4,786 matches
-
ieșite din atelierul lui El Greco în anii 1612-1614, replică a tabloului aflat în prezent în muzeul "Prado" din Madrid, destinat inițial capelei de familie a lui El Greco de la mănăstirea "Santo Domingo el Antiguo". În schimb, al treilea tablou din muzeul bucureștean, ""Logodna Mariei"", este un unicat, a cărui autenticitate este unanim recunoscută.
El Greco () [Corola-website/Science/299118_a_300447]
-
mai mult niște legende, în acel an un reporter TV pe nume Cornel Rusu, le descoperă într-un fișet metalic la spitalul care poartă numele celebrului medic. Filmele au fost realizate în perioada anilor 1898-1899.( A.N.F.) Senzația reprezentațiilor cinematografice bucureștene era filmul "„Sosirea trenului în gară”". Pentru înnoirea programelor curând se vor prezenta "imagini din țară" filmate de operatorul francez "Menu" unul din cei angajați de "frații Lumiere" pentru răspândirea și exploatarea invenției. "Primele vederi filmate românești" au fost prezentate
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
12 vederi, dintre care 6 din țară și 6 din străinătate echipat pentru a lua vederi noi”" („L'Indépendance Roumaine” din 16 martie 1898 ). Epuizarea curiozității spectatorilor față de cinema care se manifestase și în occident, se manifestă și la publicul bucureștean. Aparatul este cumpărat de cineva, însă spectacole de cinema nu se vor mai da până în 1905. Atunci, cineva cu numele de "Oeser", apoi "„demonstratorul” Kuperman", "„distinsul electrician A.C.Bottez”" și mulți alți anonimi, vor relua reprezentațiile cinematografice. Spectacolele au fost
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
Maestrul Nottara e pe cale să facă o operă patriotică redând războiul României pentru Independență printr-un film,astfel că generațiile de astăzi vor învăța istoria luptelor de la 1877, iar viitorimii îi va rămâne tabloul viu al vitejiei românești”". Directorul filialei bucureștene a casei de filme "Gaumont-Paris", Raymond Pellerin, își anunță premiera filmului "„Războiul din 1877-1878”", pentru data de 29 decembrie 1911. „Film” făcut la repezeală, cu o trupă de actori de mâna a doua și cu ajutorul generalului "Constantinescu", comandant de divizie
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
Cupa României atingerea semifinalelor unde Progresul este eliminat de Rapid. Anul următor se clasează din nou pe locul 9, iar în Cupă se opresc tot în sferturi. Apar alte nume noi: Voinea, Colceriu, Stoicescu, Ioachim Popescu, Dumitru Popescu, Iancu. Ediția „bucureșteană” a campionatului 1963-1964 clasează echipa pe locul 4, în urma formațiilor Dinamo, Rapid și Steaua. În această perioadă a revenit la echipă Viorel Mateianu, care după câțiva ani în care a jucat la Știința Cluj și Steaua, ajungând să fie convocat
AFC Progresul București () [Corola-website/Science/299847_a_301176]
-
și de un concurs de împrejurări: în ultima etapă Progresul a pierdut la Constanța, printr-un gol primit în minutul 84, iar FC Argeș a câștigat la Târgu Mureș, victorie care i-a adus salvarea, și care a trimis echipa bucureșteană în Divizia B. În anul următor Progresul a câștigat seria cu 8 puncte avans față de cea de-a doua clasată, pierzând un singur punct pe teren propriu și realizând 12 puncte în deplasare. După primele etape se retrage un alt
AFC Progresul București () [Corola-website/Science/299847_a_301176]
-
al lui Dennis Șerban. După ce echipa termină turul pe locul 2 sub comanda aceluiași Marius Șumudică, au urmat două neprogramări în etapele 23 (cu Dunărea Giurgiu) și 24 (cu Concordia Chiajna) iar Comisia de Disciplină a FRF a exclus echipa bucureșteană din Liga a II-a. În aceeași perioadă clubul a fost evacuat din complexul Cotroceni, din cauza datoriilor față de BNR. De atunci, Progresul activează în liga a IV-a București.
