintit că mai multe divizii din cadrul armatei iugoslave au refuzat pur și simplu să lupte, soldații lor întâmpinându-i pe germani că
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
din toate colțurile țării. Puterile Axei erau conștiente de amenințarea reprezentată de partizani. Axa a încercat să distrugă partizanii în cadrul mai multor ofensive minore, dar și în cadrul a celor șapte ofensive majore. Aceste ofensive erau duse de forțele combinate a Wehrmacht-ului și SS-ului germane, trupelor italiene, cetnicilor, bulgare, maghiare, ale statelor-marionetă croat și sârb. În cadrul acestor eforturi au existat două ofensive foarte mari: Fall Weiss (Planul Alb) și Fall Schwarz (Planul Negru), cunoscute și că ofensiva a patra (bătălia
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
Prima ofensiva împotriva partizanilor iugoslavi). Pe 20 octombrie 1944, partizanii și sovieticii au eliberat Berlgradul într-o operație comună. La venirea iernii, partizanii controlau practic întraga parte răsăriteana a Iugoslaviei - Șerbia, Macedonia iugoslavă, Muntenegrul și o parte a coastei Dalmației. Wehrmachtul și ustașii au creat o linie fortificata în Srem care a rezistat de-a lungul întregii ierni 1944-1945. Pentru a creștere efectivele partizanilor, Tito a proclamat o amnistie generală pentru toți membrii forțelor colaboraționiste, care treceau de partea comuniștilor până pe
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
guvernamentale ale mai multor țări-cel mai celebru caz fiind cel al Germaniei naziste înainte de și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost produse, de-a lungul timpului, o varietate de modele diferite de Enigma, dar modelul armatei germane, Wehrmacht Enigma, este versiunea cel mai adesea studiată. Mașina a căpătat notorietate deoarece criptologii Aliaților au reușit să decripteze un mare număr de mesaje care fuseseră cifrate cu această mașină. Decriptarea a devenit posibilă în 1932 datorită criptografilor polonezi Marian Rejewski
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
spre tabloul de prize (3). Tabloul de prize permite recablarea conexiunilor între tastatură (2) și roata fixă de intrare (4). Apoi, curentul trece prin priza (3)—neutilizată, deci închisă—prin roata de intrare (4), prin cablajele celor trei (în cazul Wehrmacht Enigma) sau patru (în cazul variantelor Kriegsmarine M4 sau Abwehr) rotoare (5) și intră în reflector (6). Reflector trimite curentul înapoi, pe o cale diferită, prin rotoare (5) și roata de intrare (4), și apoi prin priza S conectată cu
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
fost ca aceasta să fie o măsură de securitate, dar în cele din urmă s-a dovedit a fi o slăbiciune ce a permis atacurile ceasului (efectuat de polonezi) și Banburismus (al britanicilor). Versiunea navală a mașinii Enigma utilizată de Wehrmacht a avut mereu mai multe rotoare decât celelalte servicii: la început, șase, apoi șapte și în cele din urmă opt. Rotoarele suplimentare, numerotate VI, VII și VIII, aveau toate cablaje diferite, și două marcaje tăiate în ele la N și
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
are o roată dințată cu 26 de dinți; un grup de opritoare sprijină acești dinți. Acestea avansau la unison cu fiecare apăsare de tastă. Dacă un opritor ajunge la un dinte al roții, acel rotor își schimbă starea. În Enigma Wehrmacht, fiecare rotor avea un inel ajustabil. Cele cinci rotoare elementare (I-V) aveau fiecare câte un marcaj, iar cele ale mașinii navale VI, VII și VIII aveau câte două. La un anumit moment, marcajul unui rotor ajunge să fie aliniat
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
Apoi, utiliza acest SXT ca poziție de start pentru a decripta mesajul. Astfel, fiecare setare inițială era diferită și noua procedură evita defectul de securitate dat de dubla codificare a setărilor de mesaj. Această procedură a fost utilizată doar de Wehrmacht și de Luftwaffe. Procedurile Kriegsmarine de la transmiterea mesajelor cu Enigma mult mai elaborate și complexe. Înainte de criptarea cu Enigma, mesajele erau codificate cu ajutorul cărții de coduri Kurzsignalheft. Kurzsignalheft conținea tabele de conversie ale diferitelor propoziții în grupuri de câte patru
