13,186 matches
-
a ținut pasul. Se opri și se uită la străzile întortocheate, cu intersecții și alei lăturalnice la fiecare câțiva metri și constată că ar fi putut-o lua în orice direcție. Mai merse câțiva metri, uitându-se în stânga, pe o alee atât de strâmtă, încât era învăluită de întuneric chiar și în lumina soarelui de dimineață. Era traversată de o frânghie de rufe și în depărtare se zăreau doi copii, băieți bănui ea, care dădeau cu șutul într-o cutie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
acești ultimi ani. Nu spuse nimic, icnind doar din cauza durerii care o înțepa în șira spinării, izbucnind ca un foc de artificii, când se ridică în picioare: o scânteie argintie care îi umplu ochii de lacrimi. Femeia o conducea pe alee, spre o frânghie de rufe. La capătul acesteia, erau două trepte mici, care coborau spre o curte îngustă, probabil nu mai mare de câțiva metri pătrați. Apoi o cameră, cu o bucătărie improvizată în colț, un televizor și un băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
un televizor și un băiat care desena la o masă. Poate că era unul din băieții care jucau fotbal mai devreme. Poate că văzuse ceva. Maggie nu era sigură nici dacă băieții se jucaseră aici sau în celălalt capăt al aleii. Își pierduse cu totul simțul orientării. Stătea acum ghemuită în colțul canapelei, în timp ce salvatoarea ei aprindea ochiul mic al aragazului pentru a-i face un ceai de mentă, când singurul lucru după care tânjea Maggie era o cană de Typhoo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
evrei. Maggie era prea obosită pentru asta, un conflict atât de înverșunat, încât până și alegerea hotelului în care stăteai putea stârni un incident diplomatic. Nu, nu, începu ea. Nu e deloc așa. În timp ce vorbea se îndrepta spre ușa dinspre alee. Apucă mânerul. Se roti, dar nu se deschise. Încuiat. Acum putea simți bărbatul stând în dreptul umărului ei, aplecându-se pe deasupra ei pentru a ajunge la mânerul ușii. Apropierea lui o făcea să tremure, amintindu-i de alee și de răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
spre ușa dinspre alee. Apucă mânerul. Se roti, dar nu se deschise. Încuiat. Acum putea simți bărbatul stând în dreptul umărului ei, aplecându-se pe deasupra ei pentru a ajunge la mânerul ușii. Apropierea lui o făcea să tremure, amintindu-i de alee și de răsuflarea aceea fierbinte. Vru să-l împingă la o parte. Înainte să aibă ocazia să facă lucrul ăsta, el îi deschise ușa spre curtea pătrată. Ieși, însă bărbatul mergea chiar în spatele ei. — Te rog, te mai întreb o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Pe celălalt Afif Aweida. —Te rog. Te duc eu. Nu, nu. Nu e nevoie. Vreau doar să mă întorc la hotelul meu. Dar nu o ascultă. O prinse de cot și o târî după el prin labirintul de străduțe și alei din Ierusalimul Vechi. Am înnebunit, se întreba Maggie în timp ce, pentru a doua oară - în cât să fi fost, o oră? două? -, urma un necunoscut printr-un oraș străin. De data asta însă nu mai era deloc la fel de distrată ca mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pentru a doua oară - în cât să fi fost, o oră? două? -, urma un necunoscut printr-un oraș străin. De data asta însă nu mai era deloc la fel de distrată ca mai înainte. Inima îi bătea puternic; se uita la fiecare alee, întorcea capul peste umăr și, în primul rând, era atentă la bărbatul care o conducea. Era un fel de capcană? Sari Aweida o dusese la agresorii săi? Acest om avea să facă același lucru? Se gândi să fugă. Dar unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
când intrau în souk, în piață. Văzu două femei, probabil cu câțiva ani mai tinere decât ea, care arătau ca niște turiste. Ar fi putut fugi la ele. Dar ce-ar fi urmat atunci? Acum Nabil o conducea pe niște alei care șerpuiau și se întortocheau, trecând pe lângă tarabe înțesate de tobe bongo acoperite cu piele, covoare groase, țesute, și suvenire de prost gust sculptate în lemn. Peste tot se perindau cupluri cu părul argintiu, zări chiar și o petrecere ambulantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să doarmă o familie întreagă. Nu era orașul cu corturi la care se așteaptă în general vizitatorii internaționali când aud cuvintele „tabără de refugiați“. Era mai degrabă un oraș de cocioabe, o mahala. Nu existau străzi propriu-zise, doar rețele de alei care mergeau în zigzag spre un cartier. Acesta se numea