7,995 matches
-
gândirea obișnuită a unui individ, „în măsura în care, când acesta gândește, el nu mai este doar el însuși“. Poate fi întâlnit în faptul de cunoaștere, când omul se întreabă, de pildă, ce este ceva în sine, dânduși totuși seama că este cu neputință o astfel de cunoaștere. Sau când, întrebânduse cu privire la criteriul adevărului, știe bine că nu deține așa ceva, dar că, în același timp, pare să dețină un adevăr prealabil, anume că adevărul îi este necunoscut. Scepticii vechi, la care trimite aici gânditorul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
acest lucru tocmai pentru că e de rușine (pudendum). Și este vrednic de crezare că Fiul lui Dumnezeu a murit, tocmai pentru că e nebunesc (ineptum). Și este sigur că a înviat după ce a fost pus în mormânt, tocmai pentru că e cu neputință (impossibile).“ A doua parte din prima frază indică deja o asumare deplină a paradoxului. Vorbind în termenii gânditorului danez, gândirea trece dincolo de poziția intelectului și de ofensa acestuia. A PARADOX ȘI NONSENS 173 178. doua parte din a doua frază
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
dincolo de poziția intelectului și de ofensa acestuia. A PARADOX ȘI NONSENS 173 178. doua parte din a doua frază este invocată în forma impusă prin tradiție (quia absurdum). Iar ceea ce se spune în a treia frază („tocmai pentru că e cu neputință“) poate fi recunoscut, la Kierkegaard, în acceptarea paradoxului ca maximă improbabilitate: „ofensa rămâne în afara paradoxului și păstrează probabilitatea, în timp ce paradoxul este cel mai improbabil“. Însă, repet, e cumva fără sens a pune în relație directă maniera în care Kierkegaard înțelege
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în antologia Jorge Luís Borges, Eseuri, ed. cit., p. 248.</ref>. Însă acest lucru nu ne oprește niciodată pe noi, oamenii, să încercăm a PARADOX ȘI NONSENS 193 198. 199. 200. cuprinde universul în scheme și clasificări de tot felul („Neputința de a pătrunde schema divină a universului nu poate, de bună seamă, să ne disuadeze de la plănuirea unor scheme umane, chiar dacă știm prea bine că acestea sunt doar provizorii“). Nu ne oprește nici de la a imagina unele limbi apte să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
mișcare, deci dobândirea condiției de "spirit". În gândirea indiană, arhatul care "sparge acoperișul casei" și își ia zborul în văzduh dovedește, cu ajutorul acestei imagini, că a trecut dincolo de Cosmos și a ajuns la un mod de a fi paradoxal, cu neputință de conceput, cel al libertății absolute (oricum s-ar numi: nirva1a, asamskrta, samadhi, sahaja etc.). Pe plan mitologic, gestul exemplar al trecerii dincolo de Lume este ilustrat de Buddha, care afirmă că a "spart" Oul cosmic, "coaja neștiinței", și a dobândit
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
preț apărată și lăsată liberă să-și exercite opera chiar sub un regim democratic. Salazar își amintește, în A minha resposta, de ideile fundamentale ale acestei conferințe: "importanța secundară a formelor guvernului; democrația ca un fapt istoric, un curent cu neputință de depășit, o cucerire legitimă, perfect conciliabilă cu catolicismul; necesitatea de a influența asupra democrației..." Un biograf (Luiz Teixeira) subliniază următoarea frază: "O democrație nu poate dura dacă acordă privilegii unei clase în detrimentul altora. Aceasta devine demagogie, incompatibilă cu Biserica
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pe Odolgan - încă pradă uimirii - să se ridice de pe bancă. Apoi, sprijinindu-l, se îndreptă cu el către ușă. După ce-i văzu pe cei doi afară, Balamber, printr-o privire fugară, vru să-și asigure gazda că, într-adevăr, din cauza neputinței sale, de care era perfect conștient, mai degrabă teama îl stăpânea decât mânia. Hunul turnă bere pentru amândoi. Era încruntat și își luase un aer gânditor. Trase cu ochiul la femeie, care, aparent fără să le dea atenție, se așezase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zis! Cel din totdeauna, interveni apăsat Khaba. — Da, tocmai ăsta e baiul. Au fost unii care au zis că ai fi putut să dai mult mai mult. Audbert își trase îndărăt pieptul și deschise larg brațele, într-un semn de neputință, privindu-i pe huni cu aerul celui căruia i se face o gravă nedreptate: — Bine, dar... pământul de aici dă roadă din ce în ce mai puțină, a fost un an rău; și pe urmă, știi și tu: anul trecut a murit de friguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trimis ștafete ca să alarmeze toate satele și avanposturile. Trebuie să strângem câți soldați putem, chiar și dintre romani. Augusta e, oricum, în stare să reziste până la sosirea lui Etius. Sebastianus ar fi vrut să intre în pământ de rușine din cauza neputinței sale de a da iute un ajutor adevărat. Găsi, totuși, puterea de a înfrunta sarcasmul lui Gundovek, punându-se la dispoziția sa: — Am cu mine treizeci de oameni, dar poți să dispui de noi cum crezi de cuviință. în ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
