5,117 matches
-
aceasta să-ți apară drept un servilism, dar ți-o ofer ca pe o simplă realitate și nu într-un spirit servil. Mă cunoști îndeajuns de bine ca să știi că eu n-aș putea suporta nici un fel de formă de servitute, chiar când e vorba de dumneata. În ultimul timp am reflectat la filozofie, dar dintr-o atitudine existențială (scuză-mă, știu că detești cuvântul, dar aici își are locul) și mi-a venit ideea (de altfel nu pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
emancipate de cercul închis al alterităților, al gândirii naționaliste, teologico-ideologice. Marxismul e un prometeism care, recuperând o origine și proclamând un timp viitor, își propunea să scoată omenirea dintr-o lungă habitudine, aceea a istoriei trăite ca perpetuă experiență a servituții 101. Societatea medievală lăsase evreului administrarea banului ca pe ceva rușinos, murdar, de care te lipsești cu bucurie. Dar în vremea lui Marx banul devenise demult un semn al reușitei sociale. Dosarul cupidității fusese redeschis, banul reabilitat, evreul însă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ambivalente ale burghezului și ale intelectualului: primul, client de negăsit, solicitat și disprețuit în același timp, al doilea, prinț al spiritului făcând negoț, vrând-nevrând, cu intimitatea sa cea mai secretă 122. De simpatia lui se bucurau toți cei care refuzau servituțile vieții utilitare: săracii și mai ales declasații, cei pe care prejudecata burgheză îi excludea (boemul, pictorul, prostituata, actorul, nobilul ruinat) și care urmau, analogic, destinul liber cugetătorului nefericit 123. Muncitorul era, așadar, un alter-ego al lui Marx. Teoriile lui Marx
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
păcate, așa cum o demonstrează și Roland Barthes, gradul zero este o utopie. Îl presupunem fără a-l putea identifica în mod clar și cu precizie. Din acest impas nu ne scoate nici varianta scriiturii albe - o scriitură eliberată de orice servitute față de ordinea marcată de limbaj. Scriitura zero este de fapt o scriitură la indicativ. Ar fi just să se spună că este o formă jurnalistică, dacă jurnalismul nu ar fi dezvoltat tocmai forme optative sau imperative - patetice, adică (Roland Barthes
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Nici o alegere nu este perfectă pentru un tânăr. Un ziar mare oferă multiple avantaje, dar în același timp se arată a fi exclusivist și negeneros cu debutanții. Un ziar local te absoarbe într-o mediocritate mlăștinoasă, plină de concesii și servituți mărunte. Ca și chirurgii la început de drum, jurnalistul trebuie să aibă ocazia să scrie, să i se ofere posibilitatea de a exersa diferite genuri publicistice - anchetă, reportaj, opinie. Abia apoi, câștigând în experiență, jurnalistul poate emite pretenții, bătând la
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
de trai368. Libertății economice îi datorăm dezvoltarea economică, dar și explozia de cultură și civilizație care i-a urmat; pentru că nu trebuie să uităm că nu libertatea este faptul normal în istoria umană, ci ,,condiția tipică a omenirii este tirania, servitutea și mizeria. Secolul XIX și începutul secolului XX reprezintă în lumea occidentală excepții șocante, în raport cu tendința generală a dezvoltării istorice"369. De fiecare dată370 când mă gândesc la protestele intense care au însoțit, în foarte multe țări ale lumii, această
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
un nor poartă în el furtuna". Michel Beaud, Istoria capitalismului, de la 1500-până în 2000, Editura Cartier, București, 2001, p. 192. 215 Mihai D. Ralea, Contribuții la știința societății, Editura Casei Școalelor, București, 1927, p. 106. 216 Friedrich Hayek, Drumul către servitute, Editura Humanitas, București, 1997, p. 166. 217 Aristotel vorbește în termenii următori despre proprietatea privată și despre alegerea omului pentru proprietate privată atunci când este vorba despre destinul său și pentru proprietate comună atunci când vine vorba despre destinul comun, al colectivității
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
definește dreptul internațional. Vorbesc în general despre un aspect opus în viața umană aspectului servil sau subordonat". Suveranitatea, Editura Paralela 45, Pitești, 2004, p. 11. 73 Bataille arată: ,,Ceea ce distinge suveranitatea este consumarea bogățiilor, în opoziție cu munca și cu servitutea care produc bogățiile fără să le consume. Suveranul consumă și nu muncește, în vreme ce la antipozii suveranității, sclavul, omul fără avere, muncește și își reduce consumul la strictul necesar...". Suveranitatea, Editura Paralela 45, Pitești, 2004, p. 12. 74 ,,Banii înșiși asigurau
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
