6,066 matches
-
și a pornit tot de la ea, dar a fost prelucrată și fixată prin gramatici și prin alte lucrări care i-au stabilit normele ce trebuiau urmate atunci cînd era scrisă. De aici decurge concluzia că acest raport de posterioritate a latinei clasice față de latina populară poate privi și limbile romanice care continuă aspectul popular al latinei, în sensul că limbile romanice populare ar putea sta la baza unor limbi literare corespunzătoare. Această idee a fost vehiculată mult mai tîrziu și de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
tot de la ea, dar a fost prelucrată și fixată prin gramatici și prin alte lucrări care i-au stabilit normele ce trebuiau urmate atunci cînd era scrisă. De aici decurge concluzia că acest raport de posterioritate a latinei clasice față de latina populară poate privi și limbile romanice care continuă aspectul popular al latinei, în sensul că limbile romanice populare ar putea sta la baza unor limbi literare corespunzătoare. Această idee a fost vehiculată mult mai tîrziu și de unii învățați români
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
prin alte lucrări care i-au stabilit normele ce trebuiau urmate atunci cînd era scrisă. De aici decurge concluzia că acest raport de posterioritate a latinei clasice față de latina populară poate privi și limbile romanice care continuă aspectul popular al latinei, în sensul că limbile romanice populare ar putea sta la baza unor limbi literare corespunzătoare. Această idee a fost vehiculată mult mai tîrziu și de unii învățați români, precum Petru Maior și Aron Pumnul, care au motivat prin ea noblețea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
clasic în condițiile activității unor intelectuali cu mari aptitudini. Fixarea prin norme a limbilor populare în vederea creării aspectului lor literar nu se putea concepe însă fără modelul unor limbi culte, ajunse deja la un nivel înalt de desăvîrșire, precum era latina. De aceea, în țările romanice occidentale s-a inițiat, mai ales începînd cu secolul al XV-lea, o intensă activitate filologică avînd în centrul ei normarea limbilor romanice și îmbogățirea lor cu mijloace de expresie adecvate. Chiar după ce au început
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
unele norme și direcții de evoluție, limbile romanice literare occidentale au cunoscut încă un număr de secole concurența limbii latine. De aceea, în secolul al XVI-lea, în Franța, în Italia, în Spania și în Portugalia, numărul operelor scrise în latină depășea numărul celor redactate în limbile materne, aristocrația continuînd să vorbească și să scrie în cea mai mare parte în latinește. În conștiința teoreticienilor limbii din epoca Renașterii, distincția dintre limba populară și limba literară apărea, de aceea, în primul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
vorbească și să scrie în cea mai mare parte în latinește. În conștiința teoreticienilor limbii din epoca Renașterii, distincția dintre limba populară și limba literară apărea, de aceea, în primul rînd ca o distincție între limbi diferite (limba maternă și latina) și nu ca o diferențiere a două aspecte ale unei limbi unice. Din acest motiv, limba maternă, atunci cînd era scrisă, era admisă cu variante regionale, așa cum favoriza fărîmițarea dialectală la nivel popular și cum presupunea economia feudală închisă, divizată
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a impus definitiv și reprezintă limba literară a tuturor italienilor. Ca în toate țările neolatine vestice însă, datorită unei baze dialectale înguste, limba literară italiană reprezintă de fapt pentru majoritatea vorbitorilor de limbă italiană o a doua limbă, așa cum altădată latina reprezenta limba de cultură diferită de limba populară. De aceea, între limbile literare romanice vestice și corespondentele lor populare nu există în general o comuni-care, astfel încît elementele aspectului popular să poată pătrun-de la nivel cult. Aceste limbi literare evoluează
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
tîrziu un aspect literar, iar evoluția ei, ca limbă populară, s-a produs în vecinătatea și prin schimbul de elemente cu idiomuri nelatine. Pe de altă parte, în administrație, cult și cultura de erudiție, româna nu a fost suplinită de latină, ci de slavonă, adică de o limbă care nu avea nici o afinitate cu ea, și tot din slavonă a preluat elemente pentru a se îmbogăți în primele faze ale aspectului literar. De aceea, în cazul limbii române literare, continuarea latinității
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nu avea nici o afinitate cu ea, și tot din slavonă a preluat elemente pentru a se îmbogăți în primele faze ale aspectului literar. De aceea, în cazul limbii române literare, continuarea latinității în formă romanică nu a însemnat renunțarea la latină, ci, dimpotrivă, regăsirea latinei, nu numai ca limbă clasică model, dar și ca mijloc de combatere a unui adstrat nespecific cu dominante slave și neogrecești. Deși marcată de aceste împrejurări speciale ale formării și dezvoltării ei în epoca veche, limba
