5,326 matches
-
găsindu-și, acolo, sufletul drumețind, desfăcut în petale fără de număr și alergând pe toate cărările, nu către aflarea unui adevăr, ci către toate adevărurile. Ca și o strună de vioară care, în mânuța unui copilaș, zumzăie monocord, în cuget, îi răsună însă o unică reflexie: Vânătorul O'Piatră poartă același nume ca și mine, își zise el cu o scurtă tresărire. Dacă în tribul său o fi obiceiul să se adauge și un nomen la prenomen, mă întreb dacă nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
multă vreme, prin fața ochilor pornesc să se strecoare imagini; la început ca niște umbre pe un perete alb, apoi capătă înfățișări adevărate de oameni și cai...Aud aievea tropot de cai, zăngănit de arme și glas omenesc. Peste toate unul răsună mai clar. Se simte că este al unui stăpân... În vălmășagul acesta - ca un ecou - aud și glasul țigăncii: „Am să te mai caut, boieruleee! Nu te voi lăsa siiingur! Am să-ți fiu mereu în preajmăăă!” În clipa următoare
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
că au inima cât un purice și pe buze le flutură întrebarea: „De ce ne-a chemat vodă pe o vreme câinească ca asta?” Fiecare își ocupă locul după rang, în frunte cu mitropolitul, așteptând intrarea domnului. Măria sa Ștefan vodă! a răsunat glasul înalt al ușierului, odată cu deschiderea largă a ușii sălii tronului. Vodă Ștefan, mai mult scund decât înalt, cu fața bălaie de-a curmezișul căreia stau frumos răsucite mustățile ca spicul grâului. Ochii... Da! Ochii ca două fărâme de jeratic
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
a părăsit sala tronului, așa cum a intrat: cu priviri repezi către cei din divan și spre strajă...După clerici, au ieșit boierii, neuitând să-și respecte rangul. Am rămas neclintit la măsuța mea de scris, de unde auzeam pașii celor ieșiți răsunând cu ecou pe lespezile coridorului...Cât oi fi stând așa nu știu. Ceea ce știu este că din umbrele sălii tronului s-a auzit din nou vocea femeii: „Ei, cum ți s-a părut vodă?” „Ce pot să spun eu, cel
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Hai să intrăm în sala tronului înaintea lui vodă. Așază-te la măsuță și pregătește-te de scris.” Ca hipnotizat, m-am lăsat în voia soartei și sunt din nou în așteptarea înfrigurată a sosirii domnului... Preamăritul Ștefan vodă! a răsunat vocea ușierului. Iată-l! Părul i s-a înspicat...Căutătura, însă - vie și neastâmpărată - a rămas aceeași. Felul cum privește te face să crezi că mereu caută ceva...Ce caută slăvitul Ștefan vodă de fapt? Poate caută buna rânduială ce
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
a rugătorilor noștri călugări de la sfânta mănăstire de la Sfântul Sava, din târgul Iași... Așa să știți și mai multă jalobă să nu vină. Altfel să nu faceți. Scris la Iași, anul 7115 (1606), octombrie 30. Ionașco a scris.” Din nou răsună glasul sfătos al călugărului: „ Să nu te miri, fiule, că în șirul domniilor vei întâlni mulți din neamul Movileștilor. Așa s-au petrecut însă faptele.” Până să mă bucur că aud iarăși glasul bătrânului, am găsit un nou înscris, care
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
măsură.” „Ia te uită! Țiganca n-a dispărut așa, pur și simplu, ci se ține în umbra mea. Cine poate fi această femeie?” m-am întrebat eu mirat și mai tare. Parcă mi-ar fi auzit gândul, glasul țigăncii a răsunat din nou: „Nu te voi părăsi niciodată, conașule. De fapt, nu am voie să te părăsesc.” De ce nu ai voie să mă părăsești? m-am trezit întrebând cu grabă. „Pe toate le vei afla la timpul lor, conașule. Acum vezi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Boul, mare vornic de Țara de Jos, „Podul lui Ștefan Vodă Tomșei și cu tot locul...ca să facă dumnealui acolo pod și dughene, cum a fost mainte. Așijdere, și pentr-un loc de casă de la capul acelui pod...” Pe neașteptate, răsună vocea bătrânului: „Apoi multe am citit eu, fiule, da’ asta parcă iese de pe făgaș. Ascultă: <Noi Gheorghie Ștefan voievod...facem cunoscut tuturor și fiecăruia...să se știe că domnul Vasilie a dăruit Mitropoliei Sucevei, pe timpul mitropolitului Varlaam, câteva vii,...ca
