10,986 matches
-
unghi θR (orientat de la αs spre βs), fig. 6.43 a). Cele 4 fluxuri care intervin în ecuațiile de mai sus se obțin imediat din proiecții. Așa cum se vede din fig. 6.43 b) xr și yr sunt sume ale proiecțiilor fluxurilor rotorice r și r pe axele statorice xs, respectiv ys , adică fazorii cu linie întreruptă obținuți din cei „rotorici”. Din fig. 6.43 c), rezultă XS și YS ca sume ale proiecțiilor fluxurilor statorice s și s pe axele
Maşini electrice/Vol. 3. : Maşina asincronă by Alecsandru Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1660_a_2996]
-
b) xr și yr sunt sume ale proiecțiilor fluxurilor rotorice r și r pe axele statorice xs, respectiv ys , adică fazorii cu linie întreruptă obținuți din cei „rotorici”. Din fig. 6.43 c), rezultă XS și YS ca sume ale proiecțiilor fluxurilor statorice s și s pe axele rotorice XR, respectiv YR, adică fazorii cu linie continuă obținuți din cei „statorici”. Semnele inversate din expresiile cuplurilor, date de (6.230') și (6.230"), se justifică prin inversarea semnului unghiului relativ dintre
Maşini electrice/Vol. 3. : Maşina asincronă by Alecsandru Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1660_a_2996]
-
fluxurile totale: (6.258-1)(6.258-2) În fig. 6.44 b) se prezintă diagrama mașinii cu parametrii dați în (6.254), pentru o alunecare s=0.2. Prin separarea părților reale de cele imaginare, fluxurile rezultante se pot scrie astfel (proiecțiile respective fiind prezentate în fig.6.44 b). (6.260) Anticipând, suprafața hașurată din fig. 6.44 b) este proporțională cu cuplul electromagnetic al mașinii. Dacă se reia diagrama în sarcină din fig.6.44 b) și se ține seama
Maşini electrice/Vol. 3. : Maşina asincronă by Alecsandru Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1660_a_2996]
-
tendințe egocentrice întărite de conduite de opoziție evidente. Pentru a încerca să se protejeze împotriva tendințelor pulsionale invadante, adolescentul pote recurge la mecanisme de apărare de tip primitiv cum ar fi negarea, sau de tip infantil de introiecție (interiorizare) și proiecție. Ceea ce contează atunci este mai puțin durata, cât reversibilitatea acestei stări. Ele sunt, de regulă, urmate de o reântoarcere la lumea obiectală și de noi progrese (Brown et al, 1962; Wynne, 1977; Brown, 1985). Un alt mecanism de apărare pare
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
ajuns la un punct al "imposibilului" în care orice echilibrul este rupt. Majoritatea psihoterapeuților subliniază eșecul mecanismelor de apărare obișnuite împotriva anxietății (refulare, deplasare, etc.), care sunt înlocuite cu fenomene de apărare primitive: evitare, retragere, fuga de realitatea exterioară, rejet, proiecție, delir...pornind de la realitatea psihică. Absența sau prăbușirea mecanismelor de apărare se exprimăprin panică irațională, sentimente de vid interior, pierderea semnificațiilor, depersonalizare, etc.(Ey, 1987). Ceea ce este important de subliniat este faptul că această dificultate nu este o simplă percepție
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
îndrepte lucrurile și în acest teritoriu. Medicul de acolo trebuie să vină. Dar nici cel mai iscusit vraci nu poate izbuti, dacă bolnavul nu manifestă voință de salvare. Cred că soluția pentru Basarabia, ca să fim realiști, o reprezintă nu materializarea proiecțiilor noastre idilice asupra epocii interbelice, a societății de dinaintea invaziei lumpenului resentimentar, o lume pe care nici măcar conaționalii noștri de peste Prut nu reușesc să o reconstituie (în România alegerile din noiembrie 2000 au relevat creșterea dispozițiilor nostalgic-paternaliste și primejdioasa ispită a
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Presimțirea morții nu e doar o temă literară, ci tema Însăși a vieții - prin acel soi de paradox care a motivat-o pe autoare să-și asume, tragic, obsesiile literare. Femeia În negru, din ultima parte a vieții scriitoarei, e proiecția unui personaj fictiv, care iese din paginile jurnalului și intră În viață. A doua categorie de jurnale atinge, În multe privințe, specia patologicului. Morbiditatea, plăcerea de a descrie cu mii de amănunte pătrunderea (fizică, psihică) În moarte nu țin neapărat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
locus amœnus salvator, dar și enigmatic-Înfricoșător. Nădejdea pe care și-o pune sinucigașul În jurnal nu e cu mult mai mare decât a naufragiatului În mesajul din sticla aruncată În valuri. Și totuși, dincolo de speranță și iluzie, dincolo de fantasme și proiecții ale visului (sau mai exact: ale coșmarului) cu ochii deschiși, scriitorul păstrează o nădejde secretă că dacă nu Îl va salva, jurnalul Îl va mântui măcar sufletește. Sylvia Plath, de pildă, oscilează Între visarea pătimașă, adolescentină (ca În scrisoarea către
