4,871 matches
-
puse la frigare pe o bară metalică, răsucite la o manivelă de un ins, unul înalt, musculos, cu mustață, îmbrăcat numai cu pantaloni, cu spatele plin de bobițe de transpirație. Peste tot mișunau grupuri de femei, îmbrăcate în rochii lungi, inspectau frigăruile, cronometrau periodicitatea rotației manivelei. Acolo unde constatau vreo neregulă, băteau sugestiv cu arătătorul mâinii drepte în cadranul ceasului și bărbatul își încorda mușchii și grăbea mișcarea manivelei, trăgea ca la galere, fără odihnă și, odată cu carnea, se rotea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
existase, o văzu cum pătrunde în lumea aceea depărtată, periculoasă, zgomotoasă, falsă, într-o casă străină plină de fețe necunoscute, ce-o înconjoară din toate părțile, chipuri vesele, pahare de vin, muzică, o pereche de oameni mai în vârstă ce inspectează cu multă, multă atenție rochița din barchet albastru cu bleu, părul roșcat, căutătura teribil de nevinovată a Elenei. El, bărbatul ce-o adusese în acea casă se amestecase printre ceilalți inși prezenți, Carmina îl căuta în memorie, figuri, figuri, figuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
binefacerile lui Marcu, numai așa, de-al naibii, să se vadă că-i șef și vorba celuilalt nu are nici o putere. Avea și Șeful de secție omul lui de încredere, îl întreba printre altele când se întorcea din deplasare și inspecta secția, ei, spune-mi, ce mai pune la cale Sfântu Petru, asculta relatarea amănunțită și complicată a aceluia, plină de poticneli, cu propoziții rău formulate, o asculta cu infinită atenție, așa, așa, murmura din când în când. Marcu nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de alta, dar cu ce mă ajută dacă-ți spun, vai, uite ce-am pățit, și tu îmi spui la urmă, vai, săracul de tine. Acesta-i un fâs, pierdere de timp! Instalat în scaunul său, cu spetează înaltă, Alexe inspecta cu migală odaia. Am venit, le spuse Carmina, ca să-mi explicați mai exact ce gândiți despre bărbatul acela pe care vi l-am prezentat odată, am mare nevoie să vă cunosc părerea. A, spuse Alexe și arătă cu țigara spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a văzut mașina lui Ovidiu, de aceea am venit, altfel aș fi mâncat la fermă. Dar nu-i păcat dacă mai deschidem o sticlă. Chiar așa, se însufleți ea și plecă să aducă paharele. În timp ce se ciocneau paharele, Fana îi inspectă curioasă pe Carmina, pe Dimitrie, cu respirația tăiată, fără să-și mai poată controla vorbele, urările de fericire adresate logodnicilor. Carmina înțelese că prietena ei era geloasă. Nu înțelegea ce anume o îndreptățea să procedeze astfel, să stea contractată, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ispita în persoană, ce prostie... în tot cazul acum două zile am simțit că nu mai pot sta în casă, mă frigeau tălpile, credeam într-o stare de intuiție și am plecat pe teren, în cercetări, am hălăduit prin fermă inspectând toate cotloanele, cu inima cât un purice, mă temeam să nu descopăr cine știe ce murdărie, dar doream în același timp să o descopăr, nu știu dacă mă înțelegi. Un om de acolo, care mă cunoștea, m-a informat că Dimitrie e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la iarnă. Facem schi de fond și chiar avem de unde alege. Cred că ai fi fericit să te târâi prin zăpadă toată ziua și să transpiri din pricina efortului. La lumina felinarului, Reiko și-a privit mâna dreaptă cu atenție, de parcă inspecta un instrument muzical antic. — Naoko face deseori asemenea crize? am întrebat. — Din când în când, spuse Reiko, uitându-se de data aceasta la mâna stângă. O apucă uneori, se ambalează și apoi izbucnește în plâns. Dar e bine, zic eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
tineri care stăteau la câteva mese mai Încolo. Dăunează sănătății. Tuși sec, arătându-mi țigările. — Sănătății tale? Mi-am aprins un chibrit. — Să fiu al naibii dacă știu ce caută băieții Hauptstein aici. Și de ce-l ascultă pe dobitocul ăla. Inspectând Încălțările noi pe care mi le-a adus, am presupus că se referea la Rigoberto, care tocmai se pregătea pentru al doilea act al spectacolului său, umplându-și repetat plămânii cu aer și expirând apoi cu un pufăit scurt, schițând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În sfârșit, Anton găsi un loc Într-o clădire dezafectată, Învecinată Într-o parte cu un cimitir, iar În cealaltă, cu o piațetă modestă dar fermecătoare. — Ce-ți treb’e mai mult de-atât? se Întrebă În