6,798 matches
-
Își înălță cu prudență capul, dar constată că pervazul era prea sus și nu putea să vadă mai nimic înăuntru. Temelia, foarte înaltă, era placată cu piatră fasonată. Ridică piciorul punându-l pe marginea proeminentă a temeliei și se săltă agățându-se de pervaz până ce ajunse cu bărbia deasupra pervazului... Sfinte Sisoe, casa era în renovare! Ușa întredeschisă către coridorul de unde venea lumina era tapetată toată cu ziare vechi. Camera pe care o avea în fața ochilor era golită de mobilă și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
câtuși de puțin de nerăbdare să-l vadă... Se auzeau oare voci din interior? Sigur că da, iată o voce venea de undeva din dreapta; răsuna a gol; era o voce feminină, numai că nu se auzea ce spune. Dănilă stătea agățat de pervazul proeminent, dar poziția era atât de incomodă încât în antebrațe aproape că i se puseseră cârcei. Canaturile interioare ale ferestrei erau și ele căptușite cu ziare vechi dar, din fericire, stăteau larg deschise, imobilizate în cârlige, așa că vederea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să se ivească cineva în cadrul acelei uși?... Dănilă simți că începe să alunece în jos. Își aruncă cotul drept pe pervaz, apăsându-și antebrațul și pentru o clipă se uită la mâna sa care n-avea de ce să se mai agațe. Iar când își înălță din nou privirea, ea era în cadrul ușii. Goală până la brâu. Dumnezeule, ce noroc pe capul lui! O vedea din profil vorbind cu cineva care se afla undeva pe coridor, în afara cadrului ușii. Ea, cine? Marilena sau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pași, în timp ce se îndepărta, a trecut pentru o clipă prin raza de soare cu părul ei complet alb. DOUĂSPREZECE PRIMULE Ca întotdeauna când vine să îngrijească mormântul părinților, înainte să se apuce de treabă Lucian își scoate scurta și o agață de un braț al crucii. Uneltele de grădinărit le aduce într-o găleată veche, de mulți ani aceeași, cu urme de pământ și rămășițe de ierburi uscate pe fund. Crucea a devenit aspră la atingere în urma ploilor și a iernilor
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Crucea a devenit aspră la atingere în urma ploilor și a iernilor deja au trecut destule. Aspră la pipăit, albicioasă și curată. Foarte curată. Devenită parte din existența lui. Deși aici, sub cerul liber, e multă lumină, gestul de a-și agăța scurta îi aduce instantaneu în amintire holișorul cu penumbra lui plăcută și familiară, unde își atârna hainele în cuier de fiecare dată când venea de la București în vizită la ai lui. Dincolo de draperia trasă pe jumătate de la capătul holișorului, fereastra
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
încolo, și își continuă amândoi drumul pe alee... Iată și locul de veci al părinților lanțul deja vechi, de jur-împrejur, atârnând între stâlpi, vopsit în negru; crucea de curând ieșită din iarnă, curată și grunjoasă, de al cărei braț își agață scurta înainte de a se apuca să curețe mormântul de buruienile uscate. La iarnă, de Crăciun, ar fi bine să aducem câteva crenguțe de brad, să le împrăștiem pe morminte, îi sugerează Liliana. Soția sa se gândește de pe-acum la
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de acele mici piese de metal numite chei; admițând că metalul lor este indestructibil, ele trebuie că zac și în ziua de astăzi pe undeva (de nu cumva au fost date la topit), în legături de chei, între timp ruginite, agățate în cui, pe tocuri de ușă, undeva prin pivnițe sau prin poduri; astfel că și cheile de la casă pe care doamna din fotografie, cea din dreapta, adică mama mea, le-a lăsat unei vecine în vârstă așteaptă cine știe în ce
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
bucura de cele constatate, a simțit că îi fuge pământul de sub picioare și a ajuns cât era de lung în fundul șanțului de la 148 poarta Dochiței... Orice încercare de a ieși din șanț nu-i reușea, fiindcă nu avea de ce se agăța... Pe lângă toate, un zăvod de câine îl simțise și s-a repezit la el, gata să-l rupă. În timp ce încerca din răsputeri să se apere de câine și să iasă din șanț, a apărut Dochița cu un felinar în mână
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
