4,874 matches
-
sus, În câteva rânduri, a problematicii, În fond, existențe a conceptului de „sens al vieții” - o „realitate” care, ca și un fluture, când e - când nu e!, la fel și noțiunea de soartă, pe parcursul unei vieți, În cerc sau labirintice, calme sau năvalnice, ne apare ca iluzorie, ca „minciună”, iar alteori, adeseori și pentru cei mai mulți, la modul intempestiv, tresare deodată În fața noastră, a ochilor minți, și noi o primim stupefiați, uneori Îngroziți și Încercând a-i desluși dacă nu tot sensul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
că noi - nu comportamentul său - eram responsabili pentru că nu mai făcea parte din viața noastră. A plecat de-acasă, din Sherman Oaks, în semn de protest, mutându-se la Newport Beach, iar furia lui a continuat să contrasteze cu împrejurimile calme din sudul Californiei: zile leneșe la piscină sub un cer obstinant de senin, plimbările la voia întâmplării prin Galleria, plimbările nesfârșite cu mașina, șirurile de palmieri legănându-se și ghidându-ne spre destinație, conversațiile relaxate pe fondul muzical al casetelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
oare nu le dau să citească Moby Dick? E absurd. E o nebunie! Fluturam cartea spre Jayne, când am observat că Sarah mă fixa cu o expresie confuză. M-am aplecat spre ea și i-am spus cu un ton calm, împăciuitor, rațional: - Iubito, nu trebuie să citești asta. Sarah privi temătoare spre mama ei. - E pe lista noastră de lectură, zise ea încet. Exasperat, l-am rugat pe Robby să-mi arate programa lui. - Ce să-ți arăt? întrebă el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sudoare. - Bret, vreau să-mi dai pistolul. Am coborât privirea. Mâna mea era încleștată pe mânerul pistolului calibru 38. Am inspirat și m-am uitat la palma celeilalte mâini. Mica înțepătură părea să se fi vindecat deja de la sine. Foarte calmă, mi-a luat arma și a început din nou să vorbească, cu o tonalitate joasă, ca unui copil. - Mobila a fost rearanjată pentru petrecere... - Nu, nu, nu - eu am aranjat-o la loc azi-dimineață, Jayne. - ... iar urmele decolorate de pași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de faptul că nu văzusem ce i se întâmplase tatălui meu în momentul morții m-a silit să revăd secvența video din momentul crucial, crezând că mă va ajuta să înțeleg ceea ce vizionasem și dintr-o dată mișcările mele au devenit calme și raționale, fiind capabil să mă concentrez exclusiv asupra a ceea ce voiam să fac. Pentru că nu credeam că era vorba de vreun aparat de filmat. Nici acum nu pot explica logica acestei asumări, dar nu credeam să fi fost vreun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe Jayne, care se foia în fotoliu. - Lasă-l pe Bret să spună ce are de spus, Jayne. - Vreau să zic, Iisuse, că n-au trecut decât patru luni. Nu putem rezolva asta peste noapte. Vocea mea era rigidă și calmă. Pauză. - Ai terminat? întrebă dr. Faheida. - Păi aș putea zice că el nu comunică cu mine. M-am întors către dr. Faheida. Am voie să spun asta, nu? E în regulă? Că Robby nu încearcă să comunice cu mine? Dr.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu mai plângea și mă privi cu un interes real. - Chiar? Crezi că tuturor le e mai bine fără tată? - Da. De-abia dacă mi se auzea vocea. Cred. - Eu cred că putem infirma teoria asta imediat. - Cum? Cum, Jayne? Calmă, fără efort, declară simplu: - Uită-te la tine. Știam că avea dreptate, dar n-aș fi suportat liniștea care ar fi punctat propoziția aceea, care i-ar fi conferit dimensiune și profunzime și greutate, propoziția care ar fi făcut deliciul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
neobișnuit de incandescentă? - Pe o scară a incandescenței aș zice că nu e decât un șapte. Și după ce amândoi am încercat să zâmbim, i-am spus: - Poate nu m-ai înțeles niciodată cu adevărat. Am spus asta cu aceeași voce calmă pe care o avusesem încă de când intrasem în restaurant. Tu zici că m-ai înțeles. Dar poate că nu. Nu întru totul. Am regândit asta. Poate nu îndeajuns ca să rezolve ceva? Dar probabil era din vina mea. Era această...persoană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ce spuneați. Zi-mi și mie ce naiba a fost aia, Robby? Am făcut o pauză, încercând să-mi controlez volumul vocii. Vrei să vorbim despre asta? Ai să-mi spui ceva? - Nu știu ce-i de vorbit despre asta. Vocea lui era calmă și rațională, dar minciuna își întorcea scăfârlia neagră spre mine. - Încetează, Robby. - De