7,752 matches
-
lui infinita recunoștință a unei ființe pe care urma s-o scape de lungi ceasuri de suferințe fără speranță. Gacel auzi împușcătura în clipa când cămila sa își relua drumul, dar nu se întoarse. Presimți, mai mult decât văzu, în depărtare, o turmă de antilope, și asta îl făcu să-și dea seama cât de foame îi era. în zilele anterioare mâncase doar câțiva pumni de făină de mei și curmale, îngrijorat de înfruntarea cu Mubarrak, dar acum, gândul la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
timp ar fi fost nevoie; timp necesar ca să ducă la bun sfârșit ceea ce își propusese: să se răzbune pentru jignirea ce i se adusese. Mulțumi mai târziu că răsărise luna care îi lumină drumul, iar la miezul nopții zări în depărtare reflexele argintate ale unui sebhka, un fost lac sărat, imens, ce se întindea la picioarele lui ca o mare împietrită al cărei țărm opus nu se putea vedea. Se abătu spre nord, ocolind lacul la o oarecare depărtare, fiindcă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
zări în depărtare reflexele argintate ale unui sebhka, un fost lac sărat, imens, ce se întindea la picioarele lui ca o mare împietrită al cărei țărm opus nu se putea vedea. Se abătu spre nord, ocolind lacul la o oarecare depărtare, fiindcă pe malurile mlăștinoase și noroioase ale acelor ape erau miliarde de țânțari, formând adevărați nori care, la lăsarea serii și în zori, acopereau soarele și făceau viața imposibilă oricărui om sau animal ce s-ar fi apropiat. Gacel văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
militarii nu știuseră niciodată să-i atragă pe băștinași, care nu vedeau în ei decât niște străini nerușinați ce le rechiziționau cămilele, le luau puțurile și le deranjau femeile. Noaptea se lăsase grea peste întinderea pietroasă, prima hienă râdea în depărtare și stelele sfioase clipeau pe un cer ce avea să se umple în curând de ele, un spectacol minunat pe care nu se sătura niciodată să-l admire, pentru că acele stele din nopțile liniștite erau, probabil, cele care îl ajutau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să-și slăbească supravegherea, nu ajunsese prea departe și, poate, mai avea timp să-i taie calea. Nu credea că îl putea ajunge în erg, fiindcă, fără cămilă, se putea îngropa în nisip de cum ar fi zărit un vehicul în depărtare, dar apa aproape digerată din stomacul cămilei nu avea cum să mai reziste încă o zi fără să se strice de tot și fugarul avea neapărat nevoie de o nouă provizie. Izvoarele subterane, acele atankor din văile și strungile masivului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
întoarse și își văzu de drum. „Palmierilor le place să stea cu capul în foc și picioarele în apă“, glăsuia o veche zicală, și în fața ochilor săi se afla confirmarea proverbului, căci, întinzându-se până îi pierdeai din ochi în depărtare, își înălțau frunzele spre cer peste douăzeci de mii de palmieri, fără să le pese de zăduful înăbușitor, fiindcă rădăcinile lor se adânceau în apa clară și răcoroasă a sute de izvoare și nenumărate puțuri. Era, într-adevăr, un spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să se bucure prea mult de frumusețea și calmul înserărilor, dar nu le păsa de întunericul ce punea stăpânire pe grădini și pe pădurea de palmieri, căci cunoșteau cu ochii închiși fiecare potecă și fiecare fântână, iar luminile palatului, în depărtare, le ajungeau ca să se orienteze. Dar de astă dată, înainte ca întunericul să se lase de tot, o umbră se ivi dintr-un palmier, sau poate chiar din pământ, și, cu toate că nu se vedea bine și nu-și dădeau bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Se împiedică de ele în întuneric; desluși formele lor în penumbra razelor fantomatice ale lunii în creștere, și lumina zilei îl găsi înconjurat de ele, o mulțime de oameni și animale împrăștiate în jurul său, cît se vedea cu ochii în depărtare, și în acel moment, Gacel Sayah, inmouchar din stirpea Kel-Talgimus, supranumit de ai săi Vânătorul, își dădu seama că era prima ființă umană care întâlnea rămășițele „Marii Caravane“. Fâșii de pânză acopereau pe alocuri corpurile călăuzelor și ale conducătorilor caravanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
