21,807 matches
-
Odei, ar fi lipsite de sens.) O mostră doar, dar o mostră strălucită: „Dacă principala acuză care se aduce versurilor este lipsa sensului, întrebarea pe care cred că ar trebui să ne-o punem privește definirea sensului pentru un text poetic: ce este sensul? Ceea ce transmite, ceea ce se înțelege la lectură? Interpretarea pe care comentatorii din această categorie (editori, exegeți) par să o dea sensului este una surprinzător de prozaică și de limitativă: presupunem că aceste versuri «nu au sens» pentru că
Un Eminescu plauzibil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4523_a_5848]
-
exorcizare a metaforei, la o desțelenire a versului de orice ambiguitate metafizică. În locul unui limbaj metaforic, avem o metaforă a limbajului care se gândește singur, reamintindu-ne mereu că cuvântul este ceva ce scapă simțurilor, sufletului sau memoriei. Din imaginea poetică nu mai rămâne decât un caleidoscop de cuvinte și din poet doar bucăți sfărâmate: „închidem ochii/ iarăși se sfarmă în bucăți poetul” (Jugoslawische Zeit). Sub pretextul că ceea ce nu înțelegem nu ne poate face rău, cuvântul este adus să submineze
Exorcizarea metaforei by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/4535_a_5860]
-
în spirit ca existență secundă salvatoare și pe ideea de prag - resimițită, nu o dată, violent. E o etapă dramatică prin speranța care se materializează numai prin dorința de a muri. Așadar, structura primei părți, cu închisorile-cercuri, sfârșite în celula-sicriu, anunță, poetic, trecerea într-un discurs diferit. Ceea ce se și întâmplă. Pentru că partea a doua întoarce cititorul în timp, înainte de experiența totalitară. Contează începutul sfârșitului. Reface întâlnirea cu soții Pătrășcanu și povestea unei generații fără noroc. Se remarcă personajul cu adevărat negativ
Una cosa mentale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3294_a_4619]
-
ea se lasă absorbită de noul decor, execută salturi în timp, toate pentru a se întâlni cu voința colectivă a femeilor închise. Dobândirea unui nou eu social aduce cu o înviere. E momentul în care Lena Constante poate să scrie poetic și să jongleze povestea cu dezinvoltură. În Evadarea imposibilă va desăvîrși noul eu și drumul spre ficțiune este evident. În singurătatea absolută, Lena Constante extrage din cutia neagră a evenimentelor acele amănunte care refac istoria unei femei ce și-a
Una cosa mentale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3294_a_4619]
-
de la Către Ieronim la Crini pentru domnișoara mireasă). Ea e însă „inacceptabilă” atunci cînd o constatăm la texte tranzitive, la poezii scrise, aparent, în formele discursive ale comunicării obișnuite. Cotidianul, prozaicul, uzualul, socialul (ca includere a celorlalți în propria configurație poetică) și, firește, comunitarul și familialul impregnează poeziile din Sora mea de dincolo, volum apărut la finele deceniului opt. Dacă Vladimir Streinu, într-o altă epocă literară, încerca „o dramă de inteligență” la capătul analizei unei cărți precum Cuvinte potrivite, Ovid
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
încerca „o dramă de inteligență” la capătul analizei unei cărți precum Cuvinte potrivite, Ovid S. Crohmălniceanu pornea în interpretarea liricii Ilenei Mălăncioiu tocmai de la „misterul” conversiunii a ceea ce este comun, reiterativ, „public” în ceea ce este propriu, intens-personal, de unică folosință poetică. În Spațiul magic al Ilenei Mălăncioiu (cuprins în volumul Al doilea suflu), Crohmălniceanu pune întrebarea-cheie: „Cum scoate Ileana Mălăncioiu din asemenea elemente, întîlnite și la alții, o poezie, să nu ne sfiim de a rosti cuvîntul, extraordinară? Există un mister
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
impresia pe care o dau versurile că sînt „articulate anevoie” și forarea „necontenită, obstinată, maniacală, a aceluiași perimetru existențial redus”. Sînt cîteva linii definitorii pentru un complex liric edificat nu în spirit bacovian, cum s-a spus, ci cu instrumentele poetice ale lui Bacovia, ceea ce e altceva. O singură inexactitate observ în textul, esențial, al lui Ovid S. Crohmălniceanu; că în „culegerea” Sora mea de dincolo sîntem „chemați să veghem o agonie într-o ambianță spitalicească”. Volumul nu este, propriu-zis, o
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
spitalicească”. Volumul nu este, propriu-zis, o culegere, ci o carte centripetă și organică a unei experiențe fundamentale; și nu atît agonia din spital e centrul ei, cît moartea unui om de același sînge, privegheat, îngropat și pomenit creștinește. În viziunea poetică a Ilenei Mălăncioiu, moartea este o constantă și o obsesie. Volumul de debut, Pasărea tăiată, șoca prin diferența marcată față de lirismul auroral și solar al „șaizeciștilor” care asumau, în linia lui Nichita Stănescu, postùri adolescentine ușor de „purtat” de către niște
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
Pasărea tăiată, șoca prin diferența marcată față de lirismul auroral și solar al „șaizeciștilor” care asumau, în linia lui Nichita Stănescu, postùri adolescentine ușor de „purtat” de către niște poeți foarte tineri. De data aceasta, însă, moartea nu mai e o temă poetică la Ileana Mălăncioiu și nu mai este văzută de la o distanță culturală, cu o componentă de dezbatere filosofică. Moartea în general face loc acestei morți: a unei femei tinere, de „treizeci și trei de ani ne-mpliniți”, mamă și soră mult-iubită de
