5,438 matches
-
vremurile. Pentru prima oară în viața mea îmi dădeam seama cât de îngrozitor este să rămâi fără bani. Iadul pe pământ. Îmi simțeam inima grea, însă eram atât de șocată, încât nu puteam nici măcar plânge. Asta însemna oare viață austeră? Zăceam cu privirile pironite în tavan, incapabilă de cea mai mică mișcare. A doua zi mama arăta într-adevăr foarte rău, ca să nu mai spun că abia se târa și tot zăbovea asupra câte unui lucru. Îmi era clar că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
dorința de a mă ajuta la munca de la câmp. Cu toate că n-am lăsat-o, a ținut morțiș să aducă cinci-șase găleți cu apă de la fântână. În ziua următoare, spatele îi era atât de înțepenit, încât abia mai putea respira. A zăcut toată ziua, ceea ce a determinat-o să renunțe la muncă. Mai iese câteodată pe câmp, dar numai ca să privească atent la ceea ce fac eu. Azi, pe când mă privea cum muncesc, m-a șocat remarca ei. — Se spune că vara mor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
de aceea nu-l puteam suferi. O colegă din Kansai, care plătea taxe uriașe la școală, l-a lăudat din toată inima. Mie însă mi-a fost rușine să-l port. L-am băgat într-un sertar și acolo a zăcut ani de zile. Am dat peste el în primăvară și l-am deșirat. M-am hotărât să-mi fac un pulover cu intenția de a reînnoi un obiect vechi ce-mi aparținea. Deoarece nu-mi prea plăceau culorile deschise, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
lemn. — Ce monstruozitate! Ce casă fără gust! Mai lipsea să puneți o plăcuță: „Conac chinezesc - Chow Mein!“ Asta era tot ce avea Naoji de spus după ce nu ne-am văzut atâția ani. Așa a înțeles el să mă salute. Mama zăcea în pat de două-trei zile și o durea limba. N-am observat nimic anormal pe vârful limbii ei, însă mi-a spus că o durea îngrozitor la cea mai mică mișcare. Nu putea înghiți decât terci subțire de orez. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
să vadă lumina zilei a devenit ținta bănuielilor soțului meu. Cu toate că nici unul din noi n-a vorbit deschis despre divorț, atmosfera a devenit din ce în ce mai tensionată. M-am întors la mama. Am născut un copil mort. M-am îmbolnăvit și am zăcut la pat. Relațiile cu soțul meu, Yamaki, au luat sfârșit. Simțindu-se oarecum vinovat pentru divorțul meu, Naoji a început să urle că se omoară. Era desfigurat de plâns. L-am întrebat cât îi mai datora farmacistului. A menționat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
apoi fac febră. Se întunecase afară. Ploaia încetase, însă vântul mai bătea. Am aprins luminile și mă pregăteam să intru în sufragerie. Mama m-a strigat. — Mă supără lumina la ochi. Te rog, las-o stinsă. — Doar nu vrei să zaci pe întuneric? am întrebat-o, ezitând lângă comutator. — N-are importanță. Când dorm, țin ochii închiși. Nu mă simt deloc singură pe întuneric. Nu pot suferi lumina puternică. Să nu mai aprindem lumina în cameră de azi înainte. Cuvintele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Se mai ține. Și deodată urlă tremurând, Cum i-ar smulge inima un câine, Cum ar biciui-o un oricine. Dar se duce... Singură... Căzând... Unde-mi sunt azi soațele cu care Am trăit doi ani de iad tocmit? Unde zac? Prin ce Siberii oare? Discul lunii cum li se năzare? Lor acest adio îl trimit... Martie, 1940 INTRODUCERE Când a fost? Când zâmbea numai iadul Spre-ale morții cumplite splendori, Cînd netrebnic zăcea Leningradul Lângă multele lui închisori, Și-osândiții umpluseră
Anna Ahmatova: RECVIEM 1935-1940 by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/7188_a_8513]
-
Am trăit doi ani de iad tocmit? Unde zac? Prin ce Siberii oare? Discul lunii cum li se năzare? Lor acest adio îl trimit... Martie, 1940 INTRODUCERE Când a fost? Când zâmbea numai iadul Spre-ale morții cumplite splendori, Cînd netrebnic zăcea Leningradul Lângă multele lui închisori, Și-osândiții umpluseră firea De nagaică mânați și ocări Și cântau ne-ntrerupt despărțirea Ca un bocet sirenele-n gări. Ne gonea steaua morții prin hrube Și sărmana Rusie gemea Pângărită de negrele dube Și ciobota
Anna Ahmatova: RECVIEM 1935-1940 by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/7188_a_8513]
-
centre importante din țară pregătite să preia o astfel de inițiativă, susținerea activității de decernare, de organizare a galelor ar fi mai lesne de înfăptuit. Ca să nu mai vorbim de scoaterea în evidență a unor centre culturale din țară care zac acum într-un con de umbră, pierzîn-du-se într-o puzderie de manifestări culturale la care se dau tot soiul de premii, unele chiar "naționale", unor "personalități" sau gloriole locale, diminuîndu-se importanța și valoarea culturală a unor astfel de premii. Un
Tradiția unui mare premiu by Gellu Dorian () [Corola-journal/Journalistic/8772_a_10097]