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu ea, și tot din slavonă a preluat elemente pentru a se îmbogăți în primele faze ale aspectului literar. De aceea, în cazul limbii române literare, continuarea latinității în formă romanică nu a însemnat renunțarea la latină, ci, dimpotrivă, regăsirea latinei, nu numai ca limbă clasică model, dar și ca mijloc de combatere a unui adstrat nespecific cu dominante slave și neogrecești. Deși marcată de aceste împrejurări speciale ale formării și dezvoltării ei în epoca veche, limba română literară modernă a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și poartă o puternică amprentă dialectală. În secolul al XVI-lea, prin răspîndirea cărților tipărite și a ideilor Reformei, s-au stabilit în mare măsură și normele limbii literare, iar în secolele următoare au pătruns în daneză numeroase cuvinte din latină, din franceză și, îndeosebi, din germană. În dezvoltarea limbii daneze literare, un rol important l-au avut scrierile lui Hans Christian Andersen, din secolul al XIX-lea, în acest secol și în cel următoar producîndu-se o intensă îmbogățire a lexicului
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbii daneze literare, un rol important l-au avut scrierile lui Hans Christian Andersen, din secolul al XIX-lea, în acest secol și în cel următoar producîndu-se o intensă îmbogățire a lexicului cu numeroase cuvinte internaționale pornind de la rădăcini din latină și din greacă (automat, radio, telegraf, vitamin etc), precum și prin împrumuturi din germană și, mai ales, din engleză (champion, klub, sport, tank etc.). În limba norvegiană, literatura veche a cunoscut o mare înflorire în secolul al XIII-lea, cînd s-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în secolul al XVII-lea, limba suedeză literară s-a îmbogățit foarte mult și a fost interpretată și normată prin gramatici și dicționare. În epoca Reformei, suedeza a împrumutat numeroase elemente din germană, iar în timpul Renașterii din greacă și din latină (karta "hartă", gratis, delta etc.). În secolul al XVIII-lea influența franceză a fost foarte puternică, îndeosebi în mediile diplomatice și ale societății cultivate (chiffonjé "șifonat", elegant, frivol, paraply "umbrelă", pormonnä, supé "supeu" etc.). În secolul al XIX-lea însă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germanilor în reformați (lutherani) la nord și catolici la sud a avut și urmări lingvistice, deoarece catolicii s-au opus folosirii limbii literare din nord. De aceea, pînă în secolul al XVIII-lea, limba cultului, justiției și administrației a fost latina, care a rămas funcțională în unele universități germane pînă în primele decenii ale secolului al XX-lea. Procesul de unificare a limbii germane literare s-a desăvîrșit abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în prima
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germana a devenit limba principală de informare. Desigur, un rol important în răspîndirea și în normarea limbii germane literare l-au avut gramaticile și dicționarele, care au fost realizate începînd cu secolul al XVI-lea. Pătrunderea de numeroase împrumuturi din latină și din franceză a dus însă la apariția unor curente puriste, care s-au manifestat intens în secolul al XVII-lea și care militau pentru o limbă fără influențe străine. Deși deja în secolul al XIX-lea procesul de unificare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
literare germanice, realizarea unei perspective generale asupra lor este nu numai dificilă, ci sub anumite aspecte și imposibilă. Cele mai multe au început a fi scrise încă din feudalismul timpuriu, dar cazurile de continuitate cu situațiile de atunci sînt aproape inexistente. Concurența latinei și, uneori (ca în cazul norvegienei și englezei), ocupațiile străine au întrerupt pentru unele perioade notarea în scris a idiomurilor germanice locale și, desigur, creația culturală care să uzeze de ele. De aceea, despre limbi germanice literare veritabile se poate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dintre cele mai fructuoase. Filozofia lui Platon și a lui Aristotel, de exemplu, a fost tradusă în arabă (o limbă foarte deosebită de cea grecească), a fost cultivată, difuzată și comentată de învățații arabi, pentru ca, prin comentariile acestora, traduse în latină sau în spaniolă, comunitatea europeană din Evul mediu tîrziu să ia cunoștință de ea, fenomen continuat prin Renaștere și prin umanism, cînd s-a produs o nouă valorificare a moștenirii culturale antice grecești și latine. De aceea, s-ar putea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