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o astfel de Încheiere, aproape că n-ar mai fi nimic de spus. Și totuși. Mizantrop, cu oroarea contactelor imbecile, Drieu nu are nimic din profilul fascistului de rând. El e un vizionar, chiar dacă, de cele mai multe ori, viziunile sale sunt proiecții distructive, fantasme satanice. Raportându-se, În plan politic, la posibilele modele induse de forțele beligerante, Drieu respinge cu violență orice variantă venind dinspre stânga internaționalistă: „Evreii și francmasonii nu vor fi capabili să conceapă un imperiu danubiano-baltic. Atunci Europa va
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ce e real și ce excrescență resentimentară În acest du-te-vino bezmetic? Până În ce punct furiile, furiile verbioase ale lui Drieu corespund unei realități obiective? E clar că nici un răspuns nu poate fi mulțumitor. Pentru că, asemeni propozițiilor scriitorului, realitatea e o proiecție suspectă, transcrierea unor senzații Încâlcite, lipsite de sens. Ori chiar a dedublării pe care autorul și-a asumat-o cu imperturbabilă seninătate. Și totuși, există un element care ne obligă să privim fiecare cuvânt al lui Pierre Drieu la Rochelle
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
apoi scapă de uriașul chin sexual, omul, „Încarcerat de moravuri și Înlănțuit de Împrejurări”, e veșnicul prizonier al unei neastâmpărate dorințe. Fantasmele ei sexuale au ceva din inocența aseptică a unui vis romantic, din decorativismul plin de subînțelesuri al unor proiecții adolescentine hrănite cu clișeele cinematografiei interbelice: Îmi aduc aminte de plaja rece a unui râu și de o noapte de mai cu ploaia venind din norii Îndepărtați, scântei lunatice răsunând deasupra apei, și umiditatea apropiată, grea, a vegetației verzi. Apa
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
disperare. Pierzându-și tatăl la numai opt ani, Sylvia Plath s-a construit pe sine sub greutatea modelului absent. Un model strivitor, pentru că tânăra hipersensibilă putea să pună În el totul: și ambițiile, și iluziile și deșertăciunea nebunească a propriilor proiecții mentale. Personalitatea mamei se topește, cu Încetul, În interstițiile unei indiferențe progresive, devenind, În cele din urmă, oglinda deformatoare, anti-modelul care trebuie distrus. Nimic n-o deprimă atât de tare ca pretenția celor apropiați de a vedea În ea o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
interpretul (cititorul, privitorul, naratorul) deține rolul principal. Ca și eul rimbaldian, intimul este Întotdeauna un altul sau, În orice caz, În altă parte! În opinia unei bune părți a cercetătorilor, intimitatea este un punct de răscruce: ea trăiește ca pură proiecție a gândului, dar și a faptului lingvistic. Artistul „navighează” - În ciuda propriei voințe - spre un spațiu al intimității, În care Își descoperă inconștient adevărata identitate. Din instanță narativă, el se metamorfozează În subiect al narațiunii, ocupând avanscena unui spațiu care trăiește
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dar și a nega dreptul la existență al improvizației. „Totul se petrece ca și cum interogarea interiorității n-ar fi posibilă decât prin certitudinea unei transcendențe”6, conclude Jean Beauverd, prefigurând un drum În care intimul apare ca o predestinare, ca o proiecție fatală a unui real de grad secund. Adică proiecția unei proiecții. În nu puține cazuri, intimitatea se leagă de o percepere alterată a realității. Jurnalul va cuprinde, prin urmare, și un produs suplimentar, o suprarealitate provenită din tensiunea scrisului. Intimitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Totul se petrece ca și cum interogarea interiorității n-ar fi posibilă decât prin certitudinea unei transcendențe”6, conclude Jean Beauverd, prefigurând un drum În care intimul apare ca o predestinare, ca o proiecție fatală a unui real de grad secund. Adică proiecția unei proiecții. În nu puține cazuri, intimitatea se leagă de o percepere alterată a realității. Jurnalul va cuprinde, prin urmare, și un produs suplimentar, o suprarealitate provenită din tensiunea scrisului. Intimitatea este, așadar, o fatalitate, o componentă filozofică a oricărei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
petrece ca și cum interogarea interiorității n-ar fi posibilă decât prin certitudinea unei transcendențe”6, conclude Jean Beauverd, prefigurând un drum În care intimul apare ca o predestinare, ca o proiecție fatală a unui real de grad secund. Adică proiecția unei proiecții. În nu puține cazuri, intimitatea se leagă de o percepere alterată a realității. Jurnalul va cuprinde, prin urmare, și un produs suplimentar, o suprarealitate provenită din tensiunea scrisului. Intimitatea este, așadar, o fatalitate, o componentă filozofică a oricărei Încercări de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de o mare delicatețe. El va da, În cele din urmă, nu doar „tonul” jurnalului, ci va stabili Întreaga lui strategie. Pactul retoric Prea Îndepărtat Încă de o formulă precisă, incapabil să se identifice cu o realitate anume, jurnalul, pură proiecție spirituală, se dovedește neputincios În surmontarea complexelor induse de o bogată activitate ficțională. Pactul retoric nu poate avea loc, la acest tip de jurnal, pentru că unul dintre termeni absentează. Suntem Încă departe de situația fabula in fabula 4, descrisă de către
