7,296 matches
-
din tot sufletul ca fata pe care-o iubea să fi uitat de mult totul. Alteori ar fi vrut ca ea să fie tot atât de răvășită de amintire ca și el, pentru ca între ei să existe o legătură, fie și una chinui toare și de nemărturisit. Mereu, când o conducea pe Ingrid spre casă, seara târziu, după orele de școală, pe când pălăvrăgeau despre orice privind cerul incendiat de amurg, și când îi întâlnea ochii, Victor încerca să afle din ex presia lor
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
aceea ne-a dat pauză. După o vreme mi-au repetat IDR-ul, numai mie, fără să știe colegii din clasă. Mi-a ieșit la fel. Când am văzut iarăși pata cres când m-am rușinat foarte tare. Nu mă chinuiau numai hărțuie lile copiilor, care toată luna schimonosiseră poezii și cântece ca să-mi poată miorlăi în față cuvântul cel de rușine: Am cravata mea, Sunt tebecist! Și mă mândresc cu ea, Sunt tebecist! îmi cântau, vârându-se în mine și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
nindu-ne-n bănci. Ultima oră din ziua aceea, seara târziu, a fost ora de desen. Ora asta n-o făcea cu noi Tovarășa, ci o studentă în practică, pe care golanii de la noi din clasă, mai ales Strinu și Dubinuc, o chinuiau ca pe hoții de cai. De multe ori a ieșit din clasă plân gând în hohote. „Tu ar trebui să te duci undeva într-o peșteră“, îi spusese o dată, cu ochii-n lacrimi, lui Strinu, scoasă din minți de guițăturile
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Li s-a zis să nu vatăme iarba pămîntului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. 5. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei, cînd înțeapă pe un om. 6. În acele zile, oamenii vor căuta moartea, și n-o vor găsi; vor dori să moară, și moartea va fugi de ei. 7. Lăcustele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
moarte, și nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormînt. 10. Și locuitorii de pe pămînt se vor bucura și se vor veseli de ei, și își vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pămîntului. 11. Dar, după cele trei zile și jumătate, duhul de viață de la Dumnezeu a intrat în ei, și s-au ridicat în picioare, și o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut. 12. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
zis cu glas tare: Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește semnul ei pe frunte sau pe mînă, 10. va bea și el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; și va fi chinuit în foc și în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. 11. Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea, n-au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
iar în casă am rămas doar trei, avem la masă, mereu, patru tacâmuri. Dar ea nu mai poate veni să ne vadă și nici la noi la masă să se așeze...” IV ...tic-tac... Fir-ar să fie! Degeaba m-am chinuit. Mi am plimbat, în van, gândul când încolo, când încoace, că... Ori, poate că n-a fost vorba numai de amintiri. S-ar părea că... Parcă mă simt totuși mai odihnit. Să fi visat? Posibil. Știu, însă, - am citit parcă
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
tic-tac... Nu, că asta-i bună! Iată-mă și pensionar. Păcat că n-am putut vedea și eu, cum arăt, cum îmi stă! În orice caz, colegele mele păreau neschimbate! Câte lucruri îți mai pot trece prin cap când te chinui să adormi și... N-aș fi crezut niciodată că voi ajunge să îndrăgesc atât parcul de la marginea orașului. Păi, asta înseamnă că mi-e la fel de drag și orașul, ba, mai mult, că voi ajunge să trăiesc aici o viață. E
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Gheorghe Petrea și Titi al lui Paraschiv - sunt gata să pornească-n ,,cursă”. Mai ales că tura aceasta constituie un fel de examen pentru cel mai mic dintre ei, Ion al Vasilicăi, pe care ceilalți trei băieți s-au tot chinuit să învețe cum se conduce bobul. De-acum, gata cu teoria, la treabă, Ionică! Gata la urmăăă! face Gheorghiță Petrea, așa cum a văzut el că trebuie să spună ultimul urcat în autobuzul pe care-l conduce taică-său. Bobul a
