KorAP: Find »[drukola/base=ținut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...169 170 171 ...508 >

12,690 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

al regilor mauri, la Alhambra. 1 Jurist sau teolog musulman. 1 Băi publice la orientali. 1 Metaforă care folosește cuvîntul latin „carmen“ însemnînd „cîntec“. 1 Fiecare capitol din Coran. 1 „Rîu“ în Africa de Nord. 1 Berberia sau Barbaria, nume dat odinioară ținuturilor din Africa de Nord situate la vest de Egipt: Maroc, Algeria, Tunisia, Tripoli. 1 Nume dat îndeobște sultanului de la Constantinopol. 1 Faianță italiană realizată în timpul Renașterii sub influența celei hispano-maure, provenită din insula Mallorca și caracterizată prin smalț metalic. 1 Prinț arab

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

cineva - un spirit, o zeitate, o creatură infernală - s-ar fi aplecat deasupra lui și le-ar fi rostit în timp ce el dormea. Glasul acela răsuna în coșmarurile sale de când părăsise Roma și străbătuse drumurile care, traversând Alpii, îl duseseră spre ținuturile înzăpezite din miazănoapte și până la pădurile de pe Rhenus, în căutarea lui Julius Civilis, regele batavilor, vechiul său prieten, cel care fusese atât de curajos încât reușise să-i scape lui Nero. Călătoria lui Valerius era una solitară. Se înfășură mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vedea drumul de întoarcere - doar zăpada neatinsă. Deodată, dintre copaci se ridică un strigăt gutural - un cântec de război celtic sau zgomotul spiritelor infernale care cereau o jertfă de lumină de fiecare dată când un străin se aventura în acele ținuturi. Valerius se sprijini cu spatele de trunchiul unui stejar. Lurr era lângă el. Apăsă cu putere capul câinelui, într-o poruncă mută: să rămână nemișcat, să nu mârâie. Lurr se supuse. Al doilea urlet, apoi al treilea, mai slab, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Coiful e roman, cred eu. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat? S-au ivit deja zorii, iar eu mâine îmi voi continua călătoria... După cum ai văzut, nu sunt curajos și aș vrea să știu ce mă așteaptă în ținuturile pe care le am de străbătut. Dacă vrei să-mi zici... Nu voi spune un cuvânt nimănui. — O să-ți zic. Tarosh se aplecă spre Valerius și îi vorbi îndelung la ureche. Când Valerius părăsi satul, știa de ce soldații romani se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în pădure fără ca vreun om din sat să-i fi văzut. În curând, zăpada le acoperi urmele. — Știi drumul? întrebă bărbatul care, împreună cu Valerius, îl sprijinea pe gladiator. Te pot călăuzi până dincolo de dealuri. — Nu e prima oară când străbat ținutul ăsta. Știu încotro merg. Privi din nou în urmă. Nu suntem urmăriți. Bărbatul ducea un sac mare și pătura de blană; la brâu avea două pumnale. — Era mai bine dacă plecam mai devreme - aseară, așa cum am spus. Ai fi avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cufundată în întuneric; hangiul încerca să întețească focul. Pe neașteptate, se simți în aer miros de ienupăr. — Sunt doar un clarvăzător, nu o fantomă, răspunse Ausper. Așa își spunea; nimeni nu știa care era adevăratul său nume sau din ce ținut venea. — Sunt doar prezicătorul care urmărește destinul Imperiului pe care acum vrei să-l conduci. — Eu? Vitellius luă un os de pe masă și îl aruncă unui câine care semăna cu un lup, întins lângă foc. Câinele adulmecă osul, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
a Minervei, răspunse prezicătorul. Minerva e protectoarea Romei. E o prevestire bună pentru tine, care vrei să conduci Imperiul. — Crezi? Vitellius își sprijini fruntea pe brațe. — Vrei să-ți cunoști soarta? Du-te la Velunda. Ea e marea profetă din ținutul ăsta. Ea e preoteasa viitorului. — Velunda? - Vitellius înălță capul. Am mai auzit numele ăsta. Privirea lui o întâlni pe cea a hangiului, care se întorsese spre el. Se apropie de acesta, șchiopătând. — Tu o cunoști? — Cu toții am auzit vorbindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că Valerius îl adusese acolo pe gladiator. Soldații lui Vitellius îl căutau departe de Colonia Agrippinensium; câțiva dintre ei fuseseră uciși, după cum se aflase între timp, de un grup de celți rebeli. Ca să nu-și atragă dușmănia triburilor din acel ținut, Vitellius evitase să trimită alți soldați, care să-i caute și să-i pună în lanțuri pe asasini. Am tremurat când i-am auzit glasul chiar aici, dedesubt, zise gladiatorul. Am tremurat ca atunci când am fost luat din satul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lua în seamă doi bărbați călare care pleacă din oraș. — Și unde mergem? — La Julius Civilis. — Regele batavilor? - Titus clătină din cap, uimit. Mi-ai spus că ți-e prieten, dar va accepta să găzduiască un gladiator fugar? — Da. În ținutul lui vei fi în siguranță. Oamenii lui Julius nu-i iubesc pe romani, zâmbi Valerius. Să se ducă la Julius Civilis însemna să se întoarcă la Velunda. Își imagină clipa când avea să ajungă la capătul călătoriei: se va opri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