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
decât ar fi făcut-o - În alt registru, firește - o scriere „panoramică”, de genul romanului-fluviu. În scrierea jurnalului intim prevalează strategiile dorinței 19 și nu cele ale comunicării. Autorul vrea să creeze o ființă asemănătoare lui, cel din realitate, chiar dacă proiecția aceasta narcisică are și scuza dorinței de idealizare. Însă În procesul trecerii de la realitate la ficțiune, și apoi de la ficțiune la realitate, subzistă doar o vagă percepție a spațiului idealizant. Chiar dacă lupta cu biograficul poate fi percepută În termenii unei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
istoria unui eu care-și pune În joc, În fiecare clipă, condiția 20. Mișcarea dramatică petrecută În interiorul textului confesiv răspunde dorinței sale fundamentale de clarificare. Obiectivul prim al confesiunii e presentimentul unei frustrări: experiența lăuntricului se produce În paralel cu proiecția dramatică a pierderii de sine. Prins În capcana așteptărilor, eul resimte nevoia de a se obiectiva simultan cu obiectivarea caracterului dramatic al experienței la care se supune. Autorul de jurnale suferă aceeași tiranie a lui trebuie 21 care-l guvernează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care eul se poate privi pe sine. Copleșit de amorful zilei fără semnificație, scriitorul se opune uniformizării, refugiindu-se În ceea ce va deveni eul său adevărat. Raportările nu se mai fac la ceea ce se află În imediata apropiere, ci la proiecția idealizată a existenței. Din perspectivă a existentului, el devine perspectivă a potențialității. Nu mai vorbește cel care este, ci disponibilitatea, posibilitatea, dezirabilitatea din el34. Asumându-și noua imagine, el pătrunde, metaforic vorbind, În stadiul oglinzii 35, identificându-se cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
va impune, cuvintele prin care răspunde astfel cuvintelor ofensatoare. Jurnalul intim cochetează cu tentațiile unui dialog cu exteriorul, pentru că el este dublul perfect al autorului: autobiografia sa inconștientă, autoportretul În mișcare, niciodată terminat. Anularea retroactivă a răului, ca și refularea, proiecția, Întoarcerea către sine, transformarea În contrariu, toate aceste recriminări profilactice Își găsesc În jurnalul intim - adevărată canapea a psihanalistului avant la lettre - locul ideal de desfășurare. Cu atât mai mult cu cât perceperea lor, declanșarea se produc În afara câmpului de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
imaginarului. Altfel spus, transcrie obsesia necesității, a dorinței. A spune Înseamnă Întotdeauna și a inventa. A te supune unei reguli, chiar dacă n-ar fi decât dorința. Care, la rândul ei, implică o convingere: certitudinea că textul literar este, la Început, proiecția unui limbaj nou Într-un spațiu vid56. În cazul de față, spațiul mărturisirii, fanta prin care se pătrunde din viață În literatură. Timpul jurnalului intim este prezentul. Un prezent convențional, firește, determinat de rațiuni ținând, mai cu seamă, de obligativitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
între cotidianul de altădată și cel de astăzi. Cititorul era de la început avertizat că va fi solicitat să înțeleagă mai întâi "puțină geografie". Autorul a definit și a delimitat spațiul românesc prin câteva mari unități de relief, personificând fără patetism proiecția lor pe hartă, pentru a înlesni memorizarea 236. Apelul la orientarea spațială a rămas o constantă a povestirii, fiind un bun prilej de colaborare în localizarea intrigii istorice ("uitați-vă pe hartă!"). Povestitorul nu a utilizat periodizările istoriografiei academice decât
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
294 Întoarcerea la narativ, la faptul de a povesti, nu înseamnă doar reducerea trecutului la o arhivare a celor implicați și a acțiunilor lor. Ce înseamnă totuși evenimentul pentru istoric? El a fost denunțat de adepții "duratei lungi" ca o proiecție pe cât de periculoasă, pe atât de găunoasă a efemerului, a detalierilor inutile și redundante. În acest sens, evenimentul a fost asimilat cumva știrilor mass-mediei și lipsei consecințelor pe termen îndelungat durata fiind înțeleasă aici ca singura garanție a veridicității istorice
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
colective. Ele au capacitatea de a satisface cognitiv și afectiv o diversitate largă de opinenți și, deopotrivă, de a răspunde nevoii lor de înscriere într-o continuitate temporală. Reperele identitare capabile să adune laolaltă legitimări istorice, deziderate actuale și eventuale proiecții de viitor nu sunt foarte numeroase. Forța lor se confirmă, în primul rând, prin redundanța și longevitatea apelării, dar și prin capacitatea de a face față unor solicitări incongruente sau chiar contradictorii. Această disponibilitate, probând atât putere de adaptare, cât
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]