4,593 matches
-
pornind de la o rachetă nord-coreeană Nodong. Iranul este bănuit de asemenea că ar dezvolta pe ascuns arme atomice, deși este semnatar al Tratatului de Neproliferare (TNP) a armelor nucleare. Posedă deja tehnologia necesară îmbogățirii uraniului, o uzină de conversie a uraniului în fază gazoasă și centrifuge de separare. În calitate de semnatar al TNP, comunitatea internațională cere Iranului garanții serioase și angajamentul că nu va depăși pragul de 20%, care este limita superioară pentru destinații pașnice. Până în prezent, în ciuda acuzațiilor Israelului și SUA
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
dendritice, care au dimensiuni de 100-300 µm. Prin procesele de analiză a formei, suprafeței cristalului se pot stabili condițiile de formare și dezvoltare a mineralului. Zirconul are frecvent incluziuni străine (impurități) alcătuite din alte elemente (hafnium, thorium sau oxid de uraniu) sau minerale. Compoziția teoretică a mineralului este de 67,1 % și 32,9 % ; variația acestui raport explică densitatea diferită 4,3-4,8 g/cm. În unele minerale de zircon este rețeaua cristalină distrusă total sau parțial de radiațiile cu particule
Zircon () [Corola-website/Science/308424_a_309753]
-
o densitate mai redusă. După dezvoltarea metodei de stabilire a vărstei rocilor prin radiometrie, zirconul a devenit un mineral important pentru această ramură de cercetare numită „Geocronologie”. Zirconul prin conținutul său de urme (10 ppm - 5 %) de izotopi radiocativi de uraniu, U, U și Th. Acești izotopi prin procesul de dezagregare (descompunere) radioactivă trec prin diferite faze de transformare până ce devin plumb. Prin radiometrie se determină în ce fază de transformare a ajuns izotopul radioactiv, acest raport poate stabili vârsta de
Zircon () [Corola-website/Science/308424_a_309753]
-
aplicarea mecanicii cuantice în chimie. Descoperirile sale au condus savanții britanici la determinarea structurii de dublă elice a moleculei de ADN. Descoperirea, în 1895, a razelor X de către Wilhelm Conrad Röntgen (1845 - 1923) și, un an mai târziu, a radioactivității uraniului de către Antoine Henri Becquerel (1852 - 1908), ca ulterior soții Marie (1867 - 1934) și Pierre Curie (1859 - 1906) să descopere noi elemente radioactive, toate acestea deschid un nou domeniu de cercetare. Prima reacție nucleară a fost efectuată în 1919 de către fizicianul
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
protoni și nuclee de izotopi ai oxigenului. Compatriotul său, James Chadwick (1891 - 1974), în 1932, prin bombardarea nucleelor de beriliu cu helioni, obține nuclee de carbon și neutroni. În 1938, chimistul german Otto Hahn (1879 - 1968) reușește fisiunea nucleară a uraniului și a toriului.
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
numit argon (= inactiv) (Ramsay, 1894). Se știa mai de mult că unele minerale pun în liberate un gaz inert, când sunt calcinate sau prin dizolvare în acid sulfuric. După descoperirea argonului, crecetând gazul izolat pe această cale din mineralul de uraniu, cleveita, Ramsay a constatat (1895) că acest gaz avea un spectru identic cu al unui element necunoscut pe atunci pe Pământ, dar pus în evidență cu mult timp înainte (1868) în Soare și numit heliu (din gr. "helios"=soare). După
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
toriul și protactiniul, dau naștere și ele unor emanații, care sunt izotopi ai radonului. Toate gazele rare (cu excepția radonului) se găsesc în atmosferă. Conținutul de argon este de aproximativ 1%. Heliul se mai găsește în toate mineralele conținând elemente radioactive uraniu și toriu, cum sunt monazita, torianita și cleveita, și provine din transformările radioactive ale acestor elemente. Sursa cea mai bogată de heliu sunt gazele naturale emanând din pământ în diverse regiuni ale globului și care sunt compuse, în cea mai
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
fiind Ac, Ac și Ac. A dat denumirea seriei actinidelor, un grup de 15 elemente asemănătoare între actiniu și lawrenciu în tabelul periodic. l este un metal foarte rar, fiind prezent în scoarța Pământului ca urme reziduale în minereurile de uraniu, cantitățile de actiniu din minereu fiind de ordinul miligramelor la o tonă de minereu brut. Răspândirea actiniului în scoarța terestră este de 5 · 10 %. Datorită intensității radioactivității sale, are puține domenii de utilizare, precum radioimunoterapia sau folosirea neutronilor emiși ca
