6,179 matches
-
și foșnitoare ca o pădure. Într-adevăr, toate curțile și mai ales ograda bisericii erau pline de copaci bătrâni, ca de altfel îndeobște curțile marelui sat ce era atunci Capitala. Vântul scutura, după popasuri egale, coamele pomilor, făcând un tumult nevăzut, și numai întunecarea și reaprinderea unui lan de stele dădea trecătorului bănuiala că mari vârfuri de arbori se mișcau pe cer. Tânărul mergea atent de-a lungul zidurilor, scrutând, acolo unde lumina slabă a felinarelor îngăduia, numerele caselor. Uniforma neagră
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în pragul ușii. Dormitorul, spațios, semiobscur, avea între ferestre două paturi mari cu tăblii de nuc, cu voluminoase suluri de lemn. O lampă cu abajur strejuia pe o noptieră. Olimpia ședea pe marginea unui pat și ținea mâna bolnavului încă nevăzut. Aurica privea galbenă, spălată de dresuri, mai de departe. Un miros pătrunzător de oțet aromatic se amesteca cu o duhoare neplăcută de dormitor închis. Doctorul făcu semn să se deschidă un geam și se așeză pe marginea patului, pe locul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Pe urmă, cinstea. Madam doctor Sima, profesor doctor Sima. Înalți nivelul familiei, că m-am plictisit tot de moșieri și de directori de fabrici. Să dăm, ceara mă-si, un Eminescu. E tocmai ce-ți trebuie ție, un doctor. - Pe nevăzute nu pot să mă pronunț! zise cu comicăgravitate Lili. - Știi că-mi placi! Păi când l-oi vedea, pici jos. Ăla sucește mintea fetelor într-un minut (Stănică simți că se contrazice și atenuă), vreau să zic sucește fără să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
1 SOSIREA LA BUCUREȘTI Într-una dintre fioroasele, dar și tandrele zile ale lunii aprilie 1988, asupra unui București cuprins între dulcile spasme ale siestei de după-amiază, se aruncă Diavolul. Pogorîndu-se din înălțimile cerului ca un pietroi, întrecînd linia fortărețelor nevăzute din care, conform Cărții proorocului Daniel, capitolul 10 cu versetele 13 și 20, căpeteniile duhurilor necurate își exercită stăpânirea temporară asupra Pământului, Diavolul frână brusc la un kilometru și jumătate deasupra Capitalei și, mușcat de o dispoziție de zile mari
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
disprețuitoare în care înotau odrasle speciale, transparente, fără vezică, destinate încă din pungile seminale sau din mistica cursului scurt de materialism-dialectic să devină pe viață prim-secretari. Deasupra Împotrivitorului, cârd de norișori gri-trandafirii, mânați de la spate de suflul unor guri nevăzute, sinchisindu-se doar de-a face umbră Stăpânului actual al Lumii și al Pământului. Când șarjă peste Combinatul poligrafic "Casa Scînteii", has-Satan se abătu un moment pentru a se marghioli cu poporul de linotipiste, încurcînd calandrele, întunecînd zincurile, gripând rotativele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ORAȘULUI BUCUREȘTI decât toți acești veleitari literari!... Care nici n-ar merita, nici ce știți voi, să mi-l pupe. ...Să continui... E, în general, cunoscut - și Fiorosul aici ezită, în căutarea unei expresii de o solemnitate misterioasă - că... în nevăzut... soarta unei comunități, a unei nații, a unei țări, e hotărâtă mai curând de poeții acelei comunități decât de preoții ei... Preoți îndrăciți ca tine, vax! Ori poeții acestui întunecat Ordin al Generației 80 - scîrț! ce să spun? - când aud
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care umblai de troșcănit încă de la ora aia din dimineață. De altfel, prin zonă, nici taximetristul Genel nu-și saluta altfel cunoscuții, decât cu podul palmei rulat în jurul unui păhărel imaginar, pe care-l ciocnea de la distanță cu celelalte păhărele nevăzute, ridicate către el din stradă, din ganguri, din demisoluri, de la fiecare colțișor de oraș, de către spuma băutorilor profesioniști. Chiar Diavolul alesese, pentru a citi din poezia lui Cristian Popescu, în armonie cu peisajul, un fragmențel intitulat "Local familiar". Toată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ești. Nu ești deloc... Dar ai să fii în curând. Amintește-ți ce ai mâncat după-amiază. - O benedictină, încercă Pinky, timid, să se adecveze spiritului viziunii. - A mâncat și el o benedictină, explică cu înțelegere Sfântul Părinte unor persoane de nevăzut, amuzîndu-se, pesemne, prin spatele lui. Apoi, pe neașteptate, Papa își întinse degetele, înciucurate cu sute de inele, și