4,863 matches
-
fetișcană goală pușcă înfiptă într-o pereche de cizmulițe cu toc. La adăpostul întunericului, fața mea se prelungea pe lângă umbre, iar sângele începu să se zbenguie prin artere, umplând toate zonele mai puțin irigate peste zi. Am încercat să o scald cu o glumă și să-mi ascund emoțiile care puneau stăpânire pe mine: Tu esti nuielușa pe care-o primesc? M-a luat de mână fără să-mi răspundă și mă conduse până în culcușul ei cald, deja pregătit. În timp ce se
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
simt în siguranță? Ești asemeni unui gladiator, îi răspunsesem atunci de parcă mă așteptasem la acea întrebare și aveam deja un discurs pregătit. Lupta te face puternică-n arenă, dar scăpată de armură și arme, goală și întinsă în cadă, te scalzi ca un biet om de rând. Timpul pierdut printre degetele strânse în pumn curge ca nisipul dus de vânt și poate că alături de mine ai învățat să-i percepi mângâierea atunci când se prelinge pe linia vieții. Poate că eu îți
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
el bea. Eu l-am iertat, dar n-a mai apucat să o afle, în schimb tu mai ai o șansă. Iertarea îmi era necunoscută, era un lux pe care nu mi-l puteam permite în sărăcia prin care mă scăldam. În fața ochilor îmi veneau imagini cu tata aruncând cu banii în muzicanți ca să-i cânte nu știu ce melodie la modă, o terasă, o masă lângă care așteptau cuminți, în frapieră, două sticle de vin vechi, mici și cârnați aburind pe farfurii
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ierta. Poftim, ia-ți patinele și mergi la ei! Să le mulțumești și să nu mai faci alte prostii de aici înainte. Am luat patinele care străluceau în lumina aceea grozavă și fără să pot spune ceva, lacrimile mi-au scăldat fața și nu am mai văzut nimic. Când m-am șters, mi-am dat seama că nu am mulțumit pentru dar. Și iar am plâns amarnic. Și din plâns, m-am trezit în brațele mamei mele care mă întreba speriată
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
îl hrăneam, așa cum îi promisesem. Am învățat-o pe Ata să-i facă vreo două dintre felurile de mâncare care știam eu că-i plac. N-a pictat prea mult. Umbla de colo până colo pe toate coclaurile și se scălda în râu și ședea pe malul lagunei și o tot privea și la apusul soarelui cobora să privească insula Murea. Ba chiar ieșea la pescuit pe recifurile de corali. Îi plăcea să piardă vremea prin port stând de vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
iar la marginea luminișului - doi copaci poinciana îngemănați, care prin strălucirea florilor stacojii se luau la întrecere cu aurul cocotierilor. Aici a trăit Strickland din roadele pământului, venind prea rar la Papeete. În apropiere era un pârâu în care se scălda, iar uneori mai avea și ce pescui. Când venea bancul de pești, băștinașii se îngrămădeau cu sulițele și țipând zgomotos, străpungeau vietățile speriate în graba lor de a ajunge la mare. Uneori Strickland cobora până la recifurile de corali și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Paumotu dormisem săptămâni întregi afară pe un pat încă și mai tare decât acesta, fără alt adăpost decât niște arbuști sălbatici; cât despre insecte, pielea mea tăbăcită putea să le suporte toate răutățile. Ne-am dus la râu să ne scăldăm în timp ce Ata pregătea cina, și după ce am mâncat ne-am așezat pe verandă. Am fumat și am sporovăit. Tânărul avea o armonică și cânta melodiile la modă prin music-hall-uri cu vreo zece-doisprezece ani în urmă. Sunau ciudat în noaptea tropicală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
plantațiile de cocotieri și arbori de vanilie. Pescărușii de pradă scoteau țipete ciudate printre frunzele palmierilor. Am ajuns la un pod de piatră arcuit peste un râușor puțin adânc și am zăbovit câteva minute ca să-i privim pe copilașii băștinașilor scăldându-se. Se alergau între, ei cu țipete și râsete ascuțite, iar trupurile lor cafenii și ude străluceau în lumina soarelui. LIV În timp ce mergeam mai departe mă gândeam la o împrejurare asupra căreia îmi atrăsese atenția tot ceea ce auzisem în ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu avea nevoie de înțelegerea cuvintelor, se avură. Totul se petrecu organic, nebulos, între somn și trezie. N-am întîmpinat nici cea mai ușoară împotrivire din partea ei. Dimpotrivă. Sânt încredințat că și ea suferi aceeași poruncă odată cu mine. Camera era scăldată într-o lumină ireală, încît uitîndu-ne unul la altul, păream arătări străvezii ca dintr-o poveste fantastică de Ewers. Ea întinse mâinile și mă chemă cu ele. Apoi mă strânse în neștire, mă lipi de ea, mă sărută de zeci
