5,138 matches
-
aș fi intenționat, probabil, să cer paharului de Bacara să mă Însoțească peste Stixul Atlantic, dar am reușit să aduc, iată, până la urmă, caligrafia și spiritul lui Radu Petrescu În Lumea de Dincolo, Lumea Nouă, ca pe un distinct și distins semn al lumii rămase În vechea biografie... „Radu Petrescu este chemat și ales de vizibil. De văzul metamorfozat În cuvânt. Fastul și sonoritatea culorii, devenirea luminii, vigoarea delicată a liniei, densitățile transparențelor, voluptățile volumelor sunt descoperite sau transfigurate de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cu figura aparent adormită, fornăind răutăți piezișe, nu mă are, evident, la stomac”). Nu, Paul nu Îl agrea, Îi și găsise o bună poreclă (cum ne găsea tuturor): Japonezul. Dacă te uitai bine, domnul Mihr-tchea Za-tchu semăna, oarecum, cu un distins profesor japonez. Însemnarea din acea zi se referea și la copia scrisorilor dintre rabinul Moses Rosen și Pompiliu Marcea pe care i le dădusem, cu rugămintea să nu le arate nimănui. „Fiindcă, Îmi spune, cred că știți că atât eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Idealul oricât de depărtat și oricât de manipulabil. Arthur Koestler - comunistul care a revelat printre primii ipocrizia și ororile stalinismului - povestește, În autobiografia sa, cred, o Întâmplare ciudată și grăitoare. În compartimentul trenului spre Londra intrase un aristocrat elegant și distins care, bucuros că nu se afla decât un alt călător, salutase, zâmbind, și Începuse să-și aranjeze bagajul, gata de o cordială conversație. Dintr-o dată, s-a rotit, și-a privit lung partenerul. „Nu sunteți cumva domnul Koestler? Arthur Koestler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
literatură pe anul 2002, pe care am citit-o la câteva zile după eveniment, debutează printr-o mărturisire În care aș fi putut recunoaște, probabil, câteva dintre propriile mele momente festive de după 1989, În care „aporia” Între distincție și opera distinsă părea confuză, pentru că, cum spune Imre Kertész, „trăind poate prea multă vreme sub dictaturi”, Într-o ambianță ostilă „până la disperare”, conștiința valorii literare proprii devine, ea Însăși, vulnerată, deviată, dubitativă. Nu mi s-a părut deloc surprinzător nici faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
să mă recomande drept cel mai mare scriitor armean În viață. Deloc nu Îmi displăcea candida impostură. De fapt, ne Întâlniserăm și Înainte de Toronto, dar altfel. Leon Botstein, președintele colegiului, mi-a vorbit, curând după venirea mea la Bard, despre distinsul scriitor italian, expert În Europa Centrală și „extraordinar exeget al lui Joseph Roth”. Îl cunoscuse, câțiva ani Înainte, la Budapesta, la o conferință literară Wheathland. Îi trimisese, de la Bard, prima mea carte În germană. Mi-a arătat, apoi, scrisoarea entuziastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
aruncat moneda și în gând mi-am dorit: America. La despărțire, Anna a scos cheia din contact. În filme, când se întâmplă așa ceva, pe femei le cheamă Maria și pe bărbați Giuseppe. Dacă au mașini scumpe, îi cheamă altfel, mai distins. Bărbatul spune „aspetta”, azvârle mucul de țigară pe jos, îl strivește cu vârful pantofului și se repede să ia în brațe femeia. Ea se ridică pe vârfuri, întoarce capul spre umăr și îl lasă să cadă pe spate, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ușoare de tot când le dau mamele. După ele se doarme bine. Când vin sărutările unde limba joacă un rol principal, scena se termină. După asta se adoarme târziu. Dacă aș fi fost mai mare, aș fi avut un nume distins și i-aș fi strigat Annei „aspetta”. Așa, nu i-am spus nimic și ne-am dus fiecare în drumul lui. Signor Giovanni nu era îngrijorat, deși eu lipsisem atât de mult. Conducea bicicleta în sufragerie, stătea cocoțat în șa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
săracă. Femeile purtau pălării și pantofi cu tocuri înalte. De jur împrejur forfotea o mulțime de oameni, bone și vlăjgani tineri în uniformă de marinar, cerșetori și hamali, muncitori cu șepci și haine obosite de atâta purtat, țigani și lume distinsă. Ieșind din gară, m-am așezat mai întâi jos, pe o treaptă, și am privit. Tramvaiele se opreau și porneau în toate direcțiile, automobilele claxonau, frânau ori accelerau, caii de la trăsuri se speriau, vizitiii se certau cu șoferii, iar șoferii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
