15,723 matches
-
originii latine a românilor și de cea a romanității limbii, problemă nodală în întregul umanism românesc. Un merit aparte al lucrării este examinarea încercării programatice a lui Cantemir de a alcătui o terminologie științifică autohtonă prin calc semantic după limba latină și prin introducerea unor neologisme în domeniul filosofiei, nu doar latinești, ci și din alte limbi, în special din greacă, ca și identificarea părții a treia din Divanul sau Gâlceava Înțeleptului cu Lumea sau Giudețul Sufletului cu Trupul ca fiind
VAIDA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290408_a_291737]
-
se deschide Triodul Penticostar slavon din 1649. Devine limpede de ce înșiruirea de titluri pe care o realizează Miron Costin spre a da substanță apelului „Cercetați scripturile!” începe cu textele sfinte, dar face loc imediat unor opere ale Antichității elene și latine. Ideile u., noua stare de sensibilitate ce se instaurează în mediile cărturarilor români (clerici sau laici, proveniți din rândurile unei aristocrații ce solicită compensații exercițiilor scriitoricești pentru frustrările pe care le acuză pe alte paliere, propulsați și din alte medii
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
demult artificializate și a barierelor (nu lipsite încă de susținători) impuse de anacronicele deja tradiții bizantino-slave, a sprijinit consistent strădaniile (născute încă în veacul al XVI-lea sub imperiul unor impulsuri lăuntrice de europenizare) de gravitare către acea arie culturală latină și europeană căreia poporul român îi aparținea prin rădăcini etnice și așezare geografică. U. românesc, care la vârsta lui barocă impune printr-un civism relevabil (u. civic cu conceptele lui predilecte, „politiia”, „fapta bună”, „folosul de obște” - transformate în criterii
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
paternității mai multor texte anonime și la determinarea izvoarelor unor lucrări controversate. Astfel, a stabilit că mai multe cărți de popularizare a științei, apărute anonim la Buda între 1812 și 1816, sunt traduceri ale lui Petru Maior; a identificat modelul latin al gramaticii lui Dimitrie Eustatievici Brașoveanul, prima gramatică a limbii române (pe care a și editat-o în 1969), modelul francez al gramaticii lui Ion Heliade-Rădulescu, modelul gramaticii lui Samuil Micu și Gh. Șincai; a reconstituit cursul de gramatică a
URSU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290391_a_291720]
-
nu departe de Iași), dar peste puțin timp familia sa va fi silită să se exileze în Polonia. Aici el are prilejul să studieze la o școală cu profil umanistic din Lvov, în a cărei programă figurau limba și literatura latină, elina și polona, istoria Poloniei. Revenit în țară, este posibil să fi ocupat unele dregătorii mărunte, dar prima atestare (1628) îl indică logofăt al treilea la Curtea lui Miron Barnovschi. O experiență specială a trăit în 1631, când a făcut
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
cea realizată de P. P. Panaitescu în 1958. În forma în care a fost transmisă, scrierea cuprinde istoria Moldovei de la întemeiere (1359) până la anul 1594, când se întrerupe brusc. În primele capitole este demonstrată cu argumente istorice și lingvistice originea latină a populației maramureșene din care s-a desprins grupul condus de Dragoș Vodă, întemeietorul legendar al Moldovei. Urmează enumerarea succintă a domniilor până la Ștefan cel Mare, a cărui personalitate ocupă un spațiu mai extins, dar numai prin relatarea principalelor bătălii
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
