6,881 matches
-
loc pe bancă, se așază pe un colț al ei, așa, mai mult cu o bucă. CÎnd cutia trosnește, sare În picioare, ceilalți comentează, nu se aude ce, deși afară e liniște și toată lumea rîde. Privim de sus toată scena, tăcuți, un pic sumbri. După o clipă, Îmi vine o idee, pentru că e cît se poate de limpede că trebuie să le sabotăm indolența. Auzi, Petcule, Îi zic, fă-te om și urmărește-mă un pic... Poți să strigi cît poți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de deprimant. Și e foarte posibil ca el să arate la fel și În anul morții mele. Iar În compartimentul curat și plin de inox și de sticlă nu se mai schimbă opinii, pasagerii Își admiră dispozitivele electronice cu aere tăcute, sobre. Singura care nu admiră nimic, moțăie cu teamă, e o țărancă ce-și ține papornița de rafie În brațe și care pare o fantomă pe care anul 1989 ne-a lăsat-o cadou - o fantomă care Își drege vocea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
unele inconveniente: ciorba de fasole cu afumătură. Asta pentru că după un astfel de festin, seara, În micuțul dormitor din pavilionul de vară, am cunoscut clipe de oroare. Mațele lui Jordache ne-au vorbit limba morții. Lunganul slăbănog din Constanța rînjea tăcut, urmărind ușor amuzat cum faptele curului său otrăvit ne stîrneau o panică oribilă. S-a ales cu o serie de porecle care să reflecte această calitate pe care s-a dovedit că o are: Dr. Mengele, Asasinul tăcut, Îngerul morții
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Constanța rînjea tăcut, urmărind ușor amuzat cum faptele curului său otrăvit ne stîrneau o panică oribilă. S-a ales cu o serie de porecle care să reflecte această calitate pe care s-a dovedit că o are: Dr. Mengele, Asasinul tăcut, Îngerul morții, Susurul iadului, Herr Auschwitz, domnul Hiroshima, Belzebut, Ion Iliescu (pe asta a produs-o Cristian). Ultima lună. Din nou În gardă, dar local, În baterie, făcînd pereche cu Patrana și cu caietul de engleză (care și-a pierdut
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Strălucirea galbenă, intermitentă, a felinarelor, iluminând atomii de vijelie, se frângea în steluțe aurii pe geamul șiroind. Mașina se hurduca pe pietre, zornăind și bubuind. Când George se lansa într-una din crizele lui de furie, Stella rămânea de obicei tăcută. Dar de astă-dată prinsese glas: — George, dă-mi voie să trec eu la volan. Nu. — Lasă-mă să conduc eu. Am spus nu! — Nu goni nebunește. Nu mă atinge, fir-ai să fii, lasă-mă în pace! — Te las în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spre Papuc, care era, firește, încuiat, așa încât se mulțumi să se uite pe geam. Fusese el și înăuntru, dar nu prea des. Îi plăcea însă mai mult să se uite de afară la mobila de modă veche, încremenită, din camerele tăcute, acum atât de întunecate și de singuratice. Cu un plăcut fior de groază, își imagina că vede o făptură ciudată, împietrită, care se afla înăuntru și privea afară. După aceea se porni să inspecteze diverși copaci, fagul arămiu și mestecenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fie fată. Stânjeneala care-l separa de părinții lui îl făcea să fie singuratic și la școală, unde se mai distingea și prin statura extrem de joasă pentru vârsta lui. Misteriosul lui refuz de a crește părea să fie semnalul unei tăcute ostilități față de orice rol public. Desigur că își iubea părinții și simpatiza în tăcere cu încercările lor de a stabili o comunicare cu el. Uneori i se păreau de-a dreptul grotești în eforturile lor de a se arăta naturali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de pe o străduță din Burkestown.) — Deci Camerele au fost restaurate, urmă John Robert. Și-ți poți închiria una, ca la un hotel? — Da, răspunse Eastcote. Și ai să poți sta liniștit acolo, ai să poți lucra netulburat. John Robert rămase tăcut. În momentul acela Adam coborî scările de fier în groapa cu aburi. Se opri pe trepte, apa fierbinte ajungându-i până la genunchi, și se uită să vadă și el cine mai e pe acolo. Sperase ca „oala“ să fie pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca să fie adevărat. Avusese impresia că un demon sau o zână rea o să vrăjească și o să înțepenească ușa sau poate că avea să se deschidă dezvăluind cine știe ce scenă de groază, o casă pustie sau poate că plină de