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
activ, care putea fi îndepărtat cu ajutorul pământurilor rare. Colaboratorul soților Curie, André-Louis Debierne, a descoperit că materialul activ consta în toriu și cantități minuscule a unei noi substanțe radioactive. Acest preparat era de 100.000 de ori mai activ ca uraniul, ceea ce-l făcuse să creadă că descoperise un nou element radioactiv. Acesta a observat că structura lui era similară titanului (1899). sau toriului (1900). Deși nu a reușit separarea lui din toriu, Debierne l-a numit "actiniu". Acest lucru a
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
controverse s-a ajuns la un acord în privința denumirii substanței ca "actiniu". Opinia lui Ernest Rutherford despre actiniul lui Debierne și emaniul lui Giesel, exprimată în 1903, concluziona: "Niciuna din aceste substanțe nu a fost studiată la fel de detaliat ca și uraniul, thoriul sau radiul, fiind nevoie de mai multe date comparative pentru natura radiațiilor și emisiilor, înainte ca orice concluzie să fie stabilită." După aproape trei decenii de la descoperirea lui Debierne, Kohlrausch a menționat despre actiniu, în lucrarea sa "Radioactivitatea", că
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
ale celor 28 de elemente din cele două serii numite generic "pământuri rare". Electronii 6d și 7s aranjați în structura caracteristică actiniului sunt responsabili de majoritatea proprietăților chimice ale speciei atomice. Actiniul este găsit în cantități mici în minereurile de uraniu, însă de obicei este fabricat, în cantități de ordinul miligramelor, prin iradierea izotopului Ra cu neutroni moderați (termalizați sau încetiniți) într-un reactor nuclear, reacția nucleară având loc după schema: Actiniul metalic a fost preparat prin reducerea fluorurii de actiniu
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
la temperaturi de 1100-1300 °C. Actiniul în natură este găsit doar ca urme ale izotopului său natural Ac, care este un emițător de radiații alfa și beta cu un timp de înjumătățire de 21,773 ani, prezent în minereurile de uraniu. O tonă de uraniu conține în medie o zecime de gram de actiniu. Izotopul Ac este un membru de tranzit în seria dezintegrării actinidelor, care începe cu izotopul originar U (sau Pu), terminându-se cu izotopul stabil de plumb, Pb
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
C. Actiniul în natură este găsit doar ca urme ale izotopului său natural Ac, care este un emițător de radiații alfa și beta cu un timp de înjumătățire de 21,773 ani, prezent în minereurile de uraniu. O tonă de uraniu conține în medie o zecime de gram de actiniu. Izotopul Ac este un membru de tranzit în seria dezintegrării actinidelor, care începe cu izotopul originar U (sau Pu), terminându-se cu izotopul stabil de plumb, Pb. Un alt izotop (Ac
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
Oprirea curentului de aer are ca efect reapariția fosforescenței intense a ecranului. Actiniul are un caracter chimic similar lantanului. Datorită acestei similitudini, separarea actiniului de lantan și celelalte elemente din categoria pământurilor rare, care sunt prezente și în minereurile de uraniu, este dificilă. Extracția prin solvenți și cromatografia schimbului electronic au fost metodele folosite la separare. Actiniul formează fluoruri, hidroxizi, oxalați și fosfați insolubili în apă.. Doar un număr limitat de compuși ai actiniului sunt cunoscuți, cum ar fi: AcF, AcCl
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
hidroliză. Compușii respectivi sunt obținuți conform reacțiilor: Actinidele reprezintă seria chimică, constituită din 15 elemente chimice, care începe cu actiniul (Z=89) și se termină cu lawrenciul (Z=103). Primele 4 actinide sunt întâlnite în natură (actiniul, toriul, protactiniul și uraniul), fiind ușor detectabile în sol. Neptuniul și restul actinidelor sunt considerate a fi sintetizabile pe cale artificială, datorită concentrației foarte mici ale acestora în scoarța Pământului. Actiniul este primul element din seria actinidelor, denumind gruparea după numele său, la fel ca
