4,944 matches
-
unde ne așteaptă trenul nostru, „Literatur Express Europa 2000”, cu care am călătorit de la Bruxelles până la Kaliningrad. Regăsirea trenului „istoric, burghez și comod” la Brest este o binecuvântare, ne bucurăm sincer, de parcă ne-am fi revăzut casa părintească, iar nemțoaica blondă de la vagonul-restaurant ne zâmbește de bun sosit, ca o mamă duioasă. Entuziasmul îmbarcării este totuși știrbit de un incident cu macedoneanul Zoran Anchevski, care și-a uitat pașaportul la hotelul din Minsk. Cu câteva ore mai devreme, o pățise, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
crengile legănate ale pomilor. Din interiorul odăii spre care privim, încep la un moment dat să răzbată sunetele pianului. Firește, un recital Chopin. Interpreta se numește Joanna Ławrynowicz. Este absolventă a Academiei de Muzică „Frederic Chopin” din Varșovia. O fată blondă, cu o înfățișare austeră, dar sobrietatea ei pare mai degrabă impusă de împrejurări, nu îi este consubstanțială, ca să spun așa, realizez acest lucru după felul - complice - în care își salută câțiva prieteni. Aceștia îi întâmpină apariția cu strigăte de entuziasm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
citit un ciclu de poezie - Răsfrângeri, criticat cu asprime de mulți dintre cei care erau de față (ședința era condusă de S. Damian sau Titus Popovici, nu mai țin bine minteă, în primul rând pentru absența „mesajului”. Cezar, un tânăr blond, cu părul ondulat, buclat, purtând ochelari, ce împrumutau severitate de student american feței sale regulate, încordate. L-a apărat un singur ins, un „lung” blond, îmbrăcat neglijent, fluid în mișcări, ochi albaștri, puțin spân, ce poseda, spre surpriza mea, o
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Popovici, nu mai țin bine minteă, în primul rând pentru absența „mesajului”. Cezar, un tânăr blond, cu părul ondulat, buclat, purtând ochelari, ce împrumutau severitate de student american feței sale regulate, încordate. L-a apărat un singur ins, un „lung” blond, îmbrăcat neglijent, fluid în mișcări, ochi albaștri, puțin spân, ce poseda, spre surpriza mea, o relaxare intelectuală și un vocabular izbitor de ne-asemănătoare cu cele ce auzeam în jur. Era Nichita și îl cunoscusem jos, la o masă a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
țărmurile schizofreniei „escapadele” enorme ale soțului ei!Ă După ani însă, cu Gabriela, Nichita căzuse încă o dată în mrejele unei alte „zeițe feminine”, și, în golul lăsat de poet, și-a făcut apariția René, un bărbat tânăr, frumos și cald, blond, extrem de manierat, care ne-a fost prieten mie și lui Nichita - în ciuda unei târzii rivalități! - și care a publicat scriitorii români importanți în mica sa editură din capitala Suediei, Stockholm. În toamna lui ’75, René Coeckelberghs a făcut „un gest
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
oglinda și mentorul nostru neînduplecat... De aici, probabil, și strigătul de alarmă al lui Lovinescu - și ne imaginăm azi bucuria, dar și stupoarea sa când el însuși a trebuit să descopere și să lanseze manuscrisul voluminos al tinerelului deșirat și blond, care avea deja un prost renume în Capitală, coborât de la Bistrița-Năsăud, dintr-o măruntă familie de intelectuali de țară, ce propunea de fapt primul roman românesc „care stătea”. Așa cum o statuie trebuie în primul rând „să stea”, într-un echilibru
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
personajului principal. O mare parte a criticii române nu a acceptat nici până azi această „dublură tipologică”, rod, cum spuneam mai sus, al ancorării criticii noastre în tabuurile psihologiei tradiționale. (Dar, despre asta, mai încolo...Ă Nina, o femeie tânără, blondă, celebrisimă la ora aceea, extrem de talentată în varii zone ale artei, de la pian la compoziție, desen, poezie etc. și care, după un splendid prim volum de debut liric, scris sub influența seniorială a prietenului și, mi se pare, și iubitului
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mi se pare, era Dan Deșliu, urmând să fie înlocuit nu peste multă vreme de viguroasa stea ce răsărea a prozei - dar și a naționalismului comunist! - Eugen Barbu. Depusesem la Gica Iuteș, responsabila cu proza a revistei și șefa tinerelului, blondului și îndrăcit de talentatului Fănuș Neagu, câteva schițe ce zăceau în sertarele secției când, spre uimirea mea, am fost invitat la nou-numitul redactor-șef adjunct, Al.I. Ștefănescu, un omuleț vioi, extrem de agreabil în mimică și aparentă curtoazie umană, care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
