4,246 matches
-
de tot acest naturism și cult al imaginii feminine"452. Figurile feminine, așa cum observa și Theodor Enescu, predomină în pictura lui Luchian. Pictorul va alege ilustrarea tipologiei "ingénue" a cărei ipostază privilegiată rămâne Ofelia și nu pe cea a femeilor fatale (Salomeea, Judith, Mesalina, Dalila etc.) din picturile unui Gustav Klimt, Franz von Stück, Jean Delville, Edvard Munch etc. Ne-a rămas un desen intitulat Ofelia, un chip de fată care pare să plutească cu ochii închiși pe apa unui vis
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
muzicii își spune cuvântul, și despărțirea de simbolism sau decadentism poate fi urmărită și la nivelul literaturii, în cazul, spre exemplu, al lui Guillaume Apollinaire, Jules Laforgue sau Adrian Maniu prin metamorfozele pe care le suportă tema decadentă a femeii fatale, incarnată de Salomeea. În 1892, romancierul și criticul de artă Joséphin Péladan (1859-1918) fondează Salonul Rose + Croix deschis la Galeriile Durand-Ruel și face o opoziție semnificativă Salonului Oficial, salon menit să furnizeze artă simbolistă după un program bine definit, pentru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mâna un orologiu. La baza piedestalului sunt doi îndrăgostiți sărutându-se fără a ține cont de amenințarea morții, formulată atât de expresiv în stilul dansurilor macabre ale lui Hans Holbein cel Tânăr. Poetul decupează în spiritul sensibilității decadente profilul femeii fatale, sfinx și minciună, victimizând erotic amantul bolnav de lassitude. Interesant mai este un medalion de N. Vermont, la pagina 59, înfățișând o femeie cu o privire teribilă, sfidătoare, cu părul înfuriat, posibilă imagine a feminității devorante, vindicative și nu a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Oscar Wilde (prin succesul piesei sale, Salomé, scrisă în 1893 și apărută în 1894); cariera decadento-simbolistă a personajului fixează, printre reperele edificatoare Trei povestiri (1877) -, cartea lui Gustave Flaubert. Salomeea lui Flaubert constituie expresia de sensibilitate decadentă a unei femme fatale: nu curtezana pentru care viciul constituie o a doua natură, ci nimfeta, statut ambiguu în care feminitatea relevă condiția originară a răului încarnat în malefica fecioară. Feminitatea în stare pură, originară, relevă cruzimea și, paradoxal, un viciu funciar, instinctual, de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și Călinescu i-o precizează, simbolismul pierrotesc cu accente ludice al lui Jules Laforgue, stabilind în același timp și un punct îndepărtat de fugă cu Salomeea flaubertiană. Locul geometric al mutației pe care o suportă tratarea temei decadente a femeii fatale, ipostaziată de Salomeea, la cei doi scriitori francezi precizează tranziția de la decadentism la formula unui avangardism incipient, tatonant. Prin asumarea actului crud ca act ludic, tratarea temei și implicit a personajului se află la confiniile decadentismului cu avangardismul, cel mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al capului tranșat, sărut pe care Salomeea îl obține abuziv, și reprezentările "clasice", care nu includ acest sărut mortifer. Chiar atunci când el nu apare explicit, ceva s-a schimbat în felul în care este înregistrată această figură mitologizată. Ca femme fatale, Salomeea își are prototipurile al căror avatar îl reprezintă, începând cu Eva sau Lilith, dar și creaturile gorgoneice, meduzante, punitive, având ca numitor comun seducția, stabilind o afinintate și cu romantica la Belle-Dame-sans-Merci. Pictorii români nu au rămas insensibili față de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aceasta cu atât mai mult cu cât și el fusese un elev al școalei de la München"551. Pictorul studiase deopotrivă la München și la Paris, iar influența secession-ului münchenez se face simțită în compoziții care au ca subiect femeia fatală, compoziții precum Sfântul Ioan Botezătorul (cca. 1900), Muzele (1910) sau Salomé (1913). Deși tabloul o invocă pe fiica Herodiadei, primul tablou, având-o ca subiect pe Salomeea, nu-i include numele în titlu. Tema neotestamentară a decapitării sfântului Ioan oferă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Precursorul, iar martirizarea sa o anunță pe cea a lui Iisus. În acest fel, gestul sacrificării sale, precum și dansul Salomeei, dobândesc un sens suplimentar, de predicție, parte a unei scenografii celeste. Pe fondul unei cruzimi teribile, această figură a femeii fatale, Salomeea, se detașează, sporită paradoxal de chiar lumina sfințeniei, complicitate care ține de estetica decadentă a supralicitării tensiunii dintre contraste. Putem împinge mai departe această situare într-o lectură verticală a tabloului, prin împărțirea sa între cele două volete, urmărind