întoarcă la ea cât mai repede. — Tu hotărăști - Titus se uită la Valerius; glasul lui era hotărât. Pot să merg singur. O să mă duc undeva... Unde ai să te duci? - Valerius își închise traista cu un gest nervos. Nu cunoști ținuturile astea; ai nevoie de o călăuză. Te-ar găsi imediat. Tu nu treci neobservat. Trebuie să te duci cât mai departe cu putință. Valerius oftă. Strânse amuleta în pumn, cu un gest devenit de-acum obișnuit. Alesese să-l ajute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mușchiul care acoperea bolovanul. Neînarmat, se simțea neputincios; își spuse că prețuia mai puțin decât mușchiul acela sub cerul imens, palid, acolo, la granița Imperiului deasupra căreia i se părea că poate zbura asemenea unui șoim. Închise ochii. Putea vedea ținuturile străbătute de Danubius, iar mai departe, spre apus, pe cele străbătute de Rhenus. Danubius și Rhenus erau două fluvii mari care, asemenea unor urme desenate de degetul divinității pe pământ, marcau granița unde Imperiul își oprise cuceririle. Mai departe, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că epoca acelor bătălii fantastice ar fi trebuit să se încheie acolo, pe câmpia pustie, unde un manipul de soldați care încă mai credeau în curajul lui Marte reușise să învingă o hoardă de barbari mult superioară ca număr. În ținutul acela de pe Danubius, la granița care separa Imperiul, cu orașele sale splendide, podurile și străzile sale, de un continent sălbatic, alcătuit din păduri și populat de triburi - acolo, în ținutul acela, în ziua aceea de ianuarie, avusese loc probabil ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
învingă o hoardă de barbari mult superioară ca număr. În ținutul acela de pe Danubius, la granița care separa Imperiul, cu orașele sale splendide, podurile și străzile sale, de un continent sălbatic, alcătuit din păduri și populat de triburi - acolo, în ținutul acela, în ziua aceea de ianuarie, avusese loc probabil ultima victorie a lumii civilizate asupra lumii barbare. Istoria se oprise în rariștea aceea, înainte să-și schimbe cursul. Nici un împărat nu avea să se mai pună în slujba binelui comun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Trebuie să acționăm potrivit legii și în numele Binelui comun. Numai așa vom dobândi viața veșnică. Glasul lui Antonius era plin de pasiune când vorbea despre religia al cărei adept era, la fel ca Valerius Mucrus și ca mulți alții din ținuturile aflate de-a lungul Danubius-ului - religia misterică potrivit căreia adepții ei aveau să dobândească viața veșnică dacă aveau să lupte împotriva Răului și pentru dreptate, dacă aveau să ducă o viață morală, dedicată combaterii propriilor contradicții. Întunericul se opunea luminii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vrăjitoarei? Alungă imaginea aceea îngrozitoare, fiindcă acum, când știa cum să dobândească puterea, Viața era aceea care trebuia să învingă. Cuvintele prezicătoarei continuau să-i răsune în urechi, mai puternice decât gândul că o ucisese pe marea vrăjitoare a acelui ținut, pe care toți o venerau și o ascultau. Și care, pe deasupra, era sora lui Julius Civilis, regele batavilor. Dintr-odată, oroarea crimei sale îl îngrozi. Înfipse repede pumnalul în zăpadă, să-l curețe de sânge. Dacă batavii se răsculau tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la trap pe cărarea care când intra în pădure, când ieșea din ea. Cerul era limpede. Puține mile îl despărțeau de satul lui Julius Civilis, locul la care visase atât. Mersese multe zile și nopți ca să ajungă din Pannonia până în ținutul batavilor. Mersese multe mile, nu doar să-l vadă pe prietenul său Julius Civilis și să-i înmâneze cele două scrisori ascunse într-un buzunar interior al traistei. Una era din partea legatului Valerius, iar cealaltă, din partea lui Antonius. În dimineața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe preoteasa batavilor. Crima lui e foarte gravă. — Valerius Galul nu poate să ucidă pe nimeni - comandantul escortei susținu privirea lui Vitellius. Te previn, imperator... Nu voi fi singurul convins de nevinovăția lui. — Mă