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
vieții. Liricul se modifică din interior, cu o uimitoare capacitate de adecvare la trauma scriitorului. Aceasta nu poate fi expusă în versuri „făcute”, cizelate, construind un artificiu, respectînd un tipar formal. Ileana Mălăncioiu alege doi căi (nu una) de „atac” poetic - și asupra lor merită să insistăm analitic. Să vedem întîi cîte un reprezentant al celor două clase: „Sora mea dusă de ape/ nu știa că vine apa/ s-a trezit ca-n vis c-o poartă/ cineva pe marea moartă
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
bine, tu erai singură/ în cenușiul mat al humii,/ eu însămi stam la capul tău/ ca la celălalt capăt al lumii.” (Atunci am înțeles.) Ambele texte sînt excepționale, dar fiecare în alt fel, prin alte procedee, într-un alt construct poetic. Se vede, o dată în plus, cît de elaborată este simplitatea aparentă a versurilor și cum Ileana Mălăncioiu lucrează corpusul unui tip de discurs pentru ca, folosindu- l, să îndepărteze materialul considerat excedentar și să-i degaje energia interioară. Prima poezie are
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
mortului, deopotrivă) peste apa care duce „unde nimeni nu mai plînge/ unde nimeni nu mai geme”... Cele două versuri din strofa finală au, în schimb, tăietură argheziană, cu un contrapunct decisiv, definitiv: „Am strigat după-ajutor./ A venit. Era tîrziu.”. Scenariul poetic al morții, văzută ca o călătorie legănătoare „ca-n vis”, se încarcă, progresiv, de dramatismul și tragismul experienței directe, ne-mediate cultural, netransfigurate oniric. Valurile devin tot mai „înalte”, corabia pare tot mai „străină”, călătoria e de neîndurat: „începuse să
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
mai „înalte”, corabia pare tot mai „străină”, călătoria e de neîndurat: „începuse să ne salte/ mult mai sus decît se poate/ îndura pe cînd ești viu.”. Melosul popular, prin filtru eminescian, e captat, de fapt, într-un recviem. O situație poetică sensibil diferită întîlnim în al doilea text, mult mai realist în ordinea reprezentării și mai colocvial în cea a exprimării. Oniricul alegoric și fantastic (cu vîsle proptite-n val, marea moartă, voia apei și corabia străină) este substituit prin evidența
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
nevoie de vreo analiză rațională? Vor fi mobilizate talente importante, e gata „noua echipă de realizatori”, se înfoaie anunțul; și citează cîteva nume fără acoperire. De unul îmi amintesc, Elena Vlădăreanu, acum vreo patru ani produsese un Jurnal de elucubrații poetice așa de huliganic, încît cronicari literari de greutatea lui Daniel Cristea- Enache puteau cu greu pescui, fără să roșească, vreun citat care să se salte din acest marasm provocator: „...eu am devenit marioneta voastră (...) a tuturor masculilor”. S-o lăsăm
Sub tropotul rinocerilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/3297_a_4622]
-
a introdus, prin intermediul ficțiunii, descoperirile științifice, care, în cazul său, aveau o valență hotârât ontologică și experimentală, depășind stadiul teoretic. Un fapt evident: autorul posedă talentul rar de a încadra ficțional referințele la sau din gânditori, de a le face poetice și părtașe la acțiune, la trama epică, și de a le înzestra cu valențe poetice; citatele nu sunt niciodată decorative ori prezente de dragul erudiției, ci explică anumite fapte (de pildă, al-Kindi, cu teoria razelor, îi revelează pe cei prezenți drept
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
și experimentală, depășind stadiul teoretic. Un fapt evident: autorul posedă talentul rar de a încadra ficțional referințele la sau din gânditori, de a le face poetice și părtașe la acțiune, la trama epică, și de a le înzestra cu valențe poetice; citatele nu sunt niciodată decorative ori prezente de dragul erudiției, ci explică anumite fapte (de pildă, al-Kindi, cu teoria razelor, îi revelează pe cei prezenți drept complici la o acțiune suprapersonală; sau ideea sacrificiului uman, apt să zămislească o nouă lume
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
vineri, probabil de o stareță, pe când, împodobită cu splendide smaralde, dădea o petrecere în cinstea zeiței Venus. Ulterior, alte două personaje sunt ucise în ziua lui Marte. Fiecare victimă avea câte o interpretare a tabloului, întro cheie proprie: astrologică, alchimică, poetică ori a Artei Memoriei. Ficino își dă seama că e vorba de crime astrologice, înfăptuite special pentru a anihila rolul lui Venus, a elimina „o entitate imaterială misterioasă, al cărei simbol este La primavera” (p. 163), nelegiuiri îndreptate împotriva Academiei
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
a lui Dumnezeu, atunci nici măcar moartea lui Pietro nu mai este tragică, fiindcă, ciudat, pare că, prin ceilalți, prieteni sau alter ego-uri precum Thomas, el își contemplă ludic propria moarte, fără să fi murit de fapt. În această notă afectuoasă, poetică și intens meditativă, rămâne regretul unei lumi (posibilitate unică între cele divine) pierdute: „acum ele [instrumentele astrologice ale lui Pietro] zăceau părăsite, neînsufleț ite. Am simțit această schimbare produsă în natura lor ca pe o lamentație perceptibilă, lacrimae rerum” (p.