momentul în care jeepul avea să ajungă în bătaia puștii, dar când putu să vadă perfect soldații și șovăi, cu arma pregătită, dacă să-l doboare pe șofer sau pe cel ce se pregătea să-și încarce mitraliera, răsună în depărtare o explozie, un obuz șuieră prin aer și vehiculul zbură în bucăți, lovit în plin și oprindu-se pe loc ca și cum s-ar fi izbit de un zid invizibil. Un cadavru ciopârțit zbură la peste patruzeci de metri, altul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
acest ținut am văzut mult vânat. N-am nevoie de nimic. Rămase neclintit, în timp ce vehiculele treceau pe lângă el și se îndepărtau spre sud, și abia când praful care se ridicase se așeză din nou și zgomotul motoarelor se pierdu în depărtare privi în jurul său, se orientă, cu toate că pe întinsul podiș nu exista nici o formă de relief care să-i servească drept reper, și porni la drum fără grabă, cu aerul liniștit al drumețului ce străbate o pajiște într-un amurg blând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nu, o să mă ocup personal de dumneavoastră. E clar? — Bineînțeles, Excelență. Bineînțeles. După ce ieși din birou, ministrul Madani se ridică în picioare, se apropie de fereastra mare, trase perdeaua și rămase multă vreme privind marea peste care se forma, în depărtare, un nor negru, provocând un splendid efect de lumini și umbre. — Deci a ajuns până aici, spuse cu glas tare, ca să-l audă celălalt, dar vorbind de fapt cu el însuși. Blestematul ăsta de targuí nu se mulțumește cu milioanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a camioanelor de gunoi, și l-a neliniștit calmul anormal, deși ora era înaintată. Acest calm fu sfâșiat brusc de apariția unei mașini negre de poliție, ce trecu la distanță, cu o lumină intermitentă învârtindu-se deasupra ei, și în depărtare, socoti că pe lângă plajă, urlă o sirenă. Grăbi pasul, tot mai neliniștit, dar trebui să se lipească de stâlpul unei porți când o altă mașină neagră se ivi la vreo două sute de metri, se opri la marginea trotuarului și farurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
piele și să se lipească de tine, fie numai și pentru un borcan de castraveți și, totodată, disponibilă pentru orice șofer de rabă care o claxonează, cine știe cum, din obișnuință, de plictiseală ori mai degrabă din greșeală, dacă o vede de la depărtare ori din spate și o confundă cu una mai acătării. O doamnă-domnișoară ca tine, Mirelo, nu erai tu de teapa Roșioarei. La altceva ai fi tras nădejde, și uite că nădejdea asta aproape că ți s-a împlinit într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și aprinzându-și țigara cu un gest de expert, ea a zis că o acuz de lașitate, iar eu am zis că putea spune lucrurilor pe nume. Fuma cu pufăituri scurte și profunde, ținând ochii aproape Închiși și privind În depărtare. — Nu i-a picat prea bine. A Început să-mi zică În fel și chip. Nu m-a deranjat, am pielea destul de groasă. Dar s-a luat și de Andy. L-a insultat. Așa că am prevenit-o să Înceteze. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
trebui să fie copleșit - poate nădăjdui un iubit o agresiune mai tandră? N-ar trebuie oare, la rândul său, odată trecută clipa de surpriză, să cuprindă cu brațele mijlocul iubitei, s-o strângă, să strivească de trupul ei toată suferința depărtării, toată căldura regăsirii? Numai că Omar este tulburat de această năvălire. Cartea e Încă deschisă În fața lui, ar fi vrut s-o facă să dispară. Prima reacție este să se elibereze și, chiar dacă se căiește imediat, chiar dacă ezitarea lui n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fuga mare, cea dintâi frază auzită, pe care o tălmăcesc ca pe o indicație a Providenței. — Terken Hatun m-a Întrebat astăzi dacă taqvim-ul ei pentru luna TÎr e gata, spune În seara aceea Djahane. Omar Își plimbă privirea spre depărtări: — Am să i-l pregătesc la noapte. Cerul e strălucitor, nu se ascunde nici o stea, e vremea să mă duc la observator. Se pregătea să se ridice, fără grabă, când o servitoare vine să anunțe: — La poartă se află un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Femeia avea părul acoperit cu un mindil de mătase fină, gata să fie lăsat peste față dacă s-ar fi ivit vreun străin. Dar străinul se afla chiar acolo, și vălul rămânea ridicat. De astă dată, ochii ei priveau În depărtare, Îmi oferea putința să-i contemplu profilul, pielea