4,463 matches
-
o ploaie de stropi argintii, urmat de restul turmei de cai. Rămân uitându mă în urma lor aproape în transă și am o revelație subită: este scena exactă pe care am văzut-o în ceremonia cu Julio în Remolino Grande. Râul, stropii, calul alb, restul cailor, strălucirea... Rămân în Estancia până cu o zi înaintea zborului de plecare, voi lua autobuzul de noapte spre Buenos Aires și în seara următoare voi părăsi, după opt luni, America de Sud... Mi-am împins data plecării din Estancia
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
sală au făcut : Oaaau ! . și un discurs (rostit de criticul de film Călin Căliman) care se vrea un fel de ars poetica : Să nu vă fie rușine să ascultați povești, să spuneți povești... povestea, oricum ar fi ea, aduce un strop de suflet omenesc, de viață... și pe ăla căruia nu-i plac poveștile, eu îl bag în mă-sa ! Frumoasă idee (și exprimată cu meșteșug, deși parcă se mai putea lucra la poanta finală), dar n-ar fi strălucit mai
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
prima dată printre gratiile celulei, arată ca o pisică grasă care a pus ochii pe o pasăre interesantă un colibri, o kiwi. Cînd îl roagă să-i arate jurnalul lui, arată ca un vampir emoționat care cere de la virgină un strop de ceva, ca să-și mai domolească setea. Toată viața din Perry trebuie să treacă în personajul Perry din cartea lui Capote și, atît timp cît durează transferul ăsta delicat (a durat ani), Capote face totul ca să l țină în viață
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
unui accident, marea lui iubire (Cate Blanchett) e silită să renunțe la cariera ei de balerină și să se consoleze cu aceea de soție și mamă, iar ambițiile ei retezate nu se infectează cîtuși de puțin, nu picură nici măcar un strop de acreală în căsnicia ei perfectă cu Button. Pe scurt, acesta trăiește sub un clopot de sticlă. în multcriticatul său discurs de la gala Globurilor de Aur, comicul Sacha Baron Cohen a descris ...Button ca pe un film despre un om
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Ecaterina, sub Dealul Cetățuiei, unde azi se deschide tabăra de creație a pictorilor. Cu mare bucurie am primit invitația. După ani de zile în care (fără să mă plâng lui Dumnezeu) am colindat întreaga Europă, parte din Africa și un strop de America, ani în care am bătut mai ales drumurile de nord ale României, Liviu s-a bucurat foarte mult că-mi poate oferi mai ales începând cu azi, ziua mea de naștere o „aventură” înspre zona în care m-
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
renumit în perimetrul Balcanic, cu lucrări deosebite. Impresionant. Ziua a fost încununată de surpriza pe care ne-a oferit-o Luiza. După ce-am luat masa pe o terasă unde, ca să ne răcorim am fost continuu sub un cal de stropi, pulverizați deasupra capetelor noastre, am plecat spre graniță, făcând o buclă pentru a vizita Cap Caliacra, care ne-a surprins prin pitorescul său. O stâncă ce-și trimite vârful spre marea întinsă, formațiuni ale rocii roșiatice, stratificate pe orizontală, o
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
au adus sub privirile noastre, cercetând și visând. Am întâlnit, în acești ani, prieteni binevoitori, cu adevărat, admiratori sinceri, dar și oameni invidioși, măcinați de neputințele proprii, cârcotași și meschini, roși de răutăți mărunte, ipocriți și bârfitori, care tulburau cu stropi otrăviți aura luminoasă și pozitivă ce ne înconjura. Viața trăită împreună a fost deseori privită ca model pentru un cuplu de artiști și, nu o dată, invidiată de cei care nu au detentă suficientă pentru a se înălța la nivelul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
o juca nu doar pe Medeea, ci și pe Electra, În scena bocetului pentru fratele crezut mort, În loc de motivații psihologice, căutase inspirația În sunetul picăturilor de ploaie căzând pe lemn. Silabele grecești rostite de ea sunau ca lacrimile sau ca stropii de ploaie, transmițând În același timp o suferință sfâșietoare. În ziua În care am aflat vestea morții mamei ploua. Să fi fost o coincidență? După Electra am făcut două călătorii importante, În ambele fiind acompaniat de Priscilla. Prima a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