el evidențiază cauzele răului și condamnă energic despotismul, samavolnicia, încălcarea „legii”, violența, trufia, în care vede principalele motive ale degradării vieții sociale. Principiile morale provin din învățătura creștină, din tradiția boierească (și populară) autohtonă, iar pe cale livrescă din umanitarismul istoriografiei latine și polone, modelul său de atitudine față de trecut, ce trebuie eternizat pentru a instrui generațiile viitoare. Scrierea istoriei se năștea și ca o necesitate de a demonstra cum orice abatere de la calea creștină era aspru pedepsită de justiția divină, a
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
primul stadiu al literaturii culte. Narațiunea lui U. este simplă, lapidară, densă, fiecare propoziție fixează o informație, un adevăr istoric, devenind parcă un material cu care se construiește edificiul imaginar al istoriei neamului. Probabil influențat de sobrietatea și concizia scriitorilor latini, dar lăsându-se și în voia spontaneității orale, naturale, similară cu cea a epicii folclorice (singurul model de limbaj și tehnică narativă românească la acea dată), cronicarul relatează laconic evenimente, acțiuni, întâmplări, într-o succesiune rapidă, generând o anume tensiune
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
Andriescu, Contribuția marilor cronicari moldoveni și munteni la dezvoltarea limbii literare, AUI, științe sociale, t. III, 1957, fasc. 1-2; Al. Rosetti, B. Cazacu, Istoria limbii române literare, București, 1961, 216-232; Lăudat, Ist. lit., I, 214-237; Ștefan Pascu, Sur la version latine de la chronique d’Ureche, „Revue roumaine d’histoire”, 1963, 3; Ist. lit., I (1964), 353-364, 384; Panaitescu, Începuturile, 202-211; Ivașcu, Ist. lit., 147-152; Gh. Cardaș, Odiseea celui mai vechi manuscris inedit al cronicii lui Gr. Ureche, MO, 1970, 5-6; Ion
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
Conachi, Costache Negruzzi, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Barbu Delavrancea ș.a. Încă din deceniul al șaselea V. s-a pronunțat răspicat și constant, dând dovadă de curaj civic și intelectual, în favoarea restabilirii ortografiei tradiționale a limbii române și a reintroducerii alfabetului latin, întemeindu-se pe argumente lingvistice și istorice de necontestat. Articolul Criza ortografică și căile de lichidare a ei a fost în mod repetat refuzat de presa din Chișinău, fiind publicat, după o tergiversare de doi ani, în 1957, în revista
VASILENCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290450_a_291779]
-
a literaturilor moderne. Un timp a funcționat ca inspector general al învățământului secundar. Primele versuri le publică în 1862 în revista „Din Moldova”, în timp ce articolele critice și traducerile îi apar în „Convorbiri literare”. A alcătuit și o gramatică a limbii latine, foarte răspândită, bazată pe metoda comparativ-istorică. În 1871 intră în Junimea, iar în 1887 e ales membru corespondent al Academiei Române. Poeziile lui V. stau sub semnul liricii lui V. Alecsandri și a lui D. Bolintineanu, pe care îi imită mai
VARGOLICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290431_a_291760]
-
micșorate de două ori, acesta fiind populat cu pitici și cu pui de pitici. Din punctul lor de vedere sunt prezentate dragostea, prietenia, viața, moartea, valorile spirituale și morale. Împreună cu Grigore Vieru, V. este autor al primului Abecedar cu litere latine (1970), după zeci de ani de scriere cu slove chirilice în Basarabia, realizator, tot cu acesta, al unor culegeri de texte pentru copii selectate din autori clasici și contemporani, români și străini (Carte pentru toți, Șezătoare în codru, Cercelul de
VANGHELI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290425_a_291754]
-
Alecsandri, București, 1894; Codex Bandinus, București, 1895; Cum era odinioară, București, 1901; Scrieri literare, îngr. și pref. Alexandru George, București, 1976. Ediții, antologii: Miron Costin, Opere complete, I-II, pref. edit., cu un glosar de Lazăr Șăineanu, București, 1886-1888; Voci latine. De la frați la frați!, București, 1894; ed. îngr. și pref. Oprea Nedelcu, Galați, 1993. Repere bibliografice: Vulcan, Panteonul, 155-160; Maiorescu, Critice, I, 133-134, 244-247, 253-255, 257-278, 285-289; Pop, Conspect, I, 223-227; A. I. Odobescu, Raport asupra celor două volume de „Teatru
