593 matches
-
Luther), Dimov-regizorul se adresează în fapt unor spectatori; episoade în genul eminescianului Memento mori, pulsații din Apocalipsă ori din bolgiile Infernului dantesc evoluează între o melancolie reținută și tensiune. Într-o îmbulzeală nebună foiesc regine, tirani, califi și călugări; se zbuciumă scorpii, vrăjitoare și "copile de centauri, centenare", "savanți cu fețe livide", "o văduvă de plutonier major", "miniștri vineți". Întocmai ca la Dante: Cresc împliniți acei care-au negat, / Poznași eretici, monștri de otravă, / Bufoni cu ochi de împărați pe tavă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
face cu cerul, ci cu pământul, el nu-i dator pentru niciun tratament transcendent, întrucât se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează - și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern, nici paradis, nu există nicio reîncarnare și nicio lume nevăzută populată de creaturi fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul este infinit - în caz
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
profunda et immensa magnitudine), unde sălășluiau trupuri de foc, adică tot felul de ființe primejdioase. Acolo se Întindeau Întunecimile nesfîrșite, răsărite din aceeași natură, cu nenumăratele lor vlăstare, iar dincolo de ele Apele nămoloase și pline de mînie, cu locuitorii lor, zbuciumate de vînturi cumplit de furioase, iscate de Arhontele lor și de Părinții lor. Venea apoi ținutul Focului și al nimicirii cu căpeteniile și cu neamurile lui. Se mai afla, În mijlocul acestui ținut, o rasă de Ceață și Fum, cu Arhontele
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pentru a semnifica toate gândirile care nu sunt nici acțiuni ale sufletului sau voinței, Însă nu În cazul În care ne servim de același cuvânt doar spre a semnifica cunoștințe evidente. Căci experiența ne arată că cei care sunt mai zbuciumați de sentimentele lor, nu sunt cei care le cunosc cel mai bine și că ele se numără printre percepțiile pe care strânsa legătură dintre suflet și corp le face confuze și obscure. Le putem numi și sentimente, din cauză că sunt primite
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
cu el, fie în locuri „căzute”, fie în spații elementare, primitive. Altundeva, vorbește despre „amestecul de îndoială și visare” pentru a se întreba apoi: „Cum oare se pot combina într-un singur suflet scepticii greci și romanticii germani? Să te zbuciumi în mijlocul unor aporii lirice...” (I, 80). Altundeva notează sec, fără nici un comentariu: „Sfâșiat între cinism și elegie” (I, 19). Mai explicit, cu consecințele care decurg din aceste contradicții, iată: „Prin fire sunt violent Ă prin opțiune, sceptic. Cum să împac
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi el însuși. În fond, în spatele scenelor de furie pe care le trăiește uneori până la demență se află, oricât de discret sau de alienat, și un spectator. Georges Poulet îl somează pe Cioran să se calmeze, să nu se mai zbuciume, să nu mai fie deopotrivă „torționar și torturat”. Continuă Cioran: „Sunt în conflict cu Creațiunea și mi-e cu neputință să mai dau înapoi. Fără să pun la socoteală că am o nevoie fizică să mă iau de piept cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
precizeze, „cel puțin renumele”, Cioran comentează: „Pasiune dezgustătoare și totuși de înțeles, ba chiar inevitabilă” (I, 150). Mai mult: „Dacă tu însuți ai dorit aceeași glorie, te deranjează să-i vezi pe ceilalți că aspiră la ea și că se zbuciumă pentru o himeră. Eliberându-te de ea, pierzi o sursă sigură de suferință. Dar nu poți avea chiar totul” (idem). Mai degrabă ironie decât scepticism în constatarea din urmă. Cum ai putea să ai deopotrivă și suferința, pe care o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fie... Crede-mă, n-aveai nici un nume... și nici prieteni n-aveai... Tu n-aveai încredere în ei, ei n-aveau încredere în tine..., ție îți era frică să le vorbești, lor le era frică să te asculte... Te-ai zbuciumat o viață întreagă să faci rost de o bucată de salam, de brînză, de ouă, de săpun, de cafea, de-o boarfă refuzată la export... N-ai avut niciodată de toate, cum spui, pentru că niciodată nici n-ai știut ce
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fie... Crede-mă, n-aveai nici un nume... și nici prieteni n-aveai... Tu n-aveai încredere în ei, ei n-aveau încredere în tine..., ție îți era frică să le vorbești, lor le era frică să te asculte... Te-ai zbuciumat o viață întreagă să faci rost de o bucată de salam, de brînză, de ouă, de săpun, de cafea, de o boarfă refuzată la export... N-ai avut niciodată de toate, cum spui pentru că niciodată nici n-ai știut ce
