6,831 matches
-
corp fără organe” se află în strânsă legătură cu sintagma „mașinilor dezirante”, mașini care sunt conectate între ele în circuite nesfârșite: mașinile dezirante sunt mașinile conectate corpului fără organe. Prin urmare, corpul fără organe înseamnă o procesualitate cu un potențial infinit de actualizare: un corp dezorganizat de fluxul perpetuu al dorinței, o stare de trecere, o multiplicitate latentă ca și intensitățile unui ou traversat de fluxurile devenirii (Deleuze și Guattari, 1972, p. 26Ă. Corpul fără organe este caracterizat printr-o intensitate
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Cele două cadavre au fost scanate în integritatea lor, înghețate și segmentate, scanate iarăși, clasificate și fotografiate în fiecare detaliu, redate tridimensional, iar aceste fotografii digitale, dovadă a obscurizării relației dintre obiectul și imaginea computerizate, pot fi manipulate în mod infinit în cyberspațiu: deși distruse și dezmembrate, cadavrele apar ca niște trupuri intacte în spațiul virtualității. Corpurile neînsuflețite sunt astfel animate, putând fi replicate, transmise în mod global și divizate (fără alterarea integrității întregii baze de dateă la nesfârșit, precum un
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ale puterii monopolizatoare. Ființele virtuale, hibridizări între mașinile Turing și „mașinile dezirante”, între protezele cibernetice și „corpurile fără organe”, dar și între „mașinile viziunii” și virușii electronici, intermediază între finitudinea sau fixitatea unui algoritm computațional și deschiderea specifică unor conectări infinite și instabile. Aceste ființe intermediare refuză o interpretare dialectică și o ierarhizare spinoasă, ieșind din tiparul limbajului binar al determinismului biologic sau al tehnologiilor computaționale. Deși sunt, în principiu, universale, alcătuite din același tip de „materie” (sau globale, în perspectiva
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sfidează conceptele de uman și de masculin, de normă (divină sau militară, guvernamentală, medicală etc.Ă și de umanism occidental. De asemenea, ambele modele corporal-identitare și social-politice sunt mărci ale liminalității existențiale și culturale, ale ființei intermediare între finit și infinit, pământ și cer, fizic și ideal sau visceral și mintal. Ambele modele destructurează binarismele dintre natură și cultură, trup și minte, abstract și concret sau sacru și profan, mai degrabă decât să fie echivalate cu imaterialitatea și perfecțiunea ideală. Astfel
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Press. Rötzer, Florian (1993Ă, „Praise to the Parasites”, în Timothy Druckrey (ed.Ă, Ars Electronica: Facing the Future - A Survey of Two Decades, Cambridge, MA, MIT Press. Rucker, Rudy (1995Ă, Infinity and the Mind: The Sciece and Philosophy of the Infinite, Princeton, NJ, Princeton University Press. Sandoval, Chela (2000Ă, „New Science: Cyborg Feminism and the Methodology of the Oppressed”, în David Bell și Barbara M. Kennedy (ed.Ă, The Cybercultures Reader, Londra, New York, Routledge. Scarry, Elaine (1994Ă, „The Merging of Bodies
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
noi să ne mulțumim a le ști pe cele ce sunt cel mai mult În folosul nostru. ș...ț Între care primul și cel mai important e că există un Dumnezeu, de care depind toate lucrurile, ale cărui perfecțiuni sunt infinite, a cărui putere este imensă, ale cărui hotărâri sunt infailibile. ș...ț Al doilea lucru care trebuie cunoscut este natura sufletului nostru, În măsura În care subzistă fără corp, și este mult mai nobil decât el și capabil de a judeca o infinitate
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
forțat de voință să pună În relație noțiuni ce nu au corespondent În realitate. „...intelectul nu se aplică decât acelor puține obiecte care i se prezintă, iar cunoașterea sa e Întotdeauna limitată, pe când voința poate părea Într-un anume fel infinită, ș...ț acesta este motivul pentru care de obicei o Împingem dincolo de ceea ce cunoaștem clar și distinct; iar când abuzăm astfel, nu e de mirare că ni se Întâmplă să ne Înșelăm”. Aceeași idee este exprimată Încă mai clar În
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
datorată trecerii lor Într-un registru mai Înalt, În care intelectul nu le mai poate cuprinde, dar nici nu poate să nu le presupună, o vom Întâlni și la Descartes atunci când filosoful va caracteriza atributele ideii despre Dumnezeu ca fiind infinite. Pierre Abélard Prin Pierre Abélard (1079-1142), filosofia Își precizează tot mai mult conținutul conceptelor și perspectiva și se conturează mai precis ca o disciplină ce Își anunță cu tărie capacitatea de a concura teologia: „Pentru a ne păzi de sofistica
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