-
securiști, probabil) care mă întrebau ce mai scriu. Mă temeam că sunt pe urmele mele și că mă vor înhăța. Îmi doream ca, plecând, să scap de ei. În plus, eram bântuit de spaima cutremurului. Apoi, în casa din București zăceau soacra și cumnata mea, amândouă foarte bolnave, iar eu nu-mi mai găseam locul aici. M-am ascuns la Pietroșița ca să reînvăț scrisul, căci au fost situații când nu mai puteam scrie... Însă acum plătesc acea lungă absență, căci mulți
Mircea Horia Simionescu by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8731_a_10056]
-
Jdanov, realismul a devenit obligatoriu socialist, iar beneficiarul a năpîrlit la comandă și, din om pur și simplu, a renăscut ca om nou, animat de nobilul sentiment al spaimei și al obedienței. Sistemul s-a ruinat acum, vestigiile lui artistice zac prin depozitele muzeelor, iar cărțile de estetică au amorțit și ele. Dacă privim, însă, cu puțină atenție în jurul nostru, omul nou este încă destul de vioi; atîta doar că a schimbat spaima în aroganță și obediența în resentiment. Comunismul și postcomunismul
Memorie, artă, restaurație by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8824_a_10149]
-
de politica repertorială a orchestrelor noastre simfonice. Am salutat efortul de a instaura o primenire la nivelul opusurilor restituite în stagiunea trecută de către Orchestra de Cameră Radio, efort materializat în scoaterea la lumină din sertarurile întunecoase, vorba lui Eminescu, unde zăcea prăfuit "archaeus", a unor partituri nicicând ori extrem de rar executate. Fapt aproape imposibil de reeditat în cazul filarmonicelor în programele cărora, dacă prima piesă (cu funcție, în general, de apogiatură) încă mai poate fi uneori inedită sau, în orice caz
Lupta cu inerția by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8870_a_10195]
-
pămînt" (Cărări aeriene). îl preferăm în secvențele în care, pe fondul percepției d-sale elementar-disociative, înscrie echilibrul fragil al contrastelor: "E alb/ Poate prea mult alb/ Și mă dor cumplit/ Muritoarele alburi.// De n-aș ști că sub voi/ Alburilor/ Zac infernuri pămîntene/ Aș fi/ Cum niciodată n-a fost/ Pe lume/ Omul" (Alb). Datorită energiei fruste pe care o pune în pagină, Ion Petrovai e moralmente cel mai "vechi" dintre poeții aci comentați. * Aparent o specie minoră, parodia e în
Poeţi din Nord (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9903_a_11228]
-
și fac un gest de mângâiere prin aer, parcă simt dogoarea catifelată a trupului tău. Și mă cutremur. Imaginea ta zburdă prin grădinile minții ca o frunză de aur cizelat subțire, bătută de vânturi chihlimbarii. (...) Pe tot întinsul spiritului (meu) zac ruinele și arborii edenici rupți de furtunile iubirii. Și numai undeva, într-o insulă fericită bătută de ape viorii, zace neatins iatacul alb, cu horbote scrobite de lumină (curate) la ferești, cu năframe sfinte prin unghere." (pp. 334-335). În 1957
Un vis alb by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9991_a_11316]
-
Relatarea unui bătrân de la pagina 109, dar fie: Într-o seară mergeam repede pe trotuar, urmărindu-mi chipul bosumflat în vitrinele împodobite cu ciorapi și chiloți. Când am dat colțul în viteză, m-a zdruncinat o izbitură puternică. În fața mea zăcea o femeie trântită pe asfalt cu fața în sus. Buzele ei murmurau o lungă înjurătură. Priveam cum i se zvârcolește piciorul drept - o bucată de ghips se sfărâmase și dezvelea un petic de gleznă galbenă, obrintită. I-am cules cârjele
Scrisoarea unui provincial by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8934_a_10259]
-
a-i paraliza orice reacție. Seamănă cu metodologia perversă a serviciilor speciale totalitariste ale secolului douăzeci care, cu un patetic spasm de izbăvire, s-a încheiat cu două războaie mondiale... * NU E CU PUTINȚĂ ca astfel de monstruozități politice să zacă și în mintea unui mare umanist. Dimitrie Cantemir gusta și el înfiorându-se din elixirul amețitor al puterii. O clipă doar. Cât să măsoare prăpastia, scuipând din gură otrava... Să fie cultura antidotul Puterii?... S-a văzut aceasta mai târziu
Prinderea lui Brâncoveanu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8963_a_10288]
-
unui îmbătrînit poet sunt mici capodopere: "Va veni ziua în care să va stinge focul vinelor mele, în sînul meu va lăcui iarna, fulgii cii albi îmi vor împresura tîmplele și negurile vor întuneca ochiul meu. în mormintele cele așezate zac prietenii; numai eu am rămas, ca un singuratic spic pe carile săcerătoriul au uitat a-l tăie! Un nou neam au răsărit, cu nouă dorințe și idei nouă; poate că sunt de puțîni cinstit, de mulți defăimat și de nime
Gheorghe Asachi și cerul italic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8989_a_10314]
