5,591 matches
-
Ransome despre igienă. Jaluzelele de bambus erau lăsate peste ferestrele spitalului, de parcă doctorul Ransome ar fi vrut ca pacienții să doarmă după-amiază. Jim urcă treptele, auzind limpede un murmur slab În clădire. CÎnd Împinse ușile un nor de muște Îl Învălui. Înnebunite de lumină, umpleau holul Îngust de la intrare, de parcă ar fi Încercat să-și scuture de pe aripi mirosul putred. Gonind muștele de la gură, Jim intră În salonul bărbaților. Aerul fetid aluneca pe pereții de placaj, scăldînd muștele care se hrăneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
În Întunericul unui gol În care se concentrează toată dezamăgirea lumii. Ceva care s-a Întâmplat și n-ar fi trebuit să se Întâmple. Ceva groaznic, Înfiorător. Prin perdeaua subțire, doar vântul, doar vântul pătrunde În cameră și Împreună cu liniștea Învăluie mobilele vechi și bibelourile așezate pe mileuri ovale. Porțelanurile fine Închid În albul lor strălucitor, amorași colorați, păsări exotice zburând pe ceruri infinite, cocorul scoate dintr-un râu o broască, melci trec prin tufe de migdal, un bărbat scund cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
știut el și poate câte altele pe care nu le-o fi știut. „Miroși a sânge de cal”, i-a spus nevasta. „Hai să te speli” așa i-a spus. Și s-a spălat și s-a prăbușit pe pat, Învăluit de căldura sobei, uitând de toate, de tot, de tot. El le citi scrisoarea din buzunarul pantalonului, hârtiuța găsită din care rămăsese doar Începutul: „Cu data de 15 martie 1977. Dragă prietene,” și sfârșitul: „un cioban Îmi spune, pentru că eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Îi scrie scrisori. Știe că nu a murit. De asta mă Îndoapă. Ca să cânt. Îmi spune că dacă ea a muncit și a pierdut totul, eu să-mi fac meseria În rochie de seară. Îmi tot coase rochii. Petru o Învălui cu tot sufletul și-i spuse jucăuș: De ce crezi că Îl chema pe lăptar Pasere? De ce crezi tu că Îl chema așa pe lăptar? Pentru că a Încercat să zboare de pe un gard și lumea i-a zis Pasere. A zburat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
la rădăcinile lui. Și-i așază pre dânșii În loc luminat, În loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, Întristarea și suspinarea și unde cercetarea feții Tale veselește pre toți cei din veac sfinții Tăi...” Atât auzi din rugăciunea de pomenire, ești Învăluit de griji, fabrica scoate În continuare fum, după-amiază ai multe treburi și pe deasupra mai trebuie să dai o groază de telefoane. Trăiești și respiri În continuare În epoca de aur, În socialism. „Bat vânturi dinspre răsărit” nu este o abstracțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
un violet penetrant. Asemeni lui, până departe, câmpia pârloagă, În putere. Un copil, lângă o oaie, doarme cu un câine În brațe În toamna rece. Legați de pământ. Spuma albă prăbușindu-se și prelingându-se pe lângă bordajul imens de fier. Învăluiți În muzică, femei și bărbați, tineri și bătrâni, fericiții lumii, dansând În salonul imens, inundat de o lumină difuză, aurie. Râsul de cristal al copiilor se agață ca vrăbiile În ram, În sunetele petrecerii În acest sfârșit de veac. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de practică au fost febrili, viguroși, ca și pumnul tras unui asistent, vinovat de nu a fi așteptat ca autoclava pentru sterilizarea instrumentelor să-și termine în mod corect ciclul. Apoi, aproape fără să-mi dau seama, m-am lăsat învăluit de o liniște interioară, însoțită de o ușoară deziluzie. Am vorbit despre asta cu mama ta, ea spusese că alunecam pur și simplu în obișnuința vieții adulte, o tranziție necesară și, în fond, plăcută. Aveam doar patruzeci de ani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
s-ar fi golit de orice urmă de voință. Am simțit în palmă sudoarea palmelor ei rămasă pe mânerul plaselor. Am coborât scările ruginite, am ajuns pe prag. Ea a deschis ușa, eu am închis-o în spatele nostru. Totul era învăluit în aceeași neschimbată dezolare, cuvertura cu flori de pe micul divan, posterul cu maimuța ținând biberonul între labe, același miros de clor și otravă. Am simțit cum ceva se năruia în mine, o pastă moale și caldă se insinua încetișor sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fost. Nu știu adevărul, nu mi-l amintesc. Știu doar că mergeam spre ea fără nici un gând precis. Italia nu însemna nimic. Era fitilul negru al unei lămpi cu petrol, focul era în afara ei, în lumina aceea uleioasă care îmi învăluia nevoia și tot ceea ce îmi lipsea. Începea lunga stradă străjuită de copaci unde își făceau veacul femeile ce se vindeau. Farurile mașinii băteau pe corpuri mișcătoare ca niște meduze în noapte. Le acopeream cu lumină înainte de a le restitui întunericului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