URECHIA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290374_a_291703]
-
cărăuș, și soția istoricului literar Nicolae Scurtu. A urmat primele opt clase (1962-1970) și Liceul „Gheorghe Șincai” (1970-1974) la Baia Mare și Facultatea de Limba și Literatura Română, secția română-latină, a Universității din București (1974-1978). Mai întâi profesoară de română și latină la Giurgiu, își dă demisia, după trei ani de șomaj revenind în 1985 în învățământ la București, ca suplinitoare, iar din 1990 ca profesoară titulară. Obține titlul de doctor în filologie în 1999 cu teza Nicolae Iorga - critic și istoric
VAUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290471_a_291800]
-
latino-romanice: „Câte se arătă mai sus pentru limba grecească să pot zice pe drept cuvânt și pentru a noastră cea moldoveneasca, ca de s-ar lasă scriitorii noștri de cuvintele grecești, sârbești și turcești, si de ar împrumuta neagiunsul de la latini și italieni, s-ar face și aceasta a noastră limba romano-moldovenească o limbă pre aleasă și pre frumoasă, după cum este și soră-sa, limba italieneasca”. Traduceri: Dimitrie Cantemir, Scrisoarea Moldovei, Mănăstirea Neamț, 1825; ed. (Descrierea Moldovei), pref. C. Negruzzi, Iași
VARNAV-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290435_a_291764]
-
și prin funcția de prim-redactor al „Revistei idealiste”, pe care a deținut-o între 1903 și 1907. A mai colaborat la „Doina”, „Ilustrațiunea”, „Adevărul”, „România jună”, „Literatură și artă”, „Noua revistă română”, „L’Indépendance roumaine”, „La Roumanie”, „La Renaissance latine”, „Le Temps”, „Journal des débats”, „Indépendance belge” ș.a. A fost înmormântat în cimitirul Montparnasse. Studiul lui V. intitulat Le Mouvement littéraire en Roumanie (1899) conturează o judecată generală și obiectivă asupra creației scriitorilor români. I se va reproșa însă comentatorului
VASCHIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290441_a_291770]
-
1973 până la sfârșitul vieții. Ales deputat în 1990, e desemnat și președinte al Comisiei pentru cultură și culte în Parlamentul Republicii Moldova. În 1989 s-a numărat, alături de Leonida Lari, printre fondatorii revistei „Glasul” („Glasul națiunii”), primul periodic tipărit cu alfabet latin la Chișinău după o întrerupere de aproape o jumătate de secol, și din 1991 a fost redactor-șef al revistei „Columna”. Debutează cu versuri în timpul studiilor universitare, iar editorial cu placheta Primii fulgi (1962). Publică mai multe volume de poezie
VATAMANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
de Leopardi, inclus în lucrarea colectivă Leopardi văzut de noi, editata de Facultatea de Litere din București. Primul volum, El problemă de Europa, l-a tipărit la Madrid în 1949. A fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul Uniunii Latine (Paris, 1957), Premiul Unității Europene (Romă, 1964), Premiul Național de Literatură al Spaniei (1970, pentru Erasmo). Profesor emerit al Universității Complutense, U. a fost și președinte al Societății Iberoamericane de Filosofie, președinte al Societății Internaționale de Studii Umaniste „Giovanni Gentile
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
profesor onorific la Sorbona. Institutul Internațional de Sociologie din Londra l-a cooptat membru titular în 1914. A colaborat la cele mai importante periodice politice, științifice și literare românești, precum și la numeroase publicații străine, printre care „Revue historique”, „La Renaissance latine”, „Deutsche Literatur-Zeitung”. După întoarcerea de la studii activitatea lui X. este strâns legată de Junimea: în 1871-1872 va fi, pentru câteva luni, secretarul societății în locul lui Iacob Negruzzi; vreme de patru ani (1871-1874) redactează procesele-verbale ale ședințelor junimiste; până în 1880 este
XENOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290679_a_292008]
-
lirică se află în Candoare, poem al ingenuității adolescentine. În versurile din Apoteoz (1933) expresia tinde spre inefabilul muzical, erosul având inflexiuni epitalamice, cu ecouri din Cântarea Cântărilor. Aceeași tonalitate apare în Minois (1934): „Aș vrea să am asemenea poeților latini / puterea proslăvirii și geniul lor bogat / să cânt delicatețea picioarelor ce-au stat / întinse goale-n umbră sub brațe de smochini”. Începând cu poezia din Marathon (1936), poate sub influența grupării Iconar, al cărei program îl împărtășește, intimismul muzical e
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
moară”). Proverbul formulează o concluzie, pe când z. doar o sugerează, făcând mai plastică o anumită situație („a intrat nora în blide”). Ca și proverbul, are origine străveche, izvorând dintr-o experiență umană îndelungată. Unele z. românești au, se pare, ascendență latină („a arunca praf în ochi”, „a tăcea ca peștele”), multe sunt de circulație universală („din lac în puț”, „a-și găsi nașul”). Cele istorice își află obârșia în fapte și stări din trecutul nostru („a dat șfară-n țară”, „și-
ZICATOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290736_a_292065]
-
găsi nici o bucurie să împreun cuvinte bizare,/ Nici chiar imaginile cele mai surprinzătoare” (Viața, poemul pe care aș vrea să-l scriu). Poetul mutat de pe Dunăre pe malul Senei nu-și mai destăinuie propriile trăiri, ci interpretează în alt grai latin simțămintele „unei lumi”: „Câtă bucurie astăzi să pot spune/ Nu ceea ce simt eu, ci ceea ce simt mii și mii de oameni./ Câtă bucurie să pot împărtăși aspirațiile unei mulțimi generoase/Să vorbesc liber despre viitor și o nădejde comună”. Fostul
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
din anii ’30. Emil Cioran crede, de pildă, în Schimbarea la față a României că ortodoxia și țăranii cu miturile și morala lor mioritică reprezintă o povară pentru România și pentru „ethosul eroic” pe care vrea să îl impună acestor latini de răsărit inerți, vegetativi, resemnați în nenorocul lor istoric. V. pornește de la ideea (Prolegomene sociologice la satul românesc) că există două Românii, una profundă, eternă, creatoare, stabilizatoare (România rurală), alta impură, tranzacțională, instabilă (România orășenească). E o teorie veche în
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
motor sufletesc: posesiunea pământului”. Comparațiile cu ipostazele literare ale țăranului rus îi par a dezvălui nu doar diferențe de fond etnopsihologic („substratul naturii românului”, mai echilibrat), dar și de spirit al viziunii și „creațiunii”, pe aceeași axă delimitativă între fondul latin și cel slav. Își dorește, cum îi scrie lui Iacob Negruzzi, să dea „nota exactă a naturii noastre românești atât în țăran, cât și în lucrurile dimprejurul lui”; țăranii lui Ioan Slavici îi par falși („dulcegării”), rezervele față de Năpasta lui
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
pe care o socotește rămășiță a miturilor primitive, el reliefează, în opoziție cu B. P. Hasdeu, rolul stării de veghe în geneza speciei. Deși S. avea un indiscutabil simț al limbii, numeroasele sale traduceri (multe rămase în presă) din literatura latină (Vergiliu), italiană (Leopardi, Silvio Pellico), franceză (Victor Hugo) și germană (Goethe, Schiller, Ferdinand Freiligrath) nu au alte calități în afara exactității. SCRIERI: Etica sau filosofia practică a lui Aristotel, București, 1868; Manual de stilistică, București, 1880; Începutul renașterii naționale prin școli
STRAJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289967_a_291296]