5,246 matches
-
o ignorantă. Intervenea cu prudență și delicatețe, mai mergea la bucătărie și ne mai aducea cîte ceva înaintea marelui atac asupra bunătăților ce forfoteau prin oale și cratițe. Cum stăteam noi nesătui de parole, sună la ușă cineva, timid, foarte timid. Adică un țîrîit scurt, aproape imperceptibil și apoi tăcere. Este familia Doagă, un prieten din liceu. Nu te incomodează, nu? Vai de mine, abia aștept să fim mai mulți... Intră familia Doagă, adică el, capul familiei și ea, cea condusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
atlet tînăr, frumos ca un Cupidon și viteaz cum seamăn n-are. Cînd vede fata, începe a cucurigi, a bate din pinteni și din aripi. Am încurcat-o, îmi zic. Ăsta o să se grozăvească și o să-mi riște viața. Spun timid: Eu n-aș mai zbura, este cam riscant pe vîntul ăsta... Vă este teamă? mă ia la vale frumosul. Vă temeți? Atunci nici eu ...susură Véronique. Mă bucur că nici fata nu va merge cu animalul ăsta. Dar, chiar, de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la cadouri? Eu îi voi oferi un tablou de Dan Hatmanu. Eu am un ceas de argint vechi, dar merge la fix. Lăsați asta, eu, eu ce-i dau? Delegații încep a se foi și oamenii de afaceri se oferă timid: Gîndiți-vă dumneavoastră, noi venim cu mălaiul. Principala preocupare a celor trimiși de județ s-a axat, în principal, pe ce și cui să dea o căruță de cadouri, demne de nivelul înalt de reprezentare. Deviza era imperativă: Trebuie să fim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Nu, zău, Tirbușon, ce aventură a trăit băiatul? Cu mîna dreaptă hojmalăul l-a prins pe Alfaro de ceafă și-l strînge ca într-o menghină. Fața acestuia s-a congestionat, dar el rîde supus, prostește. Cu o mînă încearcă timid să-și slăbească strînsoarea, care începuse să-i fie insuportabilă. Lasă-mă, altfel nu-ți spun nimic... Bine, Tirbușon, dar dacă nu-i interesant, să știi că deja mă furnică laba... Lui Alfaro i se pusese porecla de Tirbușon pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o știu. Pe măsuță, distinsa și culta doamnă Sikorski pune o tavă cu aperitivele noastre preferate. Este o lumină de spre seară cum doar în Cuba se întîlnește. Blîndă, caldă, suavă. O boare de vînt ne răcorește cu o mîngîiere timidă. Am impresia că pe Sikorski îl cunosc dintotdeauna. Ne-am împrietenit de la prima recepție la care am participat. A venit direct la mine și m-a abordat în franceză. Bună seara, excelență, sînt ambasadorul... Bună seara. Eu sînt ambasadorul României
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
era vădit emoționat. Pe terasa umbrită era așezată o masă din plastic și două scaune, tot din plastic. Erau însă foarte comode. Cafeaua a fost făcută surprinzător de repede și două ceșcuțe din porțelan japonez (nu chinezesc!), pline ochi, gîdilau timid simțul olfactiv, cu mirosul acela inimitabil de cafea Serrano. Sticla de whisky pe care am adus-o este desfăcută pe loc. Pahare, gheață și... poftă de vorbă. După cîteva clipe, alcoolul ne predispune spre povești. Am început eu cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și doamna Barrera se descurca bine cu partea plătită în moneda cubaneză. În plus și ea lucra ca medic la mină, de nu mai puțin de 16 ani. Cei doi soți s-au cunoscut acolo. Raul era un tînăr inginer, timid, care nu vorbea aproape deloc. Amanda era o doctoriță cu un stetoscop legat de gît. Copiii au venit mai tîrziu, după 8 ani de căsnicie. Lui Raul îi încolțise un gînd îndrăzneț și nu știa cum să-l facă cunoscut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Repedii, mi s-a arătat chip de lumină, cu irizări purpurii furate din vatra de jeratic a asfințitului...Era primăvară! Lunga-i trenă purtată în triumf pe aripile molatecului zefir mângâia tandru firul de iarbă crud și geana umedă a timidului ghiocel. În cale i se închinau una câte una - învăluite în pulberea istoriei - întocmirile voievodale care stau cuibărite pe creastă de deal sau în umbra văii. Dangătul prelung de clopot răsunând de veacuri zbura din pisc în pisc sau aluneca
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
să fie însă o confesiune lăcrămoasă despre eforturile și eșecurile mele alimentare. Ci consemnarea unei crescânde perplexități. Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia“ nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănânc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?“ Ani de-a rândul, mi s-a spus să prefer carne de vită. E plină de proteine, dar fără multe grăsimi, are necesarul de vitamina B