stând pe divan, așezat comod în mijlocul beneficiilor pe care viața ți le adaugă zi după zi. Dintr-o dată, împins de o ridicolă tresărire de revoltă, cauți esența omului care ți-ar fi plăcut să fii. Dar, spre norocul tău, ești învăluit într-un bandaj de grăsime care s-a instalat perfect în jurul tău, ca să te protejeze de înțepături și de prostiile pe care din când în când ți le povestești. Rămas singur, după ce directorul spitalului m-a felicitat, când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
auzea doar zgomotul mâinilor mele în corpul Italiei. Zgomotul acela lunecos, vâscos, contractat, pe care îl fac degetele atunci când operează. Dar la sfârșit eram din nou optimist, plin de încredere. Tremuram, eram transpirat și puțeam. Ziua intrase pe fereastră, mă învăluia o altă lumină, o lumină plină. Asistenta transpira din cauza oboselii și a căldurii. Pentru că, doar acum îmi dădeam seama, zăpușeala luase în stăpânire încăperea. Suturam și căldura mi se lipea de păr, de vârful degetelor. Diagrama bătăilor cardiace era normală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
funebre își scosese haina și doar când terminase și-o pusese din nou. Avea fruntea acoperită de o transpirație murdară, acolo unde se lipea praful mișcat de vânt. Fusese o muncă a mușchilor care ajutase însă spiritul. Mă simțeam liniștit, învăluit de vântul cald. Mâinile mele azvârliseră prima țărână pe sicriul Italiei și acum lopata paznicului se mișca ritmic, încărcând pământul și descărcându-l. Durerea mai exista încă, dar surdă, potolită de oboseală. Rămânea chipul inexpresiv al șchiopului cu ciuful lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Evul Mediu, societatea barbară simțea exaltarea religioasă și chiar mistică și pe cea războinică - spada poartă o cruce în vârful plăselei -; femeia ocupa însă un loc foarte redus și cu totul secundar în imaginația lor, iar ideile strict filozofice somnolau, învăluite în teologie, prin claustrele mânăstirești. Eroticul și metafizicul se dezvoltă simultan. Religia e războinică; metafizica este erotică sau voluptuoasă. Religiozitatea îl face pe om să fie belicos sau combativ ori, dimpotrivă, combativitatea îl face să fie religios și, pe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a străzii. Căci strada alcătuiește o țesătură în care se încrucișează priviri pline de dorință, de invidie, de dispreț, de compasiune, de dragoste, de ură, cuvinte vechi al căror spirit a rămas cristalizat, gânduri, năzuințe, o întreagă pânză misterioasă care învăluiește sufletele trecătorilor. Augusto se pomeni în sfârșit iarăși în fața portăresei Margarita, în fața zâmbetului Margaritei. Primul lucru pe care-l făcu ea când îl văzu fu să-și scoată mâna din buzunarul șorțului. — Bună ziua, Margarita. — Bună ziua, domnișorule. — Augusto, femeie dragă, Augusto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Dar Eugenia, Eugenia... — Destul! Și fără a-i mai arunca vreo privire, cei doi ochi de foc dispărură. Augusto rămase o clipă ca scos din minți, fără a-și da seama că există, și, când scutură ceața confuziei care-l învăluise, își luă pălăria și-o porni pe străzi rătăcind la întâmplare. Trecând pe lângă o biserică, San Martín, intră în ea, aproape fără a-și da seama ce face. Nu văzu la intrare decât luciul livid al unei candele ce ardea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mei copii, dumitale ți s-o fi părut un cămin fără copii, ba poate fără soți... — Nu știu..., nu știu... Am venit de departe, de foarte departe, fugind; sunt însă lucruri care te însoțesc permanent, care te împrejmuiesc și te învăluie ca o atmosferă misterioasă. Biata mea soție... — Da, pe chipul doamnei dumneavoastră se ghicește o întreagă viață de... — De martiriu, spune-o fără ocoliș. Ei bine, prietene don Augusto, dumneata ai fost, nu știu bine de ce, în virtutea nu știu cărei simpatii oculte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