îl ciupi. Pe pielea ciupită cu extrem de puțină milă, apăru, mai întîi, un punct alb, care se preschimbă cu iuțeală, lăbărțîndu-se într-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să i se năpustească prin minte, nu trebuia decât să se înțepe (cu un ac sterilizat, pe care îl căpătase de la Gabriela) la deget și să-și noteze ideea, așa, cum îi venise, cu sânge cald, pe hârtie. Întreaga lume nevăzută a poeților și-a iubitelor lor (cu care parte se culcase, parte nu) stătea cu ochii ațintiți pe el să-l vadă ce scrie. Iar în clipa în care disperarea îi concentră ultimele puteri pentru a se descolăci dintre cearceafuri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și pentru a nu-și deconspira zâmbetul măgulit. Tuși, scuturîndu-și ca pe niște cârpe plămânii, de fum de țigaretă Snagov. 395 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI staționă, pentru mai mult timp, pe cerul patriei, vibrând din miile de frânghii nevăzute, întocmai ca un zeppelin. Prima repriză de staționare se petrecu la amiază, la 12 fără 5, (45 de minute, minut cu minut), atunci când Bucureștiului i se auziră clar scrâșnetele frânelor, iar Biblia rămase desfăcută, precum jumătățile unui pepene, la paginile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
puțin spus! Nu știe când a ajuns la cămin, s-a culcat și a dormit greu o oră. Mintea îi alterna într-un abur colorat de durere nelămurită și indiferență ricoșând dintr-un vid intens, poticnindu-se într-un prag nevăzut,impenetrabil pe care nu îl putea doborî niciodată. S-a trezit indispus și a plecat repede în oraș unde era invitat acasă la o prietenă. În anii aceia erau la modă italienii. Când o cunoscuse la Biserica Italiană era logodită
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
tine! Peste câteva clipe merge vioaie ținându-l strâns de mână, privindu-l dintr-o parte încrezătoare. Ajung imediat pe strada lor, este trecut mult de miezul nopții și pustiu, oricum nu îi observă nimeni, sunt neînsemnați! Este detașat; cineva nevăzut, necunoscut, parcă supraveghează din afară cele două siluete subțiri cum trec dincolo de bulevardul luminat feeric, însă fără viață și dispar printre copacii străzii care îi ocrotește. În umbra pomilor își schimbă deodată ritmul. Încetinesc, merg strâns îmbrățișați și se sărută
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de hârtii. Deasupra ardea lampa electrică cu picior lung, de porțelan, răspândind împrejur o lumină ostenită. Lucrurile abia se zăreau. Un miros greu de aer stătut plutea în odaie. Jupânul fuma. O dâră albastră, subțire, străvezie se ridica spre tavanul nevăzut. Peste hârtiile risipite pe masă, atârna o mână albă, mică, plină de inele, ca de femeie. Pe ea aluneca strălucirea lămpii. Domnul Vasiliu socotea cu un creion și, când 1-a simțit înăuntru, a ridicat ochii. Stere i-a deslușit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care se prăbușeau. Țiganii fură orbiți o clipă și întoarseră spatele viscolului. Primul vai trecuse. Când priviră în urmă, văzură o trâmbă care se îngroșa. Alerga ca o nălucă peste întinderea goală și se învîrtea, săltând la câte o adâncitură nevăzută. - Trecu sufletu mă-ti, a moartă, Anghele! glumi Neacșu. - Ducă-se... Îi răspunse celălalt cu gura înghețată, întunericul căzu deodată. Abia mai apucară să zărească șanțul fortului și grăbiră într-acolo, părăsind drumul ca să scurteze. Vântul se întețise. Ace ascuțite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
luat el în serios... De mult nu mai trăiesc în moarte, ci în poezia ei. Te topești așa într-un flux mortal, sălășluind visător în delicată agonie, vrăjit de miresme funebre. Căci moartea-i untdelemn ce se prelinge pe spațiul nevăzut al lepădării noastre de lume și ne învăluie de o amânare plăcut-dureroasă a stingerii, pentru a ne sugera că viața-i un final virtual și devenirea potențialitate infinită de sfârșit. A suferi e modul de a fi activ fără să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