AFC Progresul București () [Corola-website/Science/299847_a_301176]
-
grup de tineri și elevi ai Școlii de Arte și Meserii în frunte cu Mitty Niculescu (căpitanul legendar al echipei). Ulterior în perioada anilor 1930-1940 clubul a avut în conducere pe Gabriel Marinescu (general, prefectul poliției) și Alexandru Elădescu (avocat bucureștean). Este cunoscut faptul că alături de aceștia participau la viața clubului și alți avocați, juriști, militari. În anul 1948, în urma legii ce obliga toate cluburile sportive să se afilieze la un sindicat, fuzionează cu Uzinele Comunale București devenind Venus UCB. În
Venus București () [Corola-website/Science/299353_a_300682]
-
pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu „Grand prix du disque” ("Marele premiu al discului"), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris. A cântat în numeroase restaurante și localuri bucureștene (mai ales în perioada interbelică): „Neptun”, „Café Wilson”, „Parcul Aro”, „Luxandra”, „Luther”, „Continental”, „Prispa-naltă” din Piața Obor. Maria Tănase a avut un repertoriu extrem de vast ce-a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, orații
Maria Tănase () [Corola-website/Science/298795_a_300124]
-
este în Franța cu un proiect nobil de a organiza o ambulanță cu concursul elevilor români din Paris și de a se consacra în ajutorul victimelor războiului. La 5 mai 1874 a fost propus pentru inițiere în francmasonerie, în loja bucureșteană "Înțelepții din Heliopolis", devenind astfel un "frate" multor personalități din cultura și politica României de atunci. La 13 ianuarie 1874, soția sa moare după ce un confrate îi dă stricnină în loc de chinină. Rămas văduv, cu patru copii, Davila continuă să muncească
Carol Davila () [Corola-website/Science/298869_a_300198]
-
Pornind de la cărțile și ideile altora, autorul le analizează în detaliu substanță, contextele de emergentă și receptare, oferind cititorului o perspectivă critică asupra unor „războaie culturale” din România și din lumea de astăzi. În septembrie 2006 Antohi a trimis ziarului bucureștean „Cotidianul” o scrisoare prin care recunoștea că a colaborat cu Securitatea, cu câteva zile înainte de a fi deconspirat de presa românească. Conform propriilor mărturisiri, Antohi a semnat angajamentul de colaborare cu poliția politică în anul 1976, pe când era în ultimul
Sorin Antohi () [Corola-website/Science/298883_a_300212]
-
catalogându-l un "dandy oarecare", aluzie la ținuta sa îngrijită sau un "leneș distins". La astfel de opinii, Ștefan Luchian a răspuns cu o muncă de creație deosebită și, în spațiul public cu o susținere importantă în acțiunile mediului artistic bucureștean împotriva artei de tip academist. Astfel, în acest an a pictat în ulei tabloul , a deschis în propriul său atelier împreună cu Titus Alexandrescu o expoziție personală și a participat la "Expoziția pictorilor în viață". Tot în 1895 a fost ales
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
artistului s-a degradat, cu toate că averea (modestă de altfel) pe care o moștenise de la părinții săi, i-a permis ca timp de câțiva ani să trăiască fără griji. Tot în acest timp, devenit un obișnuit al cercurilor literare și artistice bucureștene, Luchian a reușit să fie apreciat pentru discuțiile pline de combativitate și duh la care a participat. A fost un obișnuit al cercului poetului Alexandru Macedonski și a frecventat cafenelele artistice și literare La Fialkowski și "Kũbler". Curând din păcate
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
marchize și peisaje de „stil”. Semnificativ de menționat este că Antonescu i-a plătit doar o parte din bani, iar pentru restul sumei datorate i-a trimis niște pantaloni uzați pe care Luchian i-a refuzat indignat. Astfel arăta societatea bucureșteană, situație cunoscută prea bine de Luchian când scria: „"Dragă Clavel, din ajunul Anului Nou nu mai știu nimic de domnul Antonescu, deși eu i-am scris vreo două scrisori prin care îi ceream un mic rest ce mai am de
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
deși eu i-am scris vreo două scrisori prin care îi ceream un mic rest ce mai am de primit. Nu știu ce soartă va avea scrisoarea mea, mai ales când este știut de ce considerație se bucură un biet pictor în societatea bucureșteană"”. S-a înscris la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a Școlii de Belle-Arte din Iași, de la care s-a retras însă, protestând împotriva mașinațiunilor de culise. A participat în 1899 la "Expoziția artiștilor în viață" și a făcut în
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
spre Fălticeni, urnele au fost păstrate câteva săptămâni în „Casa Lovinescu”, apartament ce adăpostise cenaclul "Sburătorul" al tatălui său. Monica Lovinescu donase apartamentul, în anul 2000, fundației "Humanitas Aqua-Forte", în vederea reintroducerii acestui loc eminent al culturii române în circuitul cultural bucureștean. De asemenea, prin testament, Monica Lovinescu și-a donat casa din Paris statului român, pentru a deveni un loc de studiu si de găzduire pentru cercetători și bursieri români. Pentru întreaga sa activitate de ziaristă și critic literar, Monica Lovinescu
Monica Lovinescu () [Corola-website/Science/297917_a_299246]
-
