7,252 matches
-
Proza, București, 2002; Literatura română sub comunism. Poezia, I, București, 2003. Antologii: Poezia unei religii politice. Patru decenii de agitație și propagandă, introd. edit., București, 1995. Repere bibliografice: Nicolae Balotă, „Antim. Logos și personalitate”, RL, 1971, 41; Nicolae Manolescu, Modernitatea cronicarilor, RL, 1973, 20; Doina Uricariu, Exerciții de modernizare, LCF, 1977, 27; Călinescu, Perspective, 154-156; Iorgulescu, Scriitori, 320-322; Dobrescu, Foiletoane, I, 186-190; Dan Culcer, Metodica radicalizării, VTRA, 1980, 3; Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 367-371; Culcer, Serii, 109-114; Grigurcu, Critici, 230-234; Gheorghiu, Reflexe
NEGRICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
poezia lui Slavco Almăjan fiind, în fond, o autoprezentare a volumului. Monografie bine structurată, cartea începe cu repere biobibliografice și dezvoltă exegeza cunoscutului scriitor și traducător sârb, comentând-o din perspectiva „imaginilor dinamice” și a „imaginilor matriciale”. Și activitatea de cronicar literar la „Orizont” reprezintă o etapă importantă în destinul de critic literar al lui O. Textul său e marcat de tensiunea ritmicității, iar pertinența aprecierii critice depășește mai mereu posibilele formulări conjuncturale. Ca poet, O. face din exteriorizarea sentimentelor un
ODANGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288507_a_289836]
-
Puiu Brăileanu); William Faulkner, Conacul, București, 1998 (în colaborare cu Aurora Leicand). Repere bibliografice: Simion, Orientări, 282-287; Ardeleanu, Însemnări, 160-166; Oprea, Mișcarea, 171-179; Regman, Cărți, 63-68; Martin, Generație, 126-134; Mincu, Critice, I, 115-118; Balotă, Labirint, 397-400; Dimisianu, Prozatori, 73-77; Regman, Cronicari, 180-192; Râpeanu, Interferențe, 192-196; Stănescu, Cronici, 145-155; Ardeleanu, „A urî”, 51-60; Barbu, Sine ira, 162-165; Popa, Modele, 65-67; Ciobanu, Panoramic, 236-240; Munteanu, Opera, 210-218; Raicu, Structuri, 283-285; Constantin, Prozatori-critici, 52-61; Tudor, Pretexte, 155-164; Săndulescu, Citind, 218-230; Martin, Metonimii, 339-342; Iorgulescu
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
istoric După mine, o zi... se întemeiază pe un asemenea mod de a vedea. Acțiunea acestuia din urmă este plasată în Moldova, în epoca fanariotă. Protagonistul romanului, domnul țării, se poartă ca un dictator. Vodă îl are alături pe Artemie, cronicarul Curții, scribul, care alcătuiește o istorie cu două fețe: una aparentă, oficială, pe placul stăpânului și ca atare mincinoasă, alta secretă, adevărată și destinată posterității. N. izbutește aici „o carte de mare virtuozitate lingvistică” (Ioan Holban), într-un registru comparabil
NICOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288445_a_289774]
-
, Ion (c. 1672-1745, Prigoreni, azi Ion Neculce, j. Iași), cronicar. Prin mamă, Catrina, fiică a marelui vistier Iordache Cantacuzino, N. aparține unei familii de mari boieri și domnitori. După moartea tatălui, vistiernicul Neculce, și după ce mama se recăsătorește cu grămăticul Enache (1679), copilul va locui la Blăgești, lângă Pașcani, în
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
și domnitori. După moartea tatălui, vistiernicul Neculce, și după ce mama se recăsătorește cu grămăticul Enache (1679), copilul va locui la Blăgești, lângă Pașcani, în casa bunicii Alexandrina Cantacuzino, care se pare că a avut un rol deosebit în formarea viitorului cronicar. Din cauza deselor incursiuni ale polonezilor în Moldova, în urma cărora moare și tatăl vitreg, în 1686 familia se refugiază la București, fiind găzduită în locuința stolnicului Constantin Cantacuzino. Este posibil ca anii petrecuți, patru la număr, în preajma unor oameni cu preocupări
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
