8,467 matches
-
și-l pusese din cauza mea, pentru mine, semn al prieteniei noastre, ca o promisiune de intimitate. Am disprețuit drumul cel mare ca prea ușor și banal și am apucat pe cărarea de pe pârâu, îngustă, accidentată, suind și coborând, sărind mereu pârâul, și pe alocurea ruptă de ploi. La vremea asta drumul era gol. Adela îmi lua brațul, mi-l lăsa - se juca, fără să știe, cu nebunia mea - zvârlea cu pietre înpîrîu, și când nu vorbea, cânta, începînd și părăsind cântecele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ca pentru ea (poate ca pentru noi?), cu o voce atât de slabă, că parcă nu făcea decât să respire melodios. Conducătorul nostru era ea. Semnalul popasurilor ea îl dădea, fugind înainte și așezîndu-se pe câte o bancă de pe malul pârâului, care bolborosea naiv la cascadele minuscule, formate de pietre mai mari. Și tot ea dădea semnalul plecării, ridicîndu-se brusc. Își desfășura viața intens. Îmi umplea ochii și sufletul cu existența ei. Într-un loc ferit din cărare, unde patru bănci
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
rădăcinile aparente ale brazilor, ca niște enorme cracatițe pietrificate, uneori călcâiele ei "Louis Quinze" o trădau, și atunci, în panică, și ca să se echilibreze, mă apuca de braț, în care simțeam încordarea trupului ei întreg. Eram sus detot, aproape de poiană. Pârâul se auzea undeva, în fund. Îmi simțeam sufletul alarmat și fericit. Impreciziunea raporturilor noastre, încordarea de a păstra nuanța momentului unic făceau clipa mai rară și pe femeia de alături mai prețioasă decât dacă aș fi mers cu brațul după
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și-ndărăt, Înfigea lumânări aprinse În propriile urme, pe care le marcase mai Înainte semănând din pumni cenușă. Iarna putea fi văzută scăldându-se În copcă, iar vara stătea de multe ori Întinsă pe pietre Încinse de căldură lângă albia pârâului, Încălzindu-se la soare alături de broaște, șerpi și salamandre. Când pregăteau baia de aburi, o găseau stând ghemuită pe policioară, cu găletușă Într-o mână și măturica În cealaltă, având tot spatele acoperit de ventuze. N-o sufocau nici fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fi fost Învelit În cârpe. Sau ca și cum iarba pe care o coseau ar fi fost din câlți. La vremea secerișului, babulea Tatiana Începea să se agite. Strângea prin casă tot ce apuca și, la lăsarea serii, luând-o pe albia pârâului, se Îndrepta spre graniță, cărând o groază de pachete, atât de bine mascată cu iarbă și crengi de răchită, Încât de la depărtare ziceai că ai În fața ta o căpiță de fân. Căpița o lua pe cărăruie, urca și cobora. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
clopoțeii și narcisele culese din cimitir. Gligori era preot, iar Mașa, când dascăl, când pălimar. Înarmați cu cădelnițe confecționate din cutii de conserve goale găsite lângă graniță, umblau tămâind copacii și tufele de zmeură ce creșteau din abundență pe marginea pârâului, plecându-și cu smerenie capul spre pământ. Gligori știa toată liturghia pe de rost, o Îngâna ușor pe nas, imitând nu numai vocea preotului, ci chiar și felul său de-a fi. După slujbă, Înjghebau și-un mic praznic de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ședea babulea, ascultându-l și Înecându-și bodogăneala În hohote de râs. Și toată casa râdea. Tatăl nostru era asemuit de Mașa cu mălinii ce legănau În spatele casei, iar Psalmii lui David erau sălciile pletoase care creșteau ondulându-se pe marginea pârâului. Poveștile erau lanurile de grâu, de ovăz și de secară ce se unduiau În bătaia vântului la vreme de seară. Poveștile pe care i le citea tatăl ei În serile lungi de iarnă Mașa le cunoștea și acum pe dinafară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
