4,932 matches
-
spune. Și se spuneau destule. Rafinamentul ei, Însă, era mai presus de orice bănuială, una fiind curvăsăria, mai bine zis. Chiar așa stând lucrurile, Zorela merita un cuvânt mai Înalt, mai deosebit. Zi mai bine libertinaj, Îi șopti de sub pământ broasca țestoasă. Era un cuvânt subțire, transparent și fragil ca un pahar de cristal, ușor aburit de răsuflarea caldă a hoaștei care tocmai Își sărbătorea 800 de ani de serviciu În slujba pământului. 2. Nu erau mai mult de douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
obișnuite de orientare lipsesc. Drumul pe care mergeau nu mai fusese umblat demult, pentru că iarba era la fel peste tot, adică indigo, și aproape de aceeași Înălțime. Ea mergea desculță, adulmecând aerul În care se făcea tot mai simțit mirosul de broaște și de nămol adus de aiurea de rafale iuți de vânt care mutau norii de ici colo, după câteva zile ploioase. În fața lor se desena tot mai clară cumpăna unei fântâni În căutarea căreia ea pornise parcă de la Început. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
apartamentul 803. Am mers cu liftul până la etajul al optulea și am sunat la ușă. Mi-am lipit urechea de ușă, dar n-am auzit nimic. Lee scoase un inel de chei-șperaclu din buzunar și le introduse pe rând în broască, până când una se potrivi și mecanismul cedă cu un clic ascuțit. Am pătruns într-o odaie încinsă și întunecoasă. Lee aprinse becul din tavan și lumină un pat lat acoperit cu animale din pluș - ursuleți panda și tigri. Cuibușorul duhnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nu se clinti. — Poftim, s-a blocat și asta! zise comandantul Felix S 23. Un moment, tataie, că ți-o deschide băiatu’, făcu vocea de dincolo, și-ndată se auzi un zgomot fin de scule răscolite, apoi ceva meșterind la broască și, în fine, în mai puțin de-un minut, ușa cedă. — Săru-mâna și să vă trăiască copiii, zise individul intrând și scoțând de sub un costum de pe vremea lui Gagarin mai multe mostre de jaluzele. — De unde vii, frate? zise uimit Felix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
nu mă văd! Dar deschideți-mi o dată, că nu mă mai pot ține de clanță! răsună tânguitoare vocea. — Deschide-i, Felix, șopti Getta 2. Stă omul afară, în frigul cosmic... Încă șovăind, comandantul Felix ridică drugul oblic, trase zăvorul, descuie broasca, deschise ușa și simți că un lucru nevăzut, aproape atingându-l, se strecură înăuntru. — Uf! auziră roboții și-apoi văzură uimiți cum perna fotoliului de lângă ușă se lasă în jos, ca și cum s-ar fi așezat cineva acolo. Unde sunteți, tovarășe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
familiei mele, Lea își stricase ochii vărsând un râu de lacrimi la gândul că va trebui să se mărite cu unchiul meu Esau. Asta ar fi însemnat să crezi în povești, ba chiar să ajungi să vrei să cumperi o broască râioasă care i-ar face pe toți cei care se uită la tine să leșine de iubire. Ochii mamei mele nu aveau nimic, nu erau nici slabi, nici bolnavi. Adevărul e că ochii ei aveau darul să-i facă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în cortul lui să vadă cum se simte și apoi mi-a povestit și totul suna mult mai rău decât era în realitate. Zicea că avea fața mai albă decât luna plină, că urla ca un câine și că vomita broaște și șerpi. Mi-era rușine și totodată frică. Dacă murea de la mâncarea mea? Sau dacă, la fel de groaznic, își revenea și apoi dădea vina pe mine? Cum nimeni altcineva n-a mai dat semne că s-ar simți rău, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