Brazil, după trupele ONU de menținere a păcii venite din țara care avusese odată barăci acolo. Întâlnirea din seara asta era și mai clandestină decât cele obișnuite. Salim avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de clădiri, aranjate ca într-un campus universitar. Unele erau tradiționale, construite din cărămidă, altele moderne, din oțel și sticlă. Pe măsură ce avatarul înainta, cu brațele legănându-se metronomic, Maggie observă suprafața pământului, pavată exact cum ar trebui să fie o alee de campus. În fața ei era o rampă cu niște cuvinte înscrise pe ea, care deveneau lizibile doar dacă te apropiai. Bine ați venit la facultatea de Studii asupra Orientului Mijlociu. O luă în sus, minunându-se de schimbarea de perspectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fără să-și fi dat seama? Imediat le zări. Nu două capete de iepure, ci patru acum, înconjurând-o. Apăsă pe tasta înainte, după care se opri. Apoi, convulsiv, reuși să se miște din nou și coti repede pe o alee lăturalnică. Cei patru oameni-iepuri se aflau în spatele ei, recuperând teren. Se opri din nou. Maggie simțea că răsuflarea ei din viața reală devenea rapidă și gâfâită. Oricine ar fi fost cei din spatele capetelor de iepure, îi paralizau avatarul. Acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
În mod obișnuit e plină de lume. Dar Ierusalimul nu e ca Tel Avivul. Oamenilor de aici nu le place să rateze somnul de frumusețe. O conduse prin pasajul principal, printre zdrențele umane care dormeau în pragurile ușilor, pe o alee lăturalnică, făcută din aceeași piatră neregulată ca și restul orașului. Și aici se zăreau semnele animației de mai devreme: restaurante și baruri închise noaptea. Auzi ecourile agitației dintr-un bar. — Localul lui Mike, spuse el, auzind la rândul lui zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
tone, mai grea decât un avion 747 plin cu pasageri și cu bagajele lor. La naiba. Când va vedea ceva care să aibă sens? Căută o deschizătură. Nu era decât una și se strecură prin ea, trezindu-se pe o alee îngustă, mărginită la un capăt de o boltă enormă ce părea construită din cărămidă, umplută cu un pietriș brut, grosolan. Lângă ea se afla un indicator: Poarta lui Warren 1. Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru asta. Până la urmă, Guttman nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
venindu-și în fire. Nu e vina ta. Credeam doar că poate e ceva ce știi. Se întoarseră spre hotel. Maggie și Uri își ținură capetele plecate până ajunseră în parcare, pentru a nu fi recunoscuți. Imediat ce ieșiră afară, pe aleea acoperită de la intrarea în hotel, Maggie își dădu seama că nici nu își exprimase condoleanțele față de Mustafa. Din politețe, îl întrebă câte ceva despre răposatul său tată, câți copii a lăsat în urmă, câți nepoți. Și încă mai muncea? — Da, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Se zăreau șiruri ordonate de arbuști, toate frumos irigate cu furtunuri negre. Peste tot împrejur erau sculpturi moderne, vesele, inclusiv o coloană gigantică de oțel, vopsită în roșu, care se dovedea a fi un fluier canin la scară mare. Pe aleea principală existau indicatoare ce ghidau vizitatorii către galerii, către magazinul de suvenire sau către restaurant. Maggie înțelese de ce Nour, sătul de praful și murdăria din Ramallah, visa la un asemenea loc pentru Palestina. Acum treceau de enorma structură albă, așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
case construite între 1880 și 1890, relicve ale goticului de lemn și ale perioadei de aur, case din care se desprindeau mereu bucăți sculptate și ornamente în spirală. Erau construcțiile stereotipe suburbane ale lui Boss Tweed, separate între ele de alei atât de înguste încât un băț de un metru putea aproape să le unească și înconjurate cu garduri din țăruși de fier sau ziduri joase din cărămidă ce începuseră să se macine. Casele cele mai mari fuseseră împărțite în apartamente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
îl cați, pe băiat sau pe mamă? — Pe mamă. — Mai bine. De el e greu să dai. Se uită la televizor. L-auzi? M-a-nnebunit. M-a scos din sărite. Agentul Mancuso mulțumi vocii de femeie și porni pe aleea umedă și rece. În curtea din spate o găsi pe doamna Reilly, care atârna un cearșaf pătat și galben pe o frânghie ce trecea printre niște smochini fără frunze. A, dumneata ești, spuse doamna Reilly după ce îl privi mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