asemănătoare care vin din străinătate și care sunt atât de nefolositoare vieții omenești, pentru a fi schimbate pe aur, ca și când spaniolii ar fi indieni". Contribuții la critica economiei politice, ESPLP, București, 1954, p. 135. 141 Friedrich A. Hayek, Drumul către servitute, Editura Humanitas, București, 1997, pp. 27-28. 142 Vezi Jacques Le Goff, Civilizația occidentului medieval, Editura Științifică, București, 1970, p. 72. 143 Adam Smith vorbește în termenii următori despre Marea Mediterană: ,,Potrivit istoriei celei mai autentice, națiunile care par a fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
sunt grupările de societăți, în timp ce istoria staționară - dacă ea există cu adevărat - ar fi marca unui mod inferior de viață, acela al societăților izolate". Claude Lévi-Strauss, Rasă și istorie, Editura Fides, Iași, 2001, p. 72. 215 Friedrich Hayek, Drumul către servitute, Editura Humanitas, București, 1997, p. 28. 216 Eseu apărut sub titlul "Oligarhizarea universităților", în Revista Dilema Veche, nr. 544/17-23 iulie 2014. 217 ,,Iubirea-pasiune a apărut în Occident ca o repercusiune a creștinismului, asupra sufletelor în care subzista un păgânism
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
civilizație individualistă. Individualismul are astăzi o faimă proastă și termenul a ajuns să fie asociat cu egocentrismul și egoismul. Individualismul pe care-l opunem însă socialismului și tuturor celorlalte forme de colectivism nu are neapărat legătură cu egoismul". Drumul către servitute, Editura Humanitas, București, 1997, p. 27. 247 Friedrich Hayek, Constituția libertății, Editura Institutul European, Iași, 1998, p. 64. 248 Fernand Braudel, vorbind despre libertate o definește ca fiind preocuparea majoră a Occidentului european pe parcursul a cel puțin 1000 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
care unii oameni îi supun pe semenii lor este redusă, atât cât este posibil acest lucru în societate. Această stare va fi numită stare de libertate". Constituția libertății, Editura Institutul European, Iași, 1998, p. 35. 254 Friedrich Hayek, Drumul către servitute, Editura Humanitas, București, 1997, p. 98. 255 ,,Cuvântul isonomie a fost importat de englezi din Italia la sfârșitul secolului al XVI-lea însemnând egalitatea legilor pentru toate felurile de persoane". Friedrich Hayek, Constituția libertății, Editura Institutul European, Iași, 1998, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
englezești, exclusiv occidentale, iar programele au fost manageriate de CEDU/Educația 2000+, Soros, Consiliul Britanic, Euroed, CCD-uri etc. Conștientizați de rolul lor în sistem, mai entropic și mai deschis comunicativ, profesorii înșiși au început să se „reformeze”. Impactul și servitutea formării inițiale și continue prin perfecționări patronate de universitate s-a diluat, prestigiul metodicilor scrise de specialiști, universitari ca lucrări de sinteză, canonice într-o oarecare măsură, foarte mică de altfel de asemenea, încât universitatea nu s-a constituit într-
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
mereu traduse la nivelul responsabilităților individuale și de grup”, „a generat forme diferite de rezistență ce i-a fost dintru început consubstanțială în modul cel mai natural. Puterea comunistă a generat practici absurde, ce au creat, la rândul lor, prin servitute voluntară, dar și involuntară, realități superlative, grotești, la care individul de masă a consimțit vinovat și s-a supus. Cu toții am participat formal la mascaradele ce au însoțit cultul personalității conducătorului iubit. Unii chiar au intrat în jocul magic al
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
uman, având adesea în centru un extrovert vesel care manipula cu artă contagiunea și ridica viața la rangul pe care-l merita. Se cădea în normalitate, se compensau frustrări, se sublimau euri neutilizabile. Referințe bibliografice Barbu, D. (1998), „Destinul colectiv, servitutea involuntară, nefericirea totalitară: trei mituri ale comunismului românesc”, în L. Boia (coord.), Miturile comunismului românesc, Nemira, București. Pleșu, A. (1994), „Viața intelectuală sub dictatură II”, Dilema, nr. 9, anul II, nr. 98: Decomunizarea. Dare de seamă, p. 3. Memorie și
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
am iubit niciodată cu adevărat decât Parisul, Dresda și Sibiul. Parisul nu-l mai iubesc, dar nu mă pot lipsi de el” (25 februarie 1970 Ă 485). Pe de altă parte, dacă la Rășinari Cioran ar fi suferit enorm de servituțile morale ale anonimatului, la Paris el descoperă că anonimatul e chiar o grație; doar că ea a devenit inaccesibilă și nu-i mai este la îndemână. Că ar fi rămas aici același? Firește, aceeași neîmplinire, nedatorată conjuncturilor biografice, rămase străine
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Pe același motiv, alte câteva contexte merită invocate, cu atât mai mult cu cât, născute din nostalgie, ele fac și dovada faptului că, până și pentru Cioran, timpul există. De fapt, Cioran nu se poate elibera de presiunea și de servituțile lui. Dușman permanent, timpul îi devine un ciudat aliat clandestin. Iată: „Mi-e aproape imposibil să cred c-au trecut atâția ani de la moartea părinților noștri. Timpul există deci... Îmi amintesc atât de clar de cimitirul din Rășinari, încât aș
