10,371 matches
-
ea. E ca un străin. Părul mamei e negru și lucește ca lacul, înfășurat într-un conci și prins cu un ac din bambus. Când începe, îi cere fetei să stea potolită. Pare solemnă, de parcă s-ar afla în fața unui altar. Ia piciorul drept al fetei, îl spală și îl șterge cu bluza ei. Nu îi spune fetei că asta e ultima oară când își vede picioarele așa cum le știe. Nu îi spune că atunci când va veni timpul ca picioarele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Roșii. Îndură dincolo de limitele rațiunii. Îndură pe socoteala națiunii. Nu te poți abține să nu întrebi: Oare din cauză că are nevoie de funcția de premier? Sau pentru că trăiește ca să fie un alt fel de nemuritor, unul care se pune singur la altar? Atunci când în cele din urmă Mao îi întoarce spatele și convinge națiunea să-l atace, Zhou își încetează serviciile în tăcere. Este trimis la un spital cu cancer la pancreas în ultima fază. În timpul ultimelor sale clipe, o roagă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să nu slujească China în continuare. Este credința lui, scopul existenței lui. Ca soție, accept soarta soțului meu. Îmi accept realitatea. Doamna Mao Jiang Ching și-ar dori să poată face la fel cu Mao. Să se întindă singură pe altarul iubirii. Să trăiască opera. Dar nu o va face. O face să se simtă tragică. Se uită fix la raport și treptat o cuprinde mânia. Cu cât își demonstrează mai mult Wang Guang-mei voința de a suferi pentru Liu, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
catolicè, intrebarea preotului virtual e asemènètoare cu cea a ofițerului stèrii civile, doar cu ceva mai multe înflorituri, parcè trèiesc un film american, pânè când moartea ne va despèrți, Yes! Mi-a fost greu sè duc o femeie realè la altar, pe Corina, deși își dorea din suflet asta, si iatè-mè acum în fața unui virtual altar fècând legèmânt pânè la moarte cu o femeie de a cèrei culoare de piele nici mècar nu sunt sigur, dacè e negresè?! de ce nu?! virtualii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
mai multe înflorituri, parcè trèiesc un film american, pânè când moartea ne va despèrți, Yes! Mi-a fost greu sè duc o femeie realè la altar, pe Corina, deși își dorea din suflet asta, si iatè-mè acum în fața unui virtual altar fècând legèmânt pânè la moarte cu o femeie de a cèrei culoare de piele nici mècar nu sunt sigur, dacè e negresè?! de ce nu?! virtualii noștri copii vor fi mulatri, Dacè e bètrînè și n-a mai cerut-o nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
mi-am făcut bagajele Într-o agitație insuportabilă! În jurul meu era un du-te-vino, o foială ca Într-o sală de așteptare! Fiecare mai apărea cu câte ceva În mână și foarte repede camera mea de la hotel a Început să semene cu altarul unui idol pe care se Îngrămădeau ofrandele. Când am Început să le cântăresc din ochi, m-am Îngrijorat de cât aveau să-mi Îngreuneze valiza toate acele obiecte de lemn, metal, piele și mai știu eu ce! Nu mai vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
la începuturi, odată cu prima ninsoare. Le rostea cu ochii închiși, cu capul înclinat. Le asculta atent vibrațiile multiplicate în toată ființa lui, ca în cutia de rezonanță a unui instrument. Într-al Mării Negre prund⁄ Ler lerului Doamne⁄ La cel dalb altar preasfânt⁄ Hoi leronda lerului Doamne... Nicolae părăsi salonul. Urcă în bibliotecă și se opri în fața portretului Luminăției Sale. Îi plăcea să-l privească în lumina lumânărilor. Doar atunci semăna într-adevăr cu imaginea tatălui său din momentele de inspirație. Viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aproape sfărâmate, D’Autrey se opri și unul dintre cei nouă masoni însoțitori ridică felinarul. Se aflau într-o sală dreptunghiulară sprijinită pe coloane și încununată de o boltă pictată cu îngeri și nori. În mijlocul sălii se ridica un mic altar pe care erau așezate mai multe cărți deschise, un echer și un compas mare. În fund, pe un tron îngust, dar foarte înalt, îi aștepta Venerabilul. Ampla eșarfă aurie de pe cap îi dădea prestanța unui sacerdot egiptean. D’Autrey se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nivela și i-o oferi Primului Supraveghetor, D’Autrey. Firul cu plumb fu oferit celuilalt Supraveghetor, nimeni altul decât omul cu capul pleșuv. Cineva stinse felinarul și, un timp destul de lung, domni doar liniștea și întunericul. După care, din centrul