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
perseverentul urcuș până la mima ei, dar și dârza rezistență a fetei până la capitulare care în fond se numea tot biruință? Și, deodată, după contopire, firile noastre încep să se transforme, capătă noi însușiri, devin revărsate, exuberante, chiar superficiale și se scaldă în valuri de râsete. Când am reconstituit mintal scenele petrecute în tren, conversațiile noastre simple, aproape puerile, cu vorbe de toate zilele, m-a cuprins o mare nedumerire. Nu mă mai recunoșteam nici pe mine, nici pe Mihaela. Mă întreb
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
hârtie, eram gata să încep. Dar teama aceea subconștientă îmi paraliza tentativa. " Nu te pripi ― îmi sugera monologul interior. Chibzuiește pe îndelete. Dacă între timp ea și-a mutat gândul și rămâi descoperit? Tatonează mai întîi în ce ape se scaldă și apoi..." Nu i-am scris. Bineînțeles, nu renunțasem la proiect, îl amî-nam doar. În orice caz aveam un punct de plecare cîștigat: hotă-rîsem să mă însor în principiu. Asta era esențial: restul avea să urmeze de la sine. Săptămânile următoare
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mult. Oare nu eram în drept să fac, pentru liniștea mea sufletească, acest sondaj, în fond nevinovat? Mă simțeam prins de tine iremediabil și țineam cu orice preț să-mi dau seama cât e de adâncă apa în care te scalzi. Dacă am văzut însă că nu reacționezi în nici un fel, că puțin îți pasă de ruptură, am înțeles că nu mă iubești. Ce era atunci mai firesc decât să ne despărțim? Așa am judecat. ― Te rog. Dor, dacă nu vrei
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
se luminase de ziuă. O durere ascuțită mă încerca în coșul pieptului. Cred că această durere mă trezise. Încă buimăcit de somn, aveam impresia că tot ce se întîmplase azi-noapte nu fusese decât un vis urât și o clipă mă scăldă o bucurie imensă. Dar frumoasa amăgire nu ținu mai mult de o clipă. Luciditatea îmi reveni și, odată cu ea, conștiința îngrozitoarei realități. Atunci am suferit o sfâșiere îngrozitoare: parcă o mână de fier s-a introdus în coșul pieptului nimicind
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Trebuia să umplu această lacună care mă sufoca mai rău decât lipsa aerului. Mai mult decât atît: țineam să aflu și felul curii reacționează la veștile pe care le primește despre mine. Ce spune? Ce face? În ce ape se scaldă? Aș fi vrut, dacă era cu putință, să-i cunosc gândurile. (O, mai ales gîndurile!) De câte ori n-am vrut să tocmesc un detectiv particular ca s-o urmărească. Bineînțeles, am renunțat, era ceva lipsit de sens. Ce alta avea să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Dar în orice caz datorită minții mele de copil. Stăteam alături de Adél pe divan și am adormit. Strângând între timp în mână singurul meu obiect nefolositor, un cristal de sare. Biserica e încă departe, aproape înghițită de frunzișul ruginiu. Se scaldă în soare. În umbra cărării e o femeie. Cu tuburi mici de vopsele în mână și cu niște funii ude pe braț, pe care probabil că le-a spălat, iar acum le duce să le usuce. Cred că cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
noștri. La debarcader lucra o femeie posacă, pe nume Gertrúd. Nici nu s-a prezentat, îi știam numele de la alții. Cum a trecut anul? M-am dezvoltat. Mirosul, din ce în ce mai mult. Simțeam vechea duhoare a lacului în timp ce-l sorbeam sau mă scăldam în el. O simțeam în ceaiul ușor stătut când goleam cana după o săptămână și în ploile care se porneau ca să nu se mai potolească o lună întreagă. Părerea mea e că, dacă există încă un iad, independent de ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
obicei, năvălind în obraji, după care i-a cuprins întregul corp, învăluindu-l într-o mantie firavă, trepidantă și proaspătă ca o mireasmă. Si-a dat seama că a suferit o transformare și când ochii i s-au deschis se scăldau cu dragoste în zalele de aur ale tânărului adonis. De bucurie că Magnolia a acceptat să mai rămână, Spiritul o alinta, pe cap o mângâia și cu flori îi împodobea cosițele,după care într-o stare emoțională deosebită i-a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