Întunecată de un pigment atât de pur. Dacă blândețea ar fi avut o nuanță, aceea ar fi fost a ei; dacă misterul ar fi avut un licăr, acela ar fi fost al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bătrânului șah, pe care nepoata sa le luase În stăpânire. Două canaturi grele s.au Închis, am tras, un zăvor masiv, și ne-am găsit singuri, Împreună. Tabrizul nu mai era un oraș rupt de lume, ci lumea lâncezea la depărtare de Tabriz. Într-un pat maiestuos, cu colonade și draperii, mi-am Îmbrățișat iubita regală. I-am desfăcut, cu mâna mea, fiecare nod, fiecare nasture, i-am redesenat, cu propriile-mi degete, cu palmele, cu buzele, fiecare linie a trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
glasul domol și prietenos. La masă mirosea bine. Pentru italieni mirosea ca acasă. Pentru mine și tata mirosea a mâncare bună. Când miroase ca acasă, îți apar chipuri plăcute în minte și senzații plăcute în burtă. Rămâi cu ochii în depărtare și uiți ce voiai să faci. Vorbeau cu toții de-a valma. Atunci am auzit răspicat vocea tatei. Spunea că papa e rău și toți tăceau. Un ipocrit și toți tăceau. Că nu e de folos nimănui și toți tăceau. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
noastră. Călătoream spre orașul cu gară, unde eu terminasem liceul. Țăranii se duceau la muncă pe câmp, umblând în șir pe marginea drumului. Ne salutau dând din cap. Așa e când merge țăranul la el pe ogor. Câteodată la o depărtare de cinci, șase ori șapte kilometri. Țăranul merge în frunte, nevasta merge la câțiva metri în spatele lui, copiii merg cum poftesc. Pe umăr poartă furcile de întors fânul. Nu-și vorbesc unul altuia, uneori tac cât e ziua de lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
singură pe peron?” „Întocmai așa... Ei, și căruța a intrat pe șosea”, a continuat tata, „iar boul nostru a trebuit să tragă din toate puterile, fiindcă drumul nepietruit se termina cu o pantă. Apoi am luat-o la dreapta. În depărtare se zăreau alte lanuri de grâu, erau galbene sau de un galben bătând spre brun și pe margini năpădeau buruienile. Se luminase îndeajuns, puteai vedea limpede culorile. Acum și oamenii aveau chipuri. Mai înainte, întunericul nopții le vopsise tuturor fețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
se zărea și oceanul, îmi venea greu să mă concentrez. La șaptezeci și șase m-am lăsat păgubaș. Podul era mai lung decât toate cele cunoscute de noi. Tata amuțise și el, ca și mine. Privea printre grinzile podului, în depărtare, unde albastrul de sus și albastrul de jos se topeau, amestecându-se într-o singură culoare. Albastrul de jos era foarte, foarte departe sub noi, pe el se vedeau urmele albe ale vapoarelor. M-am silit să număr iar grinzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
I-am auzit bătăile inimii. Vocea de la radio ne-a spus să nu ne întoarcem în blocuri, era încă periculos. Să ne ducem la prietenii și rudele care locuiesc în clădiri mai puțin înalte. În curțile din spatele blocurilor și în depărtare lătrau câinii. „Oameni buni”, a spus tata, „nu ne folosește la nimic să rămânem aici. Putem doar să răcim și nici în siguranță nu suntem dacă ar fi să mai vină un alt cutremur. Propun să rămână câțiva pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
volei până la prânz. Populația feminină de pe plajă îi urmărea din priviri, discuta cu jumătate de glas și chicotea. Se răspândise vestea că sunt italieni, iar italienii erau foarte iubiți la noi. Când spunea cineva Italia, i se pierdea privirea în depărtare și scotea un oftat. După un timp, în jurul lor s-a strâns o grămadă de oameni: prichindei dezbrăcați care se scobeau în nas și care, dacă Massimo încerca să vadă cum le-ar sta ochelarii lui de soare, o rupeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
lasă cu căciula pe cap, dar îi dă voie să scuipe în apartament oricând vrea. În fine, pe țigani nu trebuie să-i sâcâi cu asemenea întrebări, altfel te blestemă și n-o să-ți mai reușească nimic în viață. De la depărtare, nu putem vedea fața Mihaelei. Zăcea în sicriul deschis, înconjurată de coroane de flori. Sicriul era așezat pe un dric împodobit cu flori și cu panglici negre. Caii erau și ei negri. Am discutat între noi, întrebându-ne dacă avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]