oameni dușmănoși, tăcuți și apoi se va închide din nou, ireversibil, în urma nefericitului erou. Dar nu se întâmplase nimic din toate astea. Ușa se deschisese. Interiorul întunecat al casei putea fi recunoscut ca fiind cel al lui Greg și Judy Osmore. Și, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Un impuls de politețe îmbinată cu o oarecare curiozitate, pentru că Tom îl cunoștea foarte superficial pe irlandez, îl îndemnă să-l invite să li se alăture. Spre surprinderea lui, Scarlett Taylor acceptă și-i însoți, păstrându-și aerul preocupat și tăcut. „Turul“ urma să înceapă cu „Calul Negru“ din Soho, parcurgând apoi cârciumile mai zgomotoase din sudul cartierului, trecând după aceea prin Leicester Square, spre Whitehall, și spre Tamisa. Cârciumile erau împodobite pentru Crăciun, gălăgioase și suprapopulate. Scarlett-Taylor vorbea puțin, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care îmbină binele și răul, locul magic unde binele și răul fac casă bună, Platon a avut dreptate în ce privește arta. — Nu apreciați nici una din formele artei? — Nu. — Atunci, desigur... metafizica e artă. — Asta-i... da... un gând fantastic! Filozoful rămase tăcut, de parcă vorbele preotului ar fi invocat cine știe ce vedenie cumplită. Apoi urmă: — Vezi... mă muncește o bănuială, nu numai că nu spunem adevărul, dar nici nu-l putem spune - ăsta-i blestemul nostru. Piatra de moară. Cum părintele Bernard nu găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Brian mă condamnă că am pierdut-o pe Stella, ca și cum eu aș fi făcut vreo greșeală, ca și cum i-am deschis dinadins ușa și am lăsat-o să fugă! Nu reușeam s-o consolez pe Stella. E atât de dură și tăcută și superioară! Este exact opusul meu. Dar ar fi trebuit să mă descurc mai bine, n-am îngrijit-o cum trebuie, și unde o fi acum, s-o fi omorât? O fi cu George?“ Brian telefonase de câteva ori la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Da. — Ți-am cerut să nu-mi mai vorbești despre el. — Iertați-mă, n-aș fi făcut-o, dacă... — Dacă nu-ți formai impresia pe care tocmai ți-ai format-o. — Exact. — Și care-i această impresie? Părintele Bernard rămase tăcut un moment, pe urmă răspunse: — Ar trebui să fiți bun cu el. Într-o manieră... calmă. Nu v-ar răpi mult timp. S-ar mulțumi cu orice, cu cel mai mic semn de bunăvoință. Și atunci ar deveni docil, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fi plăcut să locuim la mare. Aș dori ca această căsuță să zboare acum pe malul mării. Mi-o imaginez zburând. Sunt sigură că poate zbura. — Și eu aș dori să zboare undeva... departe. — Undeva, unde? Departe de ce? Pearl rămase tăcută. Era zece seara și, de la cina lor frugală discutaseră întruna. De când sosise Hattie, cu două zile în urmă, totul fusese ca un fel de excursie de sărbătoare. Ploaia continuă le servise drept pretext să nu iasă din casă. Fuseseră doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pătrunsese acolo de multă vreme. Mese, scaune, cuti, mormane de diverse obiecte, etajere pentru lămpi, ceasornice stricate, zăceau talmeș-balmeș, iar în mijlocul încăperii se afla un gramofon de modă veche cu o pâlnie uriașă. Alex, privind de sus în sala pustie, tăcută, întunecoasă, se simțea cuprinsă de o frică îngrozitoare. Își spunea: „Dar nu exista o astfel de cameră la Belmont. Unde poate exista o asemenea sală secretă, abandonată, în casa mea?“. Se grăbise să-i povestească despre descoperirea ei femeii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
atacau. Îi spuse lui George: — De ce nu te duci la ei, la Papuc? — Ca să le stric cheful? — Doar vrei s-o vezi pe fată. Du-te și vezi-o. — Vrei să o seduc? Și-apoi îmi aștept cafeaua. Alex rămase tăcută, chemându-și în ajutor vechii ei aliați, mânia și ura, ca să-i astâmpere frustrarea și să-i usuce lacrimile. — Bine, spuse George, conștient de tumultul emoțiilor ei. Mă duc. Și când vine Ruby cu cafeaua, poftește-o să ia loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o guvernantă, nu poate însoțitoarea ei să îndeplinească acest rol? — Întrebi dacă doresc să ții băieții departe de ea. Da. Asta vreau - clar. Dar cum pot face asta? Nu pot să-i dedic tot restul vieții mele. John Robert rămase tăcut; se rezemă de speteaza scaunului și continuă să-l fixeze pe Tom. Tom își spuse: „În ce vrea