tiptil și-n liniște totală până la arie. Așa cum au aflat și de la ulii că aria este plină de șoricei, informația era exactă, de aceea s-au apucat de vânătoare, uitând cu toții de Scoruș. Doi copii Foliță și Ducu mergeau la scăldat la iazul Amarandei. Întâmplarea a făcut că, Scoruș tocmai atunci cobora și el panta, rămânând în urmă de familie, pentru că întâlnind un pui de șopârlă a făcut cunoștință cu acesta. Când Scoruș a observat pe acei doi copii, din cărare
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să-l chinuie, Scoruș a început a plânge, dar nu avea, ajutor cine să-i dea. -Hai mă Ducule, dă-i drumul jos, hai că întârziem, nu vezi ce frumos e, apa trebuie să fie tare caldă numai bine de scăldat. -Numai puțin așteaptă, zise Ducu, în timp ce mângâia apăsat spatele crud al pisicului, l-a prins brutal de cap întorcându-l cu fața către el. -Îți mai spun odată Ducule, dacă nu mergi te las aici și plec singur, a mai
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
mare, cum să iasă de acolo, nu știa și se tot întreba cum să facă. Și-a adus aminte că trebuie să se orienteze; unde se află, în ce parte o fi apa, pentru că auzea gălăgia copiilor care erau la scăldat, din ce parte percepe că trebuie să vină miros de grâu proaspăt treierat sau miros de paie, de pleavă, poate și miros de șoarece, din ce parte bate, și dacă bate vântul... Și tot gândindu-se așa, s-a întrebat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
necosit; așa că, dacă sunteți interesați, vă primim cu dragă inimă. Astfel cei doi frați, s-au înțeles cu unul din gospodari, și au pus la cale ce trebuie să facă începând cu ziua următoare. Ziua era pe sfârșite, soarele se scălda în roșul aprins, anunțând că urmează amurgul. Vreme cuminte cu cer curat, cornutele se întorceau de la pășunat, iar gospodarii satului căutau să și ogoiască păsările și animalele pentru noaptea care urma. Fiecare în gospodăria lui își pregătea uneltele agricole pentru
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
un bine. Era un bătrânel de statură mijlocie, îmbrăcat în cămașă și pantaloni din cânepă peste care era încins cu un brâu din in împodobit cu nestemate. Pletele-i albe ce curgeau peste umeri și spate, până sub omoplați se scăldau în razele soarelui de dimineață. Barba de un alb strălucitor și mătăsos, de lungă ce era, o purta în jurul gâtului.. Pe cap purta un basc având calota croită din cânepă, fundul din in iar bentița era o lucrătură făcută de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
formă bizară de cap dotat cu două ventuze în loc de urechi. În loc de ochi avea două deschizături iar în loc de nas scutura o trompă scurtă pe care scotea sunete fioroase în loc de cuvinte. Toate organele principale erau purtate de un trup solzos care se scălda într-un curcubeu de culori ce deveneau radiante atunci când trebuia să ucidă pe cineva. Atât cât a existat comunitatea, niciunul dintre urieși nu a văzut-o pe Uriteea transformându-se așa cum au auzit. Zeița locuia într-un adăpost sub pământ
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
formă bizară dotat cu două ventuze pe post de urechi, iar în loc de ochi avea două deschizături. În loc de nas scutura amenințător o trompă scurtă pe care scotea sunete fioroase. Toate organele compuneau un trup învelit în întregime cu solzi care se scăldau într-un curcubeu de culori ce deveneau radiante atunci când trecea pe lângă cineva și era nevoită să ucidă. Făcea pași rari mișcându-și copitele prin adăpost ca și cum s-ar pregăti pentru o confruntare cu cineva de măsura ei. Nu era pentru
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
carapacea singurătății. În casa lui intrase o rază caldă ce-i mângâia sufletul, precum primăvara când razele soarelui trezesc la viață toate spiritele pământului, așa cum o simțim cu toții după frig și gheață. De aceea ochii i-au devenit deodată luminoși, scăldându-se într-o bucurie bogată de lacrimi, mâinile noduroase îi tremurau, mă primea și mă privea ca pe o solie a divinității. Copil fiind, nu știam ce să vorbesc, cum să vorbesc ca să nu-l supăr și să-l eliberez
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]