19,447 matches
-
relicva și de a o slăvi așezând-o Într-un cadru nobil? Cu siguranță, În ladă nu mai era loc pentru nimic altceva. Poate că trebuia să renunțe, iar semeția minții sale să se plece dinaintea unui lucru pe care simțurile se Încăpățânau să i-l confirme: era posibil ca o femeie să supraviețuiască fără o jumătate din propriile organe, dacă Dumnezeu așa hotărâse. Dar, oricât de mult ar fi Încercat să se convingă pe sine, nu izbutea să se descotorosească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe care o Înghiți cu ochii Închiși, ca și când ar fi vrut să Îi descopere gustul secret. - Mărul acesta s-a dezvoltat și el din floarea lui ca să fie aici, răspunse el. Totul e Împlinit, În mintea lui Dumnezeu. Numai iluzia simțurilor noastre slabe ne silește să Întoarcem paginile cărții una câte una, amăgindu-ne astfel că ele nu ar fi legate Într-un volum indisolubil. - Cu siguranță, mintea lui Dumnezeu cunoaște orice Întâmplare, iar Înainte-vederea sa a impus cu Înțelepciune mașinăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu miniaturi. - Oamenii ucid Întotdeauna ca să poată trăi. Iar pentru Înțelept, cuvântul este Însăși esența vieții. - Se pare că acorzi un amplu spațiu pasiunilor În argumentele dumitale, messer Arrigo. - Dacă cineva ar ucide nu pentru că ar fi dominat de pasiunea simțurilor, ori de răutatea sufletului, ori de istovirea creierului, ci pentru că ar fi sigur că, În felul acesta, va realiza un bine superior, eliminând un obstacol din calea adevărului? - Nimănui nu Îi este Îngăduit să dispună de viața unui seamăn de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Arrigo izbucni În râs. - Însă, În afară de pomul acesta, se pare că putem culege roadele tuturor celorlalți arbori. Și chiar să Îi retezăm, dacă e necesar, pentru căminele noastre! Mai degrabă, messer Durante, nu crezi că e mai plină de bun simț acea observație a lui Heraclit, anume că zilele noastre nu sunt decât praf al timpului, pierdute În cosmos precum atomii lui Lucrețiu? - Cred că există o ordine În lucruri. Dacă lumea ar fi Întocmai la Întâmplare, ce sens ar avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ton binevoitor. Dante ridică din umeri. - Certitudinea cunoașterii! repetă el cu mânie. Se așezase la masă cu capul Între mâini. Fixa nisipul care reîncepuse să curgă. - Aceasta nu e decât o iluzie, așa cum timpul nu e decât o iluzie a simțurilor noastre, adăugă el dezolat. Uită-te la grăuncioarele acelea de nisip. Ca și ele, grăunțele timpului nostru se epuizează Într-un număr de ore și zile. Și ce știm noi, pierduți cum suntem În această pulbere? - Ești pe cale să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
necunoscută, fie și În faptele cele mai obișnuite, În dispreț față de libertatea pe care ne-a conferit-o Creatorul? - Libertatea ce ni s-a Îngăduit este la fel cu aceea dată ghindei pentru a deveni stejar. Numai Înșelătoarea mărginire a simțurilor noastre ne amăgește cum că lucrurile ar fi schimbătoare și ne constrânge să vedem fragmentar ceea ce, dimpotrivă, este stabilit dintotdeauna. - Dar din asta rezultă că Însăși mișcarea corpurilor e o iluzie, obiectă Dante. Și totuși, suntem Înconjurați de dovada cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de strălucire Baptisteriul. Dante ridică de pe jos arma Încă plină de sânge și de fărâme de carne. Mecanismul lui al-Jazari se oprea cu un ultim zumzet. Apoi, emoția Îl copleși. Își dădu drumul să alunece În jos pe zid, În timp ce simțurile i se scufundau În neant. Când Își reveni În simțiri, se pomeni adâncit În bezna abia Îmblânzită de strălucirea lunii, care se legăna dinspre ferestre. Trebuia să fi trecut ceva vreme, dar câtă? Simți o mână grosolană care Îl scutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Destinat mergea să mănânce la RĂbillon, în fața catedralei. Patronul e un bărbat gras, cu un cap ca o andivă, galben și alb, și o gură plină de dinți stricați. Se numește Bourrache. Nu e un om prea deștept, dar are simțul banului. E în natura lui. Nu trebuie judecat pentru asta. Poartă mereu un șorț mare, de postav albastru, care-l face să arate ca un butoi închingat. Odinioară, avea o soție care nu părăsea niciodată patul, din pricina unei boli care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la noi, și asta de când avea opt ani. Să ai opt ani pe vremea aceea nu era același lucru ca acum. La opt ani, știai să faci totul, aveai plumb în cap și brațe puternice. Erai aproape adult. Bourrache are simțul banului, am mai spus-o. Pentru fiicele sale, alesese nași cu dare de mână. De aceea, la botez micuța fusese purtată în brațe de o rudă îndepărtată care locuia în orașul nostru și care, la vremea Cazului, mergea pe 80
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cum îi spunea grădinăreasa - Tina era o tânără actriță care, deși terminase Facultatea de Teatru de un an, nu jucase încă pe nici o scenă, n-o angajase nimeni, Maestrul însuși spunea că nu poate să-și stăpânească emoțiile, că are simțul ridicolului prea dezvoltat și că asta mai mult o încurcă, o blochează de tot, nu-i trebuie scenă, poate mai târziu, acuma, mai bine să stea la biroul ăla unde lucrează, la revista aia, să scrie teatru, că el îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
se face negru în fața ochilor, cedăm din prima, au știut ăia ce fac - nu ungurii sunt problema, ci țiganii, la ei trebuie lucrat, trebuie antrenați, cizelați, educați, nu democrație cu Vlad Țepeș, că nu așa se face democrația, ne trebuie simț civic, aici ar fi de lucrat... Maestrul se uită mai atent la prietenul său regizorul, mereu descoperă cât e de inteligent, mitocan și inteligent, își spune, pe undeva are dreptate și el, românii au schimbat cam des alianțele, din mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să reciți, nu vorbeai încă, dar eu te auzeam recitând, interpretând roluri, visam adică, mă uitam la tine și simțeam ce faci, ce vorbești, îți spuneam discret: te aud! Nu te rușinai deloc, nu te-ai rușinat niciodată, n-ai simțul ridicolului, ar fi fost catastrofal pentru un actor, te-ai fi pierdut pe scenă. Vorbeai și cântai în copaie de dădeau frunzele pe colnic, ne era teamă să nu mori, că prea erai altfel, Lasă, țațo, că nu mor,/ Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
verbului în mod special, e extrem de atent la vorbe, știe că ea are știința cuvântului, de unde Dumnezeu?, că nu de la mine. Se uită la ea, pare dezarmant de neajutorată, dar știe că e foarte loială, atât de timidă, cu un simț al ridicolului atât de dezvoltat, încât nu crede nici acum că ar fi putut juca teatru, oare ar fi rezistat pe scenă?, e mereu atât de concentrată, n-are nici o detașare, poate scena ar fi omorât-o, e obositor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
considere mult mai nereușit decât alți băieți... lipsit de scrupule... animat de dorința de a-și influența semenii În toate privințele, chiar și În rău... cu o anumită răceală, o lipsă de afect ce putea degenera În cruzime... cu un simț al onoarei schimbător... un egoism necreștinesc... și un interes tainic, uluit, față de tot ce ține de sex. Mai era și o curioasă vână de slăbiciune, care străbătea de-a curmezișul masca lui socială... o vorbă aspră din gura unui băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Îi mai admintea o trăsătură bizară, destul de incompatibilă cu definiția clasică a pișicherului. Aceasta a fost prima ruptură clară cu ipocrizia tradiției școlare. Pișicherul era un element clar al succesului, intrinsec diferit de „barosanul“ școlii pregătitoare. „PIȘICHERUL“ „BAROSANUL“ 1. Șiret. Simțul valorilor sociale. 1. Înclinat spre prostie, ignorant al valorilor sociale. 2. Bine Îmbrăcat. Se preface că Îm 2. Chiar crede că Îmbrăcămintea este ceva brăcămintea este ceva superficial, dar superficial și devine neglijent. știe că nu este. 3. Participă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
2. Bine Îmbrăcat. Se preface că Îm 2. Chiar crede că Îmbrăcămintea este ceva brăcămintea este ceva superficial, dar superficial și devine neglijent. știe că nu este. 3. Participă la activitățile În care poate 3. E predispus la orice, grație simțului datoriei. străluci. 4. Intră la colegiu și cunoaște, În sens lu 4. Intră la colegiu și are un viitor problematic. mesc, succesul. Se simte pierdut fără cercul de amici. Susține mereu că zilele de școală au fost cele mai fericite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nou-nouțe. La Începutul după-amiezii, Amory și-a dat seama că de-acum ultimii sosiți Îl luau drept un student din anii mari și și-a dat, deliberat, silința să pară atât plin de bunăvoință blazată, cât și Înzestrat cu un simț critic natural, acesta fiind nivelul la care putea analiza expresia ce predomina pe fețele studenților din anii terminali. La ora cinci a simțit nevoia să-și audă propria voce, așa că s-a retras acasă, să vadă dacă mai sosise vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