timp ce eu, Încă bănuitor, inspectam un geam spart, acoperit cu ziare. Într-o parte, viață, În cealaltă, moarte. Pe la Începutul lui octombrie 1925, după o călătorie În sudul Franței, În care, surprinzător, mă invitase, Anton stătea pe scări cu o sticlă de șliboviță Între pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că, În ciuda eforturilor doctorului, nu zburase pe geam - sau poate că era o altă muscă. Cu curaj, dar convulsiv, mergea țanțoș pe obiectul alungit de metal, trecu de o agrafă pentru hârtie și se Îndreptă spre un stilou. Reuși să inspecteze și niște coli de sugativă, Înainte să-mi dau seama că interlocutorul meu vorbea de ceva timp. — Responsabilitatea e pe umerii persoanei mai vârstnice, În ciuda faptului că tribunalul preferă o altă viziune, chiar și-n zilele noastre. Acesta este unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
spre colegul său, ofițerul făcu gestul clasic care se preta la ocazie - cu degetele adunate și cu degetul mare ridicat. Bătând-o cu grijă pe umeri pe doamna Britz, colegul lui repetă gestul. Apoi ofițerul Își Îndreptă atenția spre mine. Inspectându-mi vânătăile, Își pipăi buzunarele. Imediat ce-și găsi țigările, Îi tresări bărbia și zâmbetul Îi dispăru de pe față. — Alexander Knisch? Am plecat de lângă pervaz Încetinindu-mi pașii. — Cine Întreabă? — Diels Întreabă. Ofițerul Hermann Diels de la Brigada de la Moravuri. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și mașinile parcate. Dar cum Își ținea capul, ridicat, sau plecat? Ridicat. Plecat. Nu, ridicat. (Juca cumva șotron?) Deodată mi-am dat seama că bocancii mei chițăie ca niște animale prinse În capcană. Sprijinind piciorul damblagit de celălalt genunchi, am inspectat talpa: cusăturile erau pleznite, plăcuța de metal dispăruse. Trebuia să pun altă talpă, sau să cumpăr o pereche nouă. Mi-am promis că voi discuta problema cu Anton. Când m-am Întors să mă uit din nou Înainte de a traversa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de război. Și totuși, curiozitatea nu-mi dădea pace. În camera care-mi servea drept dormitor și cameră de zi În același timp, situația arăta și mai rău, dacă era cu putință. Așezându-mă pe scaunul cu trei picioare, am inspectat câmpul de luptă. Podeaua era acoperită de pagini rupte, stilouri stricate, umerașe Îndoite și un rând de fotografii făcute ferfeniță - inclusiv cea a tinerei În cămașă Înflorată și boa. Ici-colo, dintre epavele plutitoare, ca ale unui vapor scufundat, mai apărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de evantai. Chiar și ghereta portarului, cu lambriul de stejar scorojit, era aceeași. Dar, În locul cheliei aplecate deasupra unei integrame, pe tejghea se odihneau două tălpi gigantice de pantof. Pentru o clipă am crezut că sunt aceleași tălpi care Îmi inspectaseră casa. Apoi mi-am amintit de labirintul În care mă aruncase tendința asta de a construi scenarii imaginare, așa că am alungat gândul acesta. Nu de un impas nou aveam nevoie, ci de o ieșire din el. Timorat, mi-am strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
câteva secunde neglijente, În care a ținut ușa deschisă. — Se poate, i-am spus, zâmbind strâmb, prefăcându-mă că n-am observat nimic. De obicei la 202 stă. Dora Dar pot să revin și altă dată. Domnul Galben Pai mă inspectă. Când În sfârșit ridică privirea de la pantofii mei - presupun că nu știam nici pe ce picior să stau - Își Încrucișă brațele. — Ei, ce-o să fie, drăguță? — Poftim? m-am foit. Cred că mă poate ajuta și portarul. S-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
greșeală de neiertat din partea lui Allah să creeze o fiică cu mult mai puțin frumoasă decât propria ei mamă. — Nu Înțelegi de ce Asya nu vrea nici un fel de tort anul ăsta? a spus mătușa Zeliha după ce și-a terminat de inspectat manichiura. Se teme doar să nu se Îngrașe! Deși știa prea bine ce greșeală imensă era să-și piardă cumpătul În fața mamei sale, Asya a țipat furioasă: — Nu e adevărat! Mătușa Zeliha a capitulat cu o lucire ștrengărească În ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
musafiră, Însă nu Îi lipsea atât motivul, cât energia. În acest moment prefera să rămână distantă și tăcută, ca să dea de Înțeles că nu agrea ospitalitatea turcească. — Așa, ia spune-ne, a rugat-o mătușa Feride după ce a terminat de inspectat coafura americancei și a găsit-o destul de urâtă. Cum e În America? Absurditatea Întrebării era Îndeajuns să o facă pe Asya să-și piardă stăpânirea de sine, oricât de hotărâtă ar fi fost În decizia ei de a rămâne distantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