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Sfântul Mormânt. Așa stând lucrurile, patriarhul se purta ca și un stăpân pe moș...lu...” Îl ascultam...dar ultimele vorbe nu le-am mai auzit... Alunecam deja pe apa călduță a somnului...Se crăpa de ziuă când glasul călugărului a răsunat iarăși la căpătâiul meu: Trezește-te, fiule! Ești tot numai o apă. Ești leoarcă de sudoare... Ai avut din nou o noapte zbuciumată...Am stat de veghe toată noaptea lângă tine și mă întrebam: „Oare nu ești bolnav?” De aceea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
duminică spre sfârșitul lunii martie. O dată cu apariția primelor flori gingașe de prun, florile albe de magnolie din grădină s-au deschis și ele. Takamori stătea ghemuit în pat, ca o broască țestoasă, și se bucura de căldura culcușului, când îi răsună în urechi vocea nemiloasă a surorii sale mai mici, Tomoe, care striga de jos: Nu mai lâncezi atâta! E ora zece. Tocmai mă sculam, răspunse Takamori, scoțându-și capul din așternut. — Parcă și acum jumătate de oră spuneai același lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
miezul nopții când a ajuns Takamori acasă. — Vaporul sosește la ora șase dimineața. Ce te faci dacă nu te poți trezi pentru că ești prea obosit? își cicăli Tomoe fratele, dar Takamori, nepăsător ca de obicei, făcea gargară la chiuvetă, de răsuna toată casa. — N-ai tu grijă! spuse el. Nu vor ajunge la mal înainte de ora zece din cauza vămii și a controlului medical. Nu-i nevoie să mă grăbesc. „E complet neserios“, gândi Tomoe. „Nu te poți baza deloc pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
călugărițe. Un marinar roșcat își scoase capul pe un hublou din margine. Pe chipul tuturor se citea o mare bucurie. Când vaporul atinse ușor debarcaderul, cei veniți să-i întâmpine pe pasageri au început să se agite. Doar glasul pescărușilor răsuna trist, ei continuându-și baletul deasupra bărcilor-pilot, de care nu mai era nevoie acum. — Heko-chan! Priviți! explodară asurzitor vocile unui grup de fete de lângă Takamori. Abia atunci și-a dat seama Takamori că toată agitația era pricinuită de cunoscuta stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lăsând să se vadă niște picioare dolofane ca niște ridichi japoneze și s-a urcat pe pervaz cu dexteritatea unei maimuțe. A sărit jos, cu bocceluța în mână. Gaston a auzit un țipăt scurt. Se lovise, probabil, în cădere. Țipătul răsună în întuneric. Și cei doi de pe coridor au auzit țipătul. Ușa lui Gaston a fost dată de perete. „Generalul Tōjō“ și camerista au intrat val-vârtej. Dându-și seama că femeia le-a scăpat, „generalul“ s-a întors spre Gaston, turbând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Era atât de îngustă, încât nu-și putea imagina cum va încăpea el. — Așteaptă aici o clipă, i-a spus femeia cu bandajul. A luat-o pe scară-n sus, urmată de celelalte două. Zgomotul pașilor pe scara de lemn răsuna puternic în tăcerea nopții. — Sensei! Sensei! Încercau să trezească pe cineva dinăuntru. S-a aprins o lumină la o fereastră de la etaj. În liniștea nopții nu se auzea decât chelălăitul lui Napoleon. Gaston se întreba cât o fi ceasul. Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
se află? — Mă tem că nu, răspunse bătrânul timid, în șoaptă. — De aia nu cred eu în prostii de-astea. Ploua din ce în ce mai tare. Au mai mers vreo oră. Gaston stătea cu capul în mâini și vibrația ritmică a mașinii îi răsuna asemenea unor cuvinte fără noimă. Uneori i se părea că aude vocea lui Tomoe și chiar i se făcuse dor de ea. Alteori îl auzea pe Takamori, îndemnându-l să scape de acolo. „Fugi, Gas-san, fugi!“ Apoi i s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tavanul și pereții. Totul în jur emana un miros greu. Gaston a închis ochii și asculta picăturile de ploaie ce băteau în fereastră. Se auzea o femeie râzând, dar râsul ei părea trist și forțat. Ploaia s-a întețit și răsuna de parcă rupea cineva păstăi de fasole. Endō a început iar să tușească și tusea lui i s-a părut și ea tristă. — Bolnav? întrebă Gaston în șoaptă. Cum Endō nu i-a răspuns, l-a întrebat iar: — Sunteți bolnav? — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