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
început, mi-a devenit din fobie obsesie). Maistre, după ce l-am atacat, m-a molipsit. Dușmanul biruie pe nesimțite un om lipsit de caracter. Tot gândind împotriva cuiva sau a ceva, îi devii prizonier și ajungi să-ți placă această servitute” (III, 346). Dacă ura devine dragoste, de ce n-ar deveni și dragostea ură? Altfel, poate chiar faptul că, de la distanța timpului, Cioran scrie Garda de Fier într-o altă limbă decât româna spune mult despre nevoia de a fugi de
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
peste el la fel de iute ca onorurile, i-ar da surorii o parte de 5000 de lire sterline" (Wilson 1869: 263), (-) accese de absorbire într-o chestiune excluzînd orice altceva ("abstraction"), asociate cu capriciozitatea și nesociabilitatea; 3) (+/-) caracter sangvin, (+/-) răzvrătire împotriva servituții (o trăsătură tipică pentru romanticii de mai tîrziu; în scurta perioadă de la Londra Chatterton i-a scris mamei sale următoarele: "Deși ca ucenic nimeni nu avea mai mari libertăți, totuși gîndurile la servitute mă ucideau"; apud Wilson 1869: 221), (+/-) încîntarea
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
și nesociabilitatea; 3) (+/-) caracter sangvin, (+/-) răzvrătire împotriva servituții (o trăsătură tipică pentru romanticii de mai tîrziu; în scurta perioadă de la Londra Chatterton i-a scris mamei sale următoarele: "Deși ca ucenic nimeni nu avea mai mari libertăți, totuși gîndurile la servitute mă ucideau"; apud Wilson 1869: 221), (+/-) încîntarea de a se afla în singurătate; (+/-) gravitate filosofică (cf. Edward Gardner, apud Wilson 1869: 315). Concluzia lui Wilson este că Chatterton nu este de fapt un caz de "geniu nebun", ci mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
care reprezintă simboluri importante ale credinței religioase printre musulmani. Eșarfele sunt adesea percepute de occidentali că un semn al subjugării femeilor de către bărbați. În Turcia, totuși, multe femei tinere musulmane cred că, mai curând decât a reprezenta un simbol al servituții față de bărbați, eșarfă purtată pe cap sau voalul servește drept formă de protecție împotriva privirilor îndrăznețe ale bărbaților și că un simbol al credinței față de Dumnezeu, iar nu neapărat față de soții sau tații lor. Potrivit lui Harris și Moran,102 în
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
un alt fenomen social care merită discutat, și anume faptul că optzeciștii s-au atașat de universități - obiectiv vorbind, nu se putea altfel! - la palierul ierarhic inferior, devenind asistenți. Procedând În acest fel, ei și-au asumat, totodată, și inerentele servituți instituționale care derivau din exigența ascensiunii ierarhice din sistem, cele mai importante dintre ele - am discutat acest aspect În detaliu În prefața Experienței externe - venind din direcția succesivelor modificări „subtile” ale legii Învățământului superior, care au fost operate „cu cap
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
cei care asigură legea creștină în viața cotidiană, dar și ierarhia catolică până la vârful ei - papa. Spiritul Liber constată că clerul domină poporul de rând, pe oamenii de condiție modestă, amețindu-i cu ficțiuni care-i permit justificarea penitenței, a servituții, a sclaviei, a dominației. Păcatul generează culpabilitate, care osândește trupul în sensul urii de sine. Dumnezeu nu se aseamănă câtuși de puțin cu o figură antropomorfică, el nu cere nici nu impune nimic, nu pedepsește și nu afurisește, nu urăște
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și nimic altceva. Cuvântul lui, exemplul lui, învățătura lui, mărturia lui, viața lui, blândețea și înțelepciunea lui, dar nu și pe cei care se reclamă din toate acestea pentru a susține exact inversul - violența, brutalitatea, războiul, mizeria, exploatarea, teroarea, dominația, servitutea etc. Erasmus, dar și Valla, mizează pe Hristos contra Bisericii și a clerului. Ca antidot împotriva edictelor Vaticanului, ei propun cuvântul, gândirea și filosofia lui Isus complice al lui Epicur. Proiectul lor? Să reformeze Biserica pentru a o salva... Elogiul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
venerarea moaștelor, practica postului sau a pelerinajului, cultul sfinților și al Fecioarei, spovedania și indulgențele, pe călugări îi găsește corupți, îmbuibați, lacomi. Idealurile de sărăcie, castitate și supunere? Tot atâtea constrângeri care generează rele: parazitism social, vicii contrare naturii și servitute, de exemplu. Acestei critici, Erasmus îi adaugă și niște îndemnuri: trebuie să regăsim credința de la originii, să acționăm în perspectiva spiritului evanghelic, să citim textele sacre în original pentru a evita medierea clerului incult sau interesat. în șarjele sale eroice
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]