KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...169 170 171 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836

Eu îți zic că nu e bine sa te dai de partea comuniștilor și nici să te bagi în comisia aia. Că doar matale ai dus o viață pe cont propriu... N-ai făcut politică la tinerețe și-o să te-apuci să faci acum?!... Adică ce politică mai poți să faci acum, când nu mai ai de ales!... Și dacă nu te-a tras pe matale ața să intri-n politică pe vremuri, când te chemau liberalii să te duci la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
deocamdată mai mult pe hârtie, deși despre colectivizare continuă să se mai vorbească mult și bine. În schimb, într-o zi popa Niță Niculescu îl pofti la el acasă și aici, după ce cinstiră împreună câteva păhărele de rachiu tare, se apucă să-i spună că și el se gândea să intre-n partid și să pună umărul la campania de colectivizare, care se profila în mod fatal la orizont. Cum așa, părinte Niță?! E posibil să slujești în același timp pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
jumătatea uliței, în cale se întâmplase să le iasă militarul, care se întorcea de la fântână cu o căldare plină de apă. Înjurându-l și batjocorindu-l că era fiu de chiabur, cei trei îi smulseseră căldarea din mâini și se apucaseră să urineze în ea, ca să se vadă bine cine conducea țara pe drumul cel luminos al socialismului și comunismului. Militarul nu avusese pe moment nici o reacție, îndurând cu stoicism batjocura, apoi intrase fără să spună nici o vorbă pe poarta casei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
cu stoicism batjocura, apoi intrase fără să spună nici o vorbă pe poarta casei sale și reapăruse peste câteva clipe înarmat cu o coasă, pe care o ținea pesemne prin apropiere. Și tot fără un cuvânt, ca un țăran când se apucă de cosit fânul în zorii zilei, tânărul își ridicase brațele și cu o singură mișcare dibace învârtise coasa prin aer. Harșșșt!... În lumina lunii, oțelul coasei licărise ca un fulger și se abătuse peste cei trei. Restul fusese groază și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
lunii, oțelul coasei licărise ca un fulger și se abătuse peste cei trei. Restul fusese groază și tăcere. Marele comunist Guiț, luat prin surprindere și parcă nevenindu-i să creadă că putea fi adevărat, căzuse ca secerat, fără să mai apuce să scoată nici un scheunat. Ceilalți doi, treziți pe loc din beție, avuseseră totuși prezența de spirit să se arunce la pământ și scăpaseră astfel cu viață. Numai că unul dintre ei, scurt și burtos, cu numele predestinat de Tărtăcuță, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
degeaba, însă, nu venise Victor pe acolo, pentru că află la ce grupă era repartizat, cu ce profesori avea să învețe în primul an și alte lucruri asemănătoare La plecare, în loc să iasă ca de obicei pe ușa facultății de matematică, o apucă înainte pe un coridor spre facultatea de filologie, sperând să întâlnească pe vreun scriitor sau cu vreun profesor cunoscut al facultății vecine. După ce trecu de amfiteatrul Odobescu și o făcu la stânga pe lângă lift, fără ca, bineînțeles, să dea ochi cu nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
cu vreun profesor cunoscut al facultății vecine. După ce trecu de amfiteatrul Odobescu și o făcu la stânga pe lângă lift, fără ca, bineînțeles, să dea ochi cu nici o figură de literat celebru, el coborî în holul facultății de filologie și dădu să o apuce spre ieșire. Dar imediat observă, în partea cealaltă a holului, un grup agitat și gălăgios de studenți și se opri, curios să vadă despre ce era vorba. Studenții de la filologie se strânseseră și se îmbulzeau în jurul unui tip cam de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
tresară, dându-i o senzație pe care n-o mai încercase până atunci. Șase! îl avertiză fata, cu un glas conspirativ și complice. Nu mai vorbiți așa de tare, că s-ar putea să aveți probleme. Traversară Calea Victoriei și o apucară înainte, pe bulevardul cu multe cinematografe. Grija fetei pentru el îl surprinse și-l făcu să se simtă foarte măgulit. Eu, reluă fata, după ce tipul cu șapcă de proletar nu se mai văzu în urma lor, rostindu-și cuvintele pe același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