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
feste - și câtă nevoie am de el!, ochii mă ustură sau mă dor, nu-mi e prea clară senzația. Și-i simt grei - chiar dacă pe ecranul mirific al acestei nopți se derulează secvențe răzlețe din filmul vieții, ele nu mă chinuie, nu-mi produc stări de criză interioară. Deși, nu s-ar putea spune că sunt un banal spectator al acestor scene. Câtuși de puțin! E ca și cum le-aș retrăi, însă, într un mod aparte. Aș vrea să pot interveni în
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
minune, fiți siguri: ar putea fi, rând pe rând, ori toate, dintr-o dată: stewardesă, chelneriță, plasatoare, coafeză, doctoriță, taxatoare, etc., etc., etc.) “P: Întrebarea, deși nu-i nouă, nici originală, e totuși, deosebit de dificilă. De-atâta amar de vreme mă chinui eu însumi să-i găsesc un răspuns și nu reușesc. Dacă, între timp, reușiți dumneavoastră să aflați o definiție, cât de cât acceptabilă, transferați-o în locul meu. Vă asigur că n-am să fac scandal, nici măcar n-o să mă supăr
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
un compliment, dar ăsta-i purul adevăr. R(mai sobră și mai categorică): să lăsăm toate astea. Așteptăm răspunsul dumneavoastră. P: Ca să fiu sincer, precis nici eu nu știu când anume scriu. Uneori, pierd zile, săptămâni ori chiar luni întregi chinuit de un vers, de o rimă, de o anumită idee. Simt totul în creier, pe limbă, în vârful degetelor, dar pe hârtie nu se-așterne nimic. Alteori, în mai puțin de o oră, mi-au venit două, trei poeme. Câteodată
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
pe ce vreți dumneavoastră că abia dacă au înțeles pe cine și de ce aveau de sancționat. Nici nu e de mirare, mintea lor e mai mult la extemporalele și tezele pe care le corectează, la cuvintele încrucișate pe care se chinuie să le dezlege, ori la cărțile pe care le citesc, decât la ce se discută aici. La auzul acestor vorbe, unele capete s-au ridicat, unele activități colaterale adunării au încetat și unele priviri s-au îndreptat către prezidiu (am
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
nimic, fiți pe pace. Vrem să-l repunem în drepturi, să fie om, așa, ca mai-nainte” “Vreți pă dracu’! nu cumva i-oți da și plămâni noi! Că, p-ăia vechi, i-a găurit pușcăria și ăi dă’l chinuiau ca pă hoții de cai...” “Ce e, tată, cu cine vorbești? Ah! Bună dimineața” “Bună dimineața, tovarășe Alexandrescu. Ce mai faceți?” “Foarte bine, domnule, nu mai pot dă bine! (Urmează un acces de tuse profundă, cavernoasă și plină de zgomot
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
o ticluiesc cum trebuie... A făcut-o... ăl dă la raion... ajutat dă Balamia...” Se lasă o tăcere adâncă. Bătrânul începe să horcăie, semn că sfârșitul îi e aproape. “Iartă-mă,...’Mitrule taică,... și dă-mi dezlegare...să... nu mă chinui că...” “Dumnezeu să te ierte, nene Voicule” “A...miii...n” face bătrânul și, cu o mișcare bruscă, își lasă capul într-o parte. Dumitru îi închide ochii, calzi încă, și aprinde o lumânare pe care-o pune în mâna mortului
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
loc. Asta ar fi foarte grav. Că ajungi o povară pentru cei de lângă tine. Oricât de mult te-ar iubi ei, tot îi determini să gândească, dacă nu chiar să spună cu voce tare: <<Iartă-l, Doamne, nu-l mai chinui și nu ne mai chinui!>>”... ...tic-tac, tic-tac, tic tac... ...”Ce faci, Mario?” “Ce să fac, țață Lenuțo? Amărâtă!... Că nu-i ușor să rămâi văduvă la tre’ș’unu dă ani. Și cu doi copii pă d’asupra” “Ei, fată
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
grav. Că ajungi o povară pentru cei de lângă tine. Oricât de mult te-ar iubi ei, tot îi determini să gândească, dacă nu chiar să spună cu voce tare: <<Iartă-l, Doamne, nu-l mai chinui și nu ne mai chinui!>>”... ...tic-tac, tic-tac, tic tac... ...”Ce faci, Mario?” “Ce să fac, țață Lenuțo? Amărâtă!... Că nu-i ușor să rămâi văduvă la tre’ș’unu dă ani. Și cu doi copii pă d’asupra” “Ei, fată, ești tânără. Ai să te
