5,303 matches
-
duceam să cumpăr ceva în oraș, treceam prin dreptul curții lui, străjuită de o poartă grea de fier, vopsită în negru, dincolo de care se vedeau, ca într-o margine de cimitir aglomerat, mai multe cruci, gata cioplite, și bucăți de marmură. Am avut noroc. Omul, un sfrijit, bolnav de plămâni, vroia să-și mai cruțe puterile. M-a pus la încercare, a strâmbat puțin din nas văzând că nu mă prea pricepeam, dar la sfârșit m-a anunțat cu glasul lui
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
era de acord. Se simțea încolțit de boală, nu-și putea îngădui să fie foarte pretențios. Aveam acum o situație cât de cât sigură. Treptat, meșterul m-a lăsat pe mine să-i cioplesc crucile. El se ocupa de procurarea marmurei, alergând îndeosebi după marmură neagră, mai solicitată de clienți, și finisa ceea ce lucram eu. Și ne înțelegeam destul de bine. El era mulțumit că scăpase în bună măsură de efortul care îi scurta viața, eu eram mulțumit că mă lăsa în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
simțea încolțit de boală, nu-și putea îngădui să fie foarte pretențios. Aveam acum o situație cât de cât sigură. Treptat, meșterul m-a lăsat pe mine să-i cioplesc crucile. El se ocupa de procurarea marmurei, alergând îndeosebi după marmură neagră, mai solicitată de clienți, și finisa ceea ce lucram eu. Și ne înțelegeam destul de bine. El era mulțumit că scăpase în bună măsură de efortul care îi scurta viața, eu eram mulțumit că mă lăsa în pace. Vorbea extrem de rar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să nu ceară de la mine mai mult decât eram în stare să dau. Acolo am cunoscut-o pe Emilia. Venise să comande o cruce pentru un unchi al ei care murise călcat de un camion. Eram singur, meșterul plecase după marmură. Am întrebat-o cum dorea să fie crucea și cum n-aveam în lucru alte comenzi m-am apucat pe loc s-o cioplesc. Ea n-a plecat. S-a așezat pe o bucată de marmură și se uita la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
singur, meșterul plecase după marmură. Am întrebat-o cum dorea să fie crucea și cum n-aveam în lucru alte comenzi m-am apucat pe loc s-o cioplesc. Ea n-a plecat. S-a așezat pe o bucată de marmură și se uita la mine cum mă luptam cu piatra. Am avut impresia că n-avea încredere în mine, că regreta avansul dat și am fost pe punctul s-o trimit la plimbare. M-am stăpânit totuși. Treceam printr-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
culcînd-o pe un cojoc, fără să mă sinchisesc prea mult de faptul că era îmbrăcată în doliu, nici n-a crâcnit. Apoi și-a înfundat din nou pe cap pălăria de pai și și-a reluat locul pe bucata de marmură, la fel de placidă, de parcă nu se întîmplase nimic. M-a izbit ridicolul situației. Dar, firește, nu eram eu omul care să mă înduioșez pentru că o fată tomnatecă se dovedea supusă cu mine. Îmi târam libertatea, de la plecarea Liviei, de unul singur
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
însuți ca ele, mi-am zis cu amărăciune". Pe măsură ce-i povesteam Emiliei visul, mă convingeam singur că lucram la o operă capitală. Pentru a da și mai multă greutate vorbelor mele, am ascuns acasă, sub o pânză, o bucată de marmură, iar în săptămânile următoare i-am răspuns aproape mereu, Emiliei, la întrebarea "ce-ai mai făcut?" cu o frază sibilinică, de câte ori mă duceam să-mi aduc ceva de care aveam nevoie: "Ce să fac, Emi, am mai cioplit puțin la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Într-o seară, însă, amândoi băusem cam mult, Emilia s-a apropiat de urechea mea și mi-a șoptit: "Mă credeai proastă?" Am priceput imediat că găsise, când mersese cu mine, un prilej să ridice pânza care acoperea bucata de marmură. "Dar nu-i nimic, chicoti ea ca să mă consoleze, ai să faci tu o sculptură mare dacă o să ai energia necesară". Rușinat, furios, am reacționat grosolan. Am îmbrîncit-o, "du-te dracului cu energia ta", apoi am plecat trântind ușa. Din
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lumina în cameră, deoarece ne plăcea să observăm în ceața amurgului cum marea se colora în albastru sângeriu înainte de a se cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu se afla după una din crizele lui de astm, era deprimat, îmi mărturisise că nu realizase nici unul din visurile lui de tinerețe și m-am aprins: ― Ascultă, Dinule, ce înseamnă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să fac ceea ce n-am reușit să fac... Am izbucnit în rîs: Eu nu mă tem, dacă vrei să știi, decât de momentul când mă voi realiza. Și pe care, din fericire, n-am cum să-l ating. Cimitirul de marmură nu va fi niciodată o operă desăvârșită. Vrând, nevrând, o voi lăsa neterminată, fiindcă într-o zi voi muri și altcineva va trebui să facă piatra mea funerară și mormintele celor care vor muri după mine. Cum s-ar zice
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să nu mă uit la chipul de porțelan al fratelui meu. Spre surprinderea mea, am simțit că nu mai eram pornit contra lui Dinu. Timpul ștersese gelozia care îmi înveninase anii copilăriei, așa cura ploile șterseseră literele de pe crucea de marmură neagră. A fost prima oară când m-am întrebat dacă nu cumva destinul face numai ceea ce trebuie să facă. Adică să execute ordinele pe care i le dau caracterele noastre. Am uitat însă destul de repede acest gând. Dar nu cumva