chelner de la cafeneaua de alături, îmbrăcat în vestă albă, ștergea energic geamurile. Gaston se întreba unde a dispărut Endō și ce planuri avea. Un tren de pe linia Kōkasen, plin de pasageri, trecu pe lângă ei. Chiar și după ce a trecut, mai răsuna încă huruitul roților pe șine. Vreo douăzeci de metri mai încolo, un gard împrejmuia o zonă de construcții și se auzeau zgomote și dinspre partea aceea. Când s-a uitat prin crăpătura din gard, Gaston a văzut scânteile albe ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de conversație. Își mișca doar furculița, mecanic, în sus și-n jos. Gaston, lipsit de maniere ca de obicei, își îndesa mâncarea în gura lui de hipopotam. — Ascultă, Gaston... — Da. Gura îi era plină de macaroane, așa că da-ul lui răsună ca mugetul unei vaci. — Vroiam să te întreb de mult... De ce-ai venit în Japonia? Continua să mănânce, așa că răspunsul lui monosilabic a fost indescifrabil. — Știu că nu-i politicos să te întreb. — Nu, nu e. — Atunci, nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ațintite, incapabilă să-și mai ia ochii de la silueta care se îndepărta. Costumul îi era prea mic, mergea caraghios și se ciocnea de japonezii care-și cărau valizele. „Nu ești în stare să apreciezi un om adevărat...“ Iar i-au răsunat în urechi cuvintele fratelui. A invadat-o un sentiment de singurătate amestecată cu regret. Suferea. — Stai! Fugi după el printre oameni, până la intrarea pe peron. Stai, Gaston, stai! Oameni se ciocneau de ea cu geamantanele lor, dar ea nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nedescris. Încercând să evite atacul, Endō a alunecat pe pământul ud și a căzut, ținând însă bine pistolul în mână. Kobayashi l-a lovit peste mâna care ținea pistolul. Acesta i-a căzut în apă, nu înainte însă de a răsuna o împușcătură în întreaga mlaștină. Mâna lui Endō era plină de sânge. — Mori, ticălosule! Mori! Mori! striga Kobayashi în timp ce-l asalta cu o ploaie de lovituri. Endō a reușit să se ferească și să se ridice în picioare, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tocmai spuneam „Da, vă ascult cu atenție“. Dublura mea mă privea de sus cu un rânjet atârnat de buze, râzând de mine; era mult mai puternic. Cum adică „Da, vă ascult cu atenție“, nemernicule?... și izbucni În râs. Hohotele sale răsunau din ce În ce mai puternic. M-am Întors spre celălalt eu al meu care Își păstrase calmul și i-am zis: „În ritmul ăsta, o să ne Îmbolnăvim de schizofrenie, nu-i așa?“. La care el s-a luat de mine: „Dispari, du-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
tare, cu semeție, șoptind În direcția mea: „Tu nu știi ce-i dragostea“, fără a Înceta să zâmbească. Cu o clipă Înainte să mi se taie filmul, am avut impresia că eu eram Yazaki. După ce totul s-a evaporat, a răsunat din Întuneric vocea lui Keiko Kataoka. Acum vei putea dormi adânc. De-acum nu vei mai cădea pradă angoaselor, nici În hotel, nici În avion, vei dormi pentru totdeauna. Dar dacă-mi vei auzi vocea, ca acum, Înseamnă că te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
a scrie. Astfel că nu știm ce gânduri îl frământau atunci. În aceeași dimineață, tribunalul a stabilit identitatea prizonierilor. Acestora le mai rămânea un singur drum de făcut: spre ghilotină. L-au parcurs, duși în trei căruțe, pe străzi unde răsunau fără încetare strigătele de veselie și imprecațiile. Interpretați, oare, absența gesturilor de compasiune, râsetele și imprecațiile ca un semn de vinovăție a condamnaților? Dacă există vreo vinovăție aici, ea aparține, cred, numai celor care se grăbesc să râdă de cei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
greutăți și suferință, din durere și îndoială. Apoi începuse să recite. Te-au strigat toată dimineața, spuse într-un fel care îi făcu lui Sampath pielea de găină. Zece rude pentru care să gătești și tu ești fata. Glasurile lor răsună în întunecimea junglei, dar nu, nu le răspunde. Rămâi pe malul ăsta. Căci ce știu ei despre aurul cel fin al înotătoarei ce se înalță spre lumină prin apa străvezie? Lui Sampath îi păruse rău de fata cu zece rude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Sampath să-l dea jos. Chiar ar fi trebuit obligat să coboare mai devreme. Deja era periculos. Dar... stai o clipă... — Sampath, strigă el, Sampath, Sampath, Sampath... Copacul era gol. — Sampath. Vocea domnului Chawla se transformă într-un țipăt care răsună pe toată coasta dealului și-i strânse inima. Cele mai negre temeri ale sale se adeveriseră. — Sampath, se văicări el, Sampath, unde ești? Unde ești? Ammaji alergă la arborele de guava în timp ce, pe deasupra capului ei, maimuțele săreau iarăși în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]