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
un dar, printr’un sfat: iubiți și voi Natura, căci ea vă e singura sursă a vieții. Mai mult, acolo, În Natură, găsiți răspuns la orice Întrebare În fața căreia v’ar pune viața. Că mai mult dați greș cu Încă timidele Întrebări, e pentru că puneți Întrebarea pe „limba“ voastră, pe care Natura n’o Înțelege, mai mult o siliți inchizitorial la mărturisire, dar sunteți surzi la mărturisirile pe care vi le face uneori de bună voie. În sfârșit, pentru că n’o
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
multe ori mă hlizeam pe ascuns de eșecurile lor, când se dovedeau inferiori în fața vicleniei înaripatelor. Cât bunicul era ocupat cu rațele și gâștele lui sălbatice, eu stăteam la pândă pentru a surprinde scufundările torpilă ale pescărușului albastru și aparițiile timide ale lișiței, o pasăre cenușie cu o pată lăptoasă pe cap. Mă udam până la brâu și mă zgâriam pe tot corpul prin stuf și papură, dar nu conta căci eu mă distram mult prea bine... Toamna era caldă și mănoasă
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
situațiile în care să se apropie de ea, lucrurile putând evolua până ce se ivește prilejul în care să-i declare fetei dragostea lui și să-i facă oferta pertractării unei legături definitive. Uneori se întîmplă ca feciorul să fie mai timid, atunci fata e cea care ia inițiativa. În alte perioade istorice, căsătoria se perfecta mai mult în baza hotârârii părinților, având ca scop mai de grabă rezolvarea unor probleme de ordin material, în care de regulă o fată frumoasă era
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
adesea de căminar, mai ales dacă treburile nu-i vor fi mers bine peste zi. Mihai a sosit la Ipotești în jurul vârstei de 8 ani, trăind până atunci la Botoșani, unde avuseseră părinții case. Nu excesiv de sociabil, ci mai degrabă timid, era stingherit de prezența noilor tovarăși, copiii celorlalți săteni, cu atât mai mult cu cât apucăturile lor îi erau străine; în plus, Eminoviceștii se considerau boieri și nici nu le-ar fi convenit această tovărășie. Chiar faptul că nu și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
este trecut, în 1852, Ilie Eminovici, în vârstă de 7 ani, deci născut în 1845 la Dumbrăveni, spre deosebire de catalogul de la gimnaziul cernăuțean unde este trecut: Eminowicz Ilie, născut la 7 iulie 1846 în Moldan, Borduzani, Bottuchan 49. Poate că Mihai, timid cum era, să nu fi luat examenul, poate a existat alt motiv, care să fi determinat înapoierea împreună cu tatăl său (nemulțumit), acasă la Ipotești. Abia în anul școlar următor, 1858/59, Mihai este înscris în cataloagele Cernăuților direct în clasa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sănătoasă a obrajilor, cum să nu-l iubească Raluca, mai ales că era totdeauna curat îmbrăcat 56. Instinctul ei de mamă îi spunea că acest copil este mai altfel, și adesea mamele sunt înclinate să-i protejeze pe cei mai timizi și mai sensibili dintre copii. Ceilalți frați erau bătăuși și violenți, se apărau singuri, pe când șotiile lui Mihai erau de altă natură și erau făcute cu un soi de nevinovăție dezarmantă, în fața căreia erai îndemnat să cedezi. De aceea mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
imaginative, sprijinite [...] pe deontologia aproape religioasă, de o solemnitate neostentativă, a Erosului folcloric și rustic românesc 68. S-au cunoscut primăvara, în luncă. Un pui cu ochi de foc,/ Cu părul negru-n coade, cu fața zâmbitoare/ Își pleacă ochii timizi; poetul a stat pe loc69 înmărmurit. Eminescu a fost așa de marcat de această experiență originară și originală, încât de aici încolo acesta va fi arhetipul pe care își va clădi dominanta majoră a poeziei sale. Existența de mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
duce la nimic dacă nu e luminată de bun simț, de o judecată dreaptă și de noțiunea realului 54. Nimic altminteri la Eminescu. Mai mult decât atât, în opera poetului nostru, visul și realitatea tind să se contopească; la început, timid, într-o sugestie a realului, ca în proza scurtă intitulată Umbra mea: Dar somnul nostru! Brațe în brațe, tologiți în perini de matase galbenă ca aurul, gura mea apăsată pe a ei, visam amândoi unul și același vis, care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