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
heliului a cauzat evaporarea din norul de gaze și praf din care planetă s-a condensat, si, de aceea,este relativ rar. Heliul prezent astăzi este în principal creat prin dezintegrarea radioactivă naturală a unor elemente radioactive grele (toriul și uraniul), dat fiind că particulele alpha emise într-o astfel de dezintegrare constă în nuclei de heliu-4 . Acest heliu radiogen este cuprins în gaze naturale, în concentrații de până la 7 procente din volum, de unde se extrage industrial, printr-un proces de
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
mai multe procese. Aproape tot heliul de pe Pământ este un rezultat al dezintegrării radioactive, si, astfel, un balon cu heliu Pământeasc este în esență un sac de retragere al particulelor alfa. Heliul se găsește în cantități mari în minerale de uraniu și toriu, inclusiv cleveite, pehblenda, carnotite și monazit, deoarece acestea emit particule alfa (nuclee de heliu, He), la care electronii se combină imediat, de îndată ce particulă este oprită de către piatră. În acest fel, un procent estimat de 3000 de tone de
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
refrigerare convenționale, care contribuie la epuizarea stratului de ozon sau încălzirea globală Utilizarea heliului reduce efectele distorsionante ale variațiilor de temperatură în spațiul dintre lentile, în unele telescoape, din cauza indexului de refracție extrem de redus. Vârstă rocilor și mineralelor care conțin uraniu și thoriu poate fi estimată prin măsurarea nivelului de heliu printr-un proces numit datarea heliului. Heliul lichid este folosit pentru a răci anumite metale la temperaturi extrem de scăzute necesare pentru superconductivitatea acestora, cum ar fi magneți supraconductori, pentru imagistică
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
și probabilitatea de a se înregistra ceață. Nordul Saharei dispune de numeroase bogații naturale. Petrolul și gazele naturale sunt extrase din Algeria, Libia și Tunisia, iar fierul și fosforitele, din Mauritania și Sahara Occidentală. Alte zăcăminte existente: sare, cărbuni, cupru, mangan, uraniu, plumb, volfram, titan și zinc. În perioada neolitica o parte a deșertului era mai umedă decât azi, ceea ce a determinat formarea culturilor de pe valea Nilului, Eufratului, si valea Tigrului. În secolul al VI-lea î.Hr. locuitorii acestei regiuni se ocupau
Sahara () [Corola-website/Science/302770_a_304099]
-
IUPAC a redenumit "ununoctiu" în oganesson (simbol: Og). Numele "ununoctiu" a fost folosit în articolele științifice ce făceau referire la căutarea elementului cu numărul atomic 118. Este alcătuit din următoarele cuvinte: Un(unu)un(unu)octium (opt). Elementele transuranice (după Uraniu) sunt, cu excepția unor cantități microscopice, create doar pe cale artificială, și de obicei sunt numite după numele unui cercetător sau după locul în care se află laboratorul de fizică atomică unde au fost făcute cercetările. În 1999, cercetători de la Lawrence Berkeley
Oganesson () [Corola-website/Science/302793_a_304122]
-
, în latină uranium, este un element chimic, un metal, din seria actinidelor a sistemului periodic al elementelor care are simbolul chimic U și numărul atomic 92. l are cea mai mare masă atomică dintre toate elementele naturale (vedeți plutoniu). Uraniul este aproximativ cu 70% mai dens decât plumbul și este ușor radioactiv. Distribuția sa naturală este de circa câteva părți per milion în sol, roci și apă. Uraniul este extras industrial din minerale relativ bogate în concentrație față de cea naturală
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
are cea mai mare masă atomică dintre toate elementele naturale (vedeți plutoniu). Uraniul este aproximativ cu 70% mai dens decât plumbul și este ușor radioactiv. Distribuția sa naturală este de circa câteva părți per milion în sol, roci și apă. Uraniul este extras industrial din minerale relativ bogate în concentrație față de cea naturală (vedeți uranit) prin procedee mