5,205 matches
-
în roșu și negru, acoperit de un praf scămoșat. Obrazul sprijinit de brațele încrucișate era tânăr, armonios și exprima o liniște de neclintit. Un arc părea că trasează o curbă asupra ochiului care se prelungea într-o linie paralelă cu pleoapa de jos, și avea în centru pupila ca un cerc. În timp ce Armin căuta dulapul cu geamuri, eu priveam fascinat aceste semne în formă de migdală de pe un sarcofag, care păreau puse aici ca niște „hieroglife“ pentru sentimentele mele, care deveniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Ruth S. îi citea în fiecare dimineață bărbatului ei dintr-un al doilea horoscop, care prevestea aspectele favorabile și periculoase ale fiecărei zile. XXtc "XX" Binoclultc "Binoclul" Un arc se curbează deasupra ochiului, prelungindu-se într-o linie paralelă cu pleoapa de jos și pupila e un punct rotund în centru: semnul de pe sarcofag nu voia să se întrupeze, oricât de mult m-aș fi străduit. Sentimentele întunecate, neclare nu-și găseau silueta corespunzătoare în viața mea de zi cu zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
copiii, căscam gura prin fața standurilor care se îmbulzeau în stradă ca niște nori de marfă colorată, ne ademeneau la căruciorul de înghețată să ascultăm cele mai noi șlagăre și semnul de pe sarcofag - arcul de deasupra ochiului care se pierdea în pleoapa de jos într-o linie paralelă - îl găsisem pe chipul unei fete din Florența. Era subțire, avea ochi de culoare închisă și mă privea pe sub bretonul care-i cădea pe frunte, surâzând. Privirea ei, buzele ce lăsau să se vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
îndreptate spre sud se oglindea camera de zi, se reflectau nuanțele calde din grinzile de lemn ale plafonului și roșul căminului din cărămidă, prin care se strecura întunericul serii, punctele luminoase ale felinarelor ca niște ace în câmpurile ninse. Sub pleoapele închise pe jumătate nu se zărea nici un zvâcnet, nici un tremur. Era liniște deplină. Acum ajunsese la destinație. I-am luat mâinile împreunate în poală și am tresărit. Erau mai calde decât ale mele.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
între care strecura, cu socoteală, cratițe, farfurii, pahare, cești și tacâmuri, închipuind astfel balotul imens care cuprindea o gospodărie întreagă. În ziua plecării la „băi” se citea în ochii ei blajini bucuria cu care întâmpina luna de odihnă, cu toate că pe pleoapele ei ușor lăsate, stăruiau încă grijile. În fiecare an Moș Avram ne aștepta la gară. Purta o pălărie de pâslă cât căpăcelul ochiului mașinii de gătit. Uneori, ca să-mi facă plăcere, Moș Avram cu cele zece degete chircite de podagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pierd mințile din dragoste. Nu i-am spus Laurei niciodată un cuvânt de iubire, cu toate că în nopțile târzii ale Duminecilor binecuvântate, când sub mâna mea ușor mângâietoare se conturau tot mai plini sânii ei de carne tare, fecioara cobora, tremurătoare, pleoapele cu gene lungi și grele. Abia mai târziu, după ce am pierdut-o, sau mai bine zis după ce mi-am închis-o în suflet, efemer, dar pentru eternitate, am înțeles că ochii ei frumoși m-au întrebat de atâtea ori: Ramses
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
tunicii erau descheiați și gulerul înalt, desprins din copci. Cămașa puțin desfăcută dezvelea o cruciuliță de email albastru, trecută printr-un lănțișor de aur. Crucea stătea strâmbă pe un sân fără urmă de păr. Ochii albaștri, acoperiți pe jumătate de pleoape fine cu gene neobișnuite de lungi, se uitau țintă la mine. Ne-am oprit în satul acela pustiu. Nici un om nu se zărea la ferestrele caselor bine îngrijite, de-a lungul drumului curat și neted ca în palmă. Câinii furioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un centimetru de mușama cenușie, prevăzut cu cifre negre, cu liniuțe între ele. Dar amândoi au fost buni meseriași și oameni tare cumsecade. Inima de aur a bunicului meu grăia limpede din ochii săi blajini, care, sunt sigur, că atunci când pleoapele i s-au coborât pentru eternitate, au păstrat imaginea chipului meu de copil fericit, să o ducă acolo unde el credea că omul este judecat și răsplătit după merit. Poate că și din acest punct de vedere bunicii noștri se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