ființării, care nu este limitată de nimic, nu depinde de nimic În ordinea cauzalității, și care posedă ca notă esențială, distinctivă și primordială infinitatea, temeiul și originea perfecțiunii sale formale, de unde decurge și unitatea sa. Acest concept al ființei absolut infinite, cauză primă, ea Însăși fără cauză, necondiționată, nelimitată, este conceptul perfect și cel mai simplu, fiind În același timp ideea cea mai Înaltă, pe care spiritul nostru și-o poate face despre esența divină, chiar dacă nu Într-o stare actuală
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
argumenteze existența lui Dumnezeu, el va Începe prin a cerceta nu posibilitatea existenței sale, sau necesitatea acestei existențe, ci prin a cerceta realitatea exterioară. Ceea ce constatăm continuu În experiență sunt efecte și cauze, spune William de Ockham. Cum o serie infinită de cauze simultane este imposibilă, cauzele care conservă producerea unui efect dat sunt În număr finit. Așadar, conservarea lumii presupune o primă eficacitate. Însă, primordialitatea unui asemenea termen nu e de natură să ne permită, printr-o concluzie obținută pe cale
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
se poate cunoaște În mod evident că Dumnezeu există”. Și aceasta, pentru că este imposibil de dovedit existența sa plecând de la ideea pe care ne-am făcut-o despre el; și tot atât de imposibil este a dovedi că nu există un proces infinit al Înlănțuirii cauzelor, fapt care ne-ar permite să atribuim efectele percepute din experiență unei cauze prime. Atunci când i s-a atribuit lui Dumnezeu infinitate, omnisciență, omnipotență, sau alte astfel de atribute, consecințe ale perfecțiunii sale unice, și care constituie
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
sufletul nostru conține o serie de idei Înnăscute, care ne furnizează cunoștințe anterioare oricărei experiențe, cunoștințe care sunt În același timp și adevărate. Dintre aceste idei se detașează cea a existenței unei ființe supreme, a cărei voință și putere sunt infinite. Particularitatea, care diferențiază această idee În raport cu toate celelalte, constă În aceea că face cunoscută spiritului o serie de noțiuni pe care altfel nu le-ar putea cunoaște ulterior, din experiență, și nici nu le-ar putea deduce de aici. Dacă
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
ca ființă actuală, necesară și efectiv perfectă. „Prin urmare, rămâne doar ideea de Dumnezeu unde trebuie cercetat dacă nu cumva se află vreun element, care să nu fi putut izvorî din mine Însumi. Prin cuvântul Dumnezeu Înțeleg o anumită substanță infinită, de sine stătătoare, cât se poate de Înțeleaptă, cât se poate de puternică și de care suntem creați, atât eu Însumi, cât și orice altceva, dacă există orice altceva. Iar toate acestea sunt, Într-adevăr, de așa soi Încât, cu
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
vechi, reluând unele dintre cele care, probabil, l-au inspirat, și care au adus tema argumentului ontologic până În zorii filosofiei moderne: „...așadar să cercetăm și să căutăm care este autorul sufletului sau gândirii noastre, care are În sine ideea perfecțiunilor infinite ce sunt În Dumnezeu, deoarece e evident că ceea ce cunoaște ceva mai perfect decât sine nu-și poate da ființă, pentru că prin același mijloc și-ar fi dat toate perfecțiunile de care ar fi avut cunoștință, și că, prin urmare
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
să dăinuie el Însuși, sau, mai bine zis, n-are nevoie să se mențină prin cine știe ce șaltcevaț, este, până la urmă, Dumnezeu”. Alt argument În favoarea existenței lui Dumnezeu este cel care privește natura substanțelor. Descartes spune despre Dumnezeu că este substanța infinită, În care toate calitățile se regăsesc În același mod, În infinitatea lor, spre deosebire de res cogitans și res extensa, În care calitățile sunt Întotdeauna limitate. Realitatea obiectivă a lui Dumnezeu este echivalentă cu realitatea formală a ideii pe care o reprezintă
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
lui Dumnezeu este echivalentă cu realitatea formală a ideii pe care o reprezintă. „Căci, deși, de fapt, ideea de substanță se află În mine prin chiar faptul că eu sunt o substanță, nu se află totuși astfel ideea de substanță infinită, de vreme ce eu sunt mărginit, dacă nu ar izvorî dintr-o altă substanță care să fie În adevăr nemărginită. ș...ț Dimpotrivă, Îmi dau seama, În chip hotărât, că e mai multă realitate În substanța nemărginită decât Într-una mărginită și
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