plătirii bacșișului. Crezi că ar renunța ușor la asta? Lupta cinstită nu i-ar speria? Femeia ridică privirea și-l observă atentă pe spătar. Încărunțise. Barba era aproape albă, dar contrasta cu sprâncenele negre, arcuite, și-l făcea și mai distins. El clătină din cap: — De câte ori stăm de vorbă mă revoltă modul în care gândești. Adică îți imaginezi că oamenii s-au turcit într-atâta încât să nu mai merite nimic? — O, nu s-au turcit. Ar fi bine dacă s-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
între cei doi din garda valahă înaintau trei ieniceri turci, în frunte venind Kuciuk Selin. Salutului său protocolar, politicos dar sec, vodă îi răspunse cu un zâmbet cald și cu o prietenoasă urare de bun venit rostită în cea mai distinsă limbă turcă. Imbrohorul nu apucă să răspundă, căci cei doi prinți îi adresară și ei cuvinte curtenitoare pline de amabilitate, în aceeași limbă literară. La un semn discret al voievodului, un căpitan aduse de căpăstru un roib tânăr cu o
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tinichea, zornăiau rostogolindu-se pe micuța planșetă din lemn de nuc și hotărau cui îi vor aparține paralele adunate în colțul planșetei. Kuciuk Selin nu jucase niciodată zaruri și nu putea urmări jocul... În acel moment, ca din întâmplare, foarte distins îmbrăcat, apăru Toma Cantacuzino. Salută, ienicerii opriră jocul, dar imbrohorul le făcu moale un semn, dându-le să înțeleagă că nu este nevoie să se scoale de la locurile lor. Doar el se ridică, răspunse la salut și-și manifestă dorința
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu puritatea celor optsprezece ani reflectată de îmbujorarea obrajilor, Io Constantin Basarab Voievod la cei cincizeci de ani ai lui, arborând un zâmbet îngăduitor și care ridicase în sus mâna dreaptă în semn de salut, și marele spătar Cantacuzino, cărunt, distins, legănând abia perceptibil capul cu o mișcare melancolică. Era maiestuoasă, dar în același timp discretă intrarea voievodului în tabăra de la Arnăutchioi. Spătarul Mihai știa că printre curioșii care veniseră din Adrianopol să vadă sosirea beiului valah și printre negustorii turci
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ronțăitul unui șoarece îl întrerupse din recapitularea situației politice pe care probabil va fi dator s-o raporteze superiorului său. La ușă era cineva din rețea, așa că preafericitul Hrisant nu răspunse ci se ridică și deschise încetișor. În întunericul sălii distinse siluetele a doi bărbați și când ochii i se deprinseră cu întunericul îi recunoscu pe Ilarion Nicosios, starețul mânăstirii de pe insula Halki, unul din oamenii de încredere, și pe Anton Corai, strălucitul ucenic al lui Alexandru Mavrocordat, medic renumit în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
o Însemnare exemplificatoare pentru prejudecățile unor inte lectuali rafinați, dar lipsiți de exercițiul lecturii, ori vizionării dramaturgiei. Se zice, uneori, cutare n-are organ pentru teatru În sens scenic. E și cazul de față. Ieșind de la o premieră cu Mizantropul, distinsul cărturar mărturisește : „N-am bănuit că Mizantropul ar putea să mă sfîșie atît de mult, ca o simfonie. Îl consideram pe Molière ... Molière!”. Mulți cred că și Tartuffe, Don Juan, Avarul sunt eminamente, comedii. Astfel, de fapt, Îl desconsideră pe
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Carandino”, e Însă un drum lung. Fiindcă E.C. nu a fost niciodată critic, ci doar reporter cultural. Semna cronichete și știri, nu cronici. Într-un număr mai vechi din Adevărul literar & artistic, am găsit, abia acum, Într-un articol al distinsului intelectual O. Paler, un pasaj seducător :”Ei bine, da eu mă consider - și cu vanitate spun asta - un ratat. Pentru că, după părerea mea, lumea e plină de ratați : toți oamenii importanți sunt, de fapt, ratați”... E seducător, ca speculație, firește
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
asemenea relaxată ...ambiție : se lectare justă a evenimentelor, echilibru al judecății, șansa unor Întîlniri de excepție, sinceritate...dezarmantă, sarcasm ponderat și, mai presus de orice, o dragoste pentru teatru ieșită din comun. Apropos de sinceritate : de la primele rînduri ale cărții, distinsul histrion Își pune sufletul pe talgerul nobleții :” ...M-aș alătura lui Iona cu același strigăt tragic și plin de deznădejde, rugînd-o pe Mama să mă mai nască o dată, ca să-mi corectez - dacă nu pe toate - cel puțin o parte din
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