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
actului vindicativ la Judith -, construită pe baza relației dintre Salomeea și Sfântul Ioan și, în paralel, de cea a relației virtual incestuoase dintre Salomeea și Irod, și real incestuoase, dintre Irod și Herodiada. Nicolae Vermont atacă încă odată tema femeii fatale sub masca aceluiași personaj fascinant, Salomeea, expunând un alt tablou cu acest titlu, în 1913, la a XII-a expoziție a Societății "Tinerimea Artistică". T.A Teodoru, care semnează "Cronica artistică" în Ilustrațiunea Română, subliniază efectul climactic pe care-l
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cultură franceză, unde a cunoscut succesul piesa lui Oscar Wilde. Pictorița realizează o abatere asumată estetic de la "tradiția" biblică, dar și de la reprezentările de factură decadentă, care modelau personajul ca pe un recipient deopotrivă al frumuseții și ororii, o femme fatale. Aerul de fatalitate imanentă al Salomeei, dublat de fascinul erotic, se resoarbe în reprezentările Ceciliei Cuțescu- Storck pe această temă într-un tragic omenesc din care dispare senzualitatea morbidă și crudă. În prima perioadă a activității sale artistice, Cecilia Cuțescu-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
una din mâinile Salomeei rămâne liberă și cu toate acestea, gestul palmei deschise ca într-o mângâiere denotă sfiala, retractilitatea. Pusă în fața faptului împlinit, Salomeea apare umanizată, conștientă de gravitatea actului său, ceea ce deschide nu vechiul contencios decadent al femeii fatale și al războiului sexelor, ci o posibilitate de expiere a păcatului, prin propria suferință. Personajul care duce lira se face ecou al acestei suferințe, pe chipul femeii se poate descifra tristețea. Celelalte personaje alcătuiesc un grup al curioșilor, un zid
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Djikstra, în Idols of Perversity, optează pentru o dublă interpretare a unei compoziții similare aparținând lui Louis Raemaekers, intitulată Sifilisul. În afișul lui Raemaekers situat ca sensibilitate undeva între Rops și Kupka, în locul nimfetei loghiene se află o uscățivă femme fatale a cărei coafură ia forma unei arahnide și care ține în dreptul sexului un craniu pe un fundal presărat cu numeroase cruci. Acest desen relevă o altă posibilă interpretare a tabloului lui Loghi: pe de o parte, imaginea laureatului postmortem ar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
parte din ceea ce a fost numit "altarul artistului""585. În spatele "altarului", așa cum o sugerează de altfel și pictura, se dezbracă femeile care urmează să-i servească drept model. Desemnat astfel, altarul evocă un cult păgân având drept preoteasă o femme fatale, o Evă decadentă, care preia atributele falice. Prin acest procedeu à l'envers specific decadent, elogiul adus sacrificiului Mântuitorului în fața altarului este înlocuit cu un elogiu al senzualității și al păcatului reflectat în dublul său simbol al tentației: femeia și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
echivoc, ale căror "dessous-uri" fac furori pe măsura dionisiilor coregrafice, sunt în măsură să redea palpitul marelui oraș, așa cum colțurile "pitorești" se luminează și mai mult de strălucirea grațioaselor midinete. În recuzita decadentă, dansatoarea, semiprostituată de lux, ține locul femeii fatale marcate de un erotism pervers și de o insațietate erotică pe măsura farmecului. Decadența orașului luminilor, lumini ale localurilor de noapte și ale felinarelor care dezvăluie efervescența străzii, poartă propriul stigmat ca pe o strălucire, strălucirea vieții moderne pe care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
