4,334 matches
-
sau crude, nu are importanță. Nimic nu vă împiedică să recurgeți la o monodietă bazată de cereale; orezul este adesea utilizat în acest scop. E bine de știut că unii preferă se urmeze monodiete sub forme de suc. Dacă vă surâde această posibilitate, iată câteva opțiuni care vi se oferă. Mai întâi, ca și în cazul celorlalte monodiete, puteți alege dintre toate fructele și legumele cele care vă convin. Pentru o dietă mai strictă, preparați-vă sucul numai dintr-un singur
Sănătate și energie Sfaturi practice pentru eliminarea toxinelor din organism by Alicia Hart () [Corola-publishinghouse/Science/2220_a_3545]
-
sunt răsplătite înzecit. Sănătatea nu are preț și este greu de păstrat. Dacă nu ne vom îngriji, viața poate deveni în mai scurt timp un coșmar. Dacă, dimpotrivă, vom avea grijă de ea, sunt șanse mari ca viața să ne surâdă, iar noi să trăim mai bine și o perioadă mai lungă de timp. Este o problemă de alegere. Citind această carte, deja ați ales sănătatea. Dacă doriți să vă dezintoxicați organismul, sunteți deja pe drumul cel bun. Gândiți-vă și
Sănătate și energie Sfaturi practice pentru eliminarea toxinelor din organism by Alicia Hart () [Corola-publishinghouse/Science/2220_a_3545]
-
trei copii, care se agitau acum în jurul mesei. Păreau fericiți cu toții, deși, din când în când, peste privirea lui mai trecea, ca un nor, dorul de zilele cu serenade, dar doar pentru o clipă, ca mai apoi ochii să-i surâdă puștoaicei de vreo trei ani care îl tot trăgea de marginea tricoului. Mi-a plăcut, stând la masa de alături, o cămașa din in, lungă, de un alb diafan, cu margini aurii, purtată de o doamnă blondă, în vârstă, care
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
cânta fly me to the moon. Nu simțeam gustul fripturii, în schimb simțeam că e cu nervii întinși, după cum i se adunau sprâncenele lui de Mircea Albulescu și după faptul că a mai comandat o sticlă cu vin. Între timp, surâdeam tâmp pentru pozele pe care ni le făceau prietenii și, culmea, una dintre cele mai reușite fotografii ale noastre e de atunci, rămânând pentru totdeauna prinsă într-o imagine, femeia năucă, îndrăgostită prostește, zâmbind dragostei sale sau ideii de dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
avea să supraviețuiască și războiului, și femeilor. S-a uitat atent la celălalt chip ori, mai curând, la reprezentarea picturală pură a acestuia pe perete. Fusese coperta mai multor reviste după ce Îl prinsese el, aproape din Întâmplare (Întâmplarea precisă, a surâs el posac, din momentul exact), Într-un lagăr de refugiați din sudul Sudanului. O zi cu muncă de rutină, cu un balet Încordat și tăcut, cu pași subtili de dans printre copii care mureau extenuați În fața camerelor lui foto, femei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nici unul din ei nu știa ce să spună ori să facă. - Păi, a murmurat Faulques În cele din urmă, admit că-ți sunt dator cu o dușcă. - O dușcă? - Un pahar cu ceva. Alcool, dacă-ți place. Un pahar. A surâs pentru prima oară, cam forțat, iar celălalt i-a răspuns tot cu gestul dinainte, dezvelindu-și gaura dintre dinți. Părea să reflecteze. - Da, a conchis. Poate că-mi ești dator cu dușca asta. - Intră. Au intrat În turn. Nou-sositul a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o formulă științifică: dacă un fluture Își mișcă aripile În Brazilia ori pe-aici, se dezlănțuie un uragan la celălalt capăt al lumii. E corect? - Mai mult sau mai puțin. Teoria e cunoscută sub numele de Efectul Fluture. Markovic a surâs ușor, Împungându-l pe Faulques cu degetul. Un zâmbet bizar, totuși. Țeapăn, ca și cum nu era al lui. S-a oprit o vreme, Înghețat, dezvelind gaura neagră dintre dinții stricați. - E ciudat că ai vorbit despre el În acel interviu, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
