6,900 matches
-
costumele de baie. Tăcerea a fost reluată. Își ridică cecurile de călătorie, continuă Monica. Ashling continua să se uite în gol. — Poate că își fac unghiile de la picioare, sugeră Monica. Și poate cumpără ochelari de soare și pălării de paie. Ochelarii de soare au pus capac. Imaginea unor rațe care arătau ca mafia a fost de ajuns pentru a scoate jumătate de zâmbet de la Ashling. Abia atunci i s-a dat voie să meargă acasă. Sâmbătă dimineață, când Liam a sosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pentru o secundă, ea a crezut că este un cadou, dar apoi și-a dat seama că era un pachet cu documente: dividende, conturi bancare, declarații pentru carduri de credit, actele pentru ipotecă. El și-a pus o pereche de ochelari cu rame argintii și, deși părea profesional în cel mai delicios mod, toată nerăbdarea ei copilărească a dispărut instantaneu. Oare ce fusese în capul ei? Asta nu era o întâlnire, ăsta era un pas în cadrul divorțului lor. Starea ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
salut ca de la bărbat la bărbat cu Oliver, dar nu și-a putut ascunde mirarea. —Dar tu? Și el e ocupat. Lisa devenea din ce în ce mai nervoasă. Se purtau cu Oliver de parcă era de la circ. — De fapt, spuse Oliver, punând pixul și ochelarii jos, mi-ar prinde bine o pauză. Chestia asta mă termină. O jumătate de oră? El s-a ridicat grațios și Lisa îi admiră musculatura fluidă. —Vii, Lisa? — Păi ce să fac? — La început trișa, se confesă Beck lui Oliver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Colegiul Național „Mihai Eminescu”, un liceu pe care ei îl consideră mai bun. Sunt un băiat de statură mijlocie, dezvoltat frumos; ochii îmi sunt căprui ca înserarea, părul șaten și nasul foarte mic. Pentru că am ceva probleme cu vederea, port ochelari, de care sper să scap când voi mai crește. Sunt un copil isteț, harnic, cuminte, foarte respectuos și cinstit. Unii colegi îmi spun că sunt cam copilăros. Dar, din păcate, uneori mai fac obraznicii și îmi supăr părinții. Mă străduiesc
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
uite-așa, mergi și mergi, zi de vara, zăpușeala. Nici tu troleibuze, care aluneca pe ațe, nici tu bunici, să te ia în brațe. Până când... Ce sclipește acolo, în depărtare? Un palat la care nu te poți uita decât cu ochelari de soare.” Strălucirea palatului îl orbea pe un bătrânel gârbovit, ce se învârtea în jurul palatului și nu reușea să vadă nici o mișcare. Venise cu gândul să-i ceară ajutor zânei bune care locuia în palatul de cleștar. Oamenii din satul
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
Francisco fără legături cunoscute în L.A.. Martorii oculari de la bancă n-au putut să-i identifice pe cei doi fugari din fotografiile de la Cazier și nici să furnizeze descrieri adecvate - aveau șepcile de la uniformă trase pe ochi și amândoi purtau ochelari de soare cu lentile fumurii. La locul ambuscadei nu au existat martori oculari, iar însoțitorii transportului fuseseră scoși din circuit până să apuce să-i vadă mai bine pe atacatori. Jaful se mută de pe pagina a doua și a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
imediat la biroul comandantului. Am făcut stânga în împrejur și am bătut la ușa locotenentului Jastrow. El îmi strigă: — E deschis. Am intrat și l-am salutat ca un recrut idealist. Jastrow se ridică, îmi ignoră salutul și-și aranjă ochelarii cu ramă de baga, de parcă atunci m-ar fi văzut pentru prima oară. — Ai două săptămâni de permisie începând din clipa asta, Bleichert. Când te întorci la datorie, prezintă-te la comandantul Green. O să te repartizeze la altă divizie. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
un întuneric beznă. Apoi de dincolo de ușă se auzi o voce bărbătească și blândă: — Da? Cine e? — Poliția din Los Angeles, domnule Gilfoyle. În legătură cu Elizabeth Short. Fereastra se lumină, iar muzica amuți. Îmi deschise un bărbat înalt și durduliu, cu ochelari fumurii, care mă invită înăuntru. Tipul era imaculat. Purta o cămașă sport vărgată și pantaloni. Camera însă arăta ca o cocină: peste tot era praf și murdărie, iar o armată de gândaci fugeau care încotro, speriați de neașteptata explozie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Mama lui Richard Erskine era supraponderală, superînzorzonată și aproape ea Însăși un copil. Livingul casei cu terasă din Torry era ticsit cu fotografii, toate Înfățișând același lucru: un Richard Erskine zâmbitor. Cinci ani. Păr blond, dinți strâmbi, obraji cu gropițe, ochelari imenși. Viața copilului era redată În imagini În Încăperea claustrofobică, de la naștere până la... Logan nu-și duse gândul mai departe. Numele mamei era Elisabeth: 21 de ani, destul de drăguță dacă ignorai ochii umflați, dârele de rimel și nasul roșu. Părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
