6,870 matches
-
cu zvârcoliri scurte și electrizante, chiar când ușa se deschidea. Dându-și seama că s-ar putea să strige În timpul orgasmului, Sam Îi puse o palmă peste gură. Nu zice nici pâs, Îi șopti ei cu o voce care avea reflexe metalice de emoție. Paravanul care ascundea masa de consult era făcut din bucăți mari de perdea. Era o gaură Între două din fâșii suficient de mare Încât să poată amândoi să vadă prin ea. Când ochii li s-au obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
vărsarea fluviului în mare și de uriașele plase de pescuit atârnând în aer ca niște guri înfometate. Mama ta a ales casa aceea de vacanță, spunea că îi amintea de un cort din deșert, mai ales la apusul soarelui, când reflexele mării păreau să miște zidurile. A ales-o și din cauza unei pisici. Pe jumătate adormită, s-a lăsat prinsă de Elsa și a rămas în brațele ei tot timpul cât fata de la agenția imobiliară deschidea obloanele camerelor în care plutea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
simțit din nou gustul acelei transpirații, a fricii aceleia. „Ajutor...“ șoptise la un moment dat. „Ajutor.” Acum Elsa intra în grădină, am zâmbit, așa cum se zâmbește lucrurilor care ne aparțin. Am privit din nou soarele care cobora spre mare cu reflexe roz și m-am gândit că eram un prost. Trăiam o splendidă după-amiază din viața mea, trebuia să strâng aripile stânjenelii peste momentul acela de seninătate. S-a întors îmbrăcată cu costumul de baie de culoarea prunei și un prosop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
polonezii se îmbătau, vorbeau cu voce tare, Gae se așeza la masa mea și îmi oferea o țigară de marijuana pe care eu o refuzam. Și totuși îmi plăcea locul acela. Acolo marea, poate din cauza fundului plin de alge, avea reflexe diverse. Într-o după-masă m-am trezit înconjurat de un grup de handicapați care, cu ajutorul cârjelor sau al cărucioarelor împinse de alții, au apărut pe plajă lăsând pe nisip urmele adânci ale trecerii lor dificile. Au ocupat puținele mese ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
unei uși albastre. — Nu mi-ai expediat-o. — N-am avut timp. Întorc vederea și citesc. Două cuvinte, nimic altceva decât două cuvinte scrise cu creionul. — Ce este? șoptesc. Elsa are ochii de culoarea vinului, iar vinul se clatină cu reflexele sale roșiatice pe zâmbetul ei. — Așa este. Nu spun nimic, respir, mai ales respir... nu mă mișc, pentru că, dacă o voi face, voi cădea, mă voi împiedeca și voi cădea în spate, unde mă împinge zâmbetul acela. — Ești fericit? — Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în spatele meu: — Ce s-a întâmplat? Poate fără să-și dea seama, a țipat. Nu încetez să te privesc, să zâmbesc cu ochii în lacrimi. — A reacționat, spun, mi-a strâns un deget. — S-ar putea să fie doar un reflex de presiune forțată. — Nu, a deschis și ochii. Alfredo s-a schimbat. S-a spălat și s-a pieptănat. Pare un sportiv care a câștigat o întrecere. Are încă apărătoarele de plastic peste pantofii de oraș. — Tensiunea endocranică, anemia acută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în ochii devotați ai lui Rosario sau în cei perfizi ai lui Mauricio în care Augusto se vede cutremurat și deznădăjduit. Imaginea oglinzii îl obsedează pe Unamuno, și ea își găsește cea de pe urmă și cea mai pură întrupare în reflexele adânci și înalte ale lacului de munte din vecinătatea satului Sfântului Miguel, Valverde de Lucerna. În ultimul său roman, Miguel de Unamuno se întreabă testamentar, amintindu-și de vechea sa Ceață, de rimanul de care se îndoise și-a cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
presupunem, spre exemplu, că femeia Însărcinată descoperise pachetul suspect și leșinase de spaimă? Din mașina poliției care sosise cu luminile pâlpâind și cu sirena urlând coborî un bărbat cu un megafon, care rugă mulțimea să se Împrăștie. Fima, cu un reflex cetățenesc corect, se conformă imediat, dar fu totuși Împins cu grosolănie de un polițist mai În vârstă, transpirat, cu șapca dată pe spate Într-un unghi comic. Fima protestă: —Bine, bine, nu e nevoie să mă Împingi, m-am Împrăștiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