deasupra munților de cupru), fiindcă din poeme străbate adeseori o dezamăgire, pe care poetul știe să o tempereze, pe care o resimte din nepăsarea mediului exterior față de așteptările sale, manifestată, de pildă, prin refuzul comunicării: toate mânerele de care mă agăț sunt reci, încât, retoric, se întreabă: încotro să întind stelara frânghie? Livrescul este o constantă, însă nu ofensivă, a poeziei lui Ovidiu Genaru, traversând lumea creată de poet - acest rezumat de real, în care Lumină este din Ierusalimul sânilor tăi
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
din moment ce, contrar obișnuitului, își vrea iubitul departe, într-un fel de eminesciană întâlnire în oglindă, cu sensurile ce derivă de aici: Aș vrea să te știu departe, / îmi place să te știu departe; / acolo doar vei putea întâlni / chipul meu agățat peste / umbra ta și numindu-te”, căci acolo doar fi-voi eu. Acest periplu existențial pe care-l desfășoară în căutarea celuilalt, exprimându-și concomitent atașamentul față de sacru, poeta îl punctează cu imagini definiții ale sinelui: Eu / sunt / o inimă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
legendă. Vanilia era deja cunoscută de azteci și își are baștina în Mexic. La polenizarea florilor plantei pune umărul o insectă, care, din păcate, nu trăiește și în Réunion. Ajunsă în insulă, vanilia s-a adaptat noilor condiții. S-a agățat de ce i-a ieșit în cale, a înflorit, dar nu a dat în rod. Totul, însă, până într-o zi. într-o zi, un copil de vreo 12 ani - Edmond Albius - născut ca sclav, neavând ce face, a început să
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92343]
-
care lipsește din peisajul turistic al urbei. Și nu uitați, când veți ajunge multimilionar, să mai dați și pe aici. Dar nu trebuie să dați prea mult fiindcă eu mă mulțumesc cu foarte puțin. Chiar mă și gândeam de ce să agăț amuleta asta și vă mulțumesc de intenție. Vă aștept cât de curând. Pa... Pa...parcă s-a auzit ceva în cabinetul primarului. S-o fi împușcat, săracul, c-am auzit că și-a mai luat o vilă cu haleșteu dar
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
omului, dar viața și toate cele care o găzduiesc sunt totdeauna lucrarea lui Dumnezeu. De ce nu ascultați și nu respectați cuvintele cele vii ale lui Dumnezeu, care sunt în mod evident scrise în lucrările lui? Și de ce studiați și vă agățați cu atâta încăpățânare de scripturile cele moarte, care nu sunt decât lucrarea mâinilor neîndemânatice ale omului?" " Cum putem noi, oare, să citim legile lui Dumnezeu, în altă parte decât în scripturi? Unde sunt ele în altă parte scrise? Citește-ni
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
a râului în lumina soarelui. Căutați, de aceea, un tâlv mare, cu tulpina lungă cât înălțimea unui om (n.n. tâlvul este o plantă asemănătoare cu un dovleac). Umpleți-i interiorul cu apă din râu și după ce soarele a încălzit-o, agățați-l apoi de ramura unui copac și îngenuncheați pe pământ în fața îngerului apei și permiteți capătului tulpinii tâlvului să intre în părțile voastre de dinapoi, pentru ca apa să poată curge prin toate măruntaiele voastre și să le curețe. După aceasta
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
ușa și trage zăvorul ca nu cumva ploaia să intre în căsuță să-i ude covorașul. Lăcusta aterizează sprintenă pe-o frunză să-și scuture picăturile de ploaie de pe fustă. Dar vai, se oprește speriată când observă că fustița e agățată într-un scai! -Vai, ce mă fac, o să-mi rup fustița! Dar o ajută panseluța să-și descâlcescă fustița. -Mulțumesc! Eu am plecat adăpost să îmi găsesc! (fâlfâind din aripioare în semn de mulțumire) Florile de prin pădure își deschid
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
de magistrat. Era timpul, poate, să pun în practică ceea ce atunci nu făcusem... Îmi dădeam seama că o dreptate făcută în dosare demult clasate de istorie era cumva inutilă. Nu mai servea nimănui. Era un compromis. Însă cel puțin mă agățam de ceva. Nu era, poate, o cale de mântuire, dar era un colac de salvare... Am început să bat bibliotecile și anticariatele. Treptat, am uitat de obiecțiile inițiale și făceam totul cu pasiunea mea obișnuită. Primul cu care am început