foarte șocat. — Ce s-a Întâmplat cu părul tău? Billy se Încruntă În timp ce Își Îmbrăca salopeta albă din carton. — Nu Începe și tu, la naiba. Oricum credeam că ai murit. Logan zâmbi. Da, dar mi-am revenit. Fotograful Își șterse ochelarii cu o batistă gri, repetând apoi operațiunea cu obiectivul aparatului. — A atins cineva ceva? Întrebă el, punând În aparat o rolă de film nouă. — Doctorul Wilson a tras de picior, dar În afară de asta, totul e ca la Început. Billy așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
o altă noapte acasă În fața televizorului. Era un birou de relații cu clienții chiar lângă intrare, operat de un bărbat ce părea destul de tânăr, cu părul blond strâns În coadă. Două minute mai târziu, un tip mic și chel, cu ochelari cu lentile În formă de semilună sosi și el. Purta aceeași bluză albastră ca și restul angajaților, dar pe ecusonul său se putea citi: „COLIN BRANAGAN, MANAGER“. — Vă pot ajuta? Logan scoase legitimația și o Înmână pentru verificare. — Domnule Branagan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și fără urme de sânge. Procurorul și patologul erau deja acolo, Îmbrăcați În salopete, discutând despre cadavru cu Isobel, care le descria condițiile În care fusese descoperit. Privi spre Logan În timp ce acesta se apropia, cu enervarea citindu-i-se În spatele ochelarilor de protecție, și Își scoase masca chirurgicală. — Credeam că inspectorul Insch este ofițerul superior al acestui caz, spuse ea. Unde se află el acum? Interoghează suspectul. Isobel Își puse masca, Își bombănind nemulțumită. Întâi a sărit peste autopsia lui David
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Tasty În celaltă. — Uite! spuse cel cu mustață, arătând cu degetul spre Logan. E chiar el. Logan zâmbi nesigur. Cine naiba erau ăștia? Și apoi Îi căzu fisa... — Eric! Nu te-am recunoscut... Logan se holbă la scalpul de deasupra ochelarilor ofițerului de serviciu. — Ce se Întâmplă cu părul tuturor? L-am văzut pe Billy În după-amiaza asta: e chel ca un babalâc. Eric Își trecu mâna peste șuvițele tot mai subțiri și ridică din umeri. — E un semn de virilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
În picioare de parcă ar fi băgat cineva În el o mie de volți. — Obiectez. Trecutul martorului nu are nici o legătură cu acest caz care se judecă. — Onorată instanță, Încerc doar să stabilesc credibilitatea acestui martor. Judecătorul privi În jos, prin ochelari și zise: — Puteți continua. — Mulțumesc, onorată instanță, zise Șarpele. Martin, ai mai fost În fața acestei instanțe de treizeci și opt de ori, nu-i așa? Intrare prin efracție, tâlhărie, numeroase acuzații de posesie de droguri, o acuzație de posesie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
casă și n-aveai bani și pretenții, acolo ajungeai. Un afiș de la băcănia de alături anunța: „DISPĂRUT: PETER LUMLEY“ sub o fotografie color cu figura puștiului de patru ani, zâmbind și plină de pistrui. Un șmecheraș desenase o pereche de ochelari, o mustață și scrisese „RAZ O IA ÎN CUR“. La Turf ’n Track nu erau anunțuri publice: doar ferestre negre și un semn de plastic verde cu galben. Logan Împinse ușa către interiorul Întunecat, unde aerul era greu din cauza țigărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Ar fi trebuit să refuze, dar mai mulți bani ar fi Însemnat un abonament la fotbal. Matthew trăia pentru FC Aberdeen. Acesta era motivul pentru care purta acum o salopetă albastră de plastic, ghete Wellington negre, mănuși groase de cauciuc, ochelari de protecție și o mască pentru filtrarea aerului. Sigura parte de piele care i se vedea era fruntea, care nu se potrivea sub gluga cu elastic a salopetei de lucru. Semăna cu un personaj din Dosarele X și transpira ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
un cocker spaniel sau labrador plin de găuri și-l duseră Între ei până la masă. — Clădirea asta tocmai o umplea. Dacă el l-a luat pe Peter Lumley, aici ar trebui să fie. Logan vedea cum Miller se strâmbă În spatele ochelarilor de protecție. — Dacă voi căutați alt copil, atunci cum de-l căutați așa? De ce examinați toate chestiile, una câte una? De ce nu răscoliți mizeria până-l găsiți? — Pentru că e posibil să nu-l căutăm pe tot. Încă mai lipsește o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