s-a chinuit să scoată barca din vârtej. Când, în sfârșit, au țâșnit la loc în curent, Zach era leoarcă de transpirație. Pe următorii câțiva kilometri, apa a fost liniștită. Acolo e Horse Creek, a anunțat-o Zach arătând către pârâul care venea din dreapta. Pe la 1880, doi vânători la capcană le-au dat drumul cailor pe dealuri. Apoi unul dintre ei s-a lăcomit și l-a împușcat pe celălalt. Acum nu mai era nici un armăsar care s-alerge pe dealuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Pe unii îi țintise de la douăzeci de metri. Zach știa cum să țintească în sus, cu boltă; în mod normal, de la distanța aia, gloanțele se pierd. L-a urmat pe Ellis pe cărarea care ducea la Lucky Creek. În lungul pârâului, vegetația era deasă: o masă periculoasă de rugi de mure, zmeură sălbatică și iederă otrăvitoare. Fii atent la urși, l-a avertizat Ellis. A apărut unul tânăr în zonă. Acesta era genul de atenționare care pe un orășean îl băga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Drew. Un singur puiet mai rămăsese pe mal, chinuindu-se cu aerul toxic. Mary s-a aplecat, a luat somonul cel micuț în palmă și s-a uitat în direcția în care se uita și el. Și-a imaginat un pârâu de munte, cu apa așa de limpede încât pietrele de pe fund sunt vizibile, o moviliță de ouă în toate culorile curcubeului, un țel clar. Mary încă își mai auzea numele rostogolindu-se de pe limba lui Drew. Și-a cufundat mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cenușiu care despărțea pământul lor de grădina vecinului nu-i proteja în nici un fel de tărăboiul provenit de la cascada. Zgomotul produs de căderea de apă semăna, mai curând, cu acela de pe un aeroport aglomerat, decât cu susurul liniștitor al unui pârâu. În tot timpul ăsta, Mike ascultase ceva ce nu suporta. Trăise alături de lucruri pe care le detesta. Mike s-a dus la gard și-a pus mâna pe unul din stâlpii de susținere. La un metru optzeci și doi înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cu-atât mai repede mergea Danny. Nici el nu-și dădea seama de unde-avea atâta energie, dar nici nu-i păsa. În sfârșit, era și el mai bun la ceva. Chiar dacă acel ceva era rătăcitul drumului. Danny a traversat un pârâu pășind pe-un buștean nesigur. Charlie s-a pus în genunchi și-a înghițit atâta apă că Danny abia a putut să se abțină să nu râdă la gândul paraziților care-i infestau acum sângele lui Charlie și la simptomele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
destul de puternică încât să contemple singurătatea a fost atunci când era cu Naji. Irene a părăsit tabăra. Dincolo de culme era o cărare care ducea către o vale îngustă. Irene a luat-o în zigzag, printre copaci, a traversat o albie de pârâu secată și l-a găsit pe Naji sprijinit de un bolovan. Soțul ei urmărea fumul care se unduia pe linia estică a orizontului. Irene a rămas în picioare, lângă el. Râul nu se mai auzea atât de departe și femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de Pollock - spuzit de stele. După o jumătate de oră de urcat pe o pantă abruptă, cărarea a redevenit orizontală, mergând în lungul unui canion îngust. Vârfurile de munte au devenit obstacole, iar cărarea era obligată să traverseze repetat un pârâu cu apa adâncă până la genunchi. Jina a urmărit drumul pe care cineva îl marcase cu grijă - un set de trei bolovani așezați în apă, un pod din bușteni cu marginile rotunjite. Cărarea era bine îngrijită, iar ramurile pinilor fuseseră tăiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
pe verandă, ținându-se de balustradă ca și când altfel s-ar fi prăbușit, ca și când altfel s-ar fi înecat din nou. Pearl a intrat în casă și-a trântit ușa. Apoi s-a făcut liniște. Nu se mai auzea decât clipocitul pârâului și-un șuierat ușor de vânt printre copaci. Aici ai dormi ca un prunc, s-a gândit Jina. Ți-ai dormi toată viața. Jina ? a spus Zach. Pe un râu, cheia vieții o reprezintă lucrurile moarte. Pârâurile de munte care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
auzea decât clipocitul pârâului și-un șuierat ușor de vânt printre copaci. Aici ai dormi ca un prunc, s-a gândit Jina. Ți-ai dormi toată viața. Jina ? a spus Zach. Pe un râu, cheia vieții o reprezintă lucrurile moarte. Pârâurile de munte care curg deasupra liniei copacilor arată curate ca lacrima, dar sunt lipsite de viață. Sunt albastre și reci. Pe de altă parte, pârâurile care se nasc în păduri acolo unde în apă cad copaci, bucăți sfărâmicioase de lemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
