6,257 matches
-
pare să fie alimentată și de niște surse și concepte ideologizate. După cum observă Th. Codreanu în eseul său (capitolul Deconstrucția canonului, p. 51) "reacția de respingere a specificului național este cea mai trainică sechelă moștenită de N. Manolescu din anii "canonului" comunist". Precum pe timpul regimului ceaușist în România, din anumite interese kominterniste, despre Basarabia nici nu se pomenea, în actuala lucrare manolesciană se respectă aceleași principii și interese. În ultima instanță, intenția revoluționaristă a lui N. Manolescu de a îmbogăți conceptul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
revoluționaristă a lui N. Manolescu de a îmbogăți conceptul de istorie a literaturii, creând și noțiunea de istorie "critică" a literaturii, prin încercarea de a demola centralitatea canonică a literaturii române (pentru o altă ierarhie canonică) seamănă mai degrabă cu canonul sisific, în care acel rege al Corintului fusese osândit să urce mereu, la infinit, un bolovan uriaș care, ajuns pe pisc, se rostogolea din nou la poalele povârnișului. Eseul lui Th. Codreanu Istoria "canonică" a literaturii române, prin curajul abordării
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
văzul lumii, cu mai multă sau mai puțină ostentație, tocmai aceasta coordonată specifică, proprie românității. Unul dintre aceștia pare a fi și Nicolae Manolescu, cel care în Istoria literaturii sale "s-a lăsat sedus, ideologic, de mentalitatea postmodernistă a distrugerii canonului occidental și, implicit, românesc, atacând chiar "centralitatea" eminesciană, sub pretextul că sintagma "poet național" este o "aberație" culturală". Sunt, poate, cele mai dure aprecieri la adresa monumentalei sale întreprinderi, comentată pe larg în presă, la radio, la televizor, pe internet, fie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
rând, o responsabilizare a cititorului/cercetătorului literar, în fața literaturii române este abandonul istoriilor de tip tradițional și consacrarea, la noi, a unei istorii de factură canonică, modelul fiind, de asta dată, cel american al lui Harold Bloom, a cărui carte, Canonul occidental, este în vogă pe plan mondial. Dar întâlnirea criticului român cu cel american s-a dovedit a fi una a vârstelor critice diferite până la a fi incompatibile. Nicolae Manolescu este promotorul unui ethos postmodernist, aflat azi, în agonie, pe când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
De aici s-a născut straniul hibrid care este Istoria critică a literaturii române. Simțind riscul, Nicolae Manolescu a inventat metoda scrierii la două mâini, ceva de felul struțocămilei cantemiriene. Singurul element, aparent comun, este esteticul, care e și fundamentul canonului. Faptul ar fi trebuit să fie o garanție pentru reușita istoriei manolesciene. Numai că autorul nostru a deformat conceptul de estetic în sensul parodicului și jocului postmoderniste, încât fatalitatea apariției struțocămilei literare n-a dispărut". Demersul lui Theodor Codreanu e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nostru a deformat conceptul de estetic în sensul parodicului și jocului postmoderniste, încât fatalitatea apariției struțocămilei literare n-a dispărut". Demersul lui Theodor Codreanu e unul riguros metodic și... explicativ. În primul rând cată să înțeleagă și să detalieze chestiunea... canonului, care este axul de construcție al întregii istorii literare manolesciene. El reține astfel explicitarea pe care o dă istoricul literar în cauză, dar merge și la cel care a lansat conceptul, adică la Harold Bloom (Canonul occidental Cărțile și școala
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și să detalieze chestiunea... canonului, care este axul de construcție al întregii istorii literare manolesciene. El reține astfel explicitarea pe care o dă istoricul literar în cauză, dar merge și la cel care a lansat conceptul, adică la Harold Bloom (Canonul occidental Cărțile și școala Epocilor), coroborând totul cu metafora "scrierii la două mâini", pe care o invocă Nicolae Manolescu, inspirat dintr-o litografie a lui Escher, pe care îl și utilizează în grafica tomului: "Nicolae Manolescu spune Theodor Codreanu a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu metafora "scrierii la două mâini", pe care o invocă Nicolae Manolescu, inspirat dintr-o litografie a lui Escher, pe care îl și utilizează în grafica tomului: "Nicolae Manolescu spune Theodor Codreanu a încercat să fie original prin transbordarea conceptului canon în istoria literară, într-o vreme când nu mai sunt la modă istoriile literare. La întrebarea ce este canonul, ne asigură istoricul, nu poate să existe un răspuns. Pricina? "Canonul se face, nu se discută. Aceasta ar trebui să fie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe care îl și utilizează în grafica tomului: "Nicolae Manolescu spune Theodor Codreanu a încercat să fie original prin transbordarea conceptului canon în istoria literară, într-o vreme