degetul în gură. Mustața lui închipuia un semicerc blond și bine împlinit, pornit din josul nărilor, peste gură, înspre bărbie, până lângă vârful ei. Cu căpățâna mare și rotundă, cu pince-nez-ul înfipt mult prea jos de rădăcina nasului bombat, cu pleoapele lăsate cât jumătatea doileului, de sub ale căror gene spălăcite, perechea unor ochi de crap, priveau imobili pe deasupra ochelarilor, Peter Altenberg a trecut viața prin imaginar, și nu s-a trezit poate niciodată din fantastica lui reverie. În toiul verii, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
capul cu dispreț către mine și, cârâind printre buzele subțiri, trase ca din grifel, susținu că niciodată nu i-am arătat atâta sentiment, demonstră, martorei calitatea inferioară a sărutului meu rar, rece și convențional. Își șterse apoi nasul, clipind din pleoape, scurt și pripit, ca pentru a rostogoli din ochii ei verzi și frumoși două lacrimi gata să se răzgândească și să înapoieze la izvorul lor. Nu putui plânge cu hohot la plecarea buldogilor, fiindcă Zitta își potrivea la oglindă tricornul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de tenis și prăjite în untdelemn, pe varză fiartă nemțește. Vroia să știe cum și când m-am lovit atât de rău la falcă, la ochi și la tâmplă și-mi spuse că ochiul drept îmi este aproape închis între pleoapele vinete și însângerate. Muțenia mea încăpățânată o făcu să suspine. - Zitta, urmai nemilos, după o lungă și chinuitoare pauză, cu ochii ațintiți în farfurie. Sunt ani de zile de când mă chinuiești. Zăbala dârlogului tău mă doare. Totuși dacă l-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe dușumeaua sălii de așteptare a gării. Am plecat apoi singur și străin, de-a lungul șinelor, ca să fug cât mai departe de casa părintească. - Mama ta umblă noaptea prin odăi și-și frânge mâinile de deznădejde - spuse tata și pleoapele îi tremurau de suferință ascunsă. - În sfârșit, urmai volubil și fără să-mi mai cercetez memoria, am ajuns la o altă gară. Șeful stației s-a apropiat de banca pe care căzusem, zdrobit de oboseală. „Cauți stăpân, băiete?” începu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și-mi strecoară între buze o garoafă roșie. Cealaltă, Bianca sau Maria, își scoate mănușa fină din piele neagră și își trece degetele prin părul meu încârlionțat. - Vreau să-ți văd ochii, găsește dânsa profund îndurerată, și-mi ridică o pleoapă. Apoi uluită, se dă îndărăt. Și amândouă: Bianca și Maria se topesc în tapet ca și toate celelalte. ă Acum apare regele meu. Știam de mult că știe să sufere și chiar să plângă, dar chipul său frumos are de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un bot de știucă. Purta barbă și mustață rase, și avea gât unduit, cu o cravată strâmbă al cărei nod era pitit după aripa gulerului moale. Când ne oprirăm față în față, omul meu se clătină ca amețit de băutură. Pleoapele lăsate, prin care genele întredeschise îmi trimiteau sclipirile unor pălălăi lăuntrice, îi tremurau mereu: - „A.B.C.?” întrebă el. Și după răspunsul meu afirmativ pe care i-l dădui prin înclinarea capului, începu să-mi bâlbâie ca muții, ca să mă convingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
unui automobil, îl pocni, zbârnâind, în partea stângă a capului. Îmi dădui seama de accident, abia după ce-i zbură cilindrul, descoperindu-i o frunte frumoasă și foarte înaltă. Părul castaniu pornit din cărare îi acoperea un început de pleșuvie, iar pleoapele, închise de-odată ca de o suferință rău ascunsă, i se ridicară, dând la iveală retinele verzi, mărite de sticlele convexe ale ochelarilor cu hulubele de celuloză neagră, aruncate ca două punți masive pe dedesubtul tâmplelor cărunte. Prin jgheabul din spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Eva se întinde cu spinarea pe masă și așteaptă. Carnea ei are optsprezece ani și miroase a fân cu floare și a grajd de escadron. Îi adulmec subsuoara, îngenunchind apoi, ca să-i ling degetele, lăsate moi, în voia voluptății. Coboară pleoapele și ridică genunchii lipiți unul de celălalt, până la gură, acoperindu-și astfel pântecul supt, cu pulpele strânse. Ridicat în tălpi văd cum intru. Fără să mă mișc întind mâna și iau de pe masă carafa cu vin galben. Câteva secunde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
