5,311 matches
-
lectorul, din acest „amalgam” de date, idei, amintiri, teorii, portrete, evenimente disparate etc.? Există vreo „ordine” În toate acestea, mai ales că autorul, la Începutul primului volum, Își manifesta ne-aderența la acel tip de memorii „lineare”, clasice, semnate de monștri literari precum Goethe sau Blaga. În cele câteva comentarii care mi-au onorat textele adunate sub acest titlu hibrid s-a observat „tendința autorului de a face roman din tot ce atinge”. Ce s-a observat mai puțin este patosul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sună mai convingător decât Paradisul! Vlad țepeș a fost și cel mai „portretizat“ dintre principii români; portretul care-l Înfățișează În toată splendoarea se află la castelul Ambras din Innsbruck (și așezat nu la Întâmplare, ci Într-o galerie rezervată monștrilor, precum „omul lup“ și alte imagini de acest gen). Bram Stoker a Împrumutat de la țepeș mai Întâi „supranumele“ Dracula, apoi câte ceva din trăsăturile portretului de la Ambras (mustața lungă, nasul subțire și coroiat...) și, În sfârșit, deși În cu totul alt
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
o nouă zi și dacă voiam să prind și ziua de mâine cu o doză credibilă de sănătate mintală, eram nevoit să uit de noaptea trecută. Să rețin următoarele din opera care se înfiripa: personajul pe care îl creasem, un monstru, evadase din roman. Trebuia să mă conving că nu fusese în casa noastră noaptea trecută. (Cu Mercedesul de culoare crem era mai complicat fiindcă avea un număr de înmatriculare de California.) Că Terby nu mă mușcase (în pofida prezenței unei mici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din umeri. Se scufundase deja în tăcerea sa obișnuită, ochii îi deveniseră speculativi și reci. - Mi-e frică. Sarah îl strânse pe Terby. - De ce, iubito? am întrebat, gata să mă apropii, deși prezența lui Terby mă ținea la distanță. - Sunt monștri în casa noastră, tati? A fost momentul în care Robby a plecat din fața computerului - peisajul lunar pulsa acum pe ecranul monitorului - și convingerea lui că voi fi implicat într-o conversație cu sora sa l-a făcut să se reașeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se reașeze pe mochetă cu picioarele încrucișate pentru a continua jocul video. - Nu, nu... M-am înfiorat în timp ce în minte mi s-au perindat câteva clipe imaginile visate de la Halloween încoace. De ce întrebi una ca asta, iubito? - Cred că sunt monștri în casă. Spuse asta cu voce groasă, de drogată, îmbrățișându-și păpușa. Nu m-am dat seama că am zis: - Sigur, poate uneori, iubita, dar... decât atunci când fața i s-a cutremurat și a izbucnit în plâns. - Iubit, nu, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
că nu mai avea gheare. Crescuseră și se îngroșaseră; acum erau pinteni, mânjiți de niște pete cafenii. Am început să mă gândesc la mai multe variante de a scăpa pasărea asta cât puteam de repede. Sarah știa cumva că existau monștrii în casă - pentru că acum locuia în aceeași casă cu mine - și mai știa că n-aveam nici o putere asupra lor. Înțelegea că n-aveam cum s-o protejez. Și în momentul acela am realizat tristul fapt că ești indiferent cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am plutit în întuneric. - Acum...ce, Bret? Vorbise dr. Faheida. - Dar acum vreau... Eram atât de obosit încât nu m-am putut stăpâni și am izbucnit în plâns. Jayne se uita la mine dezgustată. - Există ceva mai patetic decât un monstru care continuă să cerșească te rog? te rog? te rog?... - Dar ce altceva...vrei de la mine? am întrebat, revenindu-mi oarecum. - Nu glumești? Chiar vrei una ca asta? - Vreau să încerc, Jayne. Chiar vreau să încerc. Voi... Mi-am șters
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ascultând atentă acest schimb de replici. În același timp eram foarte conștient de prezența lui Robby. Uită-te cât de demn și de sexy ești, spuse scriitorul. Ce tată pe cinste ai devenit. Beat și speriat de știu eu ce monstru de pe coridor. Ce băiat de treabă. Polițiștii deveniseră tot mai distanți și mai puțin îngrijorați. - Ascultați-mă pe mine, indiferent ce-a fost, a venit din pădure, am insistat. Și nu era câinele nostru. Neajutorat, m-am întors spre fiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