părinții mei sunt părinții mei a apărut abia mai târziu, când a fost direct asociată cu descoperirea relației dintre vârsta mea și vârsta lor. Judecând după puternica lumină solară, care Îmi inundă memoria, când mă gândesc la această revelație, cu stropi de soare aruncați prin Împletitura de verdeață ce Încerca să-i acopere, prilejul acesta a fost poate aniversarea zilei de naștere a mamei, la sfârșitul verii, la țară, când am pus Întrebări și am cântărit răspunsurile primite. Toate acestea sunt
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
că ființa de treizeci și trei de ani, Înveșmântată Într-un alb necruțător și În auriu, care mă ținea de mâna dreaptă, era tata. În timp ce ei Înaintau cu pas regulat, eu pășeam țanțoș Între ei, apoi alergam și iarăși pășeam țanțoș, din strop de soare În strop de soare, pe mijlocul unei cărări, pe care astăzi o identific cu ușurință cu o alee dintre tinerii stejari ornamentali din parcul moșiei noastre Vira, din fosta provincie St. Petersburg, din Rusia. Într-adevăr, de pe culmea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de ani, Înveșmântată Într-un alb necruțător și În auriu, care mă ținea de mâna dreaptă, era tata. În timp ce ei Înaintau cu pas regulat, eu pășeam țanțoș Între ei, apoi alergam și iarăși pășeam țanțoș, din strop de soare În strop de soare, pe mijlocul unei cărări, pe care astăzi o identific cu ușurință cu o alee dintre tinerii stejari ornamentali din parcul moșiei noastre Vira, din fosta provincie St. Petersburg, din Rusia. Într-adevăr, de pe culmea timpului Îndepărtat, izolată și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și izolată. Dacă priveai prin sticla albastră, nisipul devenea cenușă, iar pe cerul tropical Înotau copaci ca de cerneală. Galbenul crea o lume de chihlimbar În infuzia de ceai foarte tare a razelor de soare. Roșul făcea frunzișul să picure stropi de Întuneric rubiniu pe o cărare roz. Verdele Îmbiba verdeața Într-un verde și mai verde. Și când, după atâta bogăție, te Întorceai spre un mic pătrat de sticlă normală, insipidă, cu țânțarul lui singuratic sau cu un ditamai țânțăroi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o minuțioasă Înmuiere cu apă a feței roz, a craniului albăstrui și a cefei grase, urmată de o viguroasă suflare a nasului În stil rusesc, după care se Întorcea cu aceiași pași hotărâți, dar de data asta miop și lăsând stropi de apă În urma lui, În dormitorul lui unde ținea Într-un loc secret trei prosoape sacrosante (printre altele, era atât de brezgliv, În sensul rusesc intraductibil, Încât se spăla pe mâini ori de câte ori atingea bancnote sau balustrade de scări). Se plângea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
el, reflexele romboidale, colorate, produse pe pardoseala pavilionului de Întoarcerea soarelui, păreau niște rubedenii sărace. O clipă mai târziu a Început prima mea poezie. Ce a declanșat-o? Cred că știu. Fără nici o adiere de vânt, simpla greutate a unui strop de ploaie, strălucind cu o extravaganță de parazit pe o frunză cordată, Îi făcea vârful să picure și ceea ce părea o globulă de mercur executa un glissando brusc În jos, pe vena centrală și apoi, după ce Își lepăda povara strălucitoare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-i vorbesc. Văzută prin lentilele timpului șterse cu grijă, frumusețea chipului ei Îmi este la fel de apropiată și strălucește la fel ca Întotdeauna. Era scundă și un pic cam durdulie, dar foarte grațioasă, cu glezne suple și o talie zveltă. Un strop de sânge tătar sau cerchez explica ochii ei negri și veseli, puțin oblici și obrajii rumeni măslinii. Un puf discret, asemănător celui de pe fructele din specia migdalei, Îi mărginea profilul cu un frumos contur strălucitor. Se plângea că părul ei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din intersecțiile de la marginea Berlinului. La fel de clar, un scaun de fier subțire, a cărui umbră de păianjen se Întinde sub el, un pic spre mijloc, sau o stropitoare rotitoare, plăcut Înfumurată, deși clar psihopată, cu un curcubeu propriu atârnat În stropii Împroșcați de ea deasupra ierbii presărate cu giuvaere, evocă un parc parizian; dar tu vei Înțelege foarte bine că ochiul memoriei se concentrează atât de mult asupra micii siluete așezate pe vine ( Încărcând un camion de jucărie cu pietricele sau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
există! Daniil ridică ochii spre cer: Doamne! Iartă-l pre el, că nu știe ce vorbește! Câteva clipe mai cumpănește, apoi, își drege glasul și grăiește cu gravitate: Nevrednic sunt de cinste, dar, de crezi că aiasta îți aduce un strop de alinare... Facă-se voia ta! Mărturisește-te! Avem o noapte lungă înainte. Te ascult fiule. Vorbește! Ștefan pășește șchiopătând, cocoșat, copleșit, cufundat în el, căutându-și gândurile răvășite, mormăie înăbușit: Osmanlâii hălăduie prin țară! Mi-o ard! Mi-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