flori! a urlat el. Of, Doamne, Doamne, simt că nasc niște pisoi. Oprește afurisitul ăla de gramofon! a strigat Amory, cam congestionat la față. Nu dau o reprezentație! În tot acest timp, Amory Încerca, delicat, să cultive la D’Invilliers simțul apartenenței la o clasă socială, știind că de fapt poetul era mult mai conservator decât el și că, pentru a deveni un pișicher obișnuit, nu avea nevoie decât să-și ude părul cu apă, să-și reducă orizontul conversației și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Amory tipul perfect de aristocrat. Era un tânăr zvelt, dar bine legat, cu părul negru, cârlionțat, cu trăsături frumoase și tenul cam oacheș. Tot ce spunea suna intangibil de adecvat. Poseda un curaj infinit, o minte de inteligență medie, un simț al onoarei combinat cu șarm și noblesse oblige, care-l deosebea de ideea simplă de echitate. Putea face mai multe lucruri simultan fără să fie derutat și nici chiar cele mai boeme aventuri ale sale nu păreau să-l „excedeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mă mir că mai stau În poziție verticală. — Oh, dar nu Înțelegi esențialul, Tom, l-a Întrerupt Amory. Aici ți s-au deschis ochii, Într-un chip destul de abrupt, asupra snobismului lumii. Invariabil, Princeton dezvoltă În omul care gândește un simț social. Consideri că tu m-ai Învățat asta, nu-i așa? a Întrebat curios D’Invilliers, privindu-l țintă În ochi. Amory a râs ușor: — Păi, nu eu te-am Învățat? — Uneori, a spus celălalt rar, cred că ești Îngerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a Înțeles, greșit. — Scumpă Isabelle, sunt sigur că... — Nu mă atinge! a țipat fata. N-am destule de cap, mai și râzi de mine! Atunci Amory a gafat din nou: — Păi, situația este comică, Isabelle, și deunăzi vorbeam despre importanța simțului umorului... Ea Îl privea cu ceva ce nu era zâmbet, ci un ecou palid, Încruntat, al unui surâs, În colțul gurii. — O, taci odată! a strigat brusc și a luat-o la fugă spre camera ei, pe coridor. Amory a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Încremenit În această „situație feminină“, dar, Amory, e vorba de mai mult decât atât: este teama că nu vei putea opri ceea ce ai Început, că o vei lua razna - și știi prea bine despre ce vorbesc. Este acel al șaselea simț pe jumătate miraculos cu care detectezi răul, teama de Dumnezeu din inima ta, conștientizată doar pe jumătate. Orice profesiune Îți vei alege - religie, arhitectură, literatură -, am siguranța că Biserica te-ar face să te simți mult mai trainic ancorat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nespus. Și totuși te mai văd pe ici-colea De câte ori e Shakespeare jucat, Ai loc la teatru rezervat Și-un vechi actor, mâncat de molii, ‘Ți-ncântă secile orgolii... Un radical apare și-l șochează Pe ateul ortodox? - Tu reprezinți bunul simț Cu gura căscată, din public. Ba uneori chiar și capela Îți atrage Acea toleranță conștientă, Larga, luminoasa opinie despre adevăr (ce-i include pe Kant și pe generalul Booth...) Și-așa trăiești, din șoc În șoc, O palidă-afirmație cu noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu i-a trecut prin cap că ar putea fi beat, că poate delirează. Avea o percepție vie a realității, pe care obiectele materiale nu i-ar fi putut-o inspira. Conținutul său intelectual părea că se supune necondiționat acestui simț, care se potrivea ca o mănușă cu tot ce i se Întâmplase până acum În viață. Nu-l zăpăcea. Era ca o problemă al cărei răspuns Îl vedea pe hârtie, dar pe care n-o putea rezolva. Depășise cu mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de animație inocentă despre internatele pentru domnișoare. Ce bine Îi umbla Clarei mintea! Putea toarce o conversație fascinantă, aproape sclipitoare, din cel mai subțire aer care a plutit vreodată prin vreun salon. Ideea că femeia se zbătea În mizerie afectase simțul justițiar al lui Amory. A sosit la Philadelphia așteptând să i se spună că adresa ei, Ark Street, numărul 921 - era pe o uliță mizerabilă de cocioabe. A fost chiar dezamăgit când s-a dovedit că lucrurile nu stăteau nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]