scris povestirea? Doisprezece. Eram de vârsta lui Robby. Scrisă cu o mână de copil. Cum îi spunea povestirii? N-avea titlu. De fapt nu-i adevărat. Ai dreptate. Îi spunea „Mormântul“. Despre ce era vorba, Bret? Despre o arătare. Un monstru. Trăia în pădure. Îi era teamă de lumină. De ce ai scris-o? Pentru că mi-era tot timpul frică . De cine îți era frică? De tata. Cum arăta monstrul din povestire, Bret? Ca ceea ce a pătruns în casă în noaptea asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Îi spunea „Mormântul“. Despre ce era vorba, Bret? Despre o arătare. Un monstru. Trăia în pădure. Îi era teamă de lumină. De ce ai scris-o? Pentru că mi-era tot timpul frică . De cine îți era frică? De tata. Cum arăta monstrul din povestire, Bret? Ca ceea ce a pătruns în casă în noaptea asta. Identic cu ceea ce îmi imaginasem la doisprezece ani. Scrisesem și ilustrasem eu însumi povestirea. Iar arătarea de pe coridor era ceea ce desenasem. Ai mai văzut-o înainte? Nu. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Bret? Ca ceea ce a pătruns în casă în noaptea asta. Identic cu ceea ce îmi imaginasem la doisprezece ani. Scrisesem și ilustrasem eu însumi povestirea. Iar arătarea de pe coridor era ceea ce desenasem. Ai mai văzut-o înainte? Nu. Ce făcea acest monstru pe care l-ai creat? Se strecura în casele oamenilor. În miez de noapte. De ce făcea asta? Nu vreau să răspund la asta. Dar vreau un răspuns De ce nu-mi spui tu? Se strecura în casele oamenilor pentru că vroia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de ce devine manifest - pe Elsinore Lane? Voi răspunde la întrebarea asta cu o altă întrebare: de ce bântuie Patrick Bateman prin Midland County? Adică ce vrei să spui? Cum devine o entitate ficțională una reală? Ai avut remușcări când ai creat monstrul de pe coridor? Nu. Eram înspăimântat. Încercam să-mi găsesc locul în lume. Un scurt interval al stării de veghe: formalitățile de cazare la recepția din marele, pustiul hol al hotelului. Secvența: schimbul anost de informații - monotonia vecină cu transa - dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am întrebat cum se putea trece de cactusul respectiv. Dar pe urmă mi-am dat seama că mă concentram asupra acestui aspect doar pentru că mă întrebam cine ar fi putut fi interesat să-mi asculte povestea? Cine să creadă în monștrii cu care avusesem de-a face și în lucrurile pe care le văzusem? Cine să cumpere propunerea pe care o avansam doar ca să mă salvez? După ce decodarea inițială a indicat - nu, confirmat - că era vorba de o infestare a casei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
duminică VASILE GÂRNEȚ: Micul dejun - masă suedeză - la restaurantul hotelului. Un grup de turiști americani, care fumează pe întrerupte, stau alături de mine. Nu mănâncă nimic, beau cafea și apă, multă apă. E de presupus că se „restabilesc” după un chef monstru. Au fețele buhăite și se mișcă greoi. Abia îi aud șoptindu-se, ei, care de obicei vorbesc tare și etalează o poftă de viață aproape impudică. Altfel spus, am în față câteva exemplare ale „turismului specializat”, în acest caz direcția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
numele lui Stalin. În centrul orașului, în mijlocul unui maidan pustiu, tronează o clădire enormă, nefinisată de aproape 25 de ani, care fusese destinată fostului Soviet Suprem al regiunii. Localnicii vorbesc despre acest edificiu ca despre ceva necurat, ca despre un monstru (un fel de „Casă a Poporului”). Aflu că o firmă canadiană a cumpărat acum câțiva ani această clădire pe un preț de nimic - valoarea unui apartament la Moscova -, investitorii promițând că vor da clădirii o înfățișare onorabilă și o funcționalitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
26 iunie, luni, Vilnius VITALIE CIOBANU: Nesterov este ultima stație rusească la graniță cu Lituania. Este ora 14.20 și ne așteaptă controlul pașapoartelor. Dincolo, pe o linie paralelă, contemplu trenul „Moscova-Kaliningrad”, celebra garnitură cu 15-20 de vagoane - un adevărat monstru - care leagă Rusia de enclava „sa” din Vest. Avem cam o jumătate de oră de timp suspendat. Deodată, apare ca din pământ o orchestră de muzică populară rusească, iar instrumentiștii sunt în costume roșii. Rușii nu se dezmint. Văd cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe care nu i-am zărit de la sosire. Ucrainenii. Uite-l și pe „moscovitul” Chingiz Abdullayev, și-a schimbat din nou costumul. Chingiz ne impresionează, dar ne și intimidează, cu garderoba sa extrem de scumpă. Sunt prezenți la recepție și câțiva „monștri sacri” ai literaturii ruse contemporane: Evgheni Evtușenko, Bella Ahmadulina, Fazil Iskander. Acesta din urmă ține cuvântarea de răspuns la discursul ambasadorului francez. Îl ascult cu atenție. Vorbește lent, de parcă și-ar găsi cu greu cuvintele, dar are și destule formulări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și perfecțiune umană!” 3 După perioada sa de „glorie”, când „îmbrăcase” posturi impresionante în ierarhia stalinistă culturală - director la cenzură, unde, în acei ani, erau ciuntiți Caragiale și Eminescu, excluși Blaga și Arghezi, apoi redactor-șef adjunct la E.S.P.L.A., un monstru editorial care îndeplinea și rolul de monopol al valorilor și aparițiilor -, „sărmanul” Ali a „căzut” din treaptă în treaptă până s-a „stabilizat” la „cimitirul elefanților staliniști” care erau publicațiile pentru străinătate, La Roumanie d’aujourd’hui în diverse limbi