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
regretul unei lumi (posibilitate unică între cele divine) pierdute: „acum ele [instrumentele astrologice ale lui Pietro] zăceau părăsite, neînsufleț ite. Am simțit această schimbare produsă în natura lor ca pe o lamentație perceptibilă, lacrimae rerum” (p. 43). Este și durerea poetic resimțită de Ioan Petru Culianu față de pierderea ireversibilă a capacității fantasmatice, ce fusese în Renaștere una esențială, situată în același plan cu vocația umanistă, iar nu o simplă abilitate aberantă și marginală.
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
de modă veche, în cel mai elevat sens al cuvîntului. De fapt, avem de-a face cu o carte de critică literară, aflată în cea mai bună tradiție a criticii noastre postbelice. Nu e în primul rînd o carte de poetică a confesiunii, deși se vrea a fi și asta. Problema abordată nu e deloc lipsită de dificultăți conceptuale, dacă ne gîndim doar la raporturile în care se află confesiunea cu noțiuni disputate ca obiectivitatea și subiectivitatea narativă, psihologismul și introspecția
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
psihologismul și introspecția, autenticismul „experiențialist” sau ionicul thibaudetiano-manolescian. Studiul lui Hergyan le subsumează, diferențiat, caracterului confesiv comun, întemeindu-se pe cîteva observații de ansamblu, convingător sintetizate întrun capitol final cu conotații de manifest (Încheiere: dreptul la individual): dacă există o poetică a confesiunii în textele romancierilor noștri din anii ’20-’30, ea trebuie căutată mai ales în și extrasă mai ales din practica scrisului lor literar, nu din poeticile lor explicite, care - la Camil, Eliade, Holban sau Ibrăileanu - sînt mai curînd
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
ea trebuie căutată mai ales în și extrasă mai ales din practica scrisului lor literar, nu din poeticile lor explicite, care - la Camil, Eliade, Holban sau Ibrăileanu - sînt mai curînd pledoarii pro-domo, măști publice și publicitare. În consecință, dimensiunea de poetică a ficțiunii va fi, și la Hergyan, una mai mult implicită, ceea ce nu înseamnă că textele programatice, teoretice ale scriitorilor avuți în vedere n-ar fi investigate cu egală competență și acribie, dovedind atît priză la text și context, cît
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
se lasă, cu un vizibil hedonism al (micro)lecturii, în voia voluptăților analizei. Ceea ce notează, ironic, în debutul capitolului despre Hortensia („căci scrisul autoarei, utilizînd lupa, nu recomandă binoclul”) e valabil pentru fiecare capitol în parte. Explorînd intimitatea ascunsă a poeticilor implicite, detectabile mai ales în pliurile creației propriu-zise, în corespondență sau în marginea eseurilor programatice, autorul procedează ca un arheolog al eurilor creatoare, oferind, în cele șapte eseuri micromonografice, reinterpretări valoroase, cuceritoare printr-un anume detectivism al observațiilor. Foarte incitante
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
sunt noțiunile care o fundamentează: plăcerea estetică (epurată de etichete și adjective 9); ritmul („este coloana vertebrală a dinozaurului”10); și, crucială, neliniștea (dar o neliniște de ordin stilistic). Ultima condiție este și cea mai ofertantă, interpretativ. Pentru că restrânge criteriul poeticului la nivelul unității minimale, al versului adică. „Îmi place foarte mult poezia care să mă surprindă, de aceea nici nu pot să spun cum este, să-mi creeze senzația că lucrurile nu sunt așa cum credeam. Să-mi dea convingerile peste
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
mărturisită sub un plural aproape instituțional). Angoasele iubitei ar fi, în cazul acesta, odată în plus, motivate (și nu niște banale accese de isterie). Pe un astfel de fond, ghemul de microfoane n-ar mai fi, nici el, o imagine poetică inocentă. Puțin suspicioasă, lectura în această cheie nu e lipsită de îndreptățire. Nicolae Manolescu îl citește și el, acum, vingt ans après pe Iaru ca pe un poet politic, în Istoria critică a literaturii române. Cât de subtil politizată poate
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]