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și în maldărul de resturi de ziare aruncate în scenă ziare care seamănă unul cu altul până la exasperare. Totul devine în această lume de margine, cu pretenții de "onorabilitate", cu lustru de centiron și mundir cu epoleți, în această lume zbuciumată la nivel glandular, isterizată și pusă pe scandal, totul devine demagogie. Personajele din Noaptea furtunoasă a lui Caragiale trăiesc demagogic și monstruos micile lor drame pasionale, voluptățile lor rudimentare, hăituindu-se din amor și din răzbunare, citind din când în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sub aspect social și moral. Meșterii au fost: cioban, pescar, călugăr, băieș în ocnă, iar evenimentele la care participă se desfășoară în atemporalitate. Manole încearcă de șapte ani să ridice o mănăstire, face calcule în camera sa de lucru, este zbuciumat sufletește și refuză ideea jertfei, după cum precizează Bogumil: "Dar tu nu vrei să faci jertfa și pe mine nu vrei să mă lași să mă rog". Atunci când își dă seama că se află sub acțiunea unor forțe iraționale, protagonistul se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și epurarea vieții politice. "Le Monde" din acea zi rezumă evenimentul: Acceptînd o apropiere, conservatorii și mai ales comuniștii au făcut dovada unui incontestabil curaj politic ce impune respect. De-a lungul ultimilor cincizeci de ani, istoria Greciei a fost zbuciumată și în cele două tabere nu este uitat războiul civil fratricid (1946-1949), pierdut de comuniști și al căror partid a fost interzis pînă în 1974. Acordul intervenit marchează și o reconciliere care, fără îndoială, nu place tuturor militanților celor două
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
cea a recanatezului. Privind îndeaproape modul de reprezentare a absenței sunetelor în primele volume ale sicilianului, este evident că acest motiv și cele conexe sunt vehicule ale sentimentelor eului, de nostalgie sau teamă: În mlaștină fierbinte, 'nfipt în țină, / (...) se zbuciuma în mine / un bâtlan mort (...) Eu mă topesc în lumina și sunet; / Bătut în palide ecouri / din vreme-n vreme se tânguie o adiere / uitată. // Indurare, să nu fiu / fără cuvinte și chipuri / în amintire-odată (Bâtlan mort, trad. MB).306
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
autorul (...). Oricum, autorul își menține tiranic prezența ca personaj povestitor care regizează totul" (p. 222); "Dintre ascultători, pe rând, în chip regizat, se ridică un actor-retor, consumând de fapt patosul oratoric, refulat, al autorului. Regizor și actor totodată, el se zbuciumă necontenit sub toate măștile, creează și distruge, apără și acuză, plânge și râde pentru a-și regăsi liniștea" (p. 300). Singurătatea... "Râsul lui molipsește auditoriul și cititorii, protagonistul adevărat al operei fiind marele povestitor, cu mimica și cu gesturile lui
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
tâlc; un fel de travesti cvasi literar" (p. 92). După cum se poate observa, perspectiva asupra autorului ca personaj al operei generează, în discurs, o izotopie a unicității și ubicuității, susținută sintagmatic prin termeni și structuri precum pretutindeni, omniprezent, unic, se zbuciumă sub toate măștile s. a., apropiindu-ne de perspectiva lui Flaubert pentru care "autorul, în operă, trebuie să fie precum Dumnezeu, prezent peste tot și vizibil nicăieri". Pe de altă parte, trebuie să subliniem că fragmentele în care se vorbește, de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
vino, căci fără tine sunt străin.” exprimarea legăturii de suflet cu cel mai bun prieten, numirea acestuia „frate”, transgresând legăturile sangvine și recunoașterea golului interior imens resimțit în urma despărțirii . 13 p. 194, r. 1 : „De ce lași pe Veronica să se zbuciume?” -dojenirea unei atitudini evazive, generatoare de suferință; prietenul încurajează idila, transformându-se în conciliator și mediator pentru ambii parteneri ai cuplului; r. 11 : „de-abia a treia zi ne-am zburătăcit, ca vrăbiile, fiecare pe la vatra lui” distracția și veselia
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
ea”, Alek se înstrăinează, se închide în ea, suferind cumplit. Deși marele absent, Pierre - marea iubire, este cel mult Dșteptat, acolo, într-o frumoasă casă de vacanță, într-o vară „ciudată”. însă nu vara e ciudată, ci ... valsul norilor care zbuciumă existențialul unor ființe sensibile, „dualitatea” caracterelor acestora. Vocea lui Pierre se aude cu intermitență, sentențios, în ființa lui Alek: „o fulgera imaginea lui Pierre care îi spusese odată...” sau „vși aduse aminte de ce i spusese Pierre..” Apariția unui văr din
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