car. Simțea mai ales o durere arzătoare în grumaz, iar capul îi era strâns parcă într-un clește. își aminti cu oroare lațul care, într-o clipită, sustrăgându-l morții onorabile pentru care se pregătise, îl capturase, reducându-l la neputință, în vreme ce îl trăgea ca pe o paiață. Din ceea ce se întâmplase după acea nu-și mai amintea nimic. Era oare prizonier? Dar atunci ce însemnau acele glasuri feminine? Scruta atent cu privirea în semiîntuneric, fără nici un rezultat, însă, fiindcă, neputând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își concentră privirea numai asupra lui. Da, nu era nici o îndoială: acela era teribilul Shudian-gun. Se întreba ce ar fi putut să vrea de la el, dar nu simțea de fapt nici o teamă; mai degrabă, pe lângă sentimentul surd, apăsător, al propriei neputințe de prizonier, îl încerca dorința arzătoare a unei înfruntări și, mai presus de orice, un sentiment de ostilitate virulentă. Cu puțin timp înainte, Lidania, răvășită, intrase în depozitul femeilor, anunțând că Odetta își luase viața. Cineva o găsise, nu departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
asupra sa. Se simți obligat să se justifice: — Eu nu am avut nici un gând să vă înșel. Chiar și acum, când mi-o spui, îmi vine greu să cred că Etius ar fi renunțat să vă dea ajutor. E cu neputință ca împăratul să accepte invazia Galiilor. Mă gândeam că... Cu o mișcare bruscă, Frediana se ridică în picioare, dându-i de înțeles că discuția lor se încheia acolo. Sigur. Nimeni nu s-a îndoit vreodată de buna ta credință. Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu cine aveau de-a face. Când fu găsit, atârnat de un stejar, cel de-al patrulea hiug-nu trecut prin foc, nimeni nu l-ar mai fi putut ține pe Odolgan. Furia sa era împărtășită de toți războinicii, exasperați de neputința lor în fața aceleia pe care de-acum o numeau „Prințesa morții“. Cercetând amenințător din șa sărmanele rămășițe ale omului, Balamber încuviință. — Bine, îi spuse lui Odolgan, el o să plătească pentru toți. Dacă ar fi putut, ar fi ordonat să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
împotriva acelei forțe vulcanice dezlănțuite de armata aceea de proscriși: forța pe care deja o intuise în ei în timpul instrucției, dar asupra căreia își impusese să nu-și facă iluzii și care acum se elibera în toată puterea ei, cu neputință de controlat. într-adevăr, îi conducea tot atât cât ar fi putut conduce o mare în furtună. Abia avu timpul să se mire de tot ce se întâmpla, plin de spaimă, dar și de exaltare, căci el însuși se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
opriră mai întâi, apoi rupseră rândurile și dădură îndărăt, dar fură ajunși din urmă, izbiți, străpunși de țepușe și călcați în picioare. împreună cu ei, în furia devastatoare a acelui asalt fură măturați și nu puțini nefericiți legionari. Valul bagauzilor, cu neputință de stăvilit, atinse și depăși poziția în care mai devreme se aflase linia romană, dar continuă să hărțuie dușmanul, năvălind în câmpie. în acel moment, însă, forța sa de șoc slăbi, în vreme ce barbarii, primind întăriri de la ultimele lor dispozitive, începeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
termină Prowse povestea istorisită președintelui Dayles, l-am arestat. Dădu din cap, minunându-se. - A fost un tip teribil de isteț, acest Smith. Femeia a fugit cu banii, iar Smith a făcut pe prostul la judecată, nescoțând nici un cuvânt. Din cauza neputinței noastre de a dovedi cum a procedat, judecătorul i-a dat doar șase luni. A ieșit, încheie Prowse, acum patru luni. Patru luni. S-a dovedit că era cu patru luni prea târziu. Firele se pierdeau la poarta închisorii. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cuvânt, legate între ele cu o linie ondulată ca un șarpe..." "Trebuie să recunosc că nu era cel mai rău dintre gardieni. I-am fost însă superior tot timpul. La început am amânat sfârșitul jocului, din curiozitate, bineînțeles, nu din neputință. Apoi însă am avut, ca un vis urât, penibilul sentiment că m-am atașat de Filip. Atunci mi-a fost cam frică. Am crezut o clipă că n-am s-o mai pot face. Acum însă totul depinde doar de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