număr, în preajma unor oameni cu preocupări cărturărești notorii să îl fi influențat pe adolescent, stimulându-i interesul pentru cultură, pentru istorie îndeosebi. Cert este însă că acum a acumulat împotriva Cantacuzinilor puternice resentimente, care îi vor marca vizibil atitudinea de cronicar. Revenind în Moldova, el intră în viața de Curte ca postelnicel (1693), fiind ulterior, pe rând, vătaf de aprozi, mare agă, mare sluger, mare spătar, caimacam. Își consolidează poziția și averea căsătorindu-se cu o nepoată a Cantemireștilor, cunoaște apogeul
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
O ediție critică, de mare autoritate și valoare, apare în 1955, sub îngrijirea lui Iorgu Iordan, iar cea mai cuprinzătoare restituire, folosind toate variantele manuscrise ale cronicii, este realizată de Gabriel Ștrempel în 1982. În Predoslovie N. se declară continuatorul cronicarilor moldoveni, subliniindu-și calitatea de cunoscător direct al celor mai multe dintre faptele relatate și afirmându-și prețuirea pentru izvoarele orale interne, ignorate de predecesori. Scopul scrierii sale este de a instrui generațiile viitoare, în special pe cei chemați să lucreze la
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
epoci de siguranță și prosperitate se schimbă în scurtă vreme în amărăciune a înfrângerii, în spaimă de răzbunarea turcilor și în durere a exilului. Căderea domnului și a iluziilor sale, pribegia silită, starea jalnică a Moldovei după 1711 fac din cronicar un om resemnat, cu o atitudine schimbată față de istoria internă, mai puțin implicat, preocupat pe largi spații de evenimente externe. Doar spre final se mai înseninează, consemnând domnia ceva mai bună a lui Constantin Mavrocordat, care, între altele, a reorganizat
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
Moldova, neuitându-i nicicând pe intriganții pretendenți la domnie. Aceștia, ca și unii boieri, „amestecau” mereu treburile la Poartă (de multe ori îndemnați de Cantacuzinii munteni sau de Brâncoveanu), nelăsând pe nimeni să realizeze ceva pentru țară. Pe lângă valoarea documentară, cronicarul dă scrierii sale, prin evaluarea faptelor, un evident sens etic. Îmbinând morala omului de bun-simț, moștenită din bătrâni, cu preceptele creștine, el crede într-un sistem justițiar în care rolul suprem îl are divinitatea. De-a lungul cronicii sunt consemnate
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
lit., III (1945), 189-197; Ciobanu, Ist. lit. (1989), 290-306; Ist. lit., I, 596-619; Cioculescu, Varietăți, 70-92; Dumitru Velciu, Ion Neculce, București, 1968; Rosetti-Cazacu-Onu, Ist. lb. lit., I, 274-302; Liviu Onu, Critica textuală și editarea literaturii române vechi. Cu aplicație la cronicarii moldoveni, București, 1973, 249-281, 342-363, passim; Valeriu Cristea, Introducere în opera lui Ion Neculce, București, 1974; Curticăpeanu, Orizonturile, 72-122; Rotaru, Valori, I, 193-273; Dicț. lit. 1900, 611-614; Petrescu, Configurații, 74-85; Manolescu, Istoria, I, 58-65; Mazilu, Vocația, 40-52; Sorohan, Introducere, 216-255
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
teatral se pare că priceperea lui N. se vădea mai mult în aprecierile făcute prin redacții. Altfel, critica lui, care se vrea „dreaptă și nepărtinitoare”, nu aspiră la profundități analitice, fiind îndeobște amabilă și aburită de „emoțiune”. În loc să discute spectacolul, cronicarul expune subiectul piesei și doar atunci când ajunge la maniera de joc textul ia o alură mai personală, fostul slujitor al scenei cerându-le interpreților să evite „forțarea notei” și să se țină cât mai aproape de natural. O rubrică atractivă, înșirând
NICOLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288442_a_289771]
-
în Adevărul despre himere, reprezintă veritabile arte poetice ale prozatorului. Dar dacă narațiunile din Nopțile memoriei justifică o integrare canonică în genul SF, cele din Adevărul despre himere nu se înscriu în această limitare generică. Lirismul unor povestiri ca Steaua cronicarului, Labirintul sau O falie în timp anticipează asimilarea procedeelor prozei SF (și disocierea de ele), mai târziu sever marcată de romanul Pasărea de lut. Baladă cu fotografii mișcate (1976), semn că scriitorul urmărește „să facă inoperantă distincția dintre genul «special
OPRIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]
-
Harap Alb, după Ion Creangă. Sentimental în fond, O. își reprimă afectele atunci când are de operat cu instrumentele criticii și ale istoriei teatrului, ca în comentariile adunate în Martor al Thaliei (1979), Din fotoliul 13 (1986), Chipuri și măști (1996). Cronicar de cursă lungă, ocupantul inconfortabilului „fotoliu 13” surprinde cu discernământ „cheia” unor montări și „coeficientul de creativitate” investit într-un spectacol. Comentator exact și prob, cu percepții de finețe, criticul, căruia nu i-ar fi stricat mai mult aplomb, nu
OPREA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
Țestoasa portocalie (1969), Pietre la țărm (1972), Competiția (1974), Cerc de dragoste (1977), Un bărbat în rândul lumii (1980) - și povestiri - Numele cu care strigi (1970). Romanul Un Sosie en cavale, apărut în 1986 la Paris, este întâmpinat favorabil de cronicarii literari francezi, iar Bernard Pivot îi consacră una din emisiunile sale de televiziune. Perspectiva neorealistă necruțătoare și ironică se întâlnește în proza sa cu cea fantastică și absurdă, având ca obiect al observației societatea românească din deceniile postbelice. Schițele cu
ORLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288589_a_289918]
-
teatru: însemnări și digresii (1991) strânge laolaltă cronici și articole îndeobște trecute cu vederea ale lui G. Topîrceanu. Operând cu siguranță și discernământ, slujindu-se de nedezmințita lui minuție, P. scoate la iveală câteva însemnări și note necunoscute ale „meteoricului cronicar dramatic”. Pentru Dicționarul general al literaturii române a redactat o seamă de articole, între care se disting cele despre Valeriu Braniște, N. Carandino, G. Ciprian, Mihai Codreanu, Costache Conachi, Al. Kirițescu, Ion Luca. Identificând ipostazele esențiale ale fiecărui autor, el
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
Ciprian, Mihai Codreanu, Costache Conachi, Al. Kirițescu, Ion Luca. Identificând ipostazele esențiale ale fiecărui autor, el își construiește microsintezele într-o manieră bine strunită, care însă nu îl împiedică să exploateze, discret, pitorescul unor figuri și al unor scrieri. Un cronicar temeinic și judicios, de o netăgăduită probitate, se arată a fi P. în Confidențe la arlechin (1985) și Dintele vremii (2003), care reflectă evoluția de la consemnarea riguroasă a unor „întâmplări scenice” la comentariul de argumentație complexă, întotdeauna logic, măsurat, vădind
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
sine. Competența omului de teatru pus pe „confidențe” nonsubiective se clădește pe o impecabilă seriozitate. Emoția, componentă a comunicării „la arlechin”, este mereu supusă unei lucidități ce contează deopotrivă pe fermitate și franchețe. Receptiv, cu o anume circumspecție la nou, cronicarul salută abordarea îndrăzneață a unor piese clasice, dar, polemizând virtual cu „superesteții”, respinge experimentele aiurea, „năzdrăvăniile”, „ereziile” născătoare de „avortoni scenici”. Nu se împacă defel cu „săriturile peste cal” ale „mimetismului fals novator”, în care extravaganțele celor ce „se dau
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
preocupărilor de-o viață. Istoricul literar își reconfirmă precizia și acuratețea reflexelor interpretative, felul său meticulos de a cerne și a discerne. Înaintând printre diferite „repere” și „constante”, el scoate în față posturi mai puțin cunoscute ale lui Liviu Rebreanu - cronicarul dramatic, dramaturgul, directorul de teatru; se adaugă, în secvențe de abundentă informație, traducătorul și scenaristul de film. În Repere în teatrul antic grec și latin (2000) și în Introducere în teatrul Renașterii (2000), „parada” marilor creații din Antichitate și din