copilăriei. Și eram liberă cum nu mai fusesem și cum nu aveam să mai fiu vreodată. Așa că am început să explorăm fluviul, Iosif și cu mine. Ne plimbam de-a lungul malurilor și urmăream peștișorii care înotau în contra curentului. Vânam broaștele colorate într-un verde intens, așa cum nu mai văzusem. Culegeam ierburi și foi de salată. Iosif prindea greieri ca să-i mănânce apoi înmuiați în miere. Ne bălăceam cu picioarele în apa repede și călduță și ne stropeam din cap până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pe niște vechi prieteni: mama gravidă, zeița cu șerpi în păr, cel care era și femeie și bărbat, cu pieptul ca de berbec. Rahela i-a scos pe toți cu grijă și a ales-o pe zeița în formă de broască care rânjea. În gura larg deschisă își ținea propriile ouă ca să fie în siguranță, iar picioarele îi erau desfăcute în formă de pumnal triunghiular, pregătită să mai facă încă o mie de ouă. Rahela a frecat acea formă obsidiană cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în formă de pumnal triunghiular, pregătită să mai facă încă o mie de ouă. Rahela a frecat acea formă obsidiană cu ulei până când creatura a început să lucească și să picure în lumina lămpilor. Mă holbam la fața prostuță a broaștei și chicoteam, dar nimeni nu râdea cu mine. O clipă mai târziu, eram deja afară cu mama și mătușile mele. Eram pe parcela de grâu din mijlocul grădinii - un loc ascuns, unde erau cultivate cerealele pentru sacrificii. Pământul era arat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
spus Lea. Simțeam aerul nopții intrându-mi în sex și era ciudat și minunat să fiu așa deschisă sub cerul liber. Mamele mele s-au adunat: Lea peste mine, Bilha în partea stângă, mâna Zilpei pe spatele picioarelor. Rânjeam ca broasca, pe jumătate adormită, îndrăgostită de fiecare dintre ele. Vocea Rahelei în spatele meu a rupt tăcerea: - Mamă! Innana! Regina nopții! Acceptă ofranda de sânge a fiicei tale, în numele mamei ei, în numele tău. În sângele ei să trăiască, prin sângele ei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și simplu, iar Iacob nu i-a mai rostit numele niciodată. Zilpa a murit de febră în noaptea în care Iacob a distrus ultimul dintre idolii Rahelei, zdrobindu-l sub un copac sacru. Dăduse peste micuța zeiță în formă de broască care deschisese pântecul atâtor generații de femei - iar el a dat cu un topor în ea. Apoi a urinat peste resturi, blestemându-le ca și cum ar fi fost cauza tuturor nenorocirilor lui. Văzând asta, Zilpa și-a rupt hainele de pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
început să-ți revii”. Cum aveam un oarecare talent la desen, m-am apucat să le fac portretele, iar atunci le-am devenit de-a dreptul simpatic. Am avut un singur hop de trecut. Unul dintre doctori, cu ochi de broască și mustața scurtă, care se ocupa mai îndeaproape de mine, m-a luat peste picior. „Băiete, tu ar trebui să ajungi la Belle Arte”. Și a râs. N-a lipsit mult să-i arunc cu creionul și cartonul în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
destul de sigure, și am luat una dintre ele. Vâsleam eu. Dinu se uita la stufărișul care amenința să cotropească într-o zi toată balta și se juca vârându-și degetul în apa neagră, putredă, acoperită pe mari porțiuni de mătasea broaștei. Soarele îi bătea în față. Privindu-l, m-am întrebat de ce tresărisem prima oară, când îl cunoscusem. Din pricina numelui, care îmi amintise de fratele meu? Numele era totuși destul de frecvent. Mai frapantă era poate coincidența ținând de ceea ce se numește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
știe cât adevăr poate îndura un om, în ce doză care să nu fie mortală. Numai zeii și brutele sunt mașini fiziologice desăvârșite pe care nici un adevăr nu le poate deregla. Din acest motiv, cred, arhiva fusese înzestrată cu o broască solidă, iar Arhivarul avea ordine stricte, să nu permită nimănui accesul, acolo, în lipsa lui. Dacă la început arhivei nu i se dăduse, poate, prea mare importanță, cu vremea devenise o veritabilă magazie cu dinamită. Unii, îndeosebi Domnul Andrei și Siminel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dar cei mai mulți, auzind asta, zâmbeau: „Basme”. În orice caz, pentru acest ipotetic secret fuseseră întreprinse, cu ani în urmă, singurele tentative de forțare a arhivei. „Odată, când Arhivarul zăcea bolnav - mi-a povestit Domnul Andrei - Mopsul a reușit să desfacă broasca și a încercat să se strecoare înlăuntru. A împins ușa, dar ce spaimă a tras! În încăpere, ce credeți, fusese lăsat de pază un câine uriaș care a făcut un salt furios spre ușă, să-l omoare nu alta. Spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a trimis în celulă. M-am trântit pe patul îngust și tare, muncindu-mi creierii. În zadar. Nu-mi venea nici o idee. Și nici n-a trecut o oră că am auzit pași în fața ușii. Apoi cheia răsucindu-se în broască. Era gardianul, un om cumsecade, care neavând cu cine să-și lase acasă fetița o aducea uneori cu el la închisoare. O ținea și acum de mână. Era o fetiță slabă, cu ochi foarte triști. — Gata, mi-a zis gardianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-o de mână. „Unde fugi?” Nu mi-a răspuns. Se citea în ochii ei o abia stăpânită surescitare. Nu s-a opus când am tras-o de mână în camera mea. N-a protestat nici când am răsucit cheia în broască, nici când am strâns-o în brațe. A lăsat cearceaful ud să cadă de pe ea și a rămas goală. Ne-am iubit la lumina incendiului care se prelingea până în dreptul ferestrei mele, în timp ce agitația și panica de pe coridoare creșteau. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-ai urmărit, domnule?” l-am întrebat. El s-a îndreptat spre ușă și, înainte de a ieși, a ridicat din umeri: „Nu știu”. Dar umbra lui a rămas în cameră; ba chiar am văzut-o târându-se încet ca o broască țestoasă spre patul meu. M-am retras spre perete, dar ea înainta mereu, vroia să se urce în pat și atunci am aruncat cu o carte groasă. Umbra s-a sfărâmat în bucăți, însă toate cioburile de umbră continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gata să-i spun, „Nu fii proastă, Laura” pentru a o sili să-și trădeze emoția în ochii oblici și păcătoși, umeziți de lacrimi. Barca abia înainta. Lin, ca în somn. Am privit în adâncul apei și am tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt vâslele adânc în apă ca să sperii broaștele; am tulburat balta și nu le-am mai văzut țopăind. După care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca în somn. Am privit în adâncul apei și am tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt vâslele adânc în apă ca să sperii broaștele; am tulburat balta și nu le-am mai văzut țopăind. După care am întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
noaptea în casă. Am bătut insistent, până ce am auzit dinlăuntru un zgomot ușor și o respirație. Dar nici un răspuns nu veni. „Marta, sunt eu, Daniel”, am zis ca s-o liniștesc. După câteva clipe am auzit cheia răsucindu-se în broască, un zăvor care se dădea la o parte și ușa se deschise scârțâind din balamalele ruginite și neunse. „Tu ești?” întrebă Marta. Părea surprinsă, și nu foarte plăcut de apariția mea în plină noapte. „Da, Marta, eu, mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gura cui nimerești. Oricum pute”. „Lasă prostiile și nu mai bea”, încearcă doctorul Dinu să-ți ia sticla din mână. Dar tu te înfierbânți: „Ascultă. Dacă ești deștept, trăiești fără să te mai gândești la nimic. Ca păduchii. Sau ca broaștele. Atunci nu ți se mai întoarce stomacul pe dos”. Îți aduci aminte ceva și te umflă râsul: „Am auzit că Aristide de câte ori se îmbată rău, înainte de a cădea cu capul pe masă, bombăne aceleași cuvinte: «Și-acum la treabă!» După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zi m-am hotărât să-l caut în cătun. Eram convins că se ascundea acolo; dacă nu cumva făcuse o criză de astm. În timp ce vâsleam, examinam balta. Abia atunci am observat că apa devenise parcă mai neagră și sporise mătasea broaștei. Barca târa după ea adevărate zdrențe verzi. Pâlcurile de stuf sporiseră și ele. Dacă nu era curățată, balta avea să devină în curând impracticabilă, înăbușită de alge, de stuf și de mâl. Probabil, mi-am zis, pescarii nu mai vroiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]