piatră. Miros de ars și de sudoare. Rânjete hidoase de cai cu priviri urduroase și gingii dezgolite de mâini abile. Bătrânul era mai mult purtat decât se plimba prin mijlocul acestui sistem închis, cu mișcări aparent dezordonate. Îi era cu neputință să perceapă o atât de mare cantitate de informații vizuale, sonore, tactile și olfactive, într-o perioadă atât de scurtă de timp. Era copleșit. Mai mult, simțea că niciodată n-ar fi putut încropi vreo relație de orice fel cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vieții tale. Omul găsește întotdeauna inconștient motive înalte pentru acțiunile sale egoiste. Antropofagul, care-și mănâncă părinții din lipsă de altă carne, e convins că face un act moral, că-și îndeplinește o datorie religioasă. Aceasta dovedește idealismul omului, adică neputința lui de a-și recunoaște mobile egoiste și josnice. Sunt oameni care trag toate învățămintele posibile din experiențele vieții, numai cât, pe toate, le trag cu un moment mai târziu decât le trebuie. Aceștia sunt mai nenorociți decât acei care
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cădea din nou în prăpastie. Ipocrizia ajunge uneori a doua natură, și atunci ea devine sinceritate. În cazul acesta sinceritatea devine ipocrizie - când ipocritul, în vederea calculelor sale, își permite accese de sinceritate. Dacă vrei să mistifici și să reduci la neputință și ridicol pe însuși Geniul Răului care domnește în lume, întrebuințează această simplă stratagemă: așteaptă-te oricând și în orice privință numai la rău și anume la cel mai mare rău. Atunci, orice nenorocire ți se va părea normală, pe când
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să aibă aceleași idealuri, aceleași concepții în diferitele chestii. Această afinitate însă nu trebuie să fie numaidecât completă, ci numai într-atît întru cât sufletele lor să nu se contrazică. Și aceasta cu atât mai mult, cu cât azi este cu neputință să existe un om complet din punct de vedere sufletesc și, prin urmare, există nevoia de a-ți căuta completarea în alt suflet - în amor, în sufletul femeii. 4. Aprob mai degrabă pe acela care, dacă nu e fericit în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), deprindere pe care n-o are necărturarul. 5. Evoluția unui scriitor repetă adesea istoria literaturii țării sale, după cum aceasta repetă istoria literaturii universale. 6. ...este cu neputință și, dacă s-ar întîmpla, ar fi imoral, ca un om eminent să se mărginească numai la activitatea literară, care este un lux și, ca toate luxurile, numai atunci permis când cineva are la îndemînă un prisos de energie neutilizabil
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
la existență distinctă în sânul popoarelor civilizate, decât dacă poate contribui cu ceva la cultura universală, dîndu-i nota specifică a geniului său. 5. Poezia e mai ales simțire, și simțirea, încă o dată, e lucrul cel mai individual, cel mai cu neputință de împrumutat. 6. Poezia (...) este ca, și cugetarea normală și de toate zilele a omului primitiv, iluzionare și misticism: acesta e un adevăr banal. Poezia e refugiul în cugetarea naturală a omului. 7. Dl Sadoveanu e cel dintâi cântăreț al
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
rezervat cu ea, eu exploatam cu nerușinare situația mea, lipsită de responsabilitate, ca să-i cuceresc inima. Dar doamna M... nici nu-și putea da seama de măsura pasiunii noastre. Jenat să dezmierd fetița în fața tuturora - întotdeauna mi-a fost cu neputință să sărut copiii în public -, îi devoram ochii, năsucul, obrajii, cârlionții, ceafa când eram numai noi singuri. În aceste téte-à-téte-uri nu lipseau nici dialogurile pasionate: - Adelă, mă iubești? - Te iube'c! - Tare? - Ta'e! Este drept că răspunsurile n-aveau
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
relua firul. Întâi, după ce am isprăvit afacerile, mi-am îngăduit o amânare până la momentul cel mai potrivit pentru redactarea unei misive atât de complicate: explicații, scuze etc. Momentul l-am amânat; mai exact: s-a amânat mereu. De fapt, era neputința de a trece de la o stare la alta. După cum înainte nu puteam să nu-i scriu mereu fiindcă îmi făcusem obișnuința, acum nu-i puteam scrie fiindcă îmi făcusem obișnuința de a nu-i scrie. Starea asta de suflet o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]