8,009 matches
-
într-o alternanță exemplară a „miracolului” văzut ca manifestare supranaturală cu „miracolul” parodiat și ridiculizat. Iată-l, de pildă, pe regele Emma, marele judecător din Infern, prezent deseori în aceste interludii. Puternicul și temutul rege este redus aici la o mască schimonosită, a unui soi de demon antropofag care nu reușește niciodată să-și înșface prada. Ky:gen-ul Asahina (după numele fiului neîmblânzitei Tomoe) este construit pe ideea luării în derâdere a împărăției morților. Cum în Infern foametea face ravagii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și, într-un fel, din viață. Expresie a unei profunde răvășiri, a tot ceea ce „merge de-a-ndoaselea” pe lume, nu are ea oare, „cu părul ei albăstrui, semănând cu o coroană de țepi înălțați spre cer”, un chip ce amintește de masca lui Gorgo? Un chip care, atunci când se privește într-o fântână, o umple de groază. În apele vălurite ale fântânii îmi văd reflectată imaginea, care pe mine însămi mă-nspăimântă! Cu o claie de păr zbârlit sprâncenele mânjite cu negreală, așa
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
devenit preț de o clipă vizibil, un invizibil al zeului sau al fantomei pe care doar muzica, însoțitoare a dansului, îl poate ritma și pe care doar poezia îl poate numi. O revelație ce se poate produce numai la adăpostul măștii unui altundeva brusc materializat. Takasago e un no ciudat, semănând mai degrabă cu un tratat de artă poetică. Oare scena nu devine aici acea „incintă sacră”, unde „tobele bat tactul” în plină noapte, acompaniind dansul divin, dansul zeului ieșit din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
zvăpăiatul Puck, „cel ce zboară noaptea prin văzduh”, noaptea din Visul... devine una în care teatralitatea asumată ca amăgire, ca aparență înșelătoare (nimeni nu moare de-adevăratelea, nu există nici o fiară sălbatică, nu există nici un leu real, ci doar o mască transparentă îndărătul căreia se poate zări chipul actorului), se vede depășită și negată prin forța unei magii care operează metamorfoze efective. Când Puck îi va povesti lui Oberon „pozna” pe care i-a făcut-o lui Bottom, el va descrie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să adeverească prezicerile vrăjitoarelor. Sesizăm în această întrebare nu numai o incertitudine (ce e amăgire diavolească și ce e adevăr în toate astea?), dar și o teamă profundă, teama de viclenia unor creaturi ale nopții, pricepute să ascundă mistificările sub masca adevărului. Adevărul ca înșelătorie, ca impostură, ca momeală destinată să atragă omul pe calea pierzaniei și să-l distrugă... poate că aceasta era și marea dilemă a lui Hamlet. Se îndoiește el oare de adevărul din vorbele fantomei? Nu cumva
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
această stranie lumină, izvorâtă cu siguranță de altundeva decât din natură, până-ntr-atât de bine știe Gorgo să ia uneori un chip atrăgător 1. Privirea iubirii și privirea morțiitc "Privirea iubirii și privirea morții" Gorgo se ascunde uneori sub masca frumuseții, după cum în spatele privirii încărcate de dragoste se ghicește câteodată privirea înghețată a morții - iată un bine-cunoscut laitmotiv shakespearian. Când, la sfârșitul prologului din Pericle, intră în scenă, în acordurile muzicii, fiica lui Antiochus, încântătoarea făptură are toate podoabele și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
idiot), mutra unui țicnit (a fool’s head) în care își recunoaște propria imagine, în timp ce textul de pe sul vorbește de data asta despre cei ce, alergând după umbre, merită să primească doar umbre. Oare desenul acesta nu este o altă mască a morții, în dimensiunea ei derizorie? În sfârșit, în sipețelul de plumb deschis de Bassanio stă închis un portret al Porției, un portret destul de ciudat, însă atât de viu și imitând atât de bine modelul (counterfeit, cuvânt-cheie din lexicul shakespearian
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
reflecta la mijloacele de care dispune teatrul și își afirma net orientarea: acesta trebuie să se elibereze cu orice preț de trivialitatea corpului viu, material, al actorului. Deziderat pentru realizarea căruia dramaturgul propunea recursul la referințele artei teatrale antice, la măștile tragicilor greci, dar și apelul la acea sculptură „în legătură cu care începem să ne punem astăzi unele întrebări ciudate” și căreia îi prezice un viitor promițător, cu o încărcătură sporită de mister. Anunțându-l deja pe Craig, Maeterlinck se întreabă: „Oare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
puteri”. Ce fel de puteri? Fără îndoială, puterile unei fantome: posibilitatea de a accede la un adevăr ce scapă celor vii, de a vedea dincolo de aparențe, de a vedea oamenii așa cum sunt ei în realitate, despuiați de veșmintele și de măștile lor cotidiene („nevopsiți”, am zice, ca să reluăm o metaforă a piesei). Așa încât nu are de ce să ne mire coincidența între întoarcerea lui Arvid, „Străinul”, și incendiul care mistuie casa familiei Valström, incendiu purificator, incendiu demistificator ce scoate la lumină adevărul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