ce ești supărat pe mine? - Nu sunt supărat pe tine. Sunt îngrijorat. Îngrijorat de soarta ta. - De ce? întrebă el, cu ochii întrebători. Sunt bine, tată. Iarăși. Cuvântul „tată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-o că toată lumea era bine și că urma să vină poliția și că vom petrece noaptea la Four Seasons în centrul orașului și dacă era bună să se ocupe de aranjamentele de rigoare. Am rostit toate astea cu cea mai calmă voce de care eram în stare și am spus-o foarte rapid - într-o singură frază - menționând intrusul la început în așa fel încât singurul lucru care trebuia să-i rămână foarte clar era nevoia de a rezerva o cameră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Dar acum, când mă aflam aici în carne și oase, în fața lui, mă simțeam jenat și am început să mă bâlbâi imediat ce-am deschis gura. Am început să-i relatez cea ce se petrecuse în casă de o manieră calmă și liniară, dar curând m-am pomenit că mă refeream la tot ceea ce mi se întâmplase și la întreaga săptămână de evenimente care mă împingea de la spate și nu făceam decât să-l bombardez cu detalii așa cum îmi veneau - Terby
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
triumfuri; una era asistenta actriței Diane Keaton; cealaltă tocmai ieșise dintr-o clinică de dezintoxicare. L-am ajutat pe iubitul mamei - un tip din Argentina care trăia cu ea de vreo cincisprezece ani - cu grătarul de somon. Cina a fost calmă, dar după aceea, afară, lângă piscină, fumând țigări cu surorile mele, a urmat o dezbatere intensă privitoare la cenușa tatii (nu le-am spus nimic despre ceea ce găsisem mai devreme în seiful de la bancă în locul cenușii) după care am abordat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
vadă Madridul nocturn. Mă uit amuzat la scriitorii georgieni - temperamente explozive - cum stau liniștiți cu fețele în palme și încearcă să facă abstracție de ceea ce se întâmplă. Situația se limpezește după minute lungi de „parlamentări”, atunci când colegul nostru din nord, calm și tenace, își impune punctul de vedere. Între timp, reușim să completăm și niște formulare de vize pentru Lituania, pe care stafful proiectului le va obține la ambasada acestei țări din Spania. O dată ajuns în cameră - destul de cochetă -, las bagajele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ei de la Ambasada Elveției, cu care se plimba prin oraș. „Închipuie-ți, va trebui să schimbe câteva lacăte de la ambasadă, pentru că ținea cheile în servieta-diplomat care i s-a furat.“ Însă cel mai mult a enervat-o reacția polițiștilor. Erau calmi și detașați, sceptici față de ideea că vor prinde pe cineva, și le-au tot cerut să completeze niște formulare și să descrie cât mai amănunțit cele întâmplate. A avut senzația că polițiștii sunt complici cu hoții care operează în acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vulgare. Ea râde după fiecare propoziție, automat” - mi-a răspuns Richard, fixându-mă cu privirea lui imperturbabilă. Situația e de un comic irezistibil. Abia îmi stăpânesc hohotele de râs, mai ales că Richard nu schițează nici o urmă de zâmbet. E calm și detașat ca întotdeauna. Alte două personaje de care mă feresc sunt un albanez și un grec, care fumează aproape non-stop: în vagon, pe peron, în autobuz, la recepția hotelului, la restaurant etc. I-am numit, răzbunându-mă, „cele două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
exagerează, iar răbufnirea ei de durată mă surprinde. E doar finlandeză, mă gândesc... Încerc să-i abat atenția, spunându-i că am fost în Finlanda în 1990 și că mi-a plăcut mult țara ei: largă, verde, cu oameni foarte calmi etc. Îmi răspunde că impresia mea nu e decât un clișeu foarte răspândit, pe care, iată, „îl contrazice” în acest moment chiar ea. Spune asta și râde. Tot am reușit s-o opresc din revărsarea ei mânioasă împotriva chelneriței teutone
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aceste limbi. Cu alte cuvinte, mi se sugerează că ar trebui și să traduc din română în rusă și invers. O refuz inițial, dar cedez la rugămintea lui Adrian Popescu - el este „românul vorbitor de italiană și franceză”. Adrian, ființă calmă, optimistă și tenace pe tot parcursul călătoriei noastre, mi se pare acum amărât și puțin derutat. Merg cu ei. Ceilalți doi scriitori din grup sunt Wolga Ipatava din Belarus (membră a PEN Clubului și opozantă a regimului lui Lukașenko) și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fidelitate sunetele din spațiu. Ședința finală a fost un fel de party amical, în care a trebuit să conversăm exclusiv în engleză. Ca o aruncare în valuri: trebuia să „înoți”, să te descurci, dar fără ajutorul magnetofonului și al vocii calme, mereu egală cu sine însăși, a lui Costică Mămăligă... De atunci, întâlnirea mea cu limba engleză poartă efigia de neuitat a acestui personaj insolit, rămas într-un trecut plin de promisiuni... VASILE GÂRNEȚ: Descoperim orașul vechi. (În toate orașele unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