că „idiotul a obosit-o îngrozitor...” ... Cu totul altfel se prezintă Chiți, urmă Rudolf, clătinându-se amețit. Pe o mână pistruiată are o pată de ficat. Semnele de bătrânețe trag linii categorice pe chipul creț și gălbejit, de-a lungul pleoapelor făcute. Dojana „pour un peu d’amour”, din privirile ei umezite de ridicolă melancolie, îmi dă certitudinea că mă iubește, cu toate că nu mai sunt dispus să-i admir ultimele bijuterii, - niște pietre enorme ce i s-au extras din ficat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un magnet. Ținea doar să-mi împărtășească episoade din război, și vorbea mușcându-și mustața groasă și căruntă, ce-i acoperea gura. Însăilă o poveste înecată în sânge și înconjurată de flăcări, clătinându-și bărbia mică, și clipind des din pleoapele bulbucate ca două lingurițe de piele. Cred că maiorul Mentz a crescut numai până la vârsta de treisprezece ani. Totuși pare prea bătrân pentru cei cincizeci și cinci pe care îi recunoaște. E mereu bolnav. Numai ochii negri și adânci i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și paznicul, om de-al nostru, rămas pe loc la declararea războiului și îngăduit de nemți, în vechiul său serviciu. Paznicul nostru aducea a bărzoi, după lungimea gâtului și după picioarele subțiri și înalte. Avea ochi de găină, cu pielea pleoapelor fină și zbârcită. Gata parcă să mă împungă cu nasul drept și ascuțit, își plimba o mustață ca din păr de porumb tânăr, cu vârfurile înnegrite de pomadă și prelungite ca doi țepi lungi și drepți. Venea și dânsul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o găsesc drăgălașă și trandafirie ca o purcea de pe o ilustrată pascală, în care, totuși, aparențele pledează contra nevoii de a se bălăci prin mlaștină. Are ochii calzi și negri, cu reflexe cărămizii, umeziți de umană bunătate. Când îi sărut pleoapa lăsată, un val de sânge îmi dă năvală în inima îmbătrânită. Îmi promit să uit mocirla în care se afundase și unde se simțea mai la largul ei. Mi-am pus în gând să uit. Vreau și trebuie! O doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
spate, cu cuvertura trasă până sub bărbie și băgată pe sub brațe. A fost bărbierit de curând În cinstea cumnatei sale și capul mare și oval Îi lucește pe pernă ca o lună aproape plină, cu un halou de nori. O pleoapă Îi stă căzută, pe jumătate Închisă. Ridică Încet o mână, pe care o Întinde, În timp ce ea se apropie de pat. — Henry! — Alice! Faptul că s-a Întâmplat să aibă același nume de botez ca și sora soțului ei a provocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
făcut actor. — Da, da, zice dna James. El ți-a trimis telegrama, Henry. — El a fost primul Căpitan Hook, dacă nu mă-nșel, spune Henry. — Bravo! bate Theodora din palme. — Tic-tac, rostește Henry cu un zâmbet ciudat, răutăcios, și, datorită pleoapei căzute, pare să facă greoi cu ochiul. — Ce vrea să spună? Întreabă dna James. — Cred că face aluzie la crocodilul din Peter Pan, zice Theodora. — O aventură În toată regula, spune Henry și Închide amândoi ochii. — Poate ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Își avea precursorii și progenitorii lui - Shylock, de pildă, și Fagin al lui Dickens -, dar era o creație În mare parte originală. Era personajul negativ, respingător din punct de vedere fizic cu șuvițele lui lungi, cenușii și slinoase, ochii cu pleoape grele, caninii Îngălbeniți și vocea ca de cocoș răgușit, dar avea mai multă vitalitate și elocință decât personajele pozitive, iar virtuozitatea sa ca pianist era mult mai credibilă decât presupusul dar pentru pictură al lui Little Billee. Realitatea era că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cepei, dar el refuză să-mi dea informații, nu vrea să se lase exploatat ca autoportret al meu de odinioară. Îmi neagă dreptul de a-l, cum spune el, „face praf“, și anume „de sus în jos“. Acum își strânge pleoapele ca niște fante înguste, strânge din buze și și le strâmbă, își schimonosește gura într-o poziție oblică și neliniștită și lucrează la strâmbătura asta, în vreme ce stă totodată aplecat deasupra cărților, plecat departe, imposibil de ajuns din urmă. Îl văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
bătrânul meșter Moog în persoană. Ucenicilor din vechile familii de pietrari le erau familiare, e drept, o mulțime de trucuri, dar de îndată ce Moog își făcea apariția, cu silueta lui masivă, nu mai ajuta nici o șmecherie. Cu două degete își ridica pleoapele lui suprapuse, verifica fiecare detaliu, apoi le lăsa să cadă la loc, întâi o pleoapă, apoi cealaltă, încât arăta ca un Buddha. Niciodată nu avea nevoie să se ajute de mașina de punctat cu brațul ei mobil din metal, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]