făcut în turcime! luptă Mihail tăind văzduhul harcea-parcea cu latul palmei. Dar ei veneau! Buluc-buluc veneau! Nu mai pridideam tăind la turcime!... Dar ei veneau valuri-valuri veneau!... Allah ekbeeer!! Allah!! Allah!! Ne copleșise puhoiul! Eram sleiți! Sfârșiți! Nu mai aveam strop de putere! Cădeam sub iatagane, ca muștele cădeam!... Ne vindeam scump pielea! Începusem să dăm îndărăpt! Eram în primejdie de moarte! Atunci, am alergat, m-am prăbușit la picioarele Măriei sale, și cu ultima suflare am strigat: Suntem... suntem înfrânți!! Înfrânți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
botinele Măriei tale să le lege! se înfurie Șendrea, sărind din jilțul pe care stătea. Ștefan măsoară odaia cu pași agitați și se împiedică într-o blană de urs. Se oprește lângă fereastră. O deschide. O pală de vânt și stropi de ploaie îl izbesc în față. Crezi că mi-a fost ușor? Maica m-a fătat cu un băț în loc de șiră. Mă mir că nu s-a rupt... Și-apoi, am un principiu: "Niciodată doi dușmani." Craii aiștea s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că Măria ta l-ai ridicat în Scaun... Și cât sânge moldovenesc și muntenesc a curs pentru aiasta, socotește sever Stanciu. Aiasta-i recunoștința omenească, filozofează Vlaicu. Corcitură, mormăie Ștefan printre dinți. Am crezut că-n vinele lui curge un strop din sângele Basarabilor... Am sperat să stăm împreună la Dunăre stavilă păgânătății... E greu cu iataganul la beregată. Vai de capul lor, îi căinează Vlaicu. Toți domnii munteni până la urmă... Ce să facă și ei? Taci, cloșcă muntenească! își varsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca boabele de mac cu firele de nisip din poveste) cu bucuria imensă, liniștită ce mă inunda și cu care eu însumi, la rândul meu, inundam totul în jur, casele, oamenii, străzile strălucind pe alocuri din cauza ploii. Cred că fiecare strop de apă devenise în acea clipă un atom de fericire risipitoare, cotropitoare. Starea mea de atunci a ocupat, pur și simplu, acea zonă din centrul Bucureștiului, a ocupat-o și o ține până în ziua de azi. * Capătul aceluiași „tunel”, ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care voiam (și nu voiam de fapt) să-l ascund. Căci ascuns, el mă apăsa îngrozitor. Faptul că încă cineva știa acum de existența lui, fără a ști, și a dori să știe în ce anume constă, deci fără nici un strop de indiscreție, mi-a făcut bine. Tata, după cum mi-a și spus-o, m-a cunoscut atunci după privire, mi-a citit necazul în ochi. * Îmi mai amintesc de câteva șederi la Snagov în doi, numai cu tata, mai ales
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
scaune moi, luminile aparatului de bord, vibrația egală a motorului. Era o zi înnorată și la intrarea în sat a început să picure; a doua senzație memorabilă deci: de praf - gros, autentic, de țară, pentru mine inedit - perforat de primii stropi de ploaie, rari și foarte mari. În fine: am ajuns la destinație, am intrat în casă, ne-am adunat cu toții într-o odaie; a treia senzație dominantă: de domesticitate; ne aflăm într-o încăpere mobilată foarte simplu, covoare pe pereți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
adesea - în penuria asta, postrevoluționară, de prieteni bipezi - mai degrabă cu seriozitate decât glumind, cu simpatie și sincer respect, motanului cel mare. * Demnitatea distantă a motanului cel mare mă complexează. Degeaba mă „prostesc” în fața lui, încercând să-i storc un strop de bunăvoință: rămâne imperturbabil. * Și totuși știe să fie, când trebuie, și tandru: când îl mângâi în timp ce doarme pe un scaun - îmi „răspunde”, iar când mă revede, după un interval de absență, mă „salută”. * Marea lui dragoste este însă, indiscutabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
caz că mă comport incorect. Doar între noi se înfiripase ceva... E drept, firul acestei „relații” este subțire, subțire de tot; vorba poetului: există, nu există. Și totuși, nu pot să-l rup fără să încerc o anumită jenă, un strop de rușine. În fond, ce am eu cu ea? Nimic! De ce atunci, când vine timpul să cobor, mai ales dacă trebuie să și trec pe lângă ea, o fac crispat, cu ochii în jos, grăbit să dispar, ca un vinovat? * Acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]