4,587 matches
-
de soldați, constând în cea mai mare parte din ieniceri, pentru a învinge armatele aliate austro-ruse conduse de generalii Aleksandr Suvorov și prințul Josias de Coburg. După trimiterea trupelor sale într-un marș de noapte istovitor, pașa a lansat o ofensivă împotriva celor 18.000 de militari austrieci. Ținând cont de „performanțele” slabe în război ale prințului habsburg Josias de Coburg, în special după , pașa a fost convins că el ar putea învinge ușor această forță. Cu toate acestea, odată ce a
Bătălia de la Râmnic (1789) () [Corola-website/Science/335366_a_336695]
-
distrugând-o complet, și a continuat să avanseze spre satul Bogza. Între timp, trupele austriece au respins atacul celor 15 mii de călăreți turci care încercaseră să rupă forțele aliate. Reunit cu armata austriacă, Suvorov a avansat apoi cu o ofensivă generală spre tabăra otomană principală situată în pădurea din apropiere. În timp ce austriecii au avansat și au blocat trupele inamice, restul armatei lui Suvorov a învăluit întreaga armată turcă și a atacat-o cu cavaleria sa, provocând panică în rândul turcilor
Bătălia de la Râmnic (1789) () [Corola-website/Science/335366_a_336695]
-
pregătirea și sprijinirea operațiilor pentru eliberarea completă a Transilvaniei. În ziua de 22 septembrie 1944 a avut o importanță deosebită pentru soarta acestui front. Aviația a executat 172 ieșiri avion și a lansat peste 50 tone bombe ,creând condiții pentru ofensiva generală. Într-una din aceste ieșiri, patrula a II-a din Escadrila 74 bombardament a Grupului 6 a executat un atac violent asupra unei concentrări de trupe de infanterie și blindate în zona localității Copăceni. După lansarea bombelor ,piloții au
Jipa Ionescu () [Corola-website/Science/331606_a_332935]
-
portavioane sau cu baza pe uscat. Într-o încercarea de a devia forțele aliate de la Guadalcanal și insulele din apropiere și de a pune capăt impasului care a existat începând cu luna septembrie 1942, Armata Imperiala Japoneză a planificat o ofensivă majoră terestră la Guadalcanal pe 20-25 octombrie 1942. În sprijinul acestei ofensive, si cu speranța de a angaja forțe aliate navale, portavioane japoneze și alte nave de război mari s-au apropiat de Insulele Solomon, în partea de sud. Din această
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
forțele aliate de la Guadalcanal și insulele din apropiere și de a pune capăt impasului care a existat începând cu luna septembrie 1942, Armata Imperiala Japoneză a planificat o ofensivă majoră terestră la Guadalcanal pe 20-25 octombrie 1942. În sprijinul acestei ofensive, si cu speranța de a angaja forțe aliate navale, portavioane japoneze și alte nave de război mari s-au apropiat de Insulele Solomon, în partea de sud. Din această locație, forțele navale japoneze au sperat să angajeze și să învingă decisiv
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
nave de război mari s-au apropiat de Insulele Solomon, în partea de sud. Din această locație, forțele navale japoneze au sperat să angajeze și să învingă decisiv orice grupare navală aliata (în principal americană), în special portavioane, care răspund la ofensiva terestră. Forțele navale aliate, de asemenea, au sperat să întâlnească forțele navale japoneze în luptă, cu aceleași obiective de a rupere impasul și de a înfrânge decisiv adversarul. Ofensiva terestră japoneză la Guadalcanal era în curs de desfășurare în Bătălia
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
navală aliata (în principal americană), în special portavioane, care răspund la ofensiva terestră. Forțele navale aliate, de asemenea, au sperat să întâlnească forțele navale japoneze în luptă, cu aceleași obiective de a rupere impasul și de a înfrânge decisiv adversarul. Ofensiva terestră japoneză la Guadalcanal era în curs de desfășurare în Bătălia pentru aerodromul Henderson Field, în timp ce navele de război și avioanele celor doi adversari se confruntau în dimineața zilei de 26 octombrie 1942, la nord de insulele Santa Cruz. După
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
portavioanele americane. Cu următorul atac terestru major al Armatei japoneze planificat asupra forțelor aliate pe Guadalcanal stabilit pentru 20 octombrie, navele de luptă ale lui Yamamoto au început să se apropie de zonă sudică a insulelor Solomon pentru a sprijini ofensiva armatei japoneze la Guadalcanal, și să fie gata să atace orice navă Aliata (în primul rând americană), în special portavioane, care s-ar fi apropiat pentru a sprijini apărarea aliata la Guadalcanal. Din 20-25 octombrie, forțele terestre japoneze din Guadalcanal
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