toată puterea Îi dispăruse. Membrii echipei Își abandonară carcasele și o porniră spre cel căzut. Logan ajunse chiar când reîncepură țipetele. Sângele țâșnea din mănușa de cauciuc gros a polițistului, printr-o gaură din palmă. Victima Își smulse masca și ochelarii de protecție. Era agentul Steve. Ignorând apelurile la calm, continua să urle și să tragă de mănușa Însângerată ca să și-o dea jos. Avea o gaură zdrențuită: chiar În bucata cărnoasă dintre degetul mare și arătător. Sângele pulsa roșu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
acela. La parter În dreapta: patru studenți, dintre care doi Încă dormeau. Nimeni nu văzuse și nu auzise nimic. Erau prea ocupați cu Învățatul. — Pe naiba, le spuse Watson. — Fascisto, Îi răspunse studentul. La etajul unu În stânga: o celibatară timidă, cu ochelari mari și dinți și mai mari. Nu, nu văzuse pe nimeni și nu auzise nimic, dar nu-i așa că toate povestea era de-a dreptul Îngrozitoare? Etajul unu În dreapta: nu răspunsese nimeni. Ultimul etaj stânga: mamă necăsătorită și copil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pe picioarele de dinapoi și și scrută fotografiile făcute la locul delictului, cele prinse de perete, scoțând căte un „hmmm“ și „Înțeleg“ criptice. — Doctore? spuse inspectorul. Ai idee unde o să apară? Psihologul se Întoarse, iar lumina se reflectă artistic În ochelarii săi rotunzi. Afișă un zâmbet care să se asorteze. — Omul vostru n-are să se grăbească În chestiunea asta, zise el. Vrea să o facă pe-ndelete. În definitiv, e vorba de ceva plănuit de multă vreme. Logan Împărtăși o privire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fotografie post mortem a vintrelor lui David Reid. Se preface că nu e vorba de un copil de sex masculin, secționându-i organele genitale. Își spune că delictul e mai puțin atroce, pentru că nu violează În fapt băieței. Își scoase ochelarii și-i lustrui cu capătul cravatei. Nu, Martin Strichen trebuie să-și poată justifica acțiunile, chiar dacă și numai față de sine. Își are ritualurile lui. Va vrea să se folosească de tot timpul pe care Îl are la dispoziție. Logan nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pentru un moment, însă am auzit foșnind ceva și am constatat că era cineva după poartă. Am pășit dincolo de arc, descoperind o prezență neașteptată. O tânără călătoare, ca o turistă rătăcită pe-acolo din întâmplare, rezemată nonșalant de poartă, cu ochelari de soare și un aparat de fotografiat agățat de gât, aștepta cu mâinile-n buzunare, mestecând gumă. Ce poartă-i asta? am întrebat-o. Știi cumva?... Nu știu, a răspuns ea prietenoasă, ridicând din umeri. A fost ceva aici, pe
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
asta? am întrebat-o. Știi cumva?... Nu știu, a răspuns ea prietenoasă, ridicând din umeri. A fost ceva aici, pe vremuri, dar acum nu mai știe nimeni nimic... Ești demult aici? Nu neapărat, a zâmbit ea și și-a scos ochelarii, privindu-mă direct. Soarele se reflecta în ochii ei ca într-o mare neliniștită, plină de mister dar și de căldură, aproape nostalgică. Am venit cu o corabie, mi-a povestit ea în continuare, m-a adus curentul în zona
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
de ești așa fericită, ce ți-a făcut?“ „Nu mi-a făcut nimic, dar am avut impresia că mi se-mpăienjenesc ochii și nu mai văd nimic...“ „Ai, tu, fugi mai bine la oculist să-ți dea o pereche de ochelari, să-i pui de câte ori te mai Întâlnești cu asistentul M.“ Am o mare plăcere să merg pe stradă și să mă uit la femeile frumoase, dar nu mă uit decât la picioarele lor; observ mai Întâi călcâiul, cât este de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
meu l-a solicitat; așa era la liceu când, Îndrăgostit de E., ieșeam „pe centru“ să mă plimb, să ne plimbăm, liceeni timizi În uniforme Închise la culoare, cu fețele spuzite de coșuri și profesori aspri cu multe dioptrii la ochelari, aflați aproape de pensie, cu carnețelele În mână gata să-i noteze pe plimbăreți (era mai ales unul de geografie, Mustață, cum Îl poreclisem pentru podoaba capilară de sub nas, care, a doua zi, la școală, odată intrat În clasă, decreta scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]