se afle cele mai frumoase obiecte arheologice, pentru noi de neatins. Totuși, barca cu motor înainta și înainta, chila tăia valurile și trasa o urmă dinspre pupă, care încremenea și se stingea, iar lacul rămânea ca un ochi închis cu reflexe lunecoase și apa întunecată. Nici constructorii de stâlpi nu mai erau constructori de stâlpi; idila podețului care ducea în larg la o platformă păzită de animale sălbatice, unde oamenii, despărțiți de uscat, se ocupau cu olăritul, țeseau și plăsmuiau unelte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Oha“, cel ce sta în fața lui; măsurându-l cu zâmbetul lui superior, acest „încă proprietar de firmă“. — Am nevoie de teren pentru hale noi de montaj, spuse Hackler și pe fața lui neclintită, constrânsă la liniște, numai ochii clipeau din reflex, de parcă ar fi privit o clipă, neprotejați, scânteia unui aparat de sudură și ar fi simțit arsura dureroasă pe retină. Se căută în buzunarul de la piept al jachetei, scoase contractul de cumpărare pentru turnătorie și fabrica de mașini-unelte, îl puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să se gândească la pensionare și să ducă o viață cât mai liniștită. Doctorul a spus clar că ăsta a fost ultimul avertisment. E numai vina mea, spuse Mark, amestecând în cafea cu încrâncenare ca să nu-l bufnească plânsul. Din reflex l-am luat de mână. Nu e vina nimănui. Nu eram sigură că și credeam asta. Sau poate e vina mea pentru că am vrut să schimb lucrurile. A fost vina mea că tu a trebuit să schimbi lucrurile. Mark se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
apartamentul nostru, adică, al meu, întreținând o conversație sigură, liniară despre Harry și Lynn. Nici nu-mi amintesc să-i fi spus lui Mark că poate veni cu mine, dar, când am ajuns la Battersea, s-a dat jos din reflex și s-a căutat de chei în buzunar. Cheia de la intrare era încă pe inel alături de celelalte chei din cealaltă viață a lui. Mark își scoase portofelul să plătească pentru taxi. M-am grăbit să intervin înainte ca Alfie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
frunte, între sprâncenele subțiri, prelungite cu creionul spre tâmple. Duminică, însă, pictorul confecționa Hildei un chip de zeiță greacă, cu părul retezat în jurul cefei și atât de lins, încât bătaia soarelui părea că poartă o cască sferică de oțel, cu reflexe albăstrii jucând după mlădierile ei grațioase. Îmbrăcămintea croită și chiar de dânsa cusută după schițele pictorului, era întotdeauna simplă și neagră, cu mâneci lungi și guler înalt, strâns închis în jurul gâtului. Scurtă până la genunchi, rochia aceasta bizară îngăduia să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fără ezitări. Numai într-o secundă îi cercetau cu de-amănuntul chipul și vestmintele: Cilindrul din piei de șoareci, periat parcă în răspăr, îi odihnea pe cap, înclinat de o gravă adâncitură unghiulară. Urechile, una galbenă și cealaltă roșie, din pricina reflexului solar, înălțate mult pe marginile înguste ale jobenului și pornite cu colțurile de sus în afară, stăteau ca niște urechi blegi de măgar. Buza de sus țuguiată, făcea cu cea de jos un X roșu spălăcit, între un nas drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
străduințele depuse m-am ales cu o viață fără rost... Sunt un prag în întuneric, așezat de-a curmezișul circulației. În zilele albe trec prin parc, plimbându-mi privirea pe întinderile de oglindă ale apelor verzi. Sau le fixez pe reflexul arcuit al podului de piatră. Rămân locului și cuget la covârșitoarea importanță a existenței. Numai când zilele se arată cenușii, stau acasă, să-mi măsor singurătatea. Pornesc, apoi, fără destinație hotărâtă și discut, pe drum, cu ghetele stropite de noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
albină. Se dezbracă singură până la cămașă și pantofi, așezându-se dintr-un săltat pe colțul mesei. Are părul bucălat, blond-castaniu, pe care și-l alungă de pe ochi cu o mișcare bruscă a căpșorului neastâmpărat. O sărut pe umărul rotund cu reflexe roze. Eva se întinde cu spinarea pe masă și așteaptă. Carnea ei are optsprezece ani și miroase a fân cu floare și a grajd de escadron. Îi adulmec subsuoara, îngenunchind apoi, ca să-i ling degetele, lăsate moi, în voia voluptății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
noastre se unesc un moment în acord deplin. Câteodată o găsesc drăgălașă și trandafirie ca o purcea de pe o ilustrată pascală, în care, totuși, aparențele pledează contra nevoii de a se bălăci prin mlaștină. Are ochii calzi și negri, cu reflexe cărămizii, umeziți de umană bunătate. Când îi sărut pleoapa lăsată, un val de sânge îmi dă năvală în inima îmbătrânită. Îmi promit să uit mocirla în care se afundase și unde se simțea mai la largul ei. Mi-am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