să mă transforme, ce-i misiunea asta pe care mi-o impune cu de-a sila? Să plec, să fug? Să „mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cineva care semăna foarte bine cu el. Poate. Mă duc să salvez musca aceea. William văzu o muscă mare, cu aripile lucitoare, zăcând pe suprafața apei neastâmpărate, care unduia la picioarele lor. Adam se lăsă să lunece în bazin, ușor, tăcut, ca un șobolan de apă, fără să-i tulbure suprafața lucie. Ridică cu grijă musca pe dosul palmei lui și se înălță apoi în apă, depunând insecta salvată pe ciment, lângă picioarele goale ale lui William. Musca se scutură, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Atunci cere-le. Nu știu cum... Atunci nu le cere. Vreau să spun... eu credeam că bunicul dumitale te informase... Asupra a ce trebuia să mă informeze? Că dorea... mă rog, dorea ca noi doi să ne căsătorim. Hattie rămase un timp tăcută, examinând mâna statuii. Părul ei, pufos din cauza plonjării în apă, îi atârna despletit pe spate, prins cu o panglică. Puse mâna de piatră în buzunarul rochiei (purta rochia nouă de vară, cumpărată la Boutique Anne Lapwing), apoi dându-și seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
niște binocluri? — Nu. — Au vreo barcă? Dacă-i la debarcader, n-avem cum s-o lansăm de aici, și daca-i pe mare, trebuie să fie pe undeva de-a lungul coastei. — Oricum, e prea târziu, conchise Brian. Toată lumea rămase tăcută. Brian continuă: — Probabil că a obosit și a înghețat și s-a lăsat târât la fund. Nici nu și-a dat seama ce se întâmplă cu el. — Nu, nu și-a dat seama, întări Tom. E ca și cum ar fi adormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
instinctiv, așa cum facem cu toții, pentru a se salva. Drept care transformă întreaga poveste în ceva. Dar tu procedezi la fel. El nu-ți poate dărui dragoste și milă. Dar s-ar spune că nici tu nu-i poți dărui. Stella rămase tăcută un moment, reflectând. Dacă aș putea crede că din asemenea izvoare ar mai putea țâșni ceva... dar eu nu fac decât să-mi concentrez întreaga forță ca să nu mă las distrusă. Nu vreau să devin un automat de ură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
două guri cu buze pecetluite, Emma continuă s-o țină lipită de el, clătinându-se încet, ca să-și mențină echilibrul. Mâinile lui Pearl, încordate pe umerii lui ca să-l împingă, se relaxară și apoi lunecară în jos, cuprinzându-l. Rămaseră tăcuți, lipiți unul de celălalt. George se uita fix la Hattie. Părul fetei era împletit în două cozi care-i atârnau pe umeri. Purta rochia ei mov, înflorată, de la Boutique Anne Lapwing și, pe deasupra, pentru că seara fusese ceva mai răcoroasă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în ochii lui. Această teamă a împiedicat tocmai comunicarea dintre ei care ar fi putut-o înlătura. Erau jenați unul față de celălalt și Tom, negăsind nici o cale pe care să-și exprime afecțiunea, făcea pe prostul în fața unui Emma din ce în ce mai tăcut. Pe parcursul acelei duminici nefericite, Tom se gândise și la George. De fapt, George nu fusese niciodată prea departe de inima și de gândurile lui de-a lungul anilor care trecuseră. Uneori, tânărul simțea, ca în clipa de față, de pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se fi uitat peste Ennistone Gazette. După ce citise articolele, luase scrisoarea din coș și o rupsese în bucățele, tot fără să se uite la ea. În aceste două zile de mohorâtă meditație și trecere în revistă a amintirilor, filozoful stătuse tăcut, nemișcat, în camera de la etaj, în care fusese conceput și în care văzuse lumina zilei. Ședea pe patul de fier, mutat clin camera alăturată, patul în care dormise în copilărie. Nu îndrăznea să coboare la parter, de teamă că cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vorbim despre iertare, cred că asta-i o slăbiciune, un lucru fals... — Ești asemenea Cordeliei, cea mai supraestimată eroină din literatură. — Întrebarea este: tu dorești să continui căsnicia cu mine? — Ce întrebare fermecător de directă! Nu. — Ești sigur? George rămase tăcut un moment. Apoi întrebă: — Noaptea aceea, când mașina a intrat în canal... ți-o poți aminti limpede? Da. — Ce s-a întâmplat exact? — Ce vrei să spui? — A fost un accident sau am împins-o eu deliberat? — Vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]