pentru japonezi. În mod eronat, crezând că trupele armatei japoneze au reușit să captureze Henderson Field, un convoi de nave de luptă japoneze s-au apropiat de Guadalcanal în dimineața zilei de 25 octombrie pentru a oferi sprijin suplimentar pentru ofensiva armatei japoneze. Avioanele de pe Henderson Field au atacat convoiul pe tot parcursul zilei, scufundând crucișătorul ușor "Yura" și avariind distrugătorul "Akizuki". În ciuda eșecului ofensivei terestre japoneze și pierderii crucișătorului "Yura", la data de 25 octombrie restul Flotei Combinate a continuat
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
au apropiat de Guadalcanal în dimineața zilei de 25 octombrie pentru a oferi sprijin suplimentar pentru ofensiva armatei japoneze. Avioanele de pe Henderson Field au atacat convoiul pe tot parcursul zilei, scufundând crucișătorul ușor "Yura" și avariind distrugătorul "Akizuki". În ciuda eșecului ofensivei terestre japoneze și pierderii crucișătorului "Yura", la data de 25 octombrie restul Flotei Combinate a continuat manevrele la sud de Insulele Solomon, în speranța de a se întâlni cu forțele navale aliate și de a-i atacă. Forțele navale japoneze includeau
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
subminat poziția soțului ei. În 1705, Marlborough a fost constrâns să renunțe la un ambițios atac asupra Franței, prin valea râului Meuse, deoarece prințul Eugene de Savoia fusese trimis să lupte în Italia. Cu toate acestea Marlborough a decis o ofensivă în Țările de Jos Spaniole. Francezii, sub comanda mareșalului Villeroi, erau concentrați într-o linie lungă de la Anvers la Namur, acoperind orice punct vulnerabil cu fortificații. Ludovic al XIV-lea, care la rândul său era hotărât să lupte și să
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
era un ofițer superior lui Villars, dar lupta voluntar sub comanda acestuia. Cele două armate se pun pe poziție, față în față. Pe 11 septembrie, la ora 9, prințul Eugen, sprijinit de regimentul prusac al contelui de Finckenstein, începe o ofensivă asupra flancului stâng francez, împingându-i pe francezi în pădurea din spatele lor. Ideea acestui plan era de a-l forța pe Villars să angajeze în luptă rezervele sale, slăbind astfel centrul său. Pe cealaltă aripă, olandezii sub comanda lui John
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
perioadă este cunoscută cu numele „Campania Europei Centrale”. La începutul anului 1945, desfășurarea luptelor erau în avantajul forțelor aliate din Europa. Pe frontul de vest, aliații occidentali obținuseră succese importante în octombrie, în Bătălia de la Aachen, iar în ianuarie respinseseră ofensiva germană din Ardeni. Înfrângerea germanilor în ultima lor ofensivă majoră în Ardeni, a dus la epuizarea resurselor lor, insuficiente pentru asaltul final al aliaților. Pierderile suferite de germani în luptele din Rhineland au slăbit și mai mult Wehrmachttul, lăsând pentru
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
începutul anului 1945, desfășurarea luptelor erau în avantajul forțelor aliate din Europa. Pe frontul de vest, aliații occidentali obținuseră succese importante în octombrie, în Bătălia de la Aachen, iar în ianuarie respinseseră ofensiva germană din Ardeni. Înfrângerea germanilor în ultima lor ofensivă majoră în Ardeni, a dus la epuizarea resurselor lor, insuficiente pentru asaltul final al aliaților. Pierderile suferite de germani în luptele din Rhineland au slăbit și mai mult Wehrmachttul, lăsând pentru apărarea malului estic al Rinului unități cu efectivele descompletate
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Armata I infaterie) de sub comanda lui Paul Hausser. După cucerirea regiunii Ruhr, Eisenhower plănuia să continue avansarea spre răsărit peste câmpiile din nordul Germaniei până la Berlin. Grupurile de Armate americane a 6-a și a 12-a urmau să organizeze ofensive simultane în sud, care să îi împiedice pe germani să transfere trupe în nord, pentru stoparea atacului aliat principal. Acest al doilea atac le-ar fi asigurat aliaților un anumit grad de flexibilitate în cazul în care operațiunile din nord
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Deși în zonă erau concentrate încă efective germane importante și numeroase capacități ale industriei militare, rapoartele serviciilor aliate de informații atrăgeau atenția asupra faptului că numeroase instalații industriale erau mutate spre sud-est, în adâncul teritoriului german. Din acest motiv, importanța ofensivei din sud a crescut în mod semnificativ. Eisenhower a hotărât să își concentreze eforturile împotriva „Fortăreței Alpine”. Informațiile primite de americani indicau că trupele cele mai loiale ale lui Hitler se pregăteau să organizeze efort final, de durată, în fortăreața
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
extinsese limitele capului de pod cu doar 4,5 - 5 km și nu reușise să intre în Dorsten, un oraș aflat la 24 km est de Rin, un nod rutier care ar fi permis multiplicarea variantelor de dezvoltare a viitoarelor ofensive ale Corpului XVI. În aceeași zi, Montgomery a ordonat ca drumurile de ieșire din Wesel să treacă în responsabilitatea Armatei a 9-a până pe 30 martie, iar podurile de peste Rin care duceau la oraș să fie trecute în subordinea aceleiași
