1,030 matches
-
și duhoare mădularele, și 75 Pradă vei cădea tuturor demonilor mei ai deznădejdii și speranței". Văzînd pe Enitharmon, al lui Urthona Spectru chipul sau de nor Și-l răsuci, temîndu-se de gelozie, si mormăind tunete aspre Și bezne-n jur zvîrlind, acestfel își rosti grozavnicele chinuri ale inimii: "Tharmas, te știu: cum ne-am schimbat, și frumusețea ni s-a stins! 80 Și totuși te știu încă, deși în asta groaznică ruină cufundat. Tu, cîndva cel mai blînd fíu al cerului
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
înainte și îmi călăuzește Fiul care-i rătăcitor peste ocean". Și n-am mers înainte: și m-am ascuns în negri nori ai mîniei mele; Chemat-am stelele în juru-mi la picioare în noaptea sfaturilor beznei; Stelele jos și-au zvîrlit sulițele 153 și despuiate-n depărtări fugiră. 225 Noi am căzut. Pe tine te-am cuprins, întunecatule Urthona. Cu mîna-mi stînga în cădere Te-am cuprins, frumosule Luvah; și că o floare te-ai uscat Și că un crin a
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în Veci de Veci, 230 Dacă tu, O, Universală Fire Omenească care-i Un Om, de-a Pururi binecuvîntat Nu ai primi țesutele Integumente. Rahab privește Mielul Domnului. Cu-al ei cuțit de cremene lovește. Și propria lucrare și-o zvîrle în prăpăd Vremi peste vremi, gîndindu-se pe Mielul de-a Pururi binecuvîntat să-l prăpădească. El leapădă vesmintele de sînge, nălucile le mîntuie din lanțuri de robie. 235 Pe cei ce dorm în Ulro îi trezește; pe el îl laudă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de lemn, eu, ale cărui lucrări vaste Orînduiesc noroadele, despărțind familie de familie, Singur nu mă bucur. Eu singur, în supremă suferință, Nerăsplătit întreaga-mi bucurie-o dărui lui Luváh și Valei. 180 Atuncea Pleacă, O viitor întunecat! Te voi zvîrli din aste Ceruri ale creierului meu, și nici nu voi la viitor să mai privesc. Azvîrl departe viitorul, si spatele-mi întorc peste neantul Pe care l-am facut; căci iată! viitorul este în clipa asta! Orc să se mistuie
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Coborîți, voi Regilor și Sfetnici și Uriași Războinici, 660 Coborîți în adîncuri, coborîți și-ascúndeți-vă dedesubt, Coborîți cu cal și Care și Trîmbițe ale războiului haotic. Iată, cum Falnicul Alai al Tainei coboară jos în Peșteri! Mării săi oameni urlă și zvîrlă colbul, și-ncărunțitul par și-l smulg. Delicatele-i femei și copii țipă peste-amarul vînt, 665 Prădați de a lor frumusețe, cu părul smuls și pielea încrețita. Iată, întunecime-acoperă lungul alai de prapuri peste vînt, Si de cai negri și
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
vin cu bucurie și cîntece solemne. 795 Trezitu-s-au Luváh și Vala, si toti fiii și fiicele lui Lúvah S-au deșteptat; plînseră unul către altul și se urcară iarăși Cu durere la Omul Veșnic: jelindu-se el îi zvîrli în Lumea umbrelor, prin aer, pîn' ce trecut-a iarnă; Dar Vinul Omenesc statu uimit; stihiile se-afundă în ale lor 800 Încîntătoare-Întinsuri; și mai departe cerurile cu armonie-n glas rostogolitu-s-au. Atuncea Los, care-i Urthona, nălțatu-s-a-n toată puterea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
sceptru de argint: simbol al puterii lui Luvah, al iubirii (argintul fiind metalul sau arhetipal). 152 (V, 220) coroană de-aur: simbol al puterii lui Urizen, al rațiunii (aurul fiind metalul sau arhetipal). 153 (V, 224) Stelele jos și-au zvîrlit sulițele: Vers celebru care apare și în poemul "The Tyger". Ideea sugerată a fost preluată de Blake din Jakob Böhme, care consideră că nașterea stelelor a fost un proces universal prin care era începută lucrarea de mîntuire a universului fizic
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în Moarte fost-a/ Preschimbat în evi demult apuși de Satan însuși, tata al Păcatului și Morții"; dar și (28, 29-39): "Fiii lui Ozoth în Nervul cel Optic [...] desfătări dau omului necunoscut; și calpe bogații/ Disprețului le dau, și-i zvîrlă în necaz [...] pe cei care le au,/ Închizînd soarele și luna [...] afar' din Nervul Optic [...]/ În vreme ce sărmanul nevoiaș este că diamantul care, desi învesmîntat/ Cu aspru acoperămînt în mînă, este deschis năuntru pe deplin/ Și în sfințitu-i centru ține cerurile
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cînd pe izraeliți,/ În marșul Nilului, i-a ațițat,/ La desfrînate rituri în Sittim, Asupra lor năpasta atrăgînd./ Întins-a dezmățatele-i orgii/ Și-n muntele păcatului, aproape/ De crîngul homicidului Moloh,/ Strîngînd Nerușinarea lîngă Ură;/ Jossia, blîndul, l-a zvîrlit în Iad./ Urmară cei care, din Eufratul/ Străvechi, pînă-n torentul ce desparte/ De Siria Eghipetul, se cheamă/ Baal și Astaroth fiind, întîii/ Bărbați, ceilalți de parte femeiasca." 291 (VIII, 397) ELOHIM: (ebr. "judecători"; "Domnul Puterilor") Plural onorific pentru Dumnezeul Creator