putea sub nici un chip să le povestească alor săi, cu atât mai mult cu cât căminarul avea în pragmatismul său limitat atitudini caustice asupra unei astfel de îndeletniciri, considerată de el cu totul fără rost. Copilul Mihai era mai degrabă timid. Stingherit de prezența unor eventuale tovărășii cu ceilalți fii ai sătenilor (cu atât mai mult cu cât apucăturile lor îi erau străine), acesta umbla mai mult singur și după bunul său plac, iubind libertatea mai mult decât orice pe lume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și atitudinea, care devine introvertită. Copilul, odată cu poetul, se adâncește în sine. Dar iată, cinematografic, întâlnirea: El s-a trezit pe-o punte sub ochii ei de foc.../ Ea păru-și dă-ntr-o parte din fața rușinoasă,/ Își pleacă ochii timizi și el a stat pe loc152. Altădată, perspectiva este inversă, Eminescu face des acest exercițiu, el se descrie pe sine așa cum crede că l-ar fi văzut ea. Poate și în baza unei destăinuiri: Deodată ea văzu prin arbori o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și forme durabile ale unei legături netrădate. Mai palide, se adaugă celor de mai înainte asemănător tehnicii impresioniste chipurile celor apropiați: frații, părinții și, mai rar, ale rudelor apropiate. Am arătat că Eminescu părăsește atmosfera târgului botoșănean cu forfota lui timid citadină într-o perioadă a vieții în care inocența proprie copilăriei încă dăinuie întreagă. Dar, destul de curând, curiozitatea nu-i rămâne la un stadiu infantil; dorința de a cunoaște nu mai "traduce" dorința de repere spațiale, ci pe aceea a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
aceste tablouri, îți vezi capul, ici tânăr, colo matur, colo bătrân, mai mulți oameni și totuși unul și același. Dar el nu vedea numai capul lui, ci încă unul, acela al unei copile. Doi ochi mari căprii se uitau cu timida și rușinoasa lor blândețe la el și gâtul ei alb părea că se-ntoarce spre a-și ascunde fața plină de amor. El surâse fără voie la această reamintire.284 Singură moartea iubitei de la Ipotești îi întunecă acest portret pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
duci? Când o să vii?113 Iubirea poetului este îngerească; el adună în sine tot ce-i mai pur din comportamentul uman, descoperindu-și valențele unui ascetism prin care să poată accede la iubirea divină: Azi sunt cast ca rugăciunea, și timid ca primăvara,/ Azi iubesc a ta ființă cum iubesc pe Dumnezeu.114 Prin 1877-1879, imaginea preia din atributele icoanei cu chipul Sfintei Marii, îndărătul căreia se ghicește chipul divinității: În văduvire și eclipsă/ Eu anii mei îi risipesc,/ Simțind în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
auză / Abia-nțelese, pline de-nțeles / Cum ascultau poeții vechi de muză136. Toate sonurile acestea misterioase sunt înglobate (și învățate) din cântecul elementelor naturii: Melodica șoptire a râului ce geme/ Concertul ce-l întoană al paserilor cor/ Foșnetul trist și timid a frunzei care freme, toate sunt în fapt apanajul dorului, indestructibil legat de cântec: Ele m-umpleau de cântec, cum mă umpleam de dor137. Eminescu este un poet înzestrat cu o viziune simfonică a lumii [...]. Cântecul e pentru el o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-i aflai semnătura în orice publicație deschideai, de la Oradea la Zimnicea! O doamnă, onorabilă altfel, m-a asigurat că "a fost și ea la revoluție". Și a fost: după patru zile, cu fiică-sa de mână, a cutezat un tur timid prin Bucureștiul însângerat. Ca-n "Conu' Leonida față cu reacțiunea"! Nu știu de fapt, ar trebui să scriu că știu ce-i cu această competiție încrâncenată către asumarea unor merite iluzorii. Se-ncearcă, poate, absolvirea de culpa generală (tot Jaspers
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Să revăd orașul sub miresmele și dezmierdările toamnei. Să port, totodată, un dialog intim cu mine însumi. De fiecare dată, când mă reîntorc în împărăția Almei Mater de pe Copou, la cea mai veche Universitate a țării, mă revăd în candidatul timid și candid, venit să-și încerce norocul. Și simt așa, în taină, pe nesimțite, cum mă inundă emoțiile și mă asaltează o nețărmurită vibrație, o dureros de dulce fascinație a celor cinci ani de studenție. Și, numeroase chipuri de colegi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]