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
a armatei utiliza doar cele 26 de caractere alfabetice. Semnele erau înlocuite de combinații rare de caractere. Spațiul era omis și înlocuit cu X. X era în general folosit ca punct. Unele semne erau diferite în alte părți ale armatei. Wehrmachtul a înlocuit virgula cu ZZ și semnul de întrebare cu FRAGE sau FRAQ. Kriegsmarine însă, a înlocuit virgula cu Y și semnul de întrebare cu UD. Combinația CH, ca în cuvântul "acht" (opt) sau "Richtung" (direcție) au fost înlocuite cu
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
a înlocuit virgula cu Y și semnul de întrebare cu UD. Combinația CH, ca în cuvântul "acht" (opt) sau "Richtung" (direcție) au fost înlocuite cu Q (AQT, RIQTUNG). Două, trei sau patru zerouri erau înlocuite cu CENTA, MILLE și MYRIA. Wehrmacht și Luftwaffe transmiteau mesajele în grupuri de câte patru caractere. Kriegsmarine, utilizând mașina Enigma cu patru rotoare, avea grupuri de patru caractere. Numele sau cuvintele folosite des erau variate atât cât se putea. Cuvinte ca Minensuchboot (detector de mine) puteau
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
δ. Mașina a fost revizuită în iulie 1933. Până la 15 iulie 1928, armata germană ("Reichswehr") își introdusese propria sa versiune de Enigma—"Enigma G", urmată de versiunea sa revizuită " Enigma I" până în iunie 1930. Enigma I este numită și Enigma "Wehrmacht", sau "Servicii", și a fost utilizată de serviciile militare germane și de alte organizații guvernamentale (cum ar fi căile ferate), înaintea și în timpul celui de-al doilea război mondial. Diferența majoră dintre Enigma I și modelele comerciale a fost adăugarea
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
alese dintr-un set de cinci. În 1938, Marina a mai adăugat două rotoare, și apoi încă unul în 1939 pentru a permite alegerea a trei rotoare dintr-un total de opt posibile. În august 1935, Forțele Aeriene au introdus Wehrmacht Enigma în comunicații. Marina a introdus pentru traficul submarinelor o mașină Enigma cu patru rotoare, la 1 februarie 1942. Mașina se numea "M4" (rețeaua era denumită de Aliați "Triton", sau "Shark"). Rotorul suplimentar a fost montat în același spațiu prin
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
secolul al XX-lea, în special tablourile lui Pablo Picasso, provin din acestă colecție. Aceste tablouri n-au putut fi expuse decât după moartea lui Stalin. De asemenea, tablourile care fuseseră furate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de către Wehrmacht și apoi recuperate de către Armata Roșie, au fost încredințate Ermitajului. Dupa anul 1990, câteva dintre tablouri au fost restituite proprietarilor legitimi, iar altele au fost expuse în săli speciale. În timpul perioadei comuniste, deși multe dintre tablouri au fost vândute străinilor
Muzeul Ermitaj () [Corola-website/Science/314880_a_316209]
-
1944, divizia a participat la operațiuni împotriva partizanilor iugoslavi și sârbi locali. Disciplina în divizie era slabă și de la începutul anului 1945 a fost desființată. Emblema a diviziei a fost un vultur negru albanez. Batalionul al 373-lea Infanterie al Wehrmacht-ului, condus de belgieni valoni, a luat parte la acțiuni anti-gherilă în teritoriul ocupat al URSS din august 1941 - februarie 1942. În mai 1943, batalionul a fost transformat în a Brigada 5-a SS de Voluntari Valonieni și trimis pe
Colaborarea cu Puterile Axei în timpul celui de al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/320399_a_321728]
-
membrii organizației „Pușcașii Siciului” au început să se instruiască în Germania, sperând că vor participa la lupta pentru eliberarea Ucrainei. Mulți dintre membrii acestei organizații făceau parte și din Organizația Naționaliștilor Ucraineni. Ei au format primele unități ale ucrainenilor din cadrul Wehrmachtului: batalioanele Roland și Nachtigall. După ce trupele germane au spart frontul sovietic la sfârșitul lunii iunie 1941, numeroși dintre acești soldați au revenit în Ucraina, în speranța că pot participa la edificarea statului independent ucrainean. Pe 30 iunie 1941, Organizația Naționaliștilor