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vilei luxoase de pe strada Orlando, în holul uriaș și luminat din care dădeau ușile spre cabinetele celor doi șefi - Ion Bănuță, ilegalistul și poetul surrealist (suprarealist mai mult fără voia sa!Ă, și Mihai Gafița, redactorul-șef și factotumul acelui monstru editorial, și ne-am așezat pe o banchetă, la perete, alături. Cineva ne-a adus de jos, de la serviciul tehnic, un exemplar al romanului, eu l-am luat cu mâinile tremurânde și mi-am afundat fața în el, prima mea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
la un loc, momentul în care Dumitru Popescu avansat abrupt din postul de redactor-șef al Scînteii, ca secretar al c.c., iute, brutal și spectaculos, a „eliberat” „din funcții” trei șefi ai unor importante redacții: pe Ion Bănuță, ilegalist, directorul monstrului editorial numit ESPLA, pe Nicolae Dragoș, șeful celei de a doua publicații a partidului, Scânteia tineretului, și pe Ion Băieșu, redactorul-șef al inimoasei și extrem de vii reviste a studenților și a tinerilor scriitori Amfiteatru, convocând apoi în biroul său
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
reviste a studenților și a tinerilor scriitori Amfiteatru, convocând apoi în biroul său uriaș de la etajul II al c.c. pe redactorii-șefi ai publicațiilor literare și unde, din prudență, de frică, Geo m-a trimis pe mine să dau față cu „monstrul”. A fost o ședință penibilă, nu numai Bănulescu, dar și Ivașcu, prieten se pare cu prim-ministrul Gheorghe Maurer, tremura literalmente de frică și, cred eu, fără să fie nevoie, s-a dezis de tânărul său protejat N. Manolescu, a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
eclatantă”, mai „curajoasă”, între omologii săi din țările europene satelite Moscovei, și prieteniile sale „scandaloase” cu Willy Brand, Nixon sau De Gaulle erau o mărturie a poziției României, inedite, „între blocuri”. Ca și curajoasele sale relații cu China, cu care monstrul sovietic în acei ani se afla aproape într-un conflict deschis. Am crezut în Ceaușescu, în „acel” Ceaușescu, până în vara surpriză a lui ’71 - și nu puțini dintre colegi nu-mi iertau această vie admirație pentru omul politic a cărui
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o curgere lină, o tonalitate suavă pe măsură. Prin amploare și suflu, această a doua versiune, prescurtată, a Revelației, pare o povestioară atunci când o comparăm cu marea istorie, rocambolescă și bogată în culori, cu măcelurile sale, cu erotismul său, cu monștrii sacri, regii truculenți și profeții săi săriți de pe fix, cu un Iehova intervenționist, teribil de incorect (și care ar compărea, în zilele noastre, în fața tribunalului corecțional, pentru incitare la ură rasială și apologia crimelor de război). Din punct de vedere
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
s-a spus dincolo. Acum însă, nu mai știu...". Învățătorul care mă însoțește ca traducător îl mustră, după care îmi spune cu voce înceată: "Au distrus întreaga noastră societate. Acum nu mai credem în nimic. Au făcut din noi niște monștri." Cu câteva zile mai devreme, după măcelul evocat aici, o bunică din vecini și-a detonat încărcătura explozivă de la cingătoare în momentul trecerii unei patrule israeliene: n-au fost decât trei răniți. Ea avea șaizeci și șapte de ani, și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
în imediata apropiere a regatului nabateean ce poate fi admirat la Petra, exact ca și Tyr și Sidon, cetăți romane. Mentalitatea evreiască întoarce spatele mării, porturilor, contoarelor comerciale de pe coastă (marea fiind considerată a fi sediul răului, un rezervor de monștri gen Leviathan sau Behemot). Cultura elenistică s-a propagat de-a lungul coastelor, dar grecul este privit ca un dușman intim; cetățile, gânditorii, limba însăși s-au lățit ca o pată de ulei înspre interior. Cuvintele sinagogă și sanhedrin vin
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]