5,222 matches
-
și să mă omoare de viu! Ies În curtea lor; ies În drum - tot al lor, dar nu zăbovesc, o iau la stânga pe-o hudiță care se preface-n cărare - pe-acolo am venit când ne-am refugiat aici, din refugiu. Îmi târâi tălpile prin colbul gros de-o palmă și plâng de mila mea - ce băiat eram și uite ce-am ajuns... Plâng, dar nu prea tare, nu mult: să nu mă vadă careva; să creadă că-s copil. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ea pe tine. Uite-o și pe Doamna. Cu fetele... A venit pregătită, Doamna; ca la școală; ca la activități: Își pune dinainte șorț alb, pe cap bonetă albă. Dac-am fi acasă la noi, la Mana și nu În refugiu, pe la casele altora, așa s-ar Îmbrăca și mama. Dar uite că nu suntem. O să fim noi cândva, dar pân-atunci... Mama poate să penească găini și așa, fără șorț alb și bonetă albă. Scârba cea mică, fiara-cu-chip-de-om, cum Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
am citit eu. Hai să vedem noi doi, să ședem pe ei, să-i facem veșnic vii. Hai la mama, hai... - Nu! Mi-e frică! Eu vreau la mama mea! Eu vreau acasă! - Prostule, tu n-ai casă - ești În refugiu. - Atunci la voi acasă. Hai la voi, să ședem acolo, frumos... - Nu, că iar ne prinde mama și mă bate, că nu se cade. Mai bine aici, nu ne vede nimeni - hai să ședem pe ei, hai la mama, hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dau cu parfum de la mama. Ne-am oprit pe un deal, cu soarele În spate. Aici, sus, parc-am fi În calidor: de aici satul se vede ca În palmă - Mana noastră cea dragă... Nu știu cât timp vom fi rămas În refugiu, oricum, acuma ne-ntoarcem la casele cui ne are. Zic arătând: - Uite, mamă, câte fumuri au crescuuuut! Au crescut, cresc mereu. Spre deosebire de copacii verzi, copacii alburii urcă, se umflă Încă, urcă - până se opresc În cer. Unii copaci izvorăsc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
e Întreagă - dar deschisă de tot. Curtea plină cu armată, geamurile sparte, pereții ciuruiți, ciupiți, Încolo Întreagă, școala. - Bine că n-a luat foc - cu stuful ăsta..., zice mama. Bine că ne-am Întors acasă, că mi se acrise de refugiu. Și mie. Mult mai bine-acasă la mine. Ne-am Întors, iar stuful acoperișului e Întreg, n-are nimic. Și chiar dacă are (și are: peste un an-doi, reparându-l, oamenii au găsit În carnea lui ca la o căldare de plunghi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
n-a intrat. Oricum, noi, chiar de-am vrea, n-am putea. Adică am putea, dar sunt prea multe cizmele și bocancii și cioburile de sticlă, e periculos să te aventurezi, desculț, dincolo de calidor - sandalele cu care am plecat În refugiu mi-au rămas prea mici, deși parcă abia adineauri am luat-o prin grădină, la pădurea verde. Și neagră. Moș Iacob ne cheamă să ședem la ei. Mătușa Domnica s-a Întors din Codru mult Înaintea noastră, casa lor arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Îl pune și pe Frasin. Și pe Jugastru. Pe Ulm, pe Alun, pe... S-a Întunecat, s-a răcorit. Mama a venit, o dată, cu ciulama și pentru mine; cu plăcințele și pentru mine. Cu pătura cărămizie, o știi tu, din refugiu. O știu, cum să n-o. Miroase Încă a dudă. Stau culcat pe-o ladă de-a lor, de fier, Înfofolit În pătură. Îl ascult pe Fag (Carpenul doarme alături, pe altă ladă și vorbește, fără căști, cu mama lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de fier, Înfofolit În pătură. Îl ascult pe Fag (Carpenul doarme alături, pe altă ladă și vorbește, fără căști, cu mama lui - toți avem o mamă). Și uite-l pe tata: voinic, frumos, bun - rătăcește printr-o pădure-ntunecoasă, de refugiu, plină de arbori făr-de nume. Dar eu știu: n-o să rătăcească multă vreme, numai pân-la dacă-nu-azi-atunci-mâine, fiindcă știu, mi-au spus toți bieții soldăței, mie, personal: au pornit În căutarea lui toți arborii purtători de nume cu, În fruntea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Ismail, la Bălți, la Tighina. Târziu, În pragul iernii, mama se Îmbracă În negru. Gata. Nici o nădejde. Moș Iacob cioplește crucea, sapă un mormânt lângă cel al lui frate-meu Petrică. Mergem tot satul la Înmormântare. Popa Dodon, Întors din refugiu și dascălul Grosu cântă frumos și trist. Și gata. Gata, sunt orfănel - cum zice Mătușa Domnica. De-acum pot face orice năzdrăvănie, orice drăcărie (așa vorbește Moș Iacob), oamenii nu se supără, zic: - E orfănel, săracu... AH, FETELE! Stau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