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Ce-i cu atelierul?" zise femeia cu voce moale, obosită. Cine cioplește crucile acum?" Ea își șterse o lacrimă cu dosul palmei, înainte de a-mi răspunde: "Nimeni". Și adăugă pe același ton, aproape indiferent: Dacă vrei să faci cruci din marmura care se mai găsește aici, te las". Era o idee. Oricum, nu aveam alta mai bună. Am intrat în curte și m-am uitat la proviziile de piatră. Nu erau prea mari, dar ajungeau pentru vreo două luni. Până trecea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
atunci. M-am uitat la el amuzat. Era un tip de modă veche, foarte ceremonios în gesturi și în vorbe. Venise să-mi spună despre un azil de bătrâni, aflat, zicea el, undeva pe un țărm cu admirabile stânci de marmură, întrebîndu-mă dacă n-aveam chef să merg acolo. Firește, nu în calitate de pensionar al azilului. "Vai, domnule sculptor, credeți că-mi arde de glumă? se scuzase el pentru posibila neânțelegere. Dumneavoastră sînteți încă tânăr. Dar administratorul e un om umblat, a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vă schimbați părerea". A fost o iarnă foarte friguroasă. N-au căzut zăpezi mari, dar frigul, sticlos și demoralizant, nu mă slăbea nici o clipă. Îmbrăcat cu două perechi de ciorapi groși, cu două pulovere, tropăiam în atelierul cu cruci de marmură. Trebuia să-mi frec mereu mâinile care-mi înghețau pe daltă. Acasă, pereții, patul, scaunele, toate erau reci. Până am cumpărat niște lemne am crezut că înnebunesc. Îmi blestemam zilele. Și nici atunci nu s-a schimbat mare lucru. În lipsa
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-a paralizat, m-a înfricoșat, m-a redus la tăcere. Nu-mi mai rămânea decât să rup într-un fel cu trecutul, iar azilul despre care mi se vorbise mi se părea din ce în ce mai potrivit pentru asta, mai ales că marmura din atelierul bătrânei era pe sfârșite. Poate că fără o noapte anume nu m-aș fi hotărât totuși să plec. Și, Doamne, câte s-au petrecut în noaptea aceea. M-am culcat devreme și l-am visat pe Bătrânul. De
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vedeam decât niște ochi mari, alburii și ironici. Auzeam vorbele pe care mi le spunea, fără să-i văd gura. "Domnule sculptor, te-am poftit să vii aici. Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în Stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut unică pentru un artist mediocru. Poți să ajungi celebru fără nici un pic de talent. Nu vii?" Apoi strălucirea ironică a ochilor a înghețat și privirea a devenit încruntată. A urmat o tăcere lungă, în timpul căreia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-am jucat multă vreme depărtând scoica și lipind-o apoi din nou de ureche, cum fac copiii. În cele din urmă, toropit de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit de Stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu penița verificată și deschizând dosarul la pagina unde făcuse mai devreme ștersătura. ― Acum? Chiar acum? ― De ce nu, scumpe domnule Daniel? zise Arhivarul. Mai târziu vă luați cu treburile, nu mai aveți vreme de mine... Apropo, ați văzut Stâncile de marmură? ― Nu încă. ― După ce terminăm, vă sugerez să faceți o plimbare până acolo. Vă garantez că n-ați mai întîlnit așa ceva. Era atât de smerit că nu-l puteam refuza. Și, ca să fiu sincer, vroiam să scap cât mai repede de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Vântul sufla la fel, soarele răsărea din valuri, iar ploile (din fericire ploua rar) erau, ca pretutindeni la mare, plicticoase; întunecau orizontul și nu mai vedeai nimic dincolo de spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
orizontul și nu mai vedeai nimic dincolo de spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcînd-o să lucească, să ardă ca o flacără curată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și spălau piatra făcînd-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-a compromis în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie să recunosc că acolo și-a dat măsura adevărată. Văzând dunele de marmură inima mi-a bătut cu putere și mi s-a tăiat respirația. Fulgerau albe în lumină, deasupra ierburilor crescute pe peticele de pământ dintre stânci. Păreau puse acolo anume ca să le aducă aminte bătrânilor că nu trăiau într-o lume
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care Arhivarul strângea hârțoage pentru o istorie a tuturor ratărilor, lumea își striga, pe țărm, gloria și reproșurile. Voi sînteți vinovați dacă existența voastră nu e cum s-ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană, dacă ar fi sosit într-o bună zi pe acel țărm, nu l-ar mai fi părăsit, cred; ar fi sculptat acolo toată viața, mulțumindu-se cu pâine și apă; și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sculptat acolo toată viața, mulțumindu-se cu pâine și apă; și dintr-odată să mă trezesc eu față în față cu o asemenea șansă grandioasă! Așa ceva poate face fericit un om, dar poate și să-l descumpănească, să-l sperie. Marmura, cu rare vinișoare albastre prin ea, nu părea nici greu de lucrat. Priveam uimit, tulburat, vrăjit, și a trebuit să-mi aduc aminte de ce mă aflam acolo ca să-mi revin, să-mi spun că n-avea rost să-mi fac
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]