4,345 matches
-
Moscheea Jameh, cea mai veche din oraș. Principalul arhitect al acestei perioade este Shaykh Bahai. De asemenea, au avut loc numeroase lucrări la vechile orașe sfinte ale șiismului, moscheile și sanctuarele de acolo fiind acoperite cu aur. Sub patronajul ultimilor șahi au fost construite edificii de dimensiuni mai mici în comparație cu perioadele anterioare. Pavilionul Hasht Behesht este un exemplu fiind compus din opt cămăruțe dispuse circular în jurul unei clădiri acoperite cu un dom și având patru iwanuri. Clădirea datează din anul 1671
Arhitectura safevidă () [Corola-website/Science/334219_a_335548]
-
construite edificii de dimensiuni mai mici în comparație cu perioadele anterioare. Pavilionul Hasht Behesht este un exemplu fiind compus din opt cămăruțe dispuse circular în jurul unei clădiri acoperite cu un dom și având patru iwanuri. Clădirea datează din anul 1671, din perioada șahului Suleyman I și este decorată cu ceramică exterioară și picturi cromatice cu nuanțe de galben. Un alt exemplu este Medresa Madar-e Shah, construită între anii 1706-1714. Ea nu prezintă nicio inovație, fiind construită după modelul Moscheii Shah din Isfahan, dar
Arhitectura safevidă () [Corola-website/Science/334219_a_335548]
-
„” (în ) este un eseu scris de Edgar Allan Poe despre un fals jucător automat de șah numit Turcul, care a devenit faimos în Europa și Statele Unite ale Americii și a fost purtat prin turnee în mai multe țări. Mașinăria frauduloasă a fost inventată de Wolfgang von Kempelen în 1769 și a fost adusă în SUA în
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
eseu cu privire la Turc, multe dintre ipotezele lui Poe erau incorecte. De asemenea, se poate ca el să nu fi aflat de articolele publicate anterior în "Baltimore Gazette" în care doi tineri afirmau că l-ar fi văzut pe jucătorul de șah William Schlumberger coborând din interiorul mașinăriei. El a preluat, cu toate acestea, foarte mult din lucrarea "Letters on Natural Magic" a lui David Brewster. Alte eseuri și articole anterioare celui al lui Poe au fost scrise și publicate în Baltimore
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
publicat inițial în ediția din aprilie 1836 a revistei "Southern Literary Messenger." Eseul lui Poe susține că echipa care prezenta mașinăria lui Maelzel făcuse cel puțin o vizită anterioară la Richmond, Virginia „cu câțiva ani în urmă”, expunând automatul de șah „în casa pe care o ține astăzi domnul Bossieux, cu academia sa de dans”. Cu toate acestea, în mod foarte ciudat, Poe nu precizează nici o dată sau locație exactă pentru propria sa întâlnire cu , afirmând doar că acesta a fost
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
acesta a fost expus în Richmond „cu câteva săptămâni în urmă”. Niciunul dintre biografii lui Poe din secolul al XIX-lea sau al XX-lea nu dezvăluie când sau unde în Richmond a asistat el la reprezentația Jucătorului automat de șah. Prima traducere în limba română a fost realizată de Ion Vinea și a fost publicată în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. O altă traducere
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
States Gazette", "Charleston Courier", "Winchester Virginian" și "New Yorker" (ultimul dintre ele a sugerat că singura vină a articolului era doar lungimea sa excesivă). Povestirea „Moxon's Master” (1909) a lui Ambrose Bierce se referă la un automat care joacă șah. „Jucătorul de șah al lui Maelzel” a fost sursa de inspirație a scurtmetrajului de televiziune "El jugador de ajedrez" sau "Le joueur d'échecs de Maelzel" (1981), regizat de Juan Luis Buñuel și prezentat ca parte a seriei "Histoires extraordinaires
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
Courier", "Winchester Virginian" și "New Yorker" (ultimul dintre ele a sugerat că singura vină a articolului era doar lungimea sa excesivă). Povestirea „Moxon's Master” (1909) a lui Ambrose Bierce se referă la un automat care joacă șah. „Jucătorul de șah al lui Maelzel” a fost sursa de inspirație a scurtmetrajului de televiziune "El jugador de ajedrez" sau "Le joueur d'échecs de Maelzel" (1981), regizat de Juan Luis Buñuel și prezentat ca parte a seriei "Histoires extraordinaires" realizate după scrierile
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
de învinovățire și sărind la jumătatea drumului spre tavan”, scoțând aceeași expresie. Poe cunoștea cu siguranță povestirea, el colaborând cu unul dintre presupușii autori la ziarul "Sun" din New York. Povestirea este adesea comparată cu eseul lui Poe despre „Jucătorul de șah al lui Maelzel”. Poetul și publicistul american Daniel Hoffman afirmă că această povestire este „un tip interesant de eșec”, deoarece nu are un narator naiv care să compenseze geniul detectivului. Povestirea este, de asemenea, considerată a fi inferioară povestirilor polițiste