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am auzit o voce rea, brutală și poruncitoare: "Să nu încerci să smulgi firele telefonului. Vom veni noaptea să ți-l punem la loc". Am rămas năucită... Alunecam parcă într-o apă adâncă și n-aveam putere nici să mă agăț de ceva, nici să dau din mâini, să înot. Nu mai puteam decât să aștept îngrozită valul care mă va lovi. Ultimul rest de energie l-am găsit acolo unde mă așteptam mai puțin: chiar în disperarea mea. Mi s-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Dar liliacul era numai adormit. Speriat de sunetul pașilor noștri, s-a trezit din somn și a început să zboare în zigzaguri negre. Eleonora scoase un țipăt și își acoperi părul cu mâinile, de teamă, probabil, să nu i se agațe liliacul în păr. Din fericire acesta nimeri în golul unde fusese altădată o fereastră și dispăru. Urcând pe platou, ne-am pomenit în fața unei colibe părăsite. Între pietre, deasupra tăciunilor stinși, chiar în mijlocul colibei, atârna un ceaun gol prins de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ajunge nici la decepția completă, nici la revelația acestei decepții. De aceea rămâne, cum am trăit eu, un fel de pustnic bastard și nu va putea iubi decât în chip egoist, raportând și pustiul și lumea la sine. El trăiește agățat undeva între singurătate și lume, fără să se decidă pentru nici una și fără să le înțeleagă bine pe nici una. Cum ar zice un înțelept... Înțelept? Mai bine să renunț la acest cuvânt dacă nu vreau să omor toți păianjenii din
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aceea am auzit-o pe Eleonora strigînd: ― Plaja! M-am întors și m-am precipitat pe urmele ei. După câțiva pași am văzut nălucind printre arțari o mare pată gălbuie, arsă de soare. Probabil, asta văzuse și Eleonora. M-am agățat într-un mărăcine, dar n-aveam chef să întîrzii. M-am smuls, plătind nerăbdarea mea cu o zgârietură zdravănă. Când am ajuns la marginea pădurii, am zărit mai întîi, uluit, figura Eleonorei. Arăta ca o mască pe care se lățea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dureroase. Și totuși nu renunț. Tind să mă întorc în ceea ce am trăit, deși tot ce-am trăit m-a împins aici. Câteodată am senzația că visul înseamnă pentru mine a-mi aminti. Lumânarea arde din amândouă părțile. Și mă agăț chiar de amintirile înfricoșătoare. Oare, între singurătate și frică omul poate ajunge să prefere frica? Dar ce prostie spun. Iertați-mă, domnilor. Într-o grotă n-ai ce alege. Și frica și singurătatea stau cu tine în grotă. Și apoi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
trăgea cineva, aș fi căzut în prăpastie. Așa eram și în gară: atârnați deasupra unui gol, împotriva căruia luptasem, cât te poți lupta într-o asemenea situație, până când ființa noastră a cedat. Firele care trosneau și de care mă mai agățam erau, firește, amintirile. Se pare că și irealitatea este peticită din realități. Și eram sigur că în clipa când ultima amintire se va rupe, mă voi prăbuși în gol. Într-o seară, când se înnopta, a apărut din nou o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
adevăr care nu mai depinde nici de mine, nici de voi"... Da, domnilor, visez asta. Cu toate mizeriile și nedreptățile ei, lumea e singurul loc unde putem spera să ni se facă dreptate. Înțelegeți acum toată încăpățînarea cu care mă agăț de orice îmi amintește de dumneavoastră? Ceva mai devreme, când spre pădure s-a îmbujorat cerul, aveam impresia că sânt la mare și că valurile izbesc mereu într-un semnalizator morse, ale cărui sunete nu știu să le tălmăcesc. Apoi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
De ce? Cine mă împingea la fapte atât de crude, pe care uneori le reprobam eu însumi? Ce rost tainic, irezistibil, declanșa aceste izbucniri ale firii mele? Ei bine, voiam să simt beția rară a vanității măgulite, când ele, prinse, se agățau de gâtul meu, im-plorîndu-mă, tînguindu-se să nu le părăsesc. Atunci se declanșa urgia: le umileam, călcîndu-le orice mândrie în picioare și decretam că hotărârea mea e nestrămutată. Plecau rănite, mutilate și nu știu cum se făcea, dar mă iubeau parcă mai mult
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Turcii țineau cu orice preț ca voievodul să treacă în legea lor. ― Inexact, domnule profesor, am replicat semeț, pe ton sigur. Voiau averile lui Brîncoveanu! El mă privi perplex, pe sub ochelari. Clasa încremenise, cu suflarea tăiată, și privirile tuturor se agățară de mine cu spaimă, ca într-un ajun de catastrofă. Atunci am continuat, senin, fără tremur în glas, înfruntînd pe toată lumea: ― Eu știu că Bostangi-Pașa a propus voievodului să-i redea libertatea în schimbul a 500 de pungi cu galbeni, dar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]