am apela noi la rațiu ne! Îi reaminteam că trei oameni apropiați, lîngă care am În ceput viața mea În teatrele ieșene, s-au dus Într-un an, par că... chemați Dincolo, unul, de către celălalt!... Ca să mă Întîrească În convingeri, distinsa mea co legă mi-a vărsat oful ei : În casa În care stă - vis a vis de Spitalul Sf.Spiridon! - a avut, pînă acum, 26 de inundații; mama i-a căzut la pat de cinci ani, ea are săptămîni În
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
trecut ; unei lucrări dedicate Capitalei Moldovei, desi gur, nu-i strică olecuță de parfum de epocă... Așadar, după ce sunt portretizați, cu migală de cercetător și dragoste de spectator Împătimit, Ion Sava, N.I.Popa, Manole Foca, Mihai Grosariu, Alfons Radvanschi ș.a., distinsa profesoară vorbește despre destinul meandrat al facultății ieșene de teatru, trece-n revistă cîte va cărți despre teatru, comentează spectacolele Naționa lului văzute-n aceste două decenii sau matineele teatrului Luceafărul. E, deci, fără Îndoială, un tur de forță al
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
ăștia pe poze! Cu ei putea s-o aibă pe Maricica pe viu. FANE (povestește cu plăcere): Poate, dar aici e vorba de artă, nu de... Cînd mă uitam la poze în curte, a intrat un tînăr. Foarte, elegant, foarte distins, m-a salutat extrem de politicos... A zis că a venit să facă o vizită unei domnișoare care i-a dat adresa noastră. SONIA: Vai de mine! Și? FANE: Eu aveam pozele Maricicăi. Tocmai terminasem... De privit. Cînd le-a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
râvnește, și vorbește, cât de gureșă și veselă, cu gura plină de cârnați și de Roberto al ei, plecat de o lună cu afaceri în turneu prin Europa, cică, mă fute de mă rupe, și să vezi ce tip agreabil, distins, la cincizeci și doi de ani, dragă, da’ nu-i dai nici patruzeci. Așa ie străinii, finuțo, ei arată bine și bătrâni, păi, îngrijiți și bine hrăniți și nu le lipsește nimica. Păi, nici nu se pune problema la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și amenințărilor necontenite, și-a pierdut răbdarea proverbială încheind discuția cu o înjurătură suculentă însoțită de gesturi expresive la adresa SS-istului încât acesta s-a făcut verde. Mai mult, a ordonat comandantului gărzii convocat în biroul său să aresteze pe distinsul ofițer german pentru comportament neadecvat față de un superior, recomandând celula cea mai rece, în speranța că aceasta poate va readuce creierul înfierbântat al prizonierului la rigoarea și disciplina militară pe care o uitase. Imediat după reținerea neamțului, comandamentul se transformase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
impresie sporită de părul blond-roșcat, puțin buclat, pieptănat cu cărare într-o parte și tăiat drept, ca la școlărițe. Lângă ei, nașii țin în mâini lumânările lungi. Amândoi în jur de patruzeci și cinci de ani, ea, o doamnă zveltă, distinsă, cu o fizionomie ce amintește de cea a unei nordice, el, un domn prezentabil, extrem de degajat în costumul a cărui croială perfectă îl face să vină ca turnat pe trupul voinic. "Și dă robilor Tăi acestora Viorel și Cella, viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un vis numai, nici vorbă măcar să mă gândesc serios. Nici o posibilitate. Așa ceva, cum acuma m-aș gîndi: Dacă aș fi general, să cuceresc Rusia! Pe fata aceasta, cu rochiile ei veșnic reflectând albastrul, parcă o văd și acum. Avea ceva distins, ceva de simplicitate, ceva de șoltic - mult feminin. De-atunci a început și plăcerea mea pentru muzică. În Roman era o muzică militară admirabilă, care cânta toate operele pe care le-am auzit apoi la teatru. Toate așteptările mele, toate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să se iluzioneze. Pe de altă parte, era ateu. Nu avea prieteni, ci numai cunoștințe de cafenea - la care nu se ducea acasă și care nu veneau la el. Cu acea parte din familie (mai toată) care nu avea nimic distins, nu era în legătură. Pricepea toate lucrurile și l-am auzit explicând fenomene naturale, din propria-i sforțare intelectuală, așa cum mai târziu le-am văzut explicate în cartea de fizică. În orice se amesteca, era perfect. Știa să croiască rochii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Știa să croiască rochii femeiești, fiindcă s-a pus odată să croiască. Dregea perfect ceasornice. Colora fotografiile etc., etc. Avea o logică ca fierul de tare și o ironie îngrozitoare. Avea o față luminată de inteligență - una din cele mai distinse figuri din câte am văzut. Era inteligent și în viața practică și înzestrat cu o mare voință: trăia din câteva mii de franci, pe care le da cu dobândă, știind să manevreze mica lui sumă așa ca să producă cel mai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]