nedumerit, apoi se grăbi să-i întindă la rându-i mâna. Ea avea o mână catifelată și caldă, la atingerea căreia își simți inima zvâcnind. Mi-a făcut plăcere să vă însoțesc până aici, îi spuse Victor. Nici n-am apucat să mă prezint... Am o propunere, îl întrerupse fata. Ce-ar fi să nu ne mai vorbim cu "dumneavoastră"? De acord... Și mie mi-a trecut prin cap! se grăbi el să încuviințeze. Foarte bine, aprobă fata, pe curând! și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Vianu. Știi că ai haz!... Te-am obligat eu în ziua aia să te dai buzna peste bietul Lovinescu acasă și să-i bagi pe gât poeziile tale?... Asta pentru că tu mi-ai băgat în cap prostia că, dacă mă apuc de scris poezii, o să ajung cu hârzobul în cer!... Și-am ajuns... la râpa Uvedenrode. Niciodată nu m-a tras cineva așa de rău pe sfoară, cum ai reușit s-o faci tu, Vianule!... exclamă profesorul Barbilian. Așadar, tinere domn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-i cu tine azi, mă? îl luase odată peste picior veselul Dobrescu. Parcă ți s-au înecat toate corăbiile!... Atunci celălalt, după ce mai fumase o vreme în tăcere, dăduse memorabilul răspuns: Păi cum sa fiu vesel, mă? Că m-am apucat să calculez câți ani ne trebuie nouă ca să ajungem la nivelul de unde-am plecat pe vremea lui Cuza și-am ajuns la concluzia că nici o sută de ani n-o să ne-ajungă! Te-ai gândit la vremea lui Cuza? se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
facultate, Cartojan se prezentase la cursuri purtând pe cap o șepcuță în carouri. La Carul cu Bere el nu accepta să meargă decât dacă era îndelung și insistent rugat, uneori chiar tras de mânecă. La băut era, însă, neîntrecut. Dacă apuca să golească o halbă de bere, nu se mai oprea decât atunci când apărea ospătarul, de obicei întovărășit de un milițian, ca să-l dea pe ușă afară. Aflând de la Victor de acest lucru, profesorul Barbilian se amuză copios și declară că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
unison. Tu ești Nichi, poetul îngerilor!... Stelescu surâse blajin și dădu îngăduitor din mână: Tu, mă Ioano, și tu, mă Gheorgițo, sunteți niște fete bune, rosti el cu bonomie. Nu știu, zău, dacă chiar sunt poetul îngerilor... Că atunci când m-apucă năbădăile parcă mi-aș pune și eu o rubașcă de drac pe mine... Dar la urma urmei, fetelor, știți cum văd eu lucrurile?... Contează mai mult dacă o să pot pune și eu umărul la propășirea artei... Persoana mea are mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
el o veritabilă delectare. De câte ori îi călca pragul casei sale cu înfățișare de han și de crâșmă, Picior de Lemn îl poftea la masă și-l cinstea cu covrigi înșirați pe sfoară și cu țuică de prune fiartă, apoi se apuca să-i istorisească tot felul de moși pe groși, făcând grimase grotești, gesticulând ca un scamator de bâlci și manifestându-se în general într-un fel atât de original și de pitoresc, încât Virgil îl asculta cu gura căscată, atent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Virgil îl asculta cu gura căscată, atent să nu-i scape nimic. Omul se arăta extrem de convingător, chiar și atunci când susținea lucruri dintre cele mai extravagante. Dar și mai interesant era spectacolul pe care-l dădea acest om atunci când se apuca să-și amintească isprăvile din tinerețe, care numai vrednice de laudă n-ar fi fost, la drept vorbind. Unele dintre ele păreau să confirme proastele păreri ale lui Stelian despre Picior de Lemn. Omul avea, însă, darul de a fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
glas. Nici unul, nici altul nu se simțea în stare să facă ceva pentru ca despărțirea lor să pară mai firească și mai veselă. Mai stătură câteva clipe față în față, privindu-se, apoi, fără să-și mai spună nimic, fiecare o apucă în altă direcție. Nu se mai văzură multă vreme după aceea. 3 În vacanța dintre semestre, Victor plecă la munte cu Iulică geologul și cu politehnistul Tase, uitând necazul său cu Felicia. Avu, în schimb, alte griji și alte necazuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
purtă cu el prin tot orașul, pe la o mulțime de clienți, de ale căror bărbi și plete se ocupă, din nou, pe îndelete, câștigând ceva parale pentru bugetul familiei și pentru propriul buzunar. Într-o zi, găsind puțin răgaz, o apucă spre universitate, ca să mai vadă ce și cum, dar se întâlni cu Nichi Stelescu însoțit de o gașcă întreagă de prieteni și se pomeni într-o crâșmă de mahala, zisă a lui Malastropu, plină de clienți cu figuri smolite și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