înfățișând o Grădină Luxemburg pustie. Lucrezzia Karnabatt se oprește asupra unui tablou fantastic al unor zâne dansând în horă într-un peisaj luminos, campestru, ca apoi atenția scriitoarei să se deplaseze de la lilialele zâne, de la feeria diafană la imaginea femeii fatale, Salomeea, într-un tablou de gen, nimfeta sărutând capul sfântului Ioan, sărut mortifer. În final, Lucrezzia K. regăsește vibrația unui sărut nu mai puțin pasional, chiar dacă nu macabru, a doi tineri îndrăgostiți pe o canapea, sărut transmițându-și ecoul voluptuos
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
titlul În cabaret (pastel pe carton, 0,450 x 0,350 cm, semnat stânga jos cu creion negru: Theodorescu-Sion, nedatat 1912-1913). Lumea cabaretului este prin excelență una a luxurei, a decadenței metropolitane, în care evoluează o faună specifică, la femme fatale, dandy-ul, jucătorul de cărți, marele magnat, actori, poeți, scriitori, artiști intrați în circuitul monden etc. În prim plan se află figurile grotești ale unor bancheri purtând melon unul dintre ei are o figură de buldog, cu trabucul înfipt între
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
baze raționale, de concentrare și centralizare a puterii în figura domnitorului, de extindere a aparatului birocratic, de codificare legislativă, însoțite de o sesizabilă secularizare a vieții publice (Hitchins, 1998, p. 15). Rămas în conștiința istorică românească mai degrabă ca "sistema fatală" care "a supt măduva țării", făcând ca "nefericirea țării rumânești să ajungă la vârf", "veacul de durere" al epocii fanariote ascunde un amplu proces modernizator suferit de societățile principatelor dunărene (Aaron, 1835, pp. xviii, xii). Corectând astigmatismele opticii naționaliste, F.
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
prin "slobozenia" lingvistică. Însă statalitatea și independența cultural-lingvistică, deși elemente necesare ale neatârnării politice, nu sunt și suficiente în acest scop. "Epoha de fericire" pe care o luase "duhul rumânesc" a fost deturnată prin instalarea de către puterile străine a "sistemei fatale" a fanariotismului: "Rumânii piedură dreptul acel strămoșesc ce-l apărară cu sângele lor atâtea veacuri, de a avea prinți pământeni" (Aaron, 1835, p. xv). De-a lungul "întunecatului" secolul fanariot, sentimentul național s-a atrofiat, iar "duhul românilor" a adormit
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
dispunând de un mandat legitimat istoric, cultural și etnic de autoorganizare a propriilor cadre politice. Spre deosebire de modelul francez, renanian, al naționalității, întemeiat pe principiul apartenenței elective la comunitatea civică națională, modelul german, de inspirație herderiană, este fundat pe principiul apartenenței fatale în organismul națiunii. Ca ultimă remarcă asupra acestei noțiuni de naționalism etnic herderian pe care o contrastăm concepției renaniene a naționalismului civic, se impune menționarea faptului că ea este înrădăcinată doar parțial în scrierile lui Herder. Am comite o impardonabilă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
amorsa pentru prima conflagrație mondială, discursul naționalist și-a accelerat evoluția pe calea patetizării sale graduale. Din mijlocul unui cazan de fierbere, care erau societatea și cultura românească în anii neutralității (1914- 1916), Barbu Ștefănescu Delavrancea clocotea oratoric despre necesitatea fatală de a intra în războiul sfânt de reîntregire a Patriei, a cărei ființă etnică era amputată politic atâta timp cât Transilvania, leagănul românismului, continua să fie sub stăpânire austro-ungară. Într-un discurs adresat școlarilor (Patria și patriotismul, 192-) [1915], ocazionat de sărbătorirea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
persuasiv că limba, ca de altfel rasa, dinastia, religia, interesul material colectiv și geografia, nu poate fi niciunul elementul decisiv al națiunii. Gânditorul francez chiar atenționează asupra confundării națiunii cu grupul lingvistic ca ducând către "o eroare dintre cele mai fatale" (Renan, 1990, p. 8). Scăpările memoriei sunt, probabil, blamabile pentru denaturarea argumentului renanian într-un om de paie, în contra căruia să își introducă Delavrancea propria concepție: [Limba] Neapărat este expresia fundamentală și externă a Patriei, dar nu e Patria. Pentru ca să
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]