când nu mai sunt la modă istoriile literare. La întrebarea ce este canonul, ne asigură istoricul, nu poate să existe un răspuns. Pricina? "Canonul se face, nu se discută. Aceasta ar trebui să fie axioma". Și Bloom a remarcat că nu criticii, academicienii sau politicienii fac canonul. ÎI fac, desigur, marii scriitori. Totuși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Theodor Codreanu a încercat să fie original prin transbordarea conceptului canon în istoria literară, într-o vreme când nu mai sunt la modă istoriile literare. La întrebarea ce este canonul, ne asigură istoricul, nu poate să existe un răspuns. Pricina? "Canonul se face, nu se discută. Aceasta ar trebui să fie axioma". Și Bloom a remarcat că nu criticii, academicienii sau politicienii fac canonul. ÎI fac, desigur, marii scriitori. Totuși, criticii îl pot discuta în istorii și în studii literare. Bloom
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
istoriile literare. La întrebarea ce este canonul, ne asigură istoricul, nu poate să existe un răspuns. Pricina? "Canonul se face, nu se discută. Aceasta ar trebui să fie axioma". Și Bloom a remarcat că nu criticii, academicienii sau politicienii fac canonul. ÎI fac, desigur, marii scriitori. Totuși, criticii îl pot discuta în istorii și în studii literare. Bloom nu exclude intrarea criticilor în canon, exemplul emblematic fiind Samuel Johnson (...). Reținem, totuși, o distincție interesantă, pe care din păcate, autorul nostru nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Aceasta ar trebui să fie axioma". Și Bloom a remarcat că nu criticii, academicienii sau politicienii fac canonul. ÎI fac, desigur, marii scriitori. Totuși, criticii îl pot discuta în istorii și în studii literare. Bloom nu exclude intrarea criticilor în canon, exemplul emblematic fiind Samuel Johnson (...). Reținem, totuși, o distincție interesantă, pe care din păcate, autorul nostru nu o lămurește. El face deosebire între canon și paradigmă. Paradigma, s-ar părea, că precede canonul, de vreme ce schimbarea în canon e determinată de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
criticii îl pot discuta în istorii și în studii literare. Bloom nu exclude intrarea criticilor în canon, exemplul emblematic fiind Samuel Johnson (...). Reținem, totuși, o distincție interesantă, pe care din păcate, autorul nostru nu o lămurește. El face deosebire între canon și paradigmă. Paradigma, s-ar părea, că precede canonul, de vreme ce schimbarea în canon e determinată de schimbarea de paradigmă (...). Chestiunea e că d-l Manolescu nu ne lămurește ce înțelege prin paradigmă și canon, cu necesară distincție între ele (...). În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
literare. Bloom nu exclude intrarea criticilor în canon, exemplul emblematic fiind Samuel Johnson (...). Reținem, totuși, o distincție interesantă, pe care din păcate, autorul nostru nu o lămurește. El face deosebire între canon și paradigmă. Paradigma, s-ar părea, că precede canonul, de vreme ce schimbarea în canon e determinată de schimbarea de paradigmă (...). Chestiunea e că d-l Manolescu nu ne lămurește ce înțelege prin paradigmă și canon, cu necesară distincție între ele (...). În realitate, canonul e unul singur, cel occidental, dar cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
intrarea criticilor în canon, exemplul emblematic fiind Samuel Johnson (...). Reținem, totuși, o distincție interesantă, pe care din păcate, autorul nostru nu o lămurește. El face deosebire între canon și paradigmă. Paradigma, s-ar părea, că precede canonul, de vreme ce schimbarea în canon e determinată de schimbarea de paradigmă (...). Chestiunea e că d-l Manolescu nu ne lămurește ce înțelege prin paradigmă și canon, cu necesară distincție între ele (...). În realitate, canonul e unul singur, cel occidental, dar cu variații naționale, ocultate de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o lămurește. El face deosebire între canon și paradigmă. Paradigma, s-ar părea, că precede canonul, de vreme ce schimbarea în canon e determinată de schimbarea de paradigmă (...). Chestiunea e că d-l Manolescu nu ne lămurește ce înțelege prin paradigmă și canon, cu necesară distincție între ele (...). În realitate, canonul e unul singur, cel occidental, dar cu variații naționale, ocultate de Nicolae Manolescu. Ceea ce se schimbă, pe fondul schimbărilor de paradigmă, sunt formele literare: "Fiecare epocă are genurile ei canonice" (după exprimarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