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
reprezentare în instanță; - rezultatele activității sindicale au fost recunoscute de ministrul afacerilor interne prin acordarea unei plachete de onoare în anul 2015; - s-a evidențiat în lupta împotriva corupției prin prezentarea schemei corupției din vămi sub forma unei table de șah, subiect foarte mediatizat în 2011. Acest lucru a atras reacția sistemului, constând în controale (ANAF, Gardă Financiară, Protecția datelor cu caracter personal, ANI), plângeri penale cu percheziții, expertize contabile și informatice, blocarea fără drept de către BCR a conturilor (deși nu
Sindicatul Pro Lex () [Corola-website/Science/335085_a_336414]
-
și cu titlul de "Gazi", „luptător pentru credință”) (n. 1198, Ahlat - d. 1281, Söğüt) a fost un conducător (bei) al tribului Kayı, o ramură a turcilor oghuzi. Migrând din Merv (Turkmenistanul de astăzi) în Anatolia, sub comanda tatălui său, Suleyman Șah, i-a ajutat cu 400 de călăreți pe selgiucizii din Sultanatul de Rum în luptele acestora împotriva Imperiului Bizantin. a declanșat astfel o serie de evenimente care a condus în cele din urmă la întemeierea Imperiului Otoman. Fiul său, Osman
Ertuğrul () [Corola-website/Science/335196_a_336525]
-
numele său dând și denumirea viitorului stat. Ertuğrul s-a născut la sfârșitul secolului al XII-lea în Ahlat, o localitate din extremitatea estică a Anatoliei, situată pe țărmul nordvestic al Lacului Van. Era al doilea fiu al lui Suleyman Șah, beiul tribului Kayı, o ramură a turcilor oghuzi. În 1230, i-a succedat tatălui său ca șef al tribului Kayı, ca urmare a ajutorului militar pe care l-a acordat selgiucizilor în luptele acestora cu bizantinii. Kayqubad I, Sultanul de
Ertuğrul () [Corola-website/Science/335196_a_336525]
-
1494, iar ascensiunea sa către un imperiu a început în 1501, când a cucerit o mare parte din Azerbaidjan și Tabrizul, acolo unde și-a instalat capitala. De acolo, la scurt timp a cucerit restul Azerbaidjanului și Armenia. Se proclamă șah în 1502 și declară islamul șiit drept religie de stat. Cucerește centrul Iranului în 1504, iar până în 1508 pacifică frontiera de Vest și aduce sub stăpânirea sa Bagdadul și Sud-Vestul Iranului. În 1510 cucerește Heratul și Khorasanul. În teritoriile cucerite
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
dar au fost dificultăți în convertirea celorlalte naționalități (kurzi, arabi, turcofoni, baluchi). Convertirea a avut accente de agresivitate, în anumite perioade refuzul la convertirea putea fi pedepsit pe loc cu moartea. Pentru a verifica dacă populația a trecut la șiism, șahul avea multiple metode de verificare. Una consemnată de istorici se referă la faptul că unii agenți ai șahului se plimbau prin locuri publice și îi blestemau pe primii trei califi, pe inamicii lui Ali sau pe sunniți în general. Cei
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
în anumite perioade refuzul la convertirea putea fi pedepsit pe loc cu moartea. Pentru a verifica dacă populația a trecut la șiism, șahul avea multiple metode de verificare. Una consemnată de istorici se referă la faptul că unii agenți ai șahului se plimbau prin locuri publice și îi blestemau pe primii trei califi, pe inamicii lui Ali sau pe sunniți în general. Cei care nu răspundeau ca rndul lor cu un blestem sau nu se arătau favorabili afimațiilor, erau omorâți pe
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
alte teritorii musulmane. Ei au fost invitați în Iran pentru a li se oferi protecție față de majoritatea sunnită existentă în teritoriile din care proveneau. Procesul de convertire a avut fluctuații de-a lungul perioadei Safevide, în funcție de gradul de toleranță al șahilor față de minoritățile religioase. De exemplu, șahul Abbas I (1588-1629) a fost șahul cu cel mai mare grad de toleranță, astfel că în timpul domniei sale procesul de convertire a fost unul lent, preponderent benevol din partea non-șiiților. Următorii doi șahi care i-au
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
invitați în Iran pentru a li se oferi protecție față de majoritatea sunnită existentă în teritoriile din care proveneau. Procesul de convertire a avut fluctuații de-a lungul perioadei Safevide, în funcție de gradul de toleranță al șahilor față de minoritățile religioase. De exemplu, șahul Abbas I (1588-1629) a fost șahul cu cel mai mare grad de toleranță, astfel că în timpul domniei sale procesul de convertire a fost unul lent, preponderent benevol din partea non-șiiților. Următorii doi șahi care i-au succedat (Safi I între 1629-1642 și