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
în 1956, iar după zece ani îi apare monografia Junimismul. Contribuții la studierea curentului. A îngrijit ediții din opera lui A.D. Xenopol, G. Panu, P.P. Negulescu, Mihail Dragomirescu, E. Lovinescu și Radu Rosetti. Se remarcă printr-o stăruitoare activitate de cronicar și comentator literar, specializat în probleme de editare, precum și de istorie politică sau culturală. Volumele publicate de O. la începutul activității sale, A. D. Xenopol. Concepția socială și filosofică (1965, în colaborare cu N. Gogoneață), Junimismul..., Falansterul de la Scăieni (1966, în
ORNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288593_a_289922]
-
își ia licența. Studiile le-a făcut în condiții dificile, fiind, în același timp, funcționar și ziarist. Debutează la o revistă școlară din Constanța, „Șoptiri dobrogene”, în 1930. Va colabora cu nuvele, articole, cronici literare, dramatice, muzicale, note, interviuri la „Cronicarul”, „Adevărul literar și artistic”, „Dimineața copiilor”, „Radio”, „Adevărul”, „Capitala”, „Viața”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Universul literar”, „Curentul magazin”, „Dacia rediviva”, „Drapelul” (este redactor al paginii literare), „Fapta” ș.a. Pe lângă notele și comentariile referitoare la literatura română, se arată preocupat de punerea
PAPATANASIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288677_a_290006]
-
și 1924, predând aici și limba română. Se familiarizează cu limbile slave și cu slavistica, făcând acum o opțiune definitivă pentru studierea istoriei medievale a românilor și adunându-și informația pentru teza de doctorat, Influența polonă în opera și personalitatea cronicarilor Grigore Ureche și Miron Costin, pe care o va susține în 1925, cu distincția magna cum laude. Devine în noiembrie 1924 bursier al Școlii Române de la Fontenay-aux-Roses, studiază în marile biblioteci din capitala Franței și tipărește, în 1925 și 1926
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
istorie (cu o excelentă cunoaștere a limbilor clasice și moderne), înarmat cu ustensilele de lucru ale slavistului (ce îi asigurau pătrunderea în „bibliotecile” culturilor vecine), P. a abordat marile teme ale istoriei culturii românești - vechea literatură românească de expresie slavă, cronicarii ce au scris în slavonă sau în română, umaniștii peregrini, înstăpânirea limbii române în cultură -, a stăruit asupra elementelor care alcătuiesc „emblema culturală” românească a timpului vechi, s-a străduit să deslușească acele tensiuni secrete - puse în valoare de raporturile
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
corectă vremea „slavonismului cultural” (profund și insistent antipatizată de mulți cercetători) și să arate caracterul românesc și performant al textelor slave elaborate de cărturarii români - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie ar fi un exemplu -, cercetează literatura marilor cronicari moldoveni - cu studii exemplare asupra textelor, însoțite ulterior de ediții realizate cu acribie -, se ocupă de relațiile dintre cultura și literatura română veche și cele slave ori zăbovește asupra procesului de „românizare” a culturii noastre, veritabilă revoluție, „dezrobire a scrisului
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
Constantin Caragea banul, București, 1924; Nicolas Spathar Milescu (1636-1708), „Mélanges de l’École Roumaine en France”, 1925, 1; ed. (Nicolae Milescu Spătarul), tr. Silvia P. Panaitescu, îngr. și introd. Ștefan S. Gorovei, Iași, 1987; Influența polonă în opera și personalitatea cronicarilor Grigore Ureche și Miron Costin, București, 1925; L’ Influence de l’ oeuvre de Pierre Mogila, archevêque de Kiev dans les Principautés Roumaines, Paris, 1926; Curs de istoria românilor. Influența rusă și polonă asupra vechii culturi românești, București, 1927-1928; Călători poloni
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]