săpa autoritatea. Dar premierul a rămas calm ca întotdeauna, declarând prin purtătorul de cuvânt că știa dinainte despre venirea președintelui. E drept că dl Tăriceanu și-a scurtat deplasarea la Bratislava cu o zi, dar odată revenit în țară, a inspectat podul rupt de la Mărăcineni, umăr la umăr cu Băsescu. Totuși, „groparii“ Alianței și-au avut mărunta lor satisfacție când cei doi au avut păreri diferite despre podul militar, dacă mai e necesar sau nu. Lasă că revine PSD-ul, vorbim
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
că păianjenii de interior sunt extrem de necesari într-o casă veche. treaba pe care o fac ei nu o poate face nimeni. ei curăță totul, de fapt... Bine, vă las, că nu vă place subiectul... rămas singur, Bernard începu să inspecteze din nou încăperea. Deschise ușa la baie, verifică dacă momîia nu era cumva ascunsă în dulap. momîia nu se lăsă însă mult așteptată. ea apăru de pe balcon, senină și naturală, fumînd una din țigările lui Bernard. acesta făcu un pas
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Voi și Billiken, n-am simțit trecerea orelor, până când cele douăsprezece țignale ale unui ceas cu cuc m-au făcut să sar din fotoliu. M-am Întrebat pe loc: Oare ce se petrece? Făcând pe detectivul, m-am dus să inspectez și m-am aventurat câțiva pași În ambianța din vecinătate, foarte hotărât, e drept, să-mi iau tălpășița la cel mai mic zgomot. Din stradă urcau urletul claxoanelor, reclamele vânzătorului de ziare, scrâșnetul frânelor care Îl salvează pe trecător, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu doar o afacere, ci chiar un act de civilizație comandînd doar șampanie Mott, asculta inepțiile angrosiștilor, scîncetele nevestelor de negustori din cine știe ce fund de Moldovă ori Oltenie, și asta era o cale pentru a mai scăpa de o ladă, inspectînd pivnițele umede, beciurile năruite, unde, eventual, s-ar putea face un depozit pentru zile negre, vorbea, mințea, și nu mințea, fiind întotdeauna nerușinat pentru că îi era greață de munca lui și totuși zîmbea zi și noapte, pînă la urmă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
scuture de pămîntul galben care i se prinsese de bocanci, lovea tare cu talpa țintuită în plăcile de gresie care duceau la intrare. Cînd ieșea în inspecție își punea ținuta de campanie regulamentară. Cu toate că nu exista nimeni care să-i inspecteze, adjutantul Popianu ducea o viață de om încazarmat, dîndu-și singur ordinele necesare, respectînd programul și, fără nici un fel de haz, aplicîndu-și singur pedepsele mărunte, care mai întotdeauna n-au nici un motiv, dar fac din militar un om ce nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și se întoarse după câțiva pași ca să se aplece din nou spre mine. "Vă grăbiți cumva? Vai, cât de recunoscător vă sânt că-mi dați acest răgaz, domnule" și se îndreptă, de data aceasta mai hotărât, spre ușă; o deschise, inspectă din reflex împrejurimile și se prelinse pe coridor. Eram intrigat. Când Arhivarul se întoarse, îmi mulțumi încă o dată. ― Vă sânt recunoscător că m-ați așteptat, domnule... ― Sânt sculptor. Spuneți-mi Daniel. ― Da, domnule Daniel, vă rămân îndatorat, obligat. Vă rog
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de prun" (de pe care, se precizează într-un pasaj anterior, "aproape toate florile căzuseră", detaliu important pentru cine este familiarizat cu categoriile estetice japoneze). Deși sforile și nodurile sunt convenționale, se poate detecta imediat mâna unei doamne cu gust ales. Inspectând darurile și găsindu-le admirabile, prințul dă de un poem în tonuri șterse de cerneală, pe care îl citește cu voce joasă, pentru el: "O dată căzute florile sale, prunul își pierde rostul. Fie ca parfumul său să pătrundă în mânecile
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
gata să sară de pe cazemată, cînd observă un chip care se uita la el din tranșee. Un soldat japonez, Înarmat pînă-n dinți, stătea pe vine lîngă zidul dărîmat, cu pușca, banduliera și salteaua Întinse În fața lui, ca pentru a le inspecta. Nu avea mai mult de optsprezece ani, cu o față liniștită, În formă de lună; Îl privea fix pe Jim, fără să fie surprins de apariția acestui băiețaș european cu pantalonii lui albaștri de catifea și cămașa de mătase. Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]