cel al imposibilității regresului la infinit În șirul cauzelor. Acestora le adaugă o consecință nouă, derivată din calitățile conceptului divinității, anume aceea că, dacă ființa pe care o cunoaștem ca finită - e vorba de „ființa mea” - ar fi de fapt infinită, și nu am ști acest lucru, atunci Însă nimic nu ar opri-o să-și confere atributele infinității: atotputernicia, atotcunoașterea etc., atribute care, Însă, nu-i sunt specifice. În această situație, evident că Îndoiala nu și-ar mai avea rostul
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
În această situație, evident că Îndoiala nu și-ar mai avea rostul, conflictul dintre voință și intelect nu ar mai exista. Dar cum aceste caracteristici sunt ineluctabile, urmează că premisa propusă, potrivit căreia „eu” nu depind de o altă ființă infinită, este falsă. Încă un motiv de a mă convinge de existența necesară a lui Dumnezeu. Un argument cu totul nou este obținut prin raportare la principiul care a adus gândirea În fața ideii cogito-ului: „...ideea de Dumnezeu este percepută de mine
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
care depind posedă În sine toate lucrurile mari spre care aspir, și ale căror idei le găsesc În mine, nu Într-un mod indefinit și doar potențial, ci că el se bucură de ele În fapt, În mod actual și infinit, și că astfel el este Dumnezeu”. Știind că ajungem la ideea despre Dumnezeu printr-o experiență interioară, care ne revelează existența ideilor Înnăscute, s-ar putea crede că ideea despre Dumnezeu, dat fiind că o găsim În mintea noastră, are
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
conținutul ideii e mai bogat În determinații, prin numărul sau importanța lor, cu atât ideea are mai multă realitate obiectivă. În cazul ideii despre Dumnezeu numărul și importanța acestor caractere sunt presupuse nu În expresia lor maximă, ci ca fiind infinite, ceea ce pentru Descartes exprima echivalentul perfecțiunii absolute. Chiar dacă filosoful nu folosește o asemenea expresie, am putea spune că Dumnezeu e ideea absolută În filosofia carteziană. Or, În acest caz el Își conține propria cauzalitate, sub toate formele și În toate
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Înțeles, dar cu toate acestea el este judecat; căci a Înțelege clar și distinct că un lucru nu poate În nici un fel să Întâlnească limite, e a Înțelege clar că este infinit. Iar eu aici așez distincția Între indefinit și infinit. Și nu există nimic pe care să-l numesc propriu-zis infinit, În afară de cel În care În nici o parte nu Întâlnesc limite, În care sens Dumnezeu singur este infinit; Însă lucrurilor În care, Într-o anumită privință, nu văd un sfârșit
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
sens Dumnezeu singur este infinit; Însă lucrurilor În care, Într-o anumită privință, nu văd un sfârșit, cum ar fi Întinderea spațiului imaginar, mulțimea numerelor, Împărțirea În părți a unei cantități și alte lucruri asemănătoare, le numesc indefinite și nu infinite, pentru că În orice caz ele nu sunt fără sfârșit și nici fără limite”. Devine, astfel, evident că singura cale de a dovedi existența lui Dumnezeu rămâne aceea a considerării cauzei eficiente, care nu are altă origine decât ideea Însăși despre
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
tot mai mari de distincție și evidență, și care are ca sens ajungerea la adevăr. În acest proces, validitatea și sensul demersului sunt asigurate de existența unui adevăr formal, eficient și a priori, care este Dumnezeu. Astfel, domeniul cunoașterii devine infinit și non-relativ prin aceea că Îndoiala este considerată o latură activă a procesului cognitiv, chiar dacă negativă, care pune la dispoziție cogito-ului noi zone de investigație. Posibilitatea de a pierde calea și a ne rătăci În hățișul de relativități sau În
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
de creator În chiar opera sa, este sigiliul cu care-și marchează creația, așa cum s-a arătat mai sus. În acest fel, Descartes a demonstrat statutul de dependență ontologică al celor două substanțe, res cogitans și res extensa, față de substanța infinită, perfectă și etern adevărată, Dumnezeu. CONCLUZIITC "Concluzii" Dacă am reușit să atingem obiectivele propuse la Începutul lucrării, a arăta că În filosofia carteziană se regăsesc o seamă de teme și idei prezente la alți gânditori anteriori lui, și că prin
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
independent de oricine altcineva, astfel Încât, să fi avut de la mine Însumi acel puțin prin care participam la ființa perfectă, aș fi putut avea tot de la mine, În virtutea aceluiași motiv, tot prisosul care știam că-mi lipsește, fiind astfel eu Însumi infinit, etern, imuabil, atotcunoscător, atotputernic și, În fine, având toate perfecțiunile pe care le are doar Dumnezeu. Căci, urmând raționamentele pe care tocmai le-am prezentat, pentru a cunoaște natura lui Dumnezeu În măsura În care natura mea este capabilă de aceasta, nu aveam
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]