strânge tare, de peste tot, gata-gata să pocnească la cusături, copcile de deasupra șoldului nu s-au putut Închide, n-o ajung, i se vede pielea: rozovă. O fi umflată de țânțari, săraca, o Înțeleg: așa am pățit și eu pe timpul refugiului. De asta o fi arătând atât de mare. Bine: obrazul, să zicem; dar trupul? Are părul ud, acum se piaptănă. I-i bine. Râde la noi. Obrazul i-i mare de tot, ochii tot mici, tătărizați; aduce, pe foarte departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
prietenul” meu, partener de discuții intelectuale... plutonierul de jandarmi Grabenko... El era convins că fusesem trimis cu misiune, de la Moscova... La post trebuia să mă prezint, săptămânal, timp de două luni - el m-a chemat, În continuare, până la plecarea În refugiu; când să mă duc la mama, la Ciocâlteni, apoi la socri, la Chiștelnița, Întâi m-a amânat; apoi m-a... Însoțit - pe cheltuiala mea - că, cică așa avea ordin verbal. Verifică-l, ordinul acela, apără-te, dacă ai cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
să schimb la Brașov, am intrat la restaurant, să mănânc ceva cald - de cine dau acolo? De Grabenko! Bem un păhărel, el Îmi spune că tocmai se pensionase... Îi povestesc și eu prin ce trecusem În acești douăzeci de ani: refugiul, fugile prin păduri, din toamna lui ’44, „repatrierea” de care scăpasem, arestarea noastră din ’49, ale tale, din ’52, apoi cea din ’56 - În fine, Îi spun că tocmai de la tine, din Bărăgan, mă Întorceam, acolo ai domiciliu obligatoriu, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
zici că te pedepsește pentru vreo faptă rea? ; că există un grăunte de logică - În „legica” ei? Da de unde! Când pune ea ochii pe tine... ...Uite, cazul meu: vasăzică Rușii ocupă Basarabia În iunie ’40; să admitem; neplecarea noastră În refugiu a fost pe jumătate nenoroc dar cealaltă? Ce-a fost jumătatea cealaltă? Acum Înțeleg că a fost prostie din aceea pură și simplă, dar atunci găseam că era normal să... nu mă refugiez; că normal era să rămân - pe pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
România de comuniști - am spus: liberată, adică tot alții or s-o libereze, că Românii... vai de geanta lor tricoloră - noi, o să fim, În continuare, suspecți. O dată În ochii Basarabenilor care nu s-au refugiat În ’44: plecând noi În refugiu, nu-i părăsisem? nu-i trădasem? - trebuia să rămânem acolo, să-mpărțim cu ei și binele și răul... A doua oară, În ochii ne-basarabenilor: cum așa: basarabeni și mai ardeam gazul «la ei, În România»?, Încă nu ne „repatriaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Ar fi fost și al nostru, cel din urmă - dacă n-am fi plecat... - Dacă zici că au simțit, au prevăzut că are să le fie cel din urmă, de ce n-au plecat și ei? De ce n-au venit Încoace, În refugiu? - Îl vor fi perceput sub forma: «mă tem că... », zice tata. Când spui că știi ceva, Înseamnă că ești sigur de tot; când zici Însă, ca Basarabeanul: «mă tem că... », te temi, dar nu de ceea ce are să dea peste tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
asta a fost În ultima toamnă la Mana. Ba nu: era Încă vară, fiindcă era abia chistruiată. Vorbesc de poamă. Are și Moș Iacob vie, pe dealul rătund dinspre Asfințit, cam pe unde ne-am Întors noi de la Camincea, din refugiu. Mă ia și pe mine sus, În deal, la vie - o dată pe la Sfânta Maria Mare, când Începe poama să se chistruieze și de vreo două ori toamna, Înainte de cules. Știu cum miroase Raiul: ca dealurile Manei când Înfloresc viile. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
om chema cu toții Români, dar tot străini suntem unul de altul, că dacă nu suntem din același sat... Da’ lasă, Dumnezeu e mare, nu ne-o lăsa El de izbeliște... Dumnezeu e mare, nu ne lasă, El - de astă dată, refugiul e bine organizat: slujbașii au primit din vreme repartizări În provinciile cele mai... din partea opusă năvalei rusești. Ai mei nu „cunosc” pe-acolo, nu mai fuseseră, Însă dacă tunul vine-ncoace, trăgând, după obiceiul rusesc, drept În fața ochilor, o să avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mai fuseseră, Însă dacă tunul vine-ncoace, trăgând, după obiceiul rusesc, drept În fața ochilor, o să avem cu toții prilejul să cunoaștem și Transilvania și Sibiul. Și Gusu. Bun. Avem hârtii pentru noi; avem hârtii și pentru bagaje; avem și experiența celuilalt refugiu, ratat și consecințele lui În Siberia. De astă dată nu mai pun Rușii mâna pe noi, să ne facă cetățeni-sovietici; că acum suflăm și-n chișleac, după ce ne-am ars gura și sufletul cu borșul; și Încă: o dată vede nașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