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
se oferi protecție față de majoritatea sunnită existentă în teritoriile din care proveneau. Procesul de convertire a avut fluctuații de-a lungul perioadei Safevide, în funcție de gradul de toleranță al șahilor față de minoritățile religioase. De exemplu, șahul Abbas I (1588-1629) a fost șahul cu cel mai mare grad de toleranță, astfel că în timpul domniei sale procesul de convertire a fost unul lent, preponderent benevol din partea non-șiiților. Următorii doi șahi care i-au succedat (Safi I între 1629-1642 și Abbas II între 1642-1666) au rămas
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
de toleranță al șahilor față de minoritățile religioase. De exemplu, șahul Abbas I (1588-1629) a fost șahul cu cel mai mare grad de toleranță, astfel că în timpul domniei sale procesul de convertire a fost unul lent, preponderent benevol din partea non-șiiților. Următorii doi șahi care i-au succedat (Safi I între 1629-1642 și Abbas II între 1642-1666) au rămas cunoscuți drept cei mai intoleranți Safevizi, ei inițiind extinderea procesului de convertire la șiism și a non-musulmanilor. Cea mai afectată minoritate din Iran a fost
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
de safevizi. În schimb, obiectivele cu relevanță pentru sunniți nu au avut parte de același tratament. Mormintele lui Abu Hanifa și Abdul-Qadir Gilani au fost distruse. O parte dintre șiiții care au imigrat în Iran, pentru a beneficia de protecția șahilor, s-au stabilit în sudul Irakului de astăzi, care la acea vreme se afla sub stăpânirea Iranului. Ei au format repede majoritatea în rândul populației de acolo. Autoritățile safevide au numit reprezentanți speciali ai șiiților care să se ocupe de
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
cu forța șiismul în teritoriile locuite de afgani, aceștia s-au revoltat, iar conflictul cu Iranul a căpătat o conotație de conflict religios, mai mult decât de conflict între vasali și puterea suzerană. Mișcările de protest au început în timpul domniei șahului Sultan Husayn, în 1709, în regiunea Kandahar din Afganistanul de azi și au fost conduse de Mir Wais Hotak. Atunci, Iranul a pierdut controlul Afganistanului, care a devenit independent. Luptele cu șahii safevizi au continuat, culminând în 1715 cu cucerirea
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
suzerană. Mișcările de protest au început în timpul domniei șahului Sultan Husayn, în 1709, în regiunea Kandahar din Afganistanul de azi și au fost conduse de Mir Wais Hotak. Atunci, Iranul a pierdut controlul Afganistanului, care a devenit independent. Luptele cu șahii safevizi au continuat, culminând în 1715 cu cucerirea Heratului de către afgani și în 1722 când a avut loc bătălia de la Gulnabad, după care afganii au cucerit Isfahan, capitala Iranului Safevid. Acest moment a marca sfârșitul dinastiei safevide în Iran, dar
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
după care afganii au cucerit Isfahan, capitala Iranului Safevid. Acest moment a marca sfârșitul dinastiei safevide în Iran, dar și consfințirea existenței Afganistanului ca stat în perioada modernă. Încercarea de a reveni la sunnism a fost făcută chiar de primul șah care a succedat dinastia Safevizilor. Este vorba despre Nader, care a demarat o serie de politici în acest sens. A încercat o integrare a șiismului în sunnism și declararea sunnismului ca religie de stat. Deja, populația majoritară era șiită, iar
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
este un oraș antic aflat pe teritoriul actualului stat Iran. Fondat de către șahul Shapur I (240-270), a fost centrul intelectual al Imperiului Sasanid. Astăzi orașul este o ruină, neexistând în zonă un sit arheologic organizat. Gundeshapur este un nume derivat de la persanul "Gondēšăpūr". Acesta provine probabil de la expresia "wandēw Šăpūr" însemnând "achiziția lui
Gundeshapur () [Corola-website/Science/335361_a_336690]
-
a construit mai bine decât Antiohia". Orașul are mai multe denumiri în alte limbi: în siriacă: ܒܝܬ ܠܦܛ "Bēth Lapaț"; în greacă: "Bendosabora" și în arabă: جنديسابور "Jundaysăbūr". Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că orașul Gundeshapur a fost fondat de către șahul Shapur I după victoria sa împotriva împăratului roman Valerian în Bătălia de la Edessa din anul 260. Situat în provincia persană Khuzestan și aflat în apropiere de vechiul oraș Susa, Gundeshapur ar fi avut inițial rolul de garnizoană militară, aici fiind
Gundeshapur () [Corola-website/Science/335361_a_336690]