noștri sau poate noi suntem cei care le-am inventat. Tot așa cum am adăugat măgărușul și boul la creșa de Crăciun, un surâs de fecioară prerafaelită pe chipul unei tinere lehuze, o barbă bine tăiată pentru bătrânul Iosif și părul blond de escort boy pentru fiul lui adoptiv. Timpul și reveriile noastre și-au făcut apoi treaba lor de prestidigitatori. Așa cum saboții Cenușăresei s-au preschimbat în conduri de cleștar, sandalele cu curele ale apostolului s-au preschimbat în papucii brodați
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
voi vedea, îmi voi înmuia un deget în apa sfântă și voi striga Victorie! Viraj după viraj, cu mâna streașină la ochi, pândesc apariția în zare a unui pâlc de verdeață anunțând un thalweg de viață în valea de un blond spălăcit, cu bucuria crispată a celui care va ajunge în sfârșit la locul mult dorit: acolo unde " cerul s-a deschis și Duhul Sfânt a pogorât asupra lui sub chipul unui porumbel", și unde o voce s-a auzit din
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
puțin amabile. Sub privirea imperturbabilă a unui soldat israelian, niște puștani cu kippa încep să arunce cu pietricele într-un Jeep civil care trece pe acolo, pe această stradă pustie pe care nu se hazardează prea multă lume. Patru tipi blonzi, neînarmați, făcând parte din Temporary International Presence in Hebron, observatori civili veniți din diverse țări neutre, privesc și ei scena fără a interveni în vreun fel. Se opresc un pic mai încolo pentru a consemna incidentul, apoi dispar. Coloniștilor riverani
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
să dea Dumnezeu să nu visezi nici pe căpitani, nici pe maiori! 2 Septembre Sunt zece zile de când a murit căpitanul Ioanovici. Eram, la masă, la popotă, cu toții, și începuserăm a mânca supa. La amiază, căptanul Ioanovici, un om slab, blond, nalt, cu obrazul uscat, cu înfățișare nesimpatică, o fire închisă care-și închidea în sine mâniile și necazurile, trimisese o confidențială sublocotenentului Călciurescu, rezervist de-ai noștri, prin care îi făcea cunoscut că i-a dat două zile de arest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
după săvârșirea lui, de unde înainte era calic pușcă. Trecem prin domeniile generalului Sergiu Băicoianu, pe care treeră încă mașinile. Întâlnim chiar și pe d-sa, un om cu fața de avar, în tovărășie de fiul său, un băetan cu barbă blondă, și cu ochelari care, după spusa tovarășului meu de drum, e sarac cu duhul, însă continuă pe tatăl său "în spațiu și în timp". D-l general administrează cu multă asprime pământurile d-sale. Lăsăm la stânga Ichimenii pe-o coastă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
epidemică. Avem deaface cu niște tipuri mai mult sau mai puțin feminine. Cu vârsta, boala se vindecă. Gheorghieș Dela Ieș Dorobanț Clanț!* La ora 5 femeile de azi au obiceiul să se adune nu ca să bea un ceaiu nevinovat și blond, ci ca să danseze. Ora e așa de fatală, încât fără dancing nu se poate. Dancing, nu dans. Un asemenea obiceiu a contribuit în mare parte la progresul economiei de toaletă. În vremea bunicelor noastre ș-a crinolinelor, părechile nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o știucă, agitat și entuziasmat. Începe a povesti c-o voce teribilă cum s-a întâmplat, cum i s-a stricat catușca. Unul din asistenți îl întreabă blând și timid: Dar de ce strigă așa de tare... A.V. E nalt, blond, cu ochi albaștri, voce răsunătoare și entuziast irezistibil. Întreruperea și râsul nu-l intimidează. Vocea lui de stentor răsună în toată pădurea. La apa Moscovei, a trecut dincolo c-o lotcă și vorbea cu noi, normal, de pe malul celalalt, de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nobilă și încă frumoase. Sunt și urâți dar cei mai mulți localnici (țărani) tipuri distinse. Monumentul lui Mestrovici de la Țavtat. Cimitir pentru întreaga localitate, săpat în stâncă, cu cheltuiala unui bogătaș. (..................) 13 milioane dinari. Portretul de la primărie a lui Tito mai tânăr (blond roșcat). Tren pitic pe malul mării, care cotește în lungul coastei parcă ar căuta copii ca să se joace cu ei, și chemându-i c-o sirenă veselă. Un răspuns al lui B. Shaw bătrân: "Teatrul merge destul de prost. Shakespeare a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