inclusiv în l959 când rușii și-au stabilit aici o tabără militară înainte de retragerea ocupației lor, iar la Căbești (atestat în l505) exista de la război un observator militar cu faruri cu fascicul pe 16 km. care îngrozea pe toată lumea. Istorie zbuciumată pentru acest sat de răzeși (incluzând și Răcușana cu care au făcut corp comun în toată istoria lor) care s-au ocupat cu creșterea vitelor, a viermilor de mătase, producție de țesături și covoare, confecționarea obiectelor de mică folosință, pădurile
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
un fel de ramură feminină a acestei fraternități, iar această mărturie - fără nicio intenție de a forța realitatea, ci doar de a le istorisi prietenilor din Flandra despre ce a văzut el în Umbria - este extrem de importantă pentru istoria zbuciumată (zbuciumată în sensul unei posibile reconstruiri actuale) a surorilor franciscane, dacă vrem să o considerăm astfel pe Sfânta Clara, surorile ei de la San Damiano și, poate, vreun alt mic grup din Umbria înainte de intervenția cardinalului Ugolino asupra monahismului feminin sau, mai
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
cele conduse de mâna muritorilor sentimentele înnăscute, indestructibile și invincibile ale inimii omenești; împotriva lui se află natura în toată forța sa subtilă; împotriva lui se află Dumnezeu. Lăsați-l să încerce să le supună 18! De-a lungul deceniilor zbuciumate de expansiune, războaie și perioade de avânt sau recesiune economică, a luat naștere convingerea că Dumnezeu călăuzește atent pașii și destinul Americii. Această concepție a continuat să rămână populară pe măsură ce se apropia secolul XX, iar energia și ambiția țării depășeau
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
la stânga, fața bestială, lătra fără încetare. Dar negresele tinere, mai cu seamă, intrau în transa cea mai înspăimântătoare, cu tălpile țintuite de pământ și cu tot trupul străbătut de zvâcnituri tot mai violente pe măsură ce urcau înspre umeri. Capul li se zbuciuma dinainte înapoi, parcă despărțit de trunchi. Tot atunci începură cu toții să urle fără oprire, scoțând un lung țipăt colectiv și monoton, fără modulații, ca și cum trupurile s-ar fi încordat din cap până în picioare, cu toți mușchii și cu toți nervii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
a uscat cerul gurii. " De ce geme soldatul?" se gândi dânsul ca să-și domolească inima; dar în clipa când îi răsări întrebarea aceasta în creier, privirea lui întîlni iarăși ochii spânzuratului, în care acuma strălucirea de adineaori, mândră și încrezătoare, se zbuciuma gâtuită de întuneric. Trecură astfel câteva minute. Corpul spânzuratului nu mai mișca de mult. Amurgul acoperea întreg pământul, ca un lințoliu negru... ― Ce facem, doctore? izbucni deodată generalul, ursuz. Nu vezi că s-a întunecat? ― Datoria, excelență, răspunse medicul liniștit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
foarte frământată, cu părul castaniu lung și dat pe spate, având ceva din înfățișarea tinerilor de la începutul secolului trecut, gata să moară pentru un dor. Pe cât inima îi clocotea de o poftă de viață năprasnică, pe atât mintea lui se zbuciuma cu întrebări tainice, suferind fizicește de câte ori, în căutarea explicației, se izbea de zidurile începutului și sfârșitului între care e mărginită cunoștința omenească. Se făcuse gânditor, chiar visător, cu apucături romantice, cu hotărâri încăpățînate. Doamna Bologa spunea, cu o ușoară umbră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vin soldatului care nu isprăvea deloc lucrul la masa de alături... În uliță Klapka și Bologa se opriră, ascultând râsetele gălăgioase din popotă, dominate de un glas răgușit, care cânta fals și cu mare însuflețire o romanță sentimentală. Întunericul se zbuciuma peste tot cuprinsul, și sus, în cer, vânturile fâlfâiau pânze de nouri plângători. ― Încotro mergem, camarade? întrebă Klapka deodată cu vocea schimbată. În aceeași clipă însă la răsărit se ivi pe cer o trâmbă de lumină albă, tremurătoare, plimbîndu-se de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atât de cumplit, că nici o ființă simțitoare nu ar mai putea trăi!... Ar fi într-adevăr sfârșitul lumii... Gross îl privi cu dispreț, zâmbitor mai întîi, apoi cu mirare și în sfârșit izbucni adânc indignat: ― De mii de ani se zbuciumă omul implorând binefacerile Dumnezeului iubirii, și din an în an mai rău! Fiindcă iubirea e zestrea fricoșilor și a neputincioșilor... Martirii întru Hristos primeau moartea preaslăvind pe Dumnezeul iubirii, și totuși Dumnezeu... Victoria creștinismului a fost dobândită prin umilință și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]