al divertismentului dramatic practicat aici, când primi o scrisoare de la un actor și director de companie teatrală, englezul Edward Compton, care Îl invita să facă o adaptare după un roman al său timpuriu, Americanul, pentru Trupa de Comedie Compton. Primul reflex fu acela de a refuza. Numele săltăreț al companiei nu era prea promițător, iar În urmă cu zece ani acceptase o propunere similară, de a adapta Daisy Miller pentru scena newyorkeză, propunere care nu avusese nici o urmare. Publicase piesa nejucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
tânără și, poate, mai sprințară, În care el și-a reflectat o imagine mai rațională și mai precisă decât Însuși originalul, desigur că mai În etate? Și poate exista, oare, satisfacție naturală mai deplină decât aceea de a-ți descifra reflexul Într-un spirit la fel de fin, de subtil și de ludic ca al tău? Când se cunosc și se Împrietenesc instantaneu În 1932 (după cum afirmă Bioy În Șapte convorbiri cu Aldolfo Bioy Casares, de Fernando Sorrentino), În vila Victoriei Ocampo, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
vom reuși! Aici va trebui să hotărăști și tu, V. Hai, toată viața ai fost un actor teribil! Seneca n-a fost prea greu pentru tine, nici Plaut prea ușor...” Pe rînd, fiecare raportează valorile indicatoarelor pe care le supraveghează. Reflexele, pulsul, viteza de curgere a perfuziei. Temperatura: 41,1˚. Nimic schimbat. Doctorul face un semn. O soră injectează o substanță în unul din tuburi. Un comutator își schimbă poziția. Un bîzîit se aude strident. Văd: nimicul e totul. Numai căldura
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
o metodă de revitalizare a actului sexual tot mai părăsit În România, dintr-o revistă națională de specialitate: „Jucați-vă de-a doctorul”. Dacă-i faci iubitei trei injecții, o incizie abdominală, și-o izbești În cap cu ciocănelul pentru reflexe, s-ar putea să nici nu mai ai cu cine te juca. În cele mai rafinate publicații de baștină (Dimineața, Azi, România Mare, Românul, Europa, Bordel), comentariile postelectorale prezintă un triplu numitor comun. Fraudă, trădare, unguri. Nu se dau fapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pentru a se uni cu noi.” Frumos. Zig-zag ne așază sub ochi un certificat medical emis În 1977 de un serviciu de neurologie francez, la cererea pacientului I. I. Brătianu, din care decupez cîteva constatări. „Pseudotremurătură cerebeloasă de atitudine; abolirea reflexelor cutanate abdominale inferioare (adică tocmai În regiunea unde-ar fi putut veni femeile altora, după Neacșu); lipsa de percepție a unui obiect prin palpare” cumplită trebuie să fie singurătatea. Însă din proaspăt apăruta publicație Evenimentul zilei aflăm că Parlamentul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
el Înapoi. Izbiră În aceeași clipă. Ușa zbură din balamale pentru un instantaneu clar: un puști de culoare sărind din pat. Puștiul ridică mîinile deasupra capului. Denton zîmbi și Îl ochi cu arma. Jack Îl blocă. Două gloanțe trase din reflex zguduiră tavanul. Jack intră În goană. Puștiul Încercă să fugă. Jack Îl ajunse din urmă. Îi arse niște paturi de pistol În cap și puștiul Încetă să mai opună rezistență. Denton Îi prinse mîinile la spate cu cătușele. Jack Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
post telefonic ilegal. Așa ceva au dealerii de pariuri. Îl cumpără pe careva de la P.C. Bell ca să le Întindă sîrme și să nu aloce numărul. Telefon gratis, poliția nu-l poate supraveghea, nu ai nici necazuri cu apelurile primite... Apel din reflex: numărul poliției de la Serviciul Circulație. — Da? Cine face cererea? — Sergent Vincennes, LAPD. Doar adresa unui anume Timothy V-A-L-B-U-R-N, bărbat, alb, douăzeci și cinci, treizeci de ani. Cred că locuiește În districtul Wilshire. — Înțeles. Așteptați, vă rog. Jack așteptă. Funcționarul reveni. — În Wilshire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
din cadrul Diviziei Narcotice Vincennes a fost un polițist inspirat și curajos. Din discuțiile pe care le-am purtat am tras concluzia că nu bea În timpul serviciului și că deteriorarea performanțelor poate fi rezumată cel mai bine prin cuvintele „lentoare“ și „reflexe Întîrziate“. În plus, dacă Vincennes va refuza oferta de pensionare anticipată, părerea mea este că va fi susținut de Comisia de Pensionări. Domnule, știu că Îl considerați pe Vincennes o pată pe obrazul poliției. SÎnt de acord cu dumneavoastră, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]