lucrurile noastre - dar nu-i nici un pericol: uite, Rușii au fost opriți, ba chiar dați nazad, așa că el, chiar dacă face pe jos drumul până la Mana, tot ajunge În noaptea asta! Că nu se poate, nu se poa-te să plecăm În refugiu cu doar două baloturi și trei geamantane - ce, ea, mama nu vede că toți ceilalți din tren și-au luat și mobila? Mă-ntorc să iau mobila! Mama zice că dă-o dracului de mobilă, dacă năboiesc Rușii peste Nistru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
internat. Internatul Școlii Normale de Fete. Era; acum e Centru. Pentru Refugiați. Noi suntem refugiați. Eu sunt un refugiat - fiu al refugiatei și al refugiatului care Încă nu s-a refugiat de tot, că n-a ajuns. La Sibiu, În refugiu, merg cu mama la frizer; să-mi facă freză. E primul meu frizer care mă frezează. La Sibiu, mergem la teatru - primul meu teatru. La primul meu film - cu Stan și Bran. La Sibiu mergem la gară - e prima mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de tot, o asigură căruțașul. - Bine, bine. Ne descurcăm noi. Să dăm jos bagajele. Mama plătește, omul se duce de parc-ar veni. Dacă-i Întuneric. N-am văzut niciodată un Întuneric mai Întunecat. Se vede că-i Întuneric de refugiu; dacă n-am fi fi refugiați, s-ar vedea, fie noaptea cât de grea! Dar așa... Rămânem, undeva pe lume, noi trei: mama, eu, bagajul. Apoi rămân singur (cu bagajul), mama s-a dus să se informeze; ori să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
săptămânii a ieșit pe stradă, în orașul în care totul este permis, abandonând cu bună știință dreptul său de a fi. Personajul fără nume al lui Kobo Abe se transformă într-un lucru fragil, asemenea șerbeturilor zaharisite. Respingerea lumii presupune refugiul într-o cutie. Bărbatul-cutie nu are carte de identitate, nu are slujbă și nici locuință, nu are nume și nici vârstă, nu se piaptănă și nu respectă nici un program. Bărbatul-cutie nu este cetățean și nici nu „se înhăitează cu cerșetorii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
nici o picătură de sînge și fără oase rupte au dispărut În oglinda retrovizoare și a apărut În schimb cerul alb, asemenea ecranului unui tub Braun după dispariția imaginii. Drumul nu mai urca și În partea dinspre coasta dealului se vedea refugiul unei stații de autobuz. Pe lîngă acoperișul Împotriva ploii, În stație erau instalate o bancă și un telefon public, iar dincolo de o Îngrăditură din cărămidă, care servea probabil drept jardinieră vara, era o cișmea cu apă potabilă. La puțin timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
culturii românești. Ca structură, titlul însuși, sugerează alcătuirea ei din două părți. Prima parte se impune prin valoarea documentară privind apariția Academiei bârlădene - anul 1915 - , inițiatorii - G. Tutoveanu, Tudor Pamfile, Toma Chiricuță -, colaboratorii din faza inițială - Alexandru Vlahuță, aflat în refugiu la Bârlad, Artur Gorovei, celebrul folclorist și etnograf român, I. M. Rașcu, poet simbolist, dramaturgul și prozatorul Victor Ion Popa și Vasile Voiculescu, medic militar, mobilizat în acest oraș - Bârladul. Ion N. Oprea subliniază misiunea Academiei de centru cultural „nu
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
început să înțeleg mai bine, adică pe la șapte ani, îmi plăcea să asist la discuțiile lui cu prietenii, uneori foarte numeroși, care îl vizitau. Azi știu că mulți erau din familii din Bucovina de Sus care reușiseră să ia drumul refugiului spre patria mamă atunci când pericolul rusesc se apropia. Mi-au rămas bine întipărite în memorie nume ca Sbiera sau Voronca, Flondor sau Racoce... Pentru a aduna documente, din cele ce le vedeți în jurul nostru, am început prin a căuta rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]