fost un critic literar, publicist și poet român, care a trăit în Franța începând cu 1947. A fost căsătorit cu Monica Lovinescu. O dată cu studiile universitare, a debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul "Timpul", unul din cele mai importante cotidiane bucureștene din acea vreme. Între 1940 și 1944 colaborează la principalele reviste literare și la săptămânalul "Vremea", cu o rubrică intitulată "Caiete franceze", în care îi prezintă pe scriitorii francezi din rezistența împotriva ocupației naziste. Din anul 1943 deține o rubrică
Virgil Ierunca () [Corola-website/Science/297927_a_299256]
-
îi scrie și lui Negruzzi, spunând că nu găsește un minut liber spre a răspunde la scrisorile primite. Îl anunță însă că prin Maiorescu i-a trimis "Scrisoarea III", pe care a citit-o de mai multe ori la "Junimea" bucureșteană. Pe 28 martie, seara, Titu Maiorescu citește "Scrisoarea III" în cenaclul "Junimii", la Iași. Pe 1 aprilie criticul publică "Scrisoarea II" în "Convorbiri literare", iar pe 1 mai, se tipărește "Scrisoarea III". Pe data de 1 septembrie, se încheie ciclul
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
poziția lui Ines în lumea <spân style="font-family: Times New Român,șerif;"><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO"><i>high-class corporate</i></spân></spân></spân><spân style="font-family: Times New Român,șerif;"><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO"> bucureșteana. Filmul vorbește despre lipsa de comunicare și degradarea relației tată-fiică, despre diferența de valori între generații, evidențiata prin conflictul între umanismul și bucuria joviala a tatălui și carierismul și conformismul fiicei, în ultimă instanță despre dezumanizarea și pierderea sensului („sensul
Toni Erdmann – perspectiva sălbaticului () [Corola-website/Science/296145_a_297474]
-
urbană și relativ înstărita) se chinuie să le arate străinilor procesul de încondeiere a ouălor de Paste. În acest episod tipic exotizant, publicul (occidental) neavizat este lăsat să înțeleagă că acesta ar fi un obicei obișnuit în rândul clasei înstărite bucureștene. Mai departe, Winifried și Ines se apucă să cânte o piesă de Whitney Huston la un pian de jucărie, monopolizând practic petrecerea. Momentul este unul de regasire emoțională pentru tata și fiică, pe care, din cauza configurației raportilor de putere, gazdele
Toni Erdmann – perspectiva sălbaticului () [Corola-website/Science/296145_a_297474]
-
le-am dori ca prietene: o est-europeană). Rebela și străina, două dintre arhetipurile feminine mereu marginalizate și oprimate istoric. Pentru mulți dintre cei care au vizionat și apreciat Sieranevada, Puiu nu face decât să descrie o realitate comico-tristă, realitatea familiei bucureștene/românești/universale. Eu cred, ca și Laura Sandu[8]</a>, că filmul „este o re-legitimare a ierarhiilor și a centralității masculinității care se autoreprezintă narcisic, obiectificând tot ce nu înțelege și subordonând, evident, tot ce obiectifică”. Iar această re-legitimare este
Ierarhie și reprezentarea adulterului în Sieranevada () [Corola-website/Science/296158_a_297487]
-
Toate clovneriile lui Conradi sunt înlesnite de fapt de această poziție dominantă, „occidentalitatea” sa. Un localnic îmbrăcat precum Conradi ar fi fost, cel mai probabil, bătut măr de <em>bodyguard</em> înainte să apuce să deschidă gura în cluburile selecte bucureștene. Gorzo și Lazăr afirmă că aș fi fost insensibil la precaritatea lui Conradi, pentru care limuzina și homarul reprezintă „niște cheltuieli extravagante”, nicidecum ceva ce își permite. Aș contra-argumenta însă că, pentru un profesor-pensionar român de școală generală, cum ar
Artă, politică, ouă încondeiate și forța de seducție a clovnului vestic. Din nou despre Toni Erdmann (I) () [Corola-website/Science/296165_a_297494]
-
din sudul orașului să fi fost numit după tabăra soldaților curuți de sub comanda generalului . Un nou val de refugiați maghiari a venit la București după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848 de către austrieci. Unul din cei mai proeminenți reprezentanți ai maghiarilor bucureșteni de la mijlocul secolului al XIX-lea a fost József Sándor, primul traducător al lui Mihai Eminescu, încă în timpul vieții poetului. Conform datelor recensământului din 1930, în acel an trăiau în București 24.052 maghiari, reprezentând 3,76% din populația municipiului
București () [Corola-website/Science/296542_a_297871]
-
această comunitate. Azi mai trăiesc în București câteva sute de polonezi, însă în anul 1890 numărul acestora se ridica la aproximativ 3.000 de persoane (aprox. 1,5% din populația orașului). București este centrul comunității albaneze din România. Comunitatea albaneză bucureșteană a început să se formeze în prima jumătate a secolului XIX, când capitala Țării Românești a devenit un centru al inițiativelor culturale ale unor intelectuali precum Dora d'Istria, Naim Frashëri, Jani Vreto și Naum Veqilharxhi (autorul primului abecedar albanez
București () [Corola-website/Science/296542_a_297871]
-
creștini ortodocși, dar există într-un număr mai mic și albanezi musulmani. Comunitatea musulmană din București este formată atât din imigranți, cât și din populație autohtonă, ai cărei urmași au sosit de-a lungul timpului. Centrul vieții spirituale a musulmanilor bucureșteni a fost, de la începutul secolului al XX-lea, geamia București, construită în parcul Carol I și mutată în timpul regimului comunist în zona pieței Eroii Revoluției. Prima moschee din oraș construită după căderea regimului comunist este Ar Rahman, aflată pe strada
București () [Corola-website/Science/296542_a_297871]