toată viața. Jina ? a spus Zach. Pe un râu, cheia vieții o reprezintă lucrurile moarte. Pârâurile de munte care curg deasupra liniei copacilor arată curate ca lacrima, dar sunt lipsite de viață. Sunt albastre și reci. Pe de altă parte, pârâurile care se nasc în păduri acolo unde în apă cad copaci, bucăți sfărâmicioase de lemne și frunze putrezite - sunt pline de viață. Insectele sapă în buștenii doborâți. Mucegaiul se întinde, ciupercile înmoaie lemnul, viermii se hrănesc pe pofta inimii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Jina din fața lui a izbucnit în plâns. Zach s-a prins și mai bine de balustrada pe care o înlocuise în anul dinainte, folosindu-se de piroanele pe care le găsise într-o mină aflată la patru sute de metri de pârâu. Bărbatul s-a chinuit să tragă aer în piept. Cu mult înainte de întâlnirea asta fantomatică, Zach începuse să aibă probleme la respirat. Aerul nu-i mai ajungea în plămâni; și oricâtă apă ar fi băut, lui tot sete îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
o zonă acoperită c-o iarbă surprinzător de luxuriantă. Firele verzi de iarbă erau încovoiate din cauza propriei lor greutăți, atât de mari crescuseră. Jina a simțit aroma umezelii și-a mușchiului de copac, dar n-a auzit nici un susur de pârâu. La un moment dat, am simțit că-nnebunesc, i-a spus Zach. Pantofii lui scoteau un sunet umed în contact cu vegetația. Mă tot chinuiam să pricep de unde vine toată apa. În august, zăpada s-a terminat de topit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
picătură de umezeală care se ridică din pământ. O lacrimă, nu-i așa ? Cel mai mic lucru imaginabil. Și totuși, lacrima asta alunecă de pe muntă, în lungul pantei, alături de alte lacrimi. Într-un final, lacrimile se întâlnesc și nasc un pârâu, unul dintr-o sută de pâraie. Tristețea e cea care alimentează râul. Oare Zach chiar o căutase ? Oare și el o visase pe ea - transformând-o într-o ființă mai complexă decât era în realitate, care n-avea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
confunde cu sunetele scoase de bufnițe. Allahu Akbar, a rostit Ahmad. Allahu Akbar. Allahu Akbar. Allahu Akbar. Dumnezeu e mare. Dumnezeu e mare. Dumnezeu e mare. Jina și-a tras genunchii la piept. Zach a călcat peste locul nașterii unui pârâu, fără să-și dea seamă de râul pe care-l produsese. Jina și-a închipuit un șir întreg de grote și de canale inundate ascunse sub pământul care avea să se surpe, și-a închipuit cum lacrimile aveau să sece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
studiilor Holocaustului. Am cinat într-o veselie foarte destinsă și netrucată, vorbind toate spumos și hazliu. Duminică pe la 1 m-a luat Ilinca într-o pădure privată a unor prieteni ai ei, împreună cu Adriana. Au 15 acri de pământ, incluzând pârâu și un lac mai mic, un pic de munte și pădure, stau într-o casă făcută de o mare arhitectă care a mai și umplut jur-împrejurul cu sculptură în fier. Copacii erau și uriași, și bătrâni. Am făcut un mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mai târziu, s-a dus împreună cu el la marginea „cartierului“. Un paznic a chemat-o pe Mariam, care a venit să-i vadă. Părea depășită, copleșită, cu un aer rătăcit, cu ochii roșii ca sângele și cu chipul livid. Un pârâu o despărțea de părinți, dar au putut să-i vorbească, făgăduindu-i s-o scoată de acolo cât mai repede și dându-i sfaturi. Ceea ce doreau să facă să ajungă până la ea au încredințat paznicului, strecurându-i în palmă câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
siguranță. Oamenii lui Julius nu-i iubesc pe romani, zâmbi Valerius. Să se ducă la Julius Civilis însemna să se întoarcă la Velunda. Își imagină clipa când avea să ajungă la capătul călătoriei: se va opri lângă stejarul de unde izvorăște pârâul sacru. Știa că acolo, ca în alte dăți, Velunda îi va ieși în întâmpinare. Simți că o iubea nebunește. Inima, mintea și trupul lui aveau mare nevoie de ea. Ar fi vrut să plece imediat, să nu mai trebuiască să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aveau mare nevoie de ea. Ar fi vrut să plece imediat, să nu mai trebuiască să aibă grijă de Titus. Își imagină că era deja departe, galopând prin pădure și, mai apoi, pe drumul ce ducea la stejar și la pârâu. Dar cum putea să-l părăsească pe gladiator - și tocmai la Colonia Agrippinensium, unde îl adusese chiar el? Ridică din nou amuleta în dreptul ochilor și se uită cum oscilează, limpede ca apa izvorului, înainte și înapoi, în lumina micii flăcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]