Iaroslav Stețko () [Corola-website/Science/320400_a_321729]
-
în Uniunea Sovietică au luptat în cadrul forțelor armate germane. Dintre toți voluntarii din Europa Răsăriteană, cazacii au fost cei care au avut permisiunea să organizeze cea mai numeroasă concentrare de forțe naționale din cadrul forțelor armate naziste. Cazacii au luptat în cadrul Wehrmacht de la începutul Operațunii Barbarossa. Vara anului 1942 a fost perioada celor mai mari succese ale germanilor pe Frontul de Răsărit. În octombrie 1942, germanii au permis înființarea în Kuban a unui district semiautonom al cazacilor. Noile autorități cazace au avut
Corpul al XV-lea SS de cavalerie cazacă () [Corola-website/Science/317956_a_319285]
-
(12 iulie 1943) s-a dat pe Frontul de Est în al Doilea Război Mondial ca parte a bătăliei de la Kursk din Uniunea Sovietică (circa 435 km sud de Moscova). În principal, Armata a 4-a Panzer a "Wehrmachtului" s-a ciocnit cu Armata a 5-a Gardă Tancuri din cadrul Armatei Roșii. A fost una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istoria militară. La 5 iulie 1943, Oberkommando der Wehrmacht a lansat Operațiunea Citadela. Scopul înaltului comandament
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
principal, Armata a 4-a Panzer a "Wehrmachtului" s-a ciocnit cu Armata a 5-a Gardă Tancuri din cadrul Armatei Roșii. A fost una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istoria militară. La 5 iulie 1943, Oberkommando der Wehrmacht a lansat Operațiunea Citadela. Scopul înaltului comandament german era cel de a distruge considerabilele forțe sovietice din proeminența Kursk. Distrugerea Armatei Roșii de pe câmpul de luptă ar fi redat "Wehrmachtului" inițiativa strategică pe Frontul de Est. Operațiunea urma să fie
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
tancuri din istoria militară. La 5 iulie 1943, Oberkommando der Wehrmacht a lansat Operațiunea Citadela. Scopul înaltului comandament german era cel de a distruge considerabilele forțe sovietice din proeminența Kursk. Distrugerea Armatei Roșii de pe câmpul de luptă ar fi redat "Wehrmachtului" inițiativa strategică pe Frontul de Est. Operațiunea urma să fie efectuată de cinci armate germane, care urmau să prindă într-o manevră de clește de fiecare parte a proeminenței Kursk. Comandamentul Suprem sovietic, "Stavka", a prevăzut atacul german și a
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
suficient de uzate de defensiva sovietică, sovieticii aveau să-și folosească rezervele operaționale într-o contraofensivă care să distrugă primele linii germane. În bătălia de la Kursk, forțele germane au fost oprite pe sectorul nordic Oriol. În sud însă, formațiunile din "Wehrmacht" și "Waffen-SS" au reușit o pătrundere mai adâncă, apropiindu-se de Prohorovka. Armata Roșie a fost obligată să-și angajeze rezervele mai curând decât ar fi dorit. Ciocnirea de blindate care a urmat a avut loc la 12 iulie 1943
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
avut ca rezultat a treia bătălie de la Harkov. Într-o repetare a evenimentelor din a doua bătălie de la Harkov, forțe germane mobile au prins în clește flancurile vârfului de lance sovietic și le-au distrus. Victoria germană a permis forțelor "Wehrmachtului" și "SS"-ului să recucerească Harkovul la 14 martie 1943 și să împingă Armata Roșie înapoi peste Don. Prin aceste acțiuni, ei au reușit și să creeze o proeminență a frontului în interiorul liniilor sovietice, pe o distanță de 240 km
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
Panzerkorps" de a traversa râul Psiol către sud-vest. Gara Prohorovka era principala țintă a atacului. Se spera că ocuparea ei ar putea permite o pătrundere a Armatei a 4-a Panzer în acest sector. Aceasta ar fi putut face ca "Wehrmachtul" să poată pătrunde în profunzimile operațională și strategică a spatelui frontului sovietic, finalizând încercuirea trupelor sovietice la Kursk. Bătălia de la Kursk ajunsese la punctul său critic în zilele de 11 și 12 iulie. Penetrarea încercată de "II SS Panzerkorps" a
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]