licărit o clipă. - Și de ce te-ai lăsat? Vorbesc de pictură. - I-am pus capăt curând. Când am Înțeles că fiece tablou pe care Îl Începeam Îl făcuseră deja alții. - De aceea te-ai făcut fotograf? - Poate - Faulques continua să surâdă În Întuneric. Un poet francez a considerat că fotografia e refugiul pictorilor ratați. Cred că, la vremea lui, avea dreptate. Dar e adevărat și că fotografia Îți permite să vezi În fracțiuni de secundă lucruri pe care oamenii normali, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Îndoliată care stătea În genunchi, o siluetă neagră lângă grămada de glod negru stropit cu nea. Apoi Olvido lăsase să-i cadă camera pe piept, se uitase la Faulques și murmurase: „Câtă vreme există moarte, există și speranță”. Spunând acestea, surâdea absent, aproape cu cruzime. Cum nicicând n-o mai văzuse zâmbind. - Poate că ai dreptate, a acceptat Markovic. Dacă socotești bine, lumea nu se mai gândește la moarte. Credința că nu vom muri ne face slabi și tot mai răi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și Max Ernst, o fotografie cu Olvido la cinci ani, la Mougins, stând pe genunchii lui Picasso), părea scoasă dintr-un desen de Penagos. „Am fost una dintre ultimele femei În stare să facă bărbații să sufere”, comentase bătrâna doamnă, surâzând blajin. „Dar nepoata mea a ajuns prea târziu pe lumea asta prea bătrână.” De la Început, pe lângă frumusețe, pe Faulques Îl fascinase purtarea lui Olvido: modul ei de a sta de vorbă, de a-și lăsa capul În jos după o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
A făcut-o, cu toate acestea, peste cinci secunde. Tocmai am auzit-o, a spus, când trecea pe-aici pe jos. Uluit, Markovic s-a gândit că, poate, pictorul făcea bășcălie de el. Probabil că așa a conchis, fiindcă a surâs șters și a dat din cap. - Vorbesc serios, a insistat Faulques. Ori aproape. Croatul s-a uitat iar la el. Cu un zâmbet mai larg. - Haida-de, a spus. Cum arată? - Habar n-am. Nu-i știu decât vocea. Zilnic la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lui de vedere. Asta Înseamnă să stai În locul potrivit la momentul potrivit. Să vezi mișcarea, ca la șah. Markovic continua să privească dușumeaua. - „Șah” spui. - Nu știu dacă exemplul e bun. E bun și fotbalul. Celălalt a ridicat capul, a surâs ciudat, aproape provocator, și a făcut un gest spre pictura murală. - Și unde-i ea? Îi rezervi un loc special pe tablă ori face parte din toată gloata asta? Faulques a pus jos tava. Nu-i plăcea zâmbetul acela neașteptat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ganteletelor. La urmă, a făcut un pas Înapoi, a aruncat peretelui o privire circulară, s-a uitat la pictorul de război și a făcut un gest timid spre masa unde stăteau pensulele, tuburile și flacoanele. - Îmi dai voie? Faulques a surâs ușor, Încuviințând. - T rog servește-te singur. Markovic a șovăit, a lăsat ceașca și țigara, apoi, În fine, a arătat spre cei doi bărbați ce se băteau În cuțite pe jos, căutându-și deschiderile armurilor care, pline de șuruburi și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să se Întoarcă și să plece, dar a mai zăbovit o clipă. — Ar trebui să te duci În sat, a zis brusc, cu un aer gânditor. S-o cunoști pe femeia de pe șalupă. Nu mai ai multă vreme. Faulques a surâs vag. Un zâmbet delicat și trist. - Și ce-o să se aleagă de tablou? Cine are să-l termine? Markovic și-a dezgolit locul gol dintre dinți. Zâmbetul lui, aproape timid, părea o scuză. - Mă tem că are să rămână neterminat. Dar am
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
blond și fusta albă unduindu-se peste șoldurile late și picioarele bronzate. Apoi s-a așezat iar, a cerut altă bere și a privit bănuitor jur-Împrejur, temându-se ca nu cumva să vadă că Ivo Markovic se aținea pe-aproape, surâzând cu gura până la urechi. A continuat să privească marea și linia Îndepărtată a țărmului spre Capul Rău, În vreme ce Carmen Elsken se estompa molcom În gândurile lui. Soarele Începea să scapete, iar lumina intensă dădea obiectelor o claritate precisă de o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de englez a uitat să picteze frigul. Apoi Își Închisese gulerul gecii scurtă și, după ce-și atârnase geanta cu aparatele fotografice pe umăr, Îi zâmbise lui Faulques. Nu va mai fi niciodată alt război ca ăsta, spusese melancolic și surâzând ciudat. Îl sărutase pe obraz, repetase „niciodată” În șoaptă și plecase În urma ostașilor pe când, printre toate siluetele ce păreau suspendate pe mantaua de ceață care acoperea malul, Începeau să răsune, Întâi unul izolat, apoi două-trei și, În fine, Înmulțindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
strungă de deasupra golfului, locul pe unde trecea zilnic șalupa cu turiști. Își lăsase părul liber, purta o rochie de la Ibiza cu bretele, lungă până la glezne, și sandalele de dimineață. — Frumos loc, a spus. Liniștit și foarte frumos. Apoi a surâs. Cred că te invidiez, a adăugat. Un pic, cel puțin. Să trăiești aici e atât de original. Pictorul de război a analizat ce voia ea să spună. — Da, a răspuns În cele din urmă. Poate că-i așa. S-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