hitlerist și divizarea țării în patru zone de ocupație: sovietică, americană, engleză și franceză. Înaintarea Armatei Roșii prin partea estică a orașului a pulverizat vechiul centru istoric și Potsdamer Platz, lăsând în urmă dărâmături și o armată de șobolani. Vocea calmă, cu inflexiuni romantice și androgine, a lui Martin pare să însoțească un film documentar pe care ni-l rulăm prin fața ochilor, aglutinând tot ce știuserăm și auziserăm până atunci despre istoria contemporană a Germaniei. Mie, de exemplu, îmi vin în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cele cinci volume Închisoarea noastră cea de toate zilele ale de curând dispărutului Ion Ioanid, fost redactor la Europa liberă, la München, în care deținuții, dar și gardienii sau șefii penitenciarelor au dreptul, ca într-un roman realist, la portrete calme, obiective, atmosfera însăși creionată din tușe variate, realiste, apte să ne facă a retrăi într-adevăr, măcar în parte, infernul, absurdul acelor destine ale unora din elita culturală, politică sau financiară a României.Ă Cum o spuneam, Ivasiuc a găsit
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
un soi de nebunie, nu numai planurile pe care și le face orice tânăr cuminte care vrea să aducă mulțumire familiei și apropiaților, dar și strictele, elementarele necesități, intime sau sociale, ce-ți promit, dacă nu fericirea, oricum o viață calmă, suportabilă. Uitându-mă azi în urmă și „în jos”, mă îngrozesc de nepăsarea mea sinucigașă, cum i-am spus, de „inconștiența” insistentă, fixă, rigidă a acelui tinerel ce-și închipuia nu numai că poate crea artă majoră, fiind în posesia
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
astfel de a contempla firmamentul și spațialitatea infinită a cosmosului și a creației divine. Deoarece omul, furnica-umană ce poate trăi umilința nespusă a micimii și fragilității persoanei sale, aflată pe o minusculă planetă trecătoare ea însăși, poate arunca sfidarea sa calmă spațiului infinit cosmic și maselor enorme de materie risipite și scintilând în acesta, desemnându-se ca un „punct final” al creației, „locul viu” unde materia, uriașă și oarbă, se „autodepășește” într-o particulă materială, trecătoare e drept, dar în care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pereți de sticlă, ce conțin și ele acel dram de „nepotrivire” cu cele ce se fac și se gândesc în jur, cu riscul, bineînțeles, al singurătății, chiar și temporare, al omului și operei, al neînțelegerii, ea însăși de felurite feluri, calmă, disprețuitoare sau agresivă, dar cine vrea, cine are curajul, „insolența” de a se „arăta gol”, în sensul de a trece, în oglindirea omului și a umanului, dincolo de clișeele, chiar și „artistice”, clasice, ale genului, trebuie să fie apt de a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în istorie, mai ales în cea românească, și-a primit pedeapsa rușinoasă și pe merit, opiniile față de el, de cariera și de „tumultul” social pe care le-a prilejuit sunt încă simplificate, au un iz de partizanat nedemn de o calmă și obiectivă contemplare a istoriei, a propriei noastre istorii. Unii îl ridică în slăvi ca „patriot” și „constructor”, alții, cei mai numeroși, îl transformă într-un fel de căpcăun, de „Dracula” al politicii moderne, uitându-l pe Dej și complicii
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și culturală a României. Eu, deși am fost printre foarte puținii care au protestat public, asumându-mi riscuri incalculabile, împotriva inițierii clare, în vara lui ’71, a dictaturii personale, încerc în paginile de față să adopt o atitudine critică și calmă, nuanțată, în spiritul adevărului epocii și al celor de atunci, pentru a „înțelege” eu însumi, în primul rând, și apoi pentru a-i ajuta și pe cei, ce vor fi din ce în ce mai numeroși, care vor face efortul de a „înțelege”, de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]