moderne (precum analiză, axiomă, națiune etc.), dar există și situații în care unele limbi europene moderne nu au adoptat unii dintre acești termeni sau au în circulație, alături de ei, sinonime constînd din elemente proprii. Astfel, limba germană a preluat din latină cuvintele Konzept și Notion, dar uzează deseori de cuvîntul indigen Begriff, încît perspectiva oferită de limbile clasice se poate valorifica numai indirect. Uneori, termenii științifici, mai ales în limbile germanice, sînt cuvinte ale limbii comune cu semnificații specializate, încît statutul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
iar, în măsura în care vizează statutul elementelor componente, antrenează nivelul sintagmatic. Deși nivelul morfologic conține clase și categorii comparabile între limbi, corespondențele nu reprezintă totuși situația generală. Există limbi în care pot lipsi unele clase morfologice, cum se întîmplă cu articolul în latină și atunci, în funcție de context, dacă limba scop are această clasă morfologică, textul rezultat din traducere va conține și substantive articulate. Există apoi limbi, precum engleza și neerlandeza, în care distincția dintre pronumele de politețe și cel personal propriu-zis nu este
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
precum adjectivul, dar în traducerea unui text original scris în engleză trebuie aplicate regulile de acord și de poziție a determinanților substantivali calificativi potrivit normei limbii scop (în care se traduce). Limbile iberice, spaniola, portugheza și catalana, au moștenit din latină trei grade pentru a exprima raportul cu obiectul: apropierea de vorbitor, apropierea de interlocutor și depărtarea. În aceste condiții, dacă într-o traducere unul dintre aceste idiomuri reprezintă limba scop, această opoziție ternară trebuie construită, iar dacă reprezintă limba sursă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de exemplu, exista cuvîntul candidus cu semnificația "alb strălucitor" și cuvîntul albus "alb opac", dar limbile romanice (la fel ca cele germanice) nu mai fac această distincție între strălucitor și opac și, în asemenea împrejurări, în traducerea unui text din latină, trebuie semnalată existența diferenței de semnificație din original. Prin urmare, uneori nu are importanță dacă anumite realități sînt gîndite sau se cunosc pe baza lucrurilor, ci are importanță numai dacă limba face sau nu o distincție și dacă există în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
al XIII-lea și al XIV-lea, o dată cu zorii epocii moderne. În acest context, limbile de cultură ale popoarelor occidentale s-au format depărtîndu-se tot mai mult de cele populare și s-au îmbogățit permanent împrumutînd mijloace și modele din latină. Limba română literară, pe lîngă faptul că a fost inițiată mult mai tîrziu, are și particularitatea că a rămas cîteva secole lipsită de corelarea cu limbile europene vestice și, prin aceasta, a rămas străină spiritului european, încît, în faza ei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de precizie în utilizarea formei cultivate a limbii, prin admiterea de numeroase variante ale aceleiași forme sau a unor elemente învechite și regionale, divergente în raport cu un aspect bine determinat al limbii, iar, uneori, prin excluderea arbitrară a formelor moștenite din latină, ca în cazul formei verbale sînt146. Manifestînd dorința și intenția de a se înscrie în tipul european veritabil, caracterizat prin predominarea laturii științifice în cultură, prin rigurozitate și prin pragmatism, românii rămîn în situația unei existențe tragice, dacă nu vor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
1968 Pamfil, Carmen-Gabriela, Alexandru Philippide, Litera Inter-național, București, 2008 Reiheimer Rîpeanu, Sanda, Lingvistica romanică. Lexic. Fonetică. Morfologie, Bic ALL, București, 2001 Ricoeur, Paul, Despre traducere, Polirom, Iași, 2005 Rovența-Frumușani, Rovența, Semiotica discursului științific, Editura Științifică, București, 1995 Sala, Marius, De la latină la română, Univers Enciclopedic, București, 1998 Sala, Marius, Vintilă-Rădulescu, Ioana, Limbile lumii. Mică enciclopedie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981 Sala, Marius (coord.), Enciclopedia limbilor romanice, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989 Simenschy, Th., Ivănescu, G., Gramatica comparată a limbi-lor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
que pueden contribuir a que los hablantes tengan alguna pre-ferencia en particular, entonces éstos reemplazan a los que se utilizaban anteriormente, y que son paulatinamente olvidados. Desde esta perspectiva, formulaciones como "debido al enmudecimiento de los sonidos finales la lengua latina tardía recurrió a las preposiciones para expresar los valores causales" resultan ser incorrectas, porque, de hecho, se presentaron las condiciones de la renuncia a las terminaciones (que representaban las desinencias que marcaban los casos) solamente cuando el mismo contenido, expresado de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]