paradigmă. Paradigma, s-ar părea, că precede canonul, de vreme ce schimbarea în canon e determinată de schimbarea de paradigmă (...). Chestiunea e că d-l Manolescu nu ne lămurește ce înțelege prin paradigmă și canon, cu necesară distincție între ele (...). În realitate, canonul e unul singur, cel occidental, dar cu variații naționale, ocultate de Nicolae Manolescu. Ceea ce se schimbă, pe fondul schimbărilor de paradigmă, sunt formele literare: "Fiecare epocă are genurile ei canonice" (după exprimarea lui Bloom n.n., Ct.C.). Așadar, "bătăliile canonice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu variații naționale, ocultate de Nicolae Manolescu. Ceea ce se schimbă, pe fondul schimbărilor de paradigmă, sunt formele literare: "Fiecare epocă are genurile ei canonice" (după exprimarea lui Bloom n.n., Ct.C.). Așadar, "bătăliile canonice" nu se dau pentru înlocuirea unui canon cu altul, cum crede Nicolae Manolescu, distingând mai multe "canoane" în literatura română, fapt ce echivalează cu distrugerea canonului!". Va să zică, e la mijloc o confuzie o confuzie în termeni care aduce după sine nereguli în interpretări, în judecarea literaturii române
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe fondul schimbărilor de paradigmă, sunt formele literare: "Fiecare epocă are genurile ei canonice" (după exprimarea lui Bloom n.n., Ct.C.). Așadar, "bătăliile canonice" nu se dau pentru înlocuirea unui canon cu altul, cum crede Nicolae Manolescu, distingând mai multe "canoane" în literatura română, fapt ce echivalează cu distrugerea canonului!". Va să zică, e la mijloc o confuzie o confuzie în termeni care aduce după sine nereguli în interpretări, în judecarea literaturii române în ansamblul ca și în detaliile ei. Cu ani în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
epocă are genurile ei canonice" (după exprimarea lui Bloom n.n., Ct.C.). Așadar, "bătăliile canonice" nu se dau pentru înlocuirea unui canon cu altul, cum crede Nicolae Manolescu, distingând mai multe "canoane" în literatura română, fapt ce echivalează cu distrugerea canonului!". Va să zică, e la mijloc o confuzie o confuzie în termeni care aduce după sine nereguli în interpretări, în judecarea literaturii române în ansamblul ca și în detaliile ei. Cu ani în urmă, poetul și editorul clujean Al. Căprariu, avea o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin lovire, fără rănire", după explicația Dicționarului limbii române. Or, în istoria d-lui Manolescu, leziunea o suportă literatura română, fără a fi, totuși rănită (de moarte)?! Tocmai despre aceste leziuni și răni vorbește Theodor Codreanu. Domnia sa constată că nerespectarea canonului duce la anularea lui. Scrierea la două mâini fiind păguboasă pentru că ce se spune într-un loc adesea este contrazis în altul ("Ironia face ca, după ce îl condamnă pe Neculce pentru antifeudalism, tot el constată că secolul fanariot înseamnă și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
făceau gloria veacului al XVII-lea" am ales la întâmplare unul din multele exemple pe care le dă Theodor Codreanu). Dar nu acesta este neajunsul cel mai mare al Istoriei..., ci faptul că totul se structurează pe ideea distrugerii, compromiterii canonului național, în ciuda faptului că istoria este definită drept canonică: "Deconstrucția canonului la Nicolae Manolescu este oarecum involuntară, în virtutea scrierii "la două mâini" a Istoriei, fiindcă el își organizează întregul demers critic tocmai cu intenția mărturisită de a apăra canonul occidental
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
din multele exemple pe care le dă Theodor Codreanu). Dar nu acesta este neajunsul cel mai mare al Istoriei..., ci faptul că totul se structurează pe ideea distrugerii, compromiterii canonului național, în ciuda faptului că istoria este definită drept canonică: "Deconstrucția canonului la Nicolae Manolescu este oarecum involuntară, în virtutea scrierii "la două mâini" a Istoriei, fiindcă el își organizează întregul demers critic tocmai cu intenția mărturisită de a apăra canonul occidental (...) el recunoaște o canonicitate de rangul al doilea, subminându-i, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
compromiterii canonului național, în ciuda faptului că istoria este definită drept canonică: "Deconstrucția canonului la Nicolae Manolescu este oarecum involuntară, în virtutea scrierii "la două mâini" a Istoriei, fiindcă el își organizează întregul demers critic tocmai cu intenția mărturisită de a apăra canonul occidental (...) el recunoaște o canonicitate de rangul al doilea, subminându-i, în schimb, statutul ontologic de centru al canonului românesc. Enigma istoriei manolesciene în jurul acestui fapt se-nvârtește. Eliminându-l pe Eminescu din centru, cu slabe argumente, care sunt nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în virtutea scrierii "la două mâini" a Istoriei, fiindcă el își organizează întregul demers critic tocmai cu intenția mărturisită de a apăra canonul occidental (...) el recunoaște o canonicitate de rangul al doilea, subminându-i, în schimb, statutul ontologic de centru al canonului românesc. Enigma istoriei manolesciene în jurul acestui fapt se-nvârtește. Eliminându-l pe Eminescu din centru, cu slabe argumente, care sunt nu atât estetice, cât ideologice, ne-am fi așteptat să producă o "revoluție" privitor la reconfirmarea canonului național prin descoperirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]