așa cum erau. Nu mai era nevoie. Așa că a trecut pe lângă femeie (i-a intuit zăpăceala, când a atins-o), a ieșit din turn și a așteptat-o afară. Ea a venit agale, studiindu-l gânditoare, și, ajungând lângă el, a surâs cu gura Întredeschisă, gata să spună câteva vorbe, care n-au ajuns să i se desprindă de pe buze. Faulques a condus-o până unde Începea poteca, a strâns mâna Întinsă și a rămas pe loc, privind-o cum se depărta
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
că-i bine? Până În zori. - Cred că-i bine. Lumina Înserării venea muribundă dinspre pini, Învăluindu-l pe Markovic Într-un aer roșiatic, ce părea să se amestece cu lumina picturală a scenelor reprezentate pe perete. Faulques l-a văzut surâzând, cu țigara În gură, luându-și rămas-bun de la pictura murală cu o ultimă privire prelungă. - Ce păcat că n-o poți termina. Deși, dacă am priceput bine, poate că tocmai asta este. 18. Toate culorile unei umbre puteau fi transformate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Încă o dușcă de coniac. Așa avea să prevină Întoarcerea durerii Într-un moment nepotrivit. Apoi a luat cuțitul și l-a agățat la spate de curea. Să te Înarmezi În vederea luptei, și-a zis brusc, și abia dacă a surâs, Împietrit o clipă. Lui Olvido asta Îi și plăcea: să se amuze chiar În momentul plecării, În Încordarea așteptării, pe când verificau, tăcuți, bagajele În odaia oricărui hotel Înainte de a pleca Într-un loc cu probleme. Să verifici aparatele fotografice și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sumbru, ploaia mai cenușie. Deși nu era o capodoperă, și-a spus, imparțial. Dădea molcom din cap, reflectând la toate acestea. Nu era deloc o capodoperă. Ivo Markovic și Carmen Elsken spuseseră că pictura era stranie. Toate unghiurile acelea etcetera. Surâzând Îngândurat, Faulques s-a Întrebat ce-ar fi spus Olvido Ferrara. Ce-aveau să creadă cei care Îi vor contempla fresca În viitor, atâta vreme cât turnul rămânea În picioare. Nu era o pictură bună, a conchis. Dar era perfectă. 19. A
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
icoană, iar mama o striga și o zgîlțîia de umeri. İ-am luat și eu mîinile și am Început să i le masez. După cîteva minute privirea bunicii a devenit din nou vie, m-a strîns de mînă și a surîs ca pe vremuri. Credincioasă, Învățîndu-mă ce este credința.Înainte cu trei zile de a muri a avut un vis: mergea pe o uliță a unui sat; În stînga și dreapta case albe fără uși și ferestre; cînd s-a trezit
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
are încredere. Mărturia oferită de femeile consultate de Werth și Flaherty, citată în capitolul 7, ilustrează neputința păcăliților slabi de înger de a face față unor adevăruri neplăcute și suferința pe care acestea le-o provoacă. Astfel, deși ne-ar surîde să ne imaginăm o lume în care toți cetățenii ar putea detecta și demasca minciunile, trebuie să admitem că în lumea reală această abilitate, la fel ca toate celelalte aspecte ale minciunii, se leagă strîns de distribuirea puterii. Modelul societății
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un foarte viu profil anticipând tonul burlesc-duios al autoportretelor literare ale lui Eugen Ionescu. Până și formulele adresării directe sună identic: „Domnilor critici, fiți buni și nu mai tăceți”. Poemele publicate (Frunză verde, Pocăință, Imagină, Cântec de toamnă, Mi-ai surâs, Rugă, Dezamăgire, Primăvară, Final, Pământ, Strigăt, Carte poștală) sunt dedicate Emanuelei, Mariannei, Malviei ș.a., dar și - cu același gest teribilist - Lui Dumnezeu, „Mie”. În schimb, capitolul din romanul Malvia conține o poveste de dragoste scrisă în manieră tradițională. Nu lipsește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288077_a_289406]
-
chiar cumătrul caprei, care de mult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la păretele din dosul casei, când vorbea capra cu dânșii." (Ion Creangă, Capra cu trei iezi) (b) "Am ieșit puțin la soare, / Zise melcul surâzând... / În căsuța-mi de sidef / Nu mă ninge, nu mă plouă, / Nu m-atinge-un strop de rouă / Și de câte ori am chef, / Dacă vremea e frumoasă, / Îmi iau casa la plimbare, / Totdeauna sunt acasă..." (George Topârceanu, Melcul) (c) "Nu cunoaștem decât ceea ce
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]