perceptibilă, nu au însă, la Pirandello, statutul unor simple năluciri, al unor fantasme. Ele sunt, dimpotrivă, în viziunea lui, mult mai reale decât actorii. Pentru a-l face pe spectator să înțeleagă acest lucru, dramaturgul propune, tot în didascalii, utilizarea măștilor (preferate pentru forța expresivă a imobilității lor), ca și a anumitor costume (destinate să dea personajelor aspectul unor statui). Măștile și costumele, insistă Pirandello, trebuie alese astfel încât să permită comparația cu statuile sau cu imaginile pictate din biserici. În acest
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mai reale decât actorii. Pentru a-l face pe spectator să înțeleagă acest lucru, dramaturgul propune, tot în didascalii, utilizarea măștilor (preferate pentru forța expresivă a imobilității lor), ca și a anumitor costume (destinate să dea personajelor aspectul unor statui). Măștile și costumele, insistă Pirandello, trebuie alese astfel încât să permită comparația cu statuile sau cu imaginile pictate din biserici. În acest scop, nu vor fi folosite materiale obișnuite, ci țesături rare, deosebite, iar costumele vor trebui să aibă acea croială sobră
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantomatică efectivă sau truc menit să înșele privirea?”, cât și cu tensiunea dintre evanescența imaginii din vis și materialitatea solidă, densă a statuii. „Camera aparițiilor” din actul al treilea devine un spațiu al tuturor ambivalențelor, în primul rând al ambivalenței mască imobilă/aparență umană, având în centru figura manechinului ca o chintesență a sentimentului de „stranietate” iscat de prezența acestor marionete care „parcă ar fi vii”. Așadar, manechinul este aici cel ce alimentează tensiunea dintre „impresia că e așa” și „convingerea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
net preferința pentru materialele anorganice: fețele actorilor trebuie pictate sau ascunse sub măști, pentru că vrea ca deghizarea acestora să-i facă de nerecunoscut, până-ntr-atât încât să semene cu marionetele (să aibă, adică, o expresivitate dependentă în întregime de măștile purtate și de caracterul convențional al gesturilor). Lucrurile se explică prin faptul că această primă „repoziționare” orientată spre artificial (în opoziție cu o a doua, operată în sensul naturalului: fețe nemachiate, limbaj firesc etc.) „este mai apropiată de ținta teatrală
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cea de-a doua”. Prin urmare, într-un text care formulează ideea definirii teatrului prin tensiunea dintre organic și anorganic, animat și inanimat, natural și artificial, Craig valorizează artificiul în măsura în care acesta izbutește să deplaseze corpul viu spre marionetă și spre mască, animatul, organicul spre inanimat, spre anorganic și să apropie astfel actorul de statuie. Teatrul poate fi salvat numai apelând la marionetele inanimate, veritabile echivalente ale statuilor sacre. Potrivit unui text din 1908, „Marioneta, domnilor!”1, locurile unde aceasta poate fi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
egiptene, la sărbătorile organizate în cinstea lui Bacchus sau în pantomima sacră ale cărei gesturi simbolice discipolii lui Buddha le învățau de la maestrul lor. Ca și această marionetă propusă drept model actorului ce se străduiește să-și învingă slăbiciunile trupului, masca - socotită de Craig mai aptă decât chipul omenesc să slujească țelurile unui teatru precum cel definit de el - trebuie să fie și ea originară, ceremonială, din familia măștilor sculptate în lemn, în fildeș sau, mai târziu, croite din piele. O
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
propusă drept model actorului ce se străduiește să-și învingă slăbiciunile trupului, masca - socotită de Craig mai aptă decât chipul omenesc să slujească țelurile unui teatru precum cel definit de el - trebuie să fie și ea originară, ceremonială, din familia măștilor sculptate în lemn, în fildeș sau, mai târziu, croite din piele. O mască anterioară degenerescenței a cărei expresie o constituie masca de carnaval, făcută din hârtie sau din mătase neagră. Într-un text din 1909, „Apropo de măști”1, Craig
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