se pomeni într-o crâșmă de mahala, zisă a lui Malastropu, plină de clienți cu figuri smolite și cu capetele înfierbântate de băutura ieftină și proastă. Aici se părea că poetul de la filologie se simțea în largul său, fiindcă se apucă imediat sa declame versuri deșucheate sub ochii căscați de mirare ai tuciuriilor. Mai târziu el începu să lălăiască în cor cu prietenii săi și cu tuciuriii și o ținură așa până după ora închiderii, când chelnerii îi luară pe toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
mulțumi să-i sărute mâna și să o salute, după care amândoi se grăbiră să plece din locul acela, prea agitat și prea zgomotos, ca să poată sta de vorbă în tihnă unul cu altul. De data aceasta n-o mai apucară în jos, spre Cișmigiu, ca de obicei, ci se îndreptară, printr-un acord tacit, pe bulevard, înspre Șosea. Se întâmpla sa fie o după-amiază frumoasă de sfârșit de aprilie, cu cer senin și soare strălucitor, după un șir de zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
într-o uniformă țeapănă de milițian, îmi vâră sub nas un document mare, mare de tot, pe care stă scris, cu litere de-o șchioapă, ca să se vadă bine, numele meu adevărat, nu cel de fiică adoptivă... Și nici nu apuc să realizez bine ce se petrece, că decanul se ridică grav în picioare și lovește cu arătătorul în actul acela demascator, arată spre mine și apoi spre ușă, spunându-mi: "Nu ești Felicia Măgureanu!... Ne-ai mințit!... Ești Felicia Antim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
de-o parte și de alta de tufe de liliac alb de curând înflorit. În fața ușii de la intrare stătea ghemuit un cățeluș pekinez, care se porni să latre ascuțit, vestindu-le sosirea. Felicia îi porunci să tacă, dar nu mai apucă să apese pe clanța ușii. Le deschise domnul Măgureanu în persoană, care parcă stătuse în antreu și pândise momentul venirii lor. El îi întinse afabil și zâmbitor mâna musafirului, cercetându-l o clipă prin lentilele ochelarilor de pe nas și îndemnându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
zise femeia, intrând direct în miezul problemei. Am auzit că vrei să te căsătorești cu Felicia noastră și să te faci profesor la universitate... Mamă, te rog!... protestă Felicia. Victor nici n-a intrat bine în casă și tu te apuci să-i vorbești dspre căsătorie... Dar bătrâna nu păru să se sinchisească de vorbele fetei. Am mai auzit că ai și niște rude-n Italia, vorbi ea netulburată mai departe. Ne pare foarte bine!... Dar să știi, drăguță, îl preveni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
dat-o-n bară!... Că aceste vorbe spuse în doi peri s-ar fi putut să se adeverească cumva, nu-i trecu în acele momente prin cap nimănui. După ultimele examene, Victor și Felicia nu se mai grăbiră s-o apuce fiecare pe drumul lui, ca în urmă cu un an, ci continuară să se întâlnească și să-și petreacă timpul împreună. Fără a o spune deschis, ei simțeau că așa era firesc. Merseră la filme și la spectacole de teatru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
văzut că gulașul unguresc frige al dracului? întrebă retoric un student bondoc și mustăcios, purtând pe scăfârlie o șapcă de elev cu cozorocul întors la spate. Și mămăliga frige, mă! îi replică un alt student, deșirat și glumeț, care se apucă apoi să-i zică din fundul bojocilor o veche doină de haiducie din colecția lui G. Dem Teodorescu. Nelu Ianolide, care era și el pe-acolo, îl completă, spunând că românii aveau tradiția pandurilor lui Tudor Vladimirescu și a răscoalei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
un bloc elegant din epoca interbelică, cu numele proiectantului Asquini înscris pe o plăcuță de marmură fixată la intrare. Acolo locuiau, cu chirie, cei doi studenți de la arhitectură, veri și prieteni de altfel. Fiți atenți, îi preveni unul dintre ei, apucând-o înaintea lor pe scări, în chip de gazdă și de ghid. Mergeți pe vârfuri, nu aprindeți țigări și nu vorbiți! La penultimul etaj al treilea se opriră și intrară într-un mic apartament aflat chiar în capătul palierului. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]