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
dimineața zilei de 1 aprilie, elemente ale Diviziilor a 2-a și a 3-a blindate SUA au făcu joncțiunea la Lippstadt, închizând încercuirea regiunii industriale Ruhr și a "Grupului de Armată B" comandată de Model. La începutul lunii aprilie, ofensiva la est de Rin se desfășura în conformitate cu planurile aliate. Toate armatele desemnate să traverseze Rinul aveau unități la est de fluviu, inclusiv Armata I canadiană în nord. Canadienii trimiseseră o divizie spre est prin podul capului de pod britanic de la
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de forță de ocupație în zonă, în timp ce Armatele I și a 3-a au continuat înaintarea în inima Reichului. Pe 28 martie, toate aceste evenimente l-au făcut pe Eisenhower să hotărască o modificare a planurilor pentru desfășurarea viitoare a ofensivei. Odată cu capitularea forțelor germane din Ruhr, el dorea ca Armata a 9-a să fie transferată din cadrul Grupului de Armata XXI britanic în cadrul Grupului de Armată XII american. După reducerea pungii Ruhr, principalul efort de război urma să fie făcut
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
I și a 9-a au pregătit atacuri pe direcția est-vest, de-a lungul văii râului Ruhr. Armata A 9-a din Corpul de Armată XVI, care ocupa poziții la nordul Ruhrului după ce traversase Rinul, urma să fie sprijinit în ofensiva sa spre sud de două divizii din Corpul XIX. (Restul unităților Corpului XIX și Corpul XII trebuia să continue înaintarea spre răsărit). La sud de valea Rurului, atacul Armatei I trebuia deschis de Corpul aeropurtat XVIII, care fusese transferat aici
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
a unor mici unități, se poate considera că războiul în Europa se încheiase. Încă de la declanșarea operațiunilor militare din Europa Centrală devenise evident că victoria aliată nu mai putea să fie pusă la îndoială. După ce mizase pe o victorie în timpul ofensivei din Ardeni, Hitler nu a mai dispus de resurse suficient de mari pentru ca să oprească înaintarea aliaților. În ciuda acestui fapt, aliații au trebuit să lupte din greu pentru victorie. Chiar și atunci când devenise evident chiar și pentru cei mai loiali naziști
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
că egiptenii se retrag sunt adevărate, Alison a ordonat un atac de probă în seara zilei de 5. Această acțiune a fost raportată de Orabi ca fiind o bătălie, iar în Cairo a ajuns vestea că trupele britanice, aflate în ofensivă, au fost respinse. Majoritatea istoricilor consideră acțiunea ca fiind o recunoaștere în forță și nu un atac serios asupra liniilor egiptene. Totuși, rezultatul a fost că britanicii au abandonat orice speranță că vor putea ajunge la Cairo dinspre nord și
Războiul anglo-egiptean () [Corola-website/Science/335604_a_336933]
-
spre Kassassin, unde a ajuns în data de 26 august. Acolo au întâlnit inamicul. Depășite mult numeric, cele 2 batalioane cu 4 tunuri, au rezistat pe poziții până când întăririle de cavalerie grea au sosit, iar trupele britanice au trecut la ofensivă, forțându-l pe Arabi Pașa să se retragă, cu pierderi grele. Principalul corp de armată a început să avanseze spre Kassassin și au fost făcute planurile pentru bătălia de la Tel el-Kebir. În 12 septembrie totul era gata și în cursul
Războiul anglo-egiptean () [Corola-website/Science/335604_a_336933]
-
și în adâncime (sarcina atacatorului de vârf). În toate cele trei linii, în fiecare dintre zone, este cel puțin un jucător care ajută la dezvoltarea atacului. Slăbiciunea acestei formații de joc este apărarea. Trei atacanți și, uneori mijlocașii implicați în ofensivă, de multe ori pot fi „scoși” din joc printr-o centrare a echipei adverse. Drept urmare, o mare responsabilitate cade defensivei. Fundașii trebui să fie în măsură să controleze un spațiu mare, dar și să tempereze jucătorii adversari aflați în atac
Formație (fotbal) () [Corola-website/Science/335629_a_336958]
-
Carpați, cea de-a treia operație de nivel strategic desfășurată de Armata României în campania anului 1916. Ea s-a desfășurat începând cu a doua decadă a lunii septembrie și până la începutul lunii octombrie 1916, având trei obiective principale: oprirea ofensivei declanșate de inamic pe frontul din Transilvania, menținerea și consolidarea unui dispozitiv defensiv pe aliniamentul Munților Carpați și crearea condițiilor pentru reluarea inițiativei strategice și trecerea la ofensivă. Gruparea de forțe inamică era comandată de arhiducele Carol, moștenitorul tronului austro-ungar
Bătălia din zona Bran-Câmpulung (1916) () [Corola-website/Science/335641_a_336970]