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
asta e adevărata față a lumii, o neutralitate perfectă. O poți umple după cum vrei! Ești la Geneva, te plimbi pe străzi pustii, poți să faci ce-ți place, să urli, să furi un ziar din cutiile Înșirate pe trotuare, să zvârli cu o piatră În vitrina cu ceasuri scumpe, să te arunci de pe podul ce traversează lacul. Pas dacă interesează pe cineva! Maximum de libertate În cetate. Jetul de apă din lac (emblema nouă a orașului) urcă În șuier spre cer
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
dedică buna sa prietenă, Doamna de Staël. Își petrece o copilărie dintre cele mai ciudate și triste În singurătatea castelului din Fervaques doar alături de doică. Bunicul și tatăl, partizani fără teamă ai regalității, sunt ghilotinați În vârtejul Revoluției, iar mama, zvârlită În Închisoare și eliberată abia după moartea lui Robespierre. Vremurile se schimbă, iar ce a mai rămas din familia de Custine, mamă și fiu, Își reintră În drepturi și În viața marilor saloane pariziene. De atunci datează legătura Delphinei cu
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
un moment din comuniunea Sfinților. Prin el Virgiliu, Rabelais, Cervantes Încep să retrăiască și continuă să scrie cu pana lui; astfel, prin posedarea acestei ciudate Însușiri, predispoziție și totodată sacerdoțiu, natură și funcție sacră, Flaubert este smuls clasei burgheze și zvârlit În mijlocul unei aristocrații parazitare care-l sanctifică. El și-a mascat gratuitatea, libertatea nejustificabilă a alegerii sale; a Înlocuit printr-o comunitate spirituală nobilimea decăzută, și-a salvat misiunea de cleric. Baudelaire, fără Îndoială, a ales și el să intre
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Versurile din volumul Arhipelag dezvăluie aceeași conștiință neliniștită și gravă, iar postura contestatară își asociază acum elemente fantastice în elaborarea unei genealogii clamată ca o provocare: „Tatăl meu era un lunatic:/ noaptea ieșea din baltă și s-agăța de cer,/ zvârlea cu trestii în broaște și, sălbatic,/ Se avânta spre Lună, fluturând un hanger” sau „Eu sunt poetul Ben Corlaciu,/ care-am crescut prin mlaștini clocite,/ Cer am avut un fund de apă/ răscolit de trestii prea învechite”. Deși plasat în
CORLACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286417_a_287746]
-
închis, al propriei condiții, „în somn fraged și răcoare”. Prelungită imprudent, tentativa expune din nou increatul logicii aspre, implacabile a viului - care nu e alta decât consumul, alterarea, altfel spus, moartea: „Dar timpul, vezi, nu adăsta,/ Iar soarele acuma sta/ Zvârlit în sus, ca un inel”. Părăsirea paradisului inexistenței, chiar și dintr-o aspirație superioară, se dovedește tragică. Deschizându-și micile porți ale sufletului său mare către o făptură omenească, „regele ciupearcă” devine el însuși uman, ieșind astfel din propria perfecțiune
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
bărbat cu haină neagră de piele, trăgeau de o funie groasă înfășurată în jurul cupolei unei biserici, în jurul crucii. Trosnetele repetate păreau să le ațâțe entuziasmul. Și, într-un alt sat, dis-de-dimineață, a zărit o bătrână, îngenuncheată în fața turlei unei biserici zvârlite printre mormintele unui cimitir fără gard, deschis în sonoritatea firavă a câmpului. A traversat sate pustii cu livezi gemând de fructe prea coapte, care cădeau în iarbă sau se uscau pe crengi. A poposit într-un oraș unde, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care să spună ceea ce în curând avea să pară atât de firesc: cortina de fier. 6 Cămilele în viscol, gerurile care înghețau seva copacilor și făceau să le plesnească trunchiurile, mâinile înțepenite de frig ale Charlottei, care prindeau buștenii lungi zvârliți de pe un vagon... Astfel renăștea trecutul acela nemaipomenit în bucătăria noastră afumată, în lungile seri de iarnă. Dincolo de fereastra înzăpezită se întindeau unul dintre cele mai mari orașe ale Rusiei și câmpia cenușie a Volgăi, se înălțau clădirile-fortărețe ale arhitecturii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu un burete. Pe patul lui se încolăceau pansamentele pe care tocmai le scosese... Dimineața, ea a vorbit cu medicul-șef. Acesta, după o noapte de nesomn, o privea ca prin ceață, fără