-
totul străin de casa lor, așa cum o știau din memoria olfactiv-sentimentală. Cele patru uși au acum numere. Instituție serioasă! Barometrul arată și el jalnic, fiindcă fierarul a încercat să facă din el un cântar. În locul patului, unde femeii i-au zăcut și i-au murit patru băieți, se află acum o ladă de fier. Toate aceste diferențe, percepute de cititor prin ochii bătrânei venite să moară, indică nu numai sensul unei drame personale, ci și cursul istoriei mari. În fapt, drama
Istorie și metaforă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9251_a_10576]
-
revistele pe care Cronicarul o scoate din teanc și o citește cap-coadă, de plăcere și curiozitate, nu din obligație redacțională (că nu e singurul interesat o dovedește faptul că, dacă o lasă pe birou, dispare rapid; alte reviste pot să zacă luni întregi acolo). Secretul e că sumarele sînt bine și din timp gîndite, cu grupaje tematice și colaborări - scurte și variate - solicitate unor scriitori pricepuți "în temă", că literatura originală are o cotă valorică bună și textele sînt îngrijite profesionist
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9283_a_10608]
-
peste faptul că aceasta era și aceea a ticăloșilor de capitaliști, dacă n-ar fi fost ea, cu contactele ei suspuse, iubită și răsfățată cum era de toți părinții elevilor, indiferent de poziția lor socială, el, soțul, ar mai fi zăcut ani buni după gratii și n-ar fi ajuns să fie grațiat, repus în drepturi etc., etc. ...Ai și tu, biată naivă, amintiri, tristeți, amărăciuni, bucurii ocazionale, pe care îți făceai iluzia că le-ai putea împărtăși, dar în cortina
Despre nombrilism by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/9384_a_10709]
-
sute de kilometri, că pruncul zace într-un spital din pricina mîncării servite la cantină, s-ar fi găsit vinovații urgent, ar fi zburat cu sancțiuni serioase, s-ar fi închis hoteluri, s-ar fi suspendat dreptul de funcționare. Așa, copilașii zac pe paturi de spital sub ochii disperați și neputincioși ai părinților, iar vina este aruncată de colo dincolo, pînă cînd cineva se va plictisi să-i mai caute pe vinovați și să-i facă să plătească. Dacă unul din membrii
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9485_a_10810]
-
devenirii omului. Simțindu-se doar un Zarathustra incipient, Nietzsche declară cu febrilitate că se simte trăind într-o "imensă lume în ruină, în care unele ziduri continuă să stea în picioare, în care multe subzistă putrede și sinistre, cele mai multe însă zac deja la pămînt, destul de pitorești - unde au existat vreodată ruine mai frumoase? - și năpădite de ierburi mari și mici". Un simptom al crizei e reprezentat de prăbușirea credinței, de "moartea lui Dumnezeu", centru al unei puteri superioare puterii statale, deoarece
Profil Nietzsche (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9519_a_10844]
-
a doua zi și să-mi văd puținele șanse îngropate sub un nou strat de gunoaie. Mi-am petrecut noaptea pe verandă, într-un fotoliu, semănând mucuri de țigară în jur fără ca vreun vis premonitoriu să-mi indice locul unde zăceau însemnările mele. La ora cinci, cerul s-a înverzit ca mărul, frunzișul eucalipților a scânteiat ca argintul viu, apoi valul grețos al soarelui a înecat totul. Patronul ne-a adus două lopeți. Era la curent, își amintise chiar o întâmplare
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
a lungul istoriei culturale, depășind metaforele obsedante sau miturile personale. Mircea Eliade a fost primul care a susținut că poveștile sunt reinvestiri mitologice mai mult sau mai puțin mărturisite, fiind convins, încă din 1939, de existența unor "amintiri imemoriale", care zac în sufletul tuturor oamenilor și care irup necontrolabil și în opera scriitorilor, teoria jungiană a arhetipurilor și a memoriei colective consolidând ipoteza semnificațiilor trans-istorice ale unor comportamente umane. Influențat nu numai de eseul menționat, ci de întreaga activitate de cercetare
Fantasmele textului literar by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9583_a_10908]
-
ampla retorică barocă și furia investigației au fost supuse unei ordini severe, la limita geometriei. Adîncit în lumea infracelulară, în structurile microscopice prin care dau năvală minusculele fluvii de seve, pictorul a inventat Grădinile suspendate, aceste cosmogonii decorative în care zac laolaltă gheața și magma incandescentă, profunzimile nopții și orbitoarele explozii de lumină. De la contemplația firii el a trecut, mai apoi, la contemplația culturală și Grădinile s-au antropomorfizat, au luat chipul personajelor lui Arcimboldo, într-o teribilă demonstrație a traseului
Rememorări de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7717_a_9042]