sfidezi? — Valerius Galul e cunoscut în ținuturile acestea, se mulțumi să răspundă comandantul escortei. Îl vom duce în tabără, după cum ai poruncit. Soldații îl înconjurară pe Valerius și, fără să-l lege, îl împinseră pe cărare. Vitellius mergea în urma lor și nu putea să-și ia ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele barbare care venerau femeile ca ființe aflate în contact cu divinitatea, nimeni nu ucisese vreodată o preoteasă. Preotesele erau omorâte de străini, iar în acele ținuturi străin însemna roman. În noaptea aceea cu lună plină, Velunda fusese așezată pe un catafalc din ramuri de mesteacăn - copacul prezicătorilor - și de paltin, prin crengile căruia vântul suflă scoțând sunete melodioase. Lângă ea fuseseră depuse colierele de chihlimbar pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
a fost înjunghiată de infamul acela. Zeii vor pedepsi acest sacrilegiu, însă răzbunarea ne aparține nouă, ție și mie. Datoria ta este să-l ucizi pe Vitellius. A mea, să-i distrug puterea și să-i alung pe romani din ținuturile mele. Mă voi alătura lui Galba, împreună cu războinicii mei. Valerius scotoci în traistă și îi înmână lui Julius două scrisori. — Ți le-am adus din castrul Legiunii Galbiana. Galba a fost ucis. — Bătrân prost! izbucni Julius. N-a fost în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe care o avusese în pădure, mergând spre Velunda. Caesar, Augustus, Germanicus, Caligula, Nero... apoi Galba și lama care-i tăia capul. Bău repede câteva înghițituri de vin, apoi întrebă: — Ucis? Dar cum s-a întâmplat? — Înainte să vină în ținutul nostru, medicul a fost în castrul Legiunii Galbiana, în Pannonia. Era acolo când a venit un mesager de la Roma... — Ucis, surâse Vitellius. Asta-i cea mai bună veste pe care mi-o puteai aduce! Cu mâinile tremurând de nerăbdare, Vitellius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
împiedică s-o jefuiască. Dacă banii nu ajung, populațiile sunt obligate să le ofere soldaților mâncare și femei. Iar dacă nu primește bani, mâncare și femei, ucide. Caecina Alienus și soldații lui se țin de tâlhării și măceluri. Au devastat ținuturile helvetilor, care au refuzat să-l recunoască pe Vitellius ca împărat. Au ucis mii de oameni și au vândut multe alte mii ca sclavi. Julius Civilis sorbi din cupa pe care i-o oferise Valerius. — Asta fac cele două armate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cum cheltuia banii Julius Caesar... Fântâna aia a construit-o el, ca și piața și zidurile cetății noastre. Datorită lui Caesar, Augusta Rauricorum e un oraș frumos. Soldații lui au construit drumurile care vin aici din toată Gallia, și din ținutul aeduilor, și din Germania. Julius Caesar nu cheltuia banii pe banchete. — Cât a cheltuit Vitellius pentru cină? întrebă un bărbat cu glas scăzut, uitându-se în jur, de teama spionilor care împânzeau orașul de când împăratul Vitellius se oprise la Augusta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi va dărui mântuirea după moarte, adăugă încet Antonius. Titus a fost deja inițiat în misterele lui Mithra și a susținut sacramentum-ul... Tăcură. De data aceasta Antonius vorbi mai întâi. — Unde ai îngropat cenușa Velundei? — Velunda s-a născut în ținutul ăsta, într-un mic sat de pe dealurile acelea, le vezi? Mi-a povestit despre satul ei, răspunse Valerius ușurat, căci durerii îi luase locul o profundă senzație de liniște. Era lună plină, adăugă. Își aminti ritul pe care îl săvârșise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să ne întoarcem la vilă. Sunt obosită... Îmbătrânesc. Le mulțumesc zeilor că sunt bogată; asta mă pune la adăpost de injuriile rezervate celor înaintați în ani. La romani nu e ca la germani, unde bătrânii sunt tratați cu respect. În ținutul italic contează doar puterea banului. Cu puțin înainte de apusul soarelui sosi de la Roma încă unul dintre cei patru curieri numizi ai Calviei. Povesti că mulțimea ce sărbătorea în teatre ultima zi de Ceriales fusese anunțată despre moartea lui Otho și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
înghețară de spaimă. A doua zi ploua, iar împăratul vizită taberele, îi lăudă pe soldați, cărora le oferi bani și vin, și nu-i băgă în seamă pe auxiliari. Porunci ca batavii să fie trimiși în Germania, iar galii în ținuturile lor de baștină. Reduse efectivele legiunilor și cohortele auxiliare, interzise să se facă alte înrolări și-i lăsă la vatră pe cei care doreau asta. După victoria de la Bedriacum, părea să creadă că nu mai are nevoie de armată pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]