să priceapă. Apoi, ieșind din amorțeală, a zvârlit cu o voce răgușită: - Ce vrei să fac? Le telefonez imediat să-l ia de aici. Asta-i automutilare... - Va ajunge la consiliul de război... - Ei și? Așa-i trebuie, nu? În timp ce alții crapă în tranșee... El... Dezertorul! A urmat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu mai multe răni și cu lovituri grave Îi puteau opri medicii. Un batalion din regimentul 32 Își aștepta rândul să intre În foc. Haidem, domnule maior ! Îndemnau soldații. Stați, băieți ; așteptați să vie vremea ! Oatașii lepădară bocanci și haine, zvârliră coifurile; păstrară pe ei numai armătura și muniția. Hai, domnule maior, că nu mai putem ! Și au pornit; au izbit năprasnic În puhoiul dușman. Au murit acolo cu toții, până la unul, fără să dea un pas Înapoi. Acestea sunt numai câteva
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
curge între noi și-ntre romani. TOȚI Ura! [DECEBAL] Război! Ah, cum îmi bate pieptul! Taci, inimă! Gândești ca să te rupi, Gândești să mă omori cu bucuria. [TOȚI] Ura! [DECEBAL] Da, da! Strigați, lăsați-mi munții-n urmă Și mâl * zvârliți pe acel petec alb Ce pe pământ mai îndrăznește-a fi! {EminescuOpVIII 46} Aprindeți codrii noștri și ardeți Această rană a istoriei, Această bubă neagră-a Omenirei, Acest blestem ce arde în popoară, Luați făclia și ardeți-i ochiul Acestui
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nopții necredincioși În loc de-a vedea ziua făpturile naturii Ei noaptea văd aievea ce visele durează. Boieri! Coroana Noastră ne-apasă ca un munte Și grea Ne e hlamida și trupul de pe Noi Încât deopotrivă Domnia Mea e gata Să zvârle pe-amîndouă, fugind din zarea vieții, Asemeni cu sirepul sălbatec ce-și azvârle Și șeaua și presunul, pierind în zarea zilei. Un singur colț de viață Ne-a mai rămas în suflet: Iubirea neclintită pentru moșia Noastră, Pentru Bogdan cel Tânăr
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-mi în rotogoluri zboară Și să gândesc atuncea la frate-meu, la el, Cu fața lui cea dulce, cu ochi mari - Floribel. O Floribel, adesea din codri glas mă cheamă Pe nume, - ades e glasu-ți, ades e cel de mamă; Zvârlind cu pietre-n râul ce-n spume se înarcă Eu să vorbesc cu mama, s-aud cuvîntu-i parcă: O, fata mea, Închide și ușă [și] ferești C-ades [vin] zburătorii cei falnici din povești Și or să te răpească, ș-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
În cap ei ne fugiră, necredincioși luminei, Se simt doar pe ei înșii uscîndu-se de vii. Boieri, coroana noastră ne-apasă ca [un] munte Și grea ni este haina și trupul de pe noi, Încât deopotrivă domnia mea [e] gata Să zvârle pe-amîndouă deodată în mormânt. Un singur colț de viață ne-a mai rămas în suflet, Iubirea nesmintită pentru moșia noastră Și pentru Bogdan-Dragoș, iubitul nostru fiu. Rog cerul să-nmulțească hotarnicele clipe, S-urnesc pe ai lui umeri domnia ce
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ce-au găsit a lor răsplată Într-un giulgi și patru scânduri. Pentr-o hrană - așa bogată Eu să-mi stâmpăr lăcomia?... Pentru-a cerului comoară Eu să trec arzând de sete lîng-a vieții dulci izvoară? " Când e-un om zvârlit în lături... frate fie chiar... ce-mi pasă, Se deschide înainte-mi largă cale luminoasă, O sămânță roditoare cată-n inime să sameni, Ca să fii stăpân se cade ca să-i iei adânc pe oameni; De voiești să se închine toți
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Chrysos, care era priceput întru ale războiului și se mărginea numai la defensivă. Acest căpitan prețui pe deplin marea însemnătate a acestui loc întărit, pîn-acuma în părăsire și făr-de nici o garnizoană din partea romeilor; deci el încunjură cetatea cu mașine de zvârlit proiectile de piatră și cu alte soiuri de praștii de tot felul, adună mari provizii de nutreț, bucate și vite în prevederea unei împresurări mai lungi și așteptă inimos și {EminescuOpXIV 91} cu tărie oastea romeică. Singurul neajuns de care
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de puternice și ademeniri irezistibile, pe cari nu trebuie să le respingi de dragul unui folos mic sau poate numai fictiv. Idilice s-ar părea asemenea cuvinte de înduplecare în mijlocul războiului și totuși fură ascultate pe deplin de împăratul, care se zvârli acum cu toată graba și cu toată puterea asupra cetății Prosakon. Când întreprinse cel dentîi asalt n-a putut izbuti, cu toate silințele și tot eroicul curaj al năvălitorilor, numai din cauză că nu se făcuse pregătiri destule, că eunucii nu prevăzuse
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]