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
prim, ‘țeles, acușica mă duc!” “Toanto, ai grijă cum și cu cine vorbești! Nu ești la mă-ta acasă să spui acușica toată ziua, bună ziua” “Țeles, coane, am plecat”. Ce ți-e și cu fetele-astea în casă! Tot te chinuiești să le mai civilizezi, să le mai stilezi, să le mai înveți maniere și, când colo, ele-ți trântesc mucii-n farfurie când ți-e lumea mai dragă. Da-n fine, de unde nu e bun simț, nu ai ce cere
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
moașe cum îmi apucă coapsa și acul siringii propulsat fără milă, de cealaltă mână. De durere, am mușcat perna. Simțeam cum mă trec apele. Dar asta nu era nimic. Adevăratul supliciu avea să vină atunci când coana moașă începu să se chinuie să îmbine seringa din mâna ei cu acul din mușchiul meu. După o vreme, ce mi s-a părut lungă ca o eternitate, a reușit. Dar a început un alt calvar: pomparea serului în mușchi. Panta Rhei! Așa că a trecut
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
cu pietriș incrustat în piele. În părul încâlcit se vedea o bucată de țeastă din care țâșneau fire. Fruntea părea că îi fusese lipită de un grătar încins. Într-un halat subțire, de culoarea oului de măcăleandru, fratele ei se chinuia să respire. Se auzi pe ea strigându-l pe nume, ca de departe: Mark? Vocea îl făcu să deschidă ochii, ca ochii din plastic tare ai păpușilor din copilăria ei. Nu mișca nimic, nici măcar pleoapele. Nimic până când gura lui începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
aproape, formând cuvinte în flăcări. Zice Mark, rămâi, iar el și-ar da și viața ca ea să nu-l mai țină în viață. Respinge lucrul acela care-l surpă. Mușchii trag, dar pielea nu se clintește. Ceva moale. Se chinuie o veșnicie să strângă tendoanele din gâtul lui. În sfârșit, capul i se înclină. Mai târziu, după vieți întregi, ridică marginea buzei de sus. Trei cuvinte l-ar salva. Dar toți mușchii nu pot scoate nici măcar un sunet. Gândurile zvâcnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
bară la bară, mai rău ca pe autostradă, oameni zburând în toate direcțiile, prea repede ca să-i ferești. Și tot au chef de vorbă, chiar și când merg. Ca și cum vorba n-ar fi oricum o mare nebunie. Dar după ce-l chinuiesc, îl lasă să zacă. Lupi bătrâni adormiți, gata să-și schimbe năravul. Asta-i place mult: când îi dau înapoi corpul, fără nevoi. Îi place să zacă nemișcat în zumzetul lumii, cu toate canalele scurgându-i-se simultan prin piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nimeni lângă mine. Sub cască - sub... căștile de urechi. Parcă i-ar fi spus că-i place să se travestească sau așa ceva. E toată întoarsă pe dos. Sunt convinsă, zice ea. Și mie. El nu pricepe până la capăt. Chiar o chinuie. Nu pricepe nimic. Trebuie să vorbească mai puțin, să fie mai atent. Ar putea să-și noteze tot felul de chestii, dar paginile ar putea fi folosite ca probe. Chiar și Bonnie, Bonnie cea frumoasă și simplă, i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ce crede el că e altfel la tine? Ea își recăpătă stăpânirea de sine. —E ciudat. Acum mă ridică-n slăvi. Vreau să zic pe ea. De fapt, el și cu mine - mă refer la mine cea de acum - ne chinuim cam la fel ca întotdeauna. Când eram mici, am avut o viață destul de grea. Am încercat să-l feresc să facă și el prostiile pe care le-am făcut eu de-a lungul anilor. Are nevoie ca eu să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vremea lui. Hayes își masă ceafa, tăcând stânjenit. —Din câte se pare, cazul ăsta ar putea de unul singur să desființeze posibilitatea asta. În mod evident, Capgrasul lui Mark Schluter nu e în primul rând psihiatric. Dar creierul lui se chinuie cu niște interacțiuni complexe. Îi datorăm mai mult decât un model cauzal simplu, unilateral, funcționalist. Weber se surprinse pe sine. Nu prin convingerea sa, ci prin disponibilitatea de a și-o exprima cu voce tare față de un medic atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]