socotită de Craig mai aptă decât chipul omenesc să slujească țelurile unui teatru precum cel definit de el - trebuie să fie și ea originară, ceremonială, din familia măștilor sculptate în lemn, în fildeș sau, mai târziu, croite din piele. O mască anterioară degenerescenței a cărei expresie o constituie masca de carnaval, făcută din hârtie sau din mătase neagră. Într-un text din 1909, „Apropo de măști”1, Craig își expune limpede părerile în această privință. Referințele lui în materie sunt, înainte de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să slujească țelurile unui teatru precum cel definit de el - trebuie să fie și ea originară, ceremonială, din familia măștilor sculptate în lemn, în fildeș sau, mai târziu, croite din piele. O mască anterioară degenerescenței a cărei expresie o constituie masca de carnaval, făcută din hârtie sau din mătase neagră. Într-un text din 1909, „Apropo de măști”1, Craig își expune limpede părerile în această privință. Referințele lui în materie sunt, înainte de toate, tragedia greacă și teatrul japonez, marile forme
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sau din mătase neagră. Într-un text din 1909, „Apropo de măști”1, Craig își expune limpede părerile în această privință. Referințele lui în materie sunt, înainte de toate, tragedia greacă și teatrul japonez, marile forme din istoria dramaturgiei în care măștile de teatru își mai păstrează încă străvechea lor semnificație ritualică. Acestea sunt măștile care ar putea constitui, în opinia lui Craig, instrumentele privilegiate ale teatrului imaginat de el: un teatru unde să ne simțim „strămutați într-o altă lume”, iar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Craig își expune limpede părerile în această privință. Referințele lui în materie sunt, înainte de toate, tragedia greacă și teatrul japonez, marile forme din istoria dramaturgiei în care măștile de teatru își mai păstrează încă străvechea lor semnificație ritualică. Acestea sunt măștile care ar putea constitui, în opinia lui Craig, instrumentele privilegiate ale teatrului imaginat de el: un teatru unde să ne simțim „strămutați într-o altă lume”, iar asta nu stă în puterile unui chip uman. De altfel, nici n-ar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
chip, „care este lucrul cel mai real cu putință, să exprime ceva ce se află dincolo de real”. Iată de ce, întrucât „orice artă cu adevărat mare ne dă sentimentul că ne aflăm dincolo de realitate”, teoreticianul pornește în căutarea unui echivalent al măștii antice. Într-un text datând din 1907 și intitulat „Artiștii teatrului viitorului”2, Craig dezvolta deja, referindu-se la actorul englez Henri Irving, teza superiorității măștii în raport cu figura umană, folosindu-se ca argument de fotografia, de portretul lui Irving, pentru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dă sentimentul că ne aflăm dincolo de realitate”, teoreticianul pornește în căutarea unui echivalent al măștii antice. Într-un text datând din 1907 și intitulat „Artiștii teatrului viitorului”2, Craig dezvolta deja, referindu-se la actorul englez Henri Irving, teza superiorității măștii în raport cu figura umană, folosindu-se ca argument de fotografia, de portretul lui Irving, pentru a sublinia aspectul de mască al chipului acestuia. El sugera să fie găsite și puse laolaltă toate fotografiile, portretele, desenele ce-l reprezentau pe Irving, ca să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
datând din 1907 și intitulat „Artiștii teatrului viitorului”2, Craig dezvolta deja, referindu-se la actorul englez Henri Irving, teza superiorității măștii în raport cu figura umană, folosindu-se ca argument de fotografia, de portretul lui Irving, pentru a sublinia aspectul de mască al chipului acestuia. El sugera să fie găsite și puse laolaltă toate fotografiile, portretele, desenele ce-l reprezentau pe Irving, ca să se poată mai ușor observa că trăsăturile lui compuneau, într-adevăr, „o mască, lucru extrem de important”, căci pe chipul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Irving, pentru a sublinia aspectul de mască al chipului acestuia. El sugera să fie găsite și puse laolaltă toate fotografiile, portretele, desenele ce-l reprezentau pe Irving, ca să se poată mai ușor observa că trăsăturile lui compuneau, într-adevăr, „o mască, lucru extrem de important”, căci pe chipul din portrete nu se citea nici una dintre slăbiciunile firii actorului, deși ele ar fi putut exista în realitate. Următoarea sugestie a lui Craig era aceea de a ne imagina acest chip „în mișcare”, una
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
imagine fixă, imobilizată a artistului, o imagine definitiv întipărită într-o materie inanimată. Statuia, portretul - dintr-odată însuflețite - sunt, pentru Craig, marile metafore ale actorului, un actor plasat între inanimat și animat, veritabilă emblemă a spiritului care insuflă viață materiei: „Masca este singurul intermediar în reproducerea fidelă a expresiei sufletului cu ajutorul expresiei trăsăturilor...”. Numai travaliul actoricesc ce-și propune ca ideal performanța supramarionetei și a măștii va putea, după modelul gurilor deschise din statuarul egiptean, să deschidă și el un drum
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]