exist ca un suflet veșnic și veșnic îndurerat? De ce?“ Bietul de el nu se putea odihni. Sub ochi îi defilau întinderile pustii ale Castiliei, ba stejărișuri, ba păduri de pini, contempla crestele ninse ale munților și, privind îndărăt, în spate, învăluite în neguri, figurile însoțitorilor și însoțitoarelor vieții sale, se simțea târât spre moarte. Ajunse acasă, sună la poartă, iar Liduvina, care ieși să-i deschidă, se făcu albă la față când îl văzu. — Ce-i, Liduvina, de ce te sperii? — Isuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lui Augusto, cu alte cuvinte în favoarea câinelui său, Orfeu. Orfeu, într-adevăr, s-a pomenit orfan. Când a sărit în pat și l-a mirosit pe stăpânul său mort, și a mirosit moartea stăpânului, spiritul său canin i-a fost învăluit de un nor negru și dens. Avea experiența altor morți, mirosise și văzuse pisici și câini morți, omorâse câte un șobolan, mirosise morți umane, dar pe stăpânul său îl credea nemuritor. Pentru că stăpânul său era pentru el ca un zeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cum vine ceața întunecată... Și merge către stăpânul său țopăind și dând din coadă -. Stăpâne drag! Stăpâne drag! Biet om!“ Domingo și Liduvina îl luară apoi pe bietul câine mort la picioarele stăpânului său, purificat asemeni lui și asemeni lui învăluit în norul întunecat. Și bietul Domingo, văzând acestea, se înduioșă și plânse, nu se știe bine dacă moartea stăpânului său sau cea a câinelui, deși cel mai probabil este că a plâns la vederea acelui miraculos exemplu de lealitate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
antigermanofili - aliatofili, dacă vrem -, mai mult datorită temperamentelor noastre decât cauzelor războiului. A fost prilejul care ne-a marcat cursul istoriei ulterioare până ce s-a ajuns la așa-zisa revoluție din 1931, la sinuciderea monarhiei burbonice. Atunci m-am simțit învăluit în ceața istorică a Spaniei noastre, a Europei noastre și chiar a universului nostru omenesc. Acum, oferindu-mi-se prilejul de a-mi reedita Ceața, am revăzut-o și, revăzând-o, am refăcut-o intim, am făcut-o din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Juan, cel cu Examen de ingenios, la San Juan Pied de Puerto, de unde râul Nivelle coboară la San Juan de Luz . Și acolo, în bătrânul orășel navarrez, odinioară spaniol și astăzi francez, așezat pe o bancă de piatră în Eyalaberri, învăluit în pacea împrejmuitoare, ar auzi murmurul etern al râului Nive. Și-ar merge să-l vadă cum curge pe sub podul care duce la biserică. Și câmpia înconjurătoare i-ar vorbi în bască, în euskera infantilă, i-ar vorbi copilărește, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Negru, cel ce-a sărit în ajutorul lui don Pedro cel Crud al Castiliei, și contemplu strunga Bidasoa, la poalele masivului Choldocogaña, doldora de amintiri din timpul conflictelor noastre civile, pe unde curge mai mult istorie decât apă, și-mi învălui gândurile de proscris în aerul tamizat și umed al munților noștri materni. Uneori mă apropii de Urruña, al cărei orologiu ne spune că toate orele rănesc și ultima ucide - vulnerant omnes, ultima necat - sau, mai departe, la San Juan de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
prin intensiune -. (De ce oare, de vreme ce avem extesiune și intensitate, să nu avem și intensiune și extensitate?) Îmi trăiesc acum și aici viața povestind-o. Și acum și aici țin de actualitate, care nutrește și topește succesiunea timpului, așa cum eternitatea o învăluiește și-o îmbină. Duminică 3-7 Citind azi o istorie a misticii filozofice din Evul Mediu, am dat din nou peste acea formulare a Sfântului Augustin din Confesiunile sale unde zice (cartea 10, cap. 33, n. 50) că a devenit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dar acum, în loc să mă întorc dezgustat, așa cum am făcut atunci, mijesc ochii ca să îi văd mai bine. Cât de tineri sunt; mama, rumenă și fără astâmpăr, cu gura larg deschisă e parcă gata să muște din viață, tata, înalt, energic, învăluit în fum de țigară și în glume răsuflate. Ce face clic de 999 de ori și clac doar o singură dată? Un miriapod cu un picior de lemn. Se iubesc? Fac dragoste în această anexă secretă putredă și lipsită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
și am luat un pachet de țigări pe care Harry îl lăsase pe scaunul din față. Ținând cartea cu o mână, am scos o țigară și am aprins bricheta. Nici măcar nu știam ce fac, până când am inhalat. Mirosul tatei mă învălui. Abia puteam să mai respir. Am deschis în grabă portiera ca să iau puțin aer. Cartea îmi căzu din poală pe asfalt. Anne se uita la mine de pe smoala neagră a parcării. Am luat-o de jos, am șters-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]