alături de viață, a-i face concurență în pasiune, răzvrătire și suferință. De nu simți că-n tine și-a rătăcit drama un Dumnezeu necunoscut, că forțe oarbe, crescute-n vraja îndurerării, se-nlănțuie pe flăcări tremurătoare, răsărite din atâtea focuri nevăzute - ce nume-ți poți tu da ca să nu fii toți? Ceea ce nu-i durere n-are nume. Fericirea este, dar nu există. Pe când în durere, ființa atinge un paroxism existențial - în afara firii. Intensitatea suferinței este un neant mai efectiv decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și pare c-a fost ieri, ieri pare că-și încîlcea degetele în barba lor albă și asculta la graiul lor înțelept și șoptitor, la cuminția trecutului, la acele vești din bătrâni. El nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el era tras în trecut. Vedea răsărind domni în haine de aur și samur, îi asculta de pe tronurile lor, în învechitele castele, vedea divanul de oameni bătrâni, poporul entuziast și creștin undoind ca valurile mării în curtea Domniei - dar toate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cumcă în sufletul nostru este timpul și spațiul cel nemărginit și nu ne lipsește decât varga magică de a ne transpune în oricare punct al lor am voi. Trăiesc sub domnia lui Alexandru-vodă ș-am fost tras de-o mână nevăzută în vremi ascunse în viitorul sufletului meu. Câți oameni sânt într-un singur om? Tot atâția câte stele sânt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopții. Și dac-ai mări acea picătură, să te poți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și măzărichea care-și țese păturile ei de flori asupra întregei vegetații pe care o zugrumă cu încîlciturele ramurilor. Un cerdac lung, umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirei. În zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și măzărichea care-și țese păturile ei de flori asupra întregei vegeții pe care o zugrumă cu încîlciturele ramurilor. Un cerdac lung, umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirei. In zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, cu ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd, în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Fața ei privea drept în ceri, lacrimele ei rămâneau în ochi, căci fața ei sta orizontal. Fața era palidă și durerea ei - o durere sublimă. Însuși aerul camerei era mort și trist, flacăra luminei tremura ca suflată de-un spirit nevăzut. Era toți muți ca morți, privirea bătrânului devenise fixă și disperată, când deodată mînele celei de lângă piano se mișcară. Electric inspirate, zburau ca nevăzute asupra clapelor, aerul se auri de note divine, cerești: bătrânul se plecă ca pentru a îngenunchea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sublimă. Însuși aerul camerei era mort și trist, flacăra luminei tremura ca suflată de-un spirit nevăzut. Era toți muți ca morți, privirea bătrânului devenise fixă și disperată, când deodată mînele celei de lângă piano se mișcară. Electric inspirate, zburau ca nevăzute asupra clapelor, aerul se auri de note divine, cerești: bătrânul se plecă ca pentru a îngenunchea, ochii murindei se deschiseră și ea începu să cânte. Cântecul unei murinde. Notele zburau când puternic, când încet, abia auzite, ca suspinele arpelor îngerești
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fier a calului zburând scânteia trosnind și trezind ecoul cel adormit al munți lor. Calul mă ducea mereu, astfel încît în urmă neci să părea că aș călări, ci că aș pluti între cer și pământ, dus de-un geniu nevăzut, mereu înainte, răpit de-un bălaur din poveste, de-un smeu, c-o falcă-n cer și una-n pământ. Cât oi fi zburat astfel nu știu, numai deodată simții cumcă calul poticnește una ș-apoi începe a merge mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răzgândire începu s-o urce-ncet răzimîndu-se c-o mână de părete. El văzu flacăra tot depărtîndu-se dinainte-i pîn-ce ajunse într-un coridor larg și lung... Flacăra parcă plutea în aer departe în coridor, purtată ca de o mână nevăzută... el o urmă tiptil numai în vârful picioarelor, căci se spăimânta de zgomotul pașilor lui proprii. Flama-l conduse pân-la suișul unei alte scări, aici dispăru. În acelaș moment răsună iar clopotul din turn... ca un gemet ***. Îi trecu prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de-o ceară ca zaharul, cu flacăre diamantine. Aerul salei e argintat, cald de miroase, strălucit de oglinzi cu privazuri de marmură neagră... Cu părul disfăcut poetic, pale trec copile pin ninsoarea aerului și de razele albe, de dulceața cântării nevăzute, de aprinderea danțului e plină lumea salei... Câte grații tăinuite, brațele lor albe și goale, hainele lungi, cununile de roze în părul lor... și numai muzica animă plăcerile cu sunetele ei sfinte, le mișcă cu suflarea ei... Pintre ele, tineri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]