care tânărul domn o arătase în luptele cu Petru Aron, unul dintre episoadele dese și lipsite de glorie la care cei mai bătrâni și cei tineri asistaseră în ultimii 25 de ani. Nimeni nu ar fi putut bănui că tânărul blond, cu ochi albaștri și mustăcioara abia mijind, avea să fie Ștefan cel Mare, cel Bun, cel Sfânt, „eroul creștinătății”, „atletul lui Cristos”, cum avea să-l socotească însuși papa. Un accident în primii cinci, zece ani de domnie și numele
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
și chiar prin forma elegantă a literelor. Dar, ceea ce îl face de neprețuit, este portretul lui Ștefan cel Mare, primul în ordine cronologică, dar și cel mai veridic, mai aproape de realitate. Astfel, îl putem admira pe bărbatul tânăr cu plete blonde, în veșminte scumpe, a căror croială ne duce cu gândul la Italia secolului al XV-lea. Nu este vorba numai de portretul domnului, ne aflăm în fața unei compoziții bine construite, în care poziția dominantă o ocupă Sfânta Fecioară cu pruncul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cu stânga a dat cu barda și-a tăiat degetu. Mama mea sămăna mai mult cu tatăsu, dar nu era răutăcioasă. Pe bunica, soția lui V.S.Iftime o chema Ancuța și era fata lui Ion A Roșcăi. Era o fimee blondă foarte harnică dar și lumeață. Pe atunci purtau femeile catrință și cu ciubote cu tureatcă 4 răsfrântă. Pe la nunți ea chiuia să sară dranița de pe casă și bătea din pinteni ca un sergent de la cavalerie. Îi plăcea și să facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
să nu facă broasca mușuroi"! Și a făcut broasca mușuroi, că Frăsinica a răcit și așa voinicuță și foarte deșteaptă a murit și ea! A născut mama altă copilă foarte frumoasă și i-a pus numele Zamfira. Era o copilă blondă cu ochi prea albaștri și foarte frumoși și foarte vorbăreață dar n-a trăit mai mult de 5 ani și a murit. O durea tare capu. Și ea a spus copiilor când era bolnavă: "Măi băeți hai să ne jucăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
feciori preoți, unul învățător și unul factor poștal. Au trăit în satul Oprișeni. Dumnezeu să le ierte păcatele și să le fie țărna ușoară și amintirea veșnică! Cine a fost Vasile Călugărescu din Rădășeni? A fost un flăcău foarte frumos, blond, înalt și mustecios și cu 3 ani mai în vârstă ca mine. A fost negustor de mere. Cumpăra mere și le vindea. A fost însurat, i-a murit soția, copii n-a avut. O dată avea bani mai mulți și i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
despărțit. Și în viața lui, Grigorescu a tot povestit iar Dr-ul Istrati și-a tot însemnat și a avut ce scrie la moartea lui. Și ce am văzut în pavilionul marelui N. Grigorescu? Am văzut un moșneguț de statură mijlocie, blond și slab așezând tablouri. Noi nu ne-am uitat la el crezând că-i un moșneag de rând pus la treabă de cei de la expoziție. Și cine era acel moșneguț ? Era marele pictor N. Grigorescu, așeza tablourile lui. Noi nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
și îmbrăcat flenduros, ficior de țăran năcăjit de la Drăgănești, județul Suceava și eu eram serjentu Rădășanu?". Prin 1912 Eugenia a mai născut o copilă, pe care a botezat-o nașa Maria Stoleriu și i-a pus numele Maria-Lucia. O copilă blondă foarte deșteaptă și frumoasă dar după 2 ani a murit de dizenterie. Iar în 1915 a născut un băiat brunet și foarte voinic, drept ca Eugenia dar în 1916 când eram eu plecat la război a murit și Crișan cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
fost Mărioara, iar voinică și f. frumoasă, a fost măritată cu Niță a lui Mihăilă și a fost și acela a fost primar, om frumos, dar femea cânta la casa lor, nu cucoșu. Și a treia fată a fost Marița blondă și înaltă și a fost drăguța tati. A fost măritată cu Nică Rădășanu și au ținut crâșmă. Mulți bani și multe zile amărâte a avut biata mama mea săraca din pricina ei ! Și un ficior Vasile Liță, care iar a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Maricica, au dat o mare serbare în Baea în vara anului 1910. Eu eram flăcău neînsurat și eram însărcinat cu casieria balului. Și cum stam pe o bancă, a venit și s-a așezat lângă mine un domn cam cărunt, blond și îmbrăcat în haine gri f.f rumos și m-a întrebat a cui sunt eu ? Și i-am spus că-s ficiorul sărjentului. Și el a spus: "Ești a lui Niculai Rădășanu". Și eu am spus că da. Că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]