încăperea cea mai spațioasă din casă și mirosea a cafea și a ziare vechi. Ca toate celelalte camere din locuință, era întunecoasă. Tapetul unsuros de pe pereți și ciubucurile cafenii din lemn ar fi transformat orice lumină în umbră, iar de pe alee se strecura, în orice caz, foarte puțină lumină. Deși pe Mancuso nu-l interesa interiorul caselor, observă totuși, căci nu i-ar fi scăpat nimănui, soba de modă veche cu cuptor înalt și frigoriferul cu motor cilindric deasupra. Gândindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fusese lovită de tramvaiul de pe Magazine Street, un unchi mâncase o prăjitură cu frișcă veche, un naș atinsese o sârmă cu curent electric căzută jos în timpul unui uragan. — E biata domnișoară Annie, vecina noastră. Azi-dimineață era gata să leșine pe alee. Nervii, copile. A spus c-ai trezit-o azi-dimineață cântând la banjo. — E lăută, nu banjo, tună Ignatius. Să nu mă ia pe mine drept unul dintre personajele perverse ale lui Mark Twain! — Tocmai am fost s-o văd. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
A, băiatul acela nesuferit. Ignatius urcă treptele înaintea mamei sale. Dar bine că am scăpat pentru un timp de domnișoara Annie. Acum probabil am să pot cânta la lăută, fără să mai fiu asaltat de invectivele ei enervante de dincolo de alee. — M-am oprit la Lenny și i-am cumpărat o pereche de mătănii cu apă sfințită, de Lourdes. — Vai de capul meu! La Lenny! Niciodată în viața mea nu am văzut un alt magazin atât de plin cu vrăjitorii religioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și apoi, zdrăngănind, începu să cânte „Nu zăbovi, mergi în calea ursitei/ Pășește grăbit, cu voia bună alături“. — Isprăvește! țipă domnișoara Annie de după jaluzelele trase. — Cum îndrăznești? îi răspunse Ignatius, îndepărtând cu violență propriile lui jaluzele și privind afară spre aleea întunecoasă și rece. Cum îndrăznești să te ascunzi după jaluzelele acelea? Ridică-le imediat! Alergă înfuriat la bucătărie, umplu o oală cu apă și se întoarse iute în cameră. Tocmai când era gata să arunce apa în jaluzelele, tot coborâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
umplu o oală cu apă și se întoarse iute în cameră. Tocmai când era gata să arunce apa în jaluzelele, tot coborâte, ale domnișoarei Annie, auzi portiera unei mașini trântindu-se, afară în stradă. Câțiva oameni veneau spre casă pe alee. Ignatius trase jaluzelele și stinse lumina, ascultând cum vorbește mama lui cu cineva. Agentul de stradă Mancuso tocmai spunea ceva când trecură pe sub fereastra lui și o voce răgușită de femeie adăugă: — După mine, suntem în siguranță, Irene. Luminile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în fața casei. Aplecându-se cu mare efort, Ignatius își înfipse un deget în valva uneia dintre anvelope și-l ținu până când fâsâitul încetă și fundul anvelopei se lăți ca o clătită peste șanțul de scurgere din cărămidă. Apoi, mergând pe aleea care abia era suficient de largă pentru gabaritul său, se duse în spatele casei. Bucătăria era viu luminată și prin fereastra închisă se putea auzi aparatul de radio ieftin al mamei sale. Ignatius urcă fără zgomot scările din spatele casei și privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
puiule, spuse doamna Reilly, închizând ușa de la intrare. — Voi fi probabil maltratat de vreun intrus, țipă Ignatius. Zăvorându-se la el în cameră, luă o sticlă goală de cerneală, apoi deschise jaluzelele. Scoase capul pe fereastră și privi în lungul aleii spre micul Rambler alb care se vedea în întuneric, la marginea trotuarului. Aruncă sticla cu toată puterea și o auzi lovind acoperișul mașinii, cu un efect sonor mai mare decât cel scontat. — Hei! o auzi pe Santa strigând, în timp ce lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-l întâlnești? — Am destule probleme cu Ignatius. Ce nenorocire, Santa! Dacă-l vede domnișoara Annie, vecina de alături, cu unu dintre cărucioarele alea? Ș-așa vrea să ne reclame că tulburăm liniștea oamenilor. Tot timpu’ ne spionează de după jaluzelele dinspre alee. — Nu trebe să te necăjești de ce zice lumea, Irene, o sfătui Santa. Oamenii din blocu’ meu au gură spurcată. Cine poate trăi pe St. Ode în parohia Cluny, poate trăi oriunde. Lumea-i rea, ascultă-mă ce-ți spun. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]