altarului, țâșni o coloană de lumină luminând albastrul cerului, norii și îngerii pictați pe plafon. ― Loja noastră este dreaptă, perfectă și regulamentară! răsună vocea puternică a Venerabilului. Iubirea, înțelepciunea, forța și frumusețea să fie cu voi! Duse o mână la inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lumina forței. După el, fu rândul omului cu capul pleșuv să declare că el dăruia lumina frumuseții. ― Așa să fie! murmurară toți ceilalți nouă masoni care asistau în picioare, câte trei pentru trei din cele patru laturi ale careului din jurul altarului. Și ceremonia continuă în acest fel. Venerabilul enunța o formulă repetată de Supraveghetori și întărită de ceilalți masoni prin monotonul așa să fie. Prințul începea să regrete că acceptase invitația de a asista la ceremonia aceea deosebit de plictisitoare. Totul semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
acela avea dimensiuni considerabile. Un asistent purtând o tavă mare cu un fel de tort dreptunghiular, acoperit de o pulbere albă, se apropie încet de Venerabil, pășind rar, cu o înțepenire controlată, așa cum cerea ritualul. Așeză tava dinaintea acestuia, pe altar, după care se înclină adânc și se retrase. ― O, Tu, Lumină Prea Înaltă, Atotputernică, Înțeleaptă și Mereu Strălucitoare din care se nasc toate luminile!... Vocea Venerabilului se înălța cu o vibrație sporită. Iată, îți aducem lumina și viața pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Să primească împărtășania sau nu? Din prudență, nu mânca niciodată ceea ce i se oferea în afara casei sale și, în nici un caz, de la persoane cu totul necunoscute. Dar, în același timp, nu putea să refuze. Și nici să fugă. Porni spre altar cu pași rari, în zăngănitul regulat al pintenilor. Observă că, din toată împărtășania, mai rămăsese doar o mică bucată, cu marginile foarte regulate. Ultima. Prințul apucă lingura cu mâna dreaptă, înclină ușor capul în fața Venerabilului, apoi se îndreptă spre margine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mâna stângă, ca să nu cadă nimic pe jos, și depunând lingura complet goală în tava asistentului. Venerabilul ridică din nou brațele și rosti formulele de închidere a lojii. Masonii repetau mereu același așa să fie, în timp ce coloana de lumină din altar se retrăgea încet, dispărând apoi cu totul. Prințul se trezi în întuneric deplin, dar cu o mână așezată ferm pe umăr. Un ghem rece îi înțepeni plexul. Trupul i se încordă. Deveni arc gata să sară. Calcula cu rapiditate. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ea, Însă de... creștini? Ortodocși? - Al dracului avocat-al-diavolului!... - Fac și eu ce pot... - Ei, uite, În Basarabia, nu. Grecul, când se refugia În biserica lui, ca măcar acolo să scape de Turc, să uite de ocupație - ce limbă auzea din altar? Grecește. Sârbul, Bulgarul - ce limbă auzeau În bisericile lor? Nu turceasca, nu araba - ci slavona, o limbă de-a lor, nu de-a ocupantului. Pe când Basarabeanul, săracul, În ce măcar limbă-bisericească, să caute, cum zici: azil, recurs, uitare, protecție? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dulapuri-bibliotecă, împovărate cu fotografii înrămate cu Caitlin. Caitlin când era mică, Caitlin în ziua absolvirii, Caitlin și Nick în ziua nunții și Caitlin și Milly în diverse posturi. Caitlin, Caitlin, Caitlin. Susan se așteptase ca locuința să fie un adevărat altar închinat femeii moarte, dar văzând totul cu ochii ei s-a tulburat. S-a mișcat repede prin încăpere și l-a urmat pe Nick către o scară adiacentă, parțial ascunsă. Dacă își închipuise cumva că acolo avea să scape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Susan și-a oftat mulțumită. Intenția noastră fusese s-așteptăm până după nuntă înainte să-ncepem încercările, dar acum se pare că va trebui să amănâm nunta, a adăugat ea și și-a mângâiat abdomenul. Nu vreau să merg la altar și să arăt de parc-aș avea un balon îndesat sub rochie. Fiona nu se putea abține să nu zâmbească. —Sunt așa de bucuroasă pentru tine. Știu cât de mult ți-ai dorit copilul ăsta. Susan s-a întors din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
se împlineau zece ani de la distrugerea sa. Marea navă centrală nu mai avea acoperiș și vântul umed ce venea dinspre mare făcea ca locul să fie neplăcut, dar în fund, în spatele a ceea ce trebuie să fi fost, la vremea lui, altarul central, se deschidea o ușă ce dădea spre niște mici încăperi adăpostite, dintre care două mai aveau, aproape intacte, majoritatea geamurilor la ferestre. Era un loc solitar și liniștit, exact ceea ce îi trebuia lui Gacel după cele mai agitate zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cât să Înlătur impresia că, peste noapte, două căpățâni de usturoi se trăseseră acolo să-și dea obștescul sfârșit. Am Înghițit, firește, și niște solpadeină. Dacă ar fi să am vreo religie, iată cum aș descrie-o: mă Închin la altarul Sfintei Solpadeina, doamna Migrenei, sfânta protectoare a cumplitelor dureri de cap, care și-a lăsat un strop din sângele sacru În fiecare capsulă... După o vreme, m-am forțat să mă Îmbrac și să-mi strâng părul, pe principul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
decât de liste lungi și de așteptări și mai lungi. Pantoful drept mă strângea, piciorul îmi transpira înăuntru. În stânga mea, la o sută de metri distanță, după primul colț, Via Cavour cobora către Forum Romanum și uriașul monument alb numit Altarul Patriei, pe care lumea îl poreclise Mașina de scris. Pentru că pielea jupuită din vârful pantofilor mă împiedica să joc fotbal, ședeam pe zidul scund de beton din fața casei, cu spatele rezemat de un grilaj negru de metal. M-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
eu seara, dar pentru mai multă siguranță, pun și ceasul să sune, cum își întinsese ea mâna aceea fără ceas, ca și când eu aș fi cea primitivă, nu ea, întind canapeaua din salon, un fluture se învârte iar pe lângă bec, un altar nemilos care își cere în fiecare seară sacrificiul, iar cadavrul său se va alătura lungului șir de victime, umplând camera de miros de carne arsă. Nici o pală de vânt nu vine să ia cu sine mirosul greu de aici, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
al lui Dumnezeu, iar acum, în fața ochilor mei stă, în toată plenitudinea sa, povestea aceea care îl amenințase atât de mult, povestea unui om al lui Dumnezeu, care venea din Iehuda mergând spre Beit Al și care profețise arderea marelui altar, distrugerea Beit Al-ului cel păcătos, iar Dumnezeu îi interzisese să mănânce acolo pâine, să bea apă sau să se întoarcă pe același drum pe care venise, dar un profet bătrân îl trădase, și eu sunt profet ca și tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
însă de oasele omului lui Dumnezeu venit din Iehuda nu se atinge, iar în felul acesta sunt salvate și oasele profetului mincinos. În fața ochilor mei se desenează regatul nimicit al lui Israel, presărat cu resturi de locuri de rugăciune și altare, martori ai dezastrului, oamenii săi au plecat în exil, întorcându-și capetele inflexibile spre pământul lor, spre casele în care vor locui de acum străini, asemenea lui Udi, care bântuie acum prin ținuturi străine, ducând în spinare o copilă străină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
a aprins o țigară. — Când pornești de la zero, ai multe de învățat. — Așa o fi. — A, era să uit! Vrei să aprinzi un bețișor de tămâie pentru sufletul tatălui meu? Am mers cu Midori în camera în care se afla altarul budist al familiei și am aprins un bețișor de tămâie în fața fotografiei tatălui ei. Mi-am împreunat apoi mâinile a rugăciune. — Știi ce-am făcut zilele trecute? M-am dezbrăcat în pielea goală în fața fotografiei tatălui meu. Am scos totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ești! Cine naiba mai vorbește despre Euripide unui muribund pe care abia l-a cunoscut? — Dar nici eu nu mai cunosc pe nimeni care să stea goală, cu picioarele crăcănate, în fața fotografiei tatălui ei defunct! Midori chicoti și sună clopoțelul altarului. — Noapte bună, tăticule! O să ne distrăm și noi puțin, așa că nu te îngrijora. Somn ușor! Nu mai suferi, nu? Ai murit, da? Sunt sigură că nu mai suferi. Dacă mai ai neplăceri, mai bine plânge-te zeilor. Spune-le că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
rând și ne-am pus pijamalele. Midori mi-a dat o pijama aproape nouă de-a tatălui ei. Era puțin cam mică pentru mine, dar mai bine decât nimic. Midori mi-a întins așternutul pentru oaspeți pe dușumeaua camerei cu altar. — Nu ți-e frică să dormi în fața altarului, nu? m-a întrebat ea. — Deloc. N-am făcut nimic rău, am zis eu, zâmbind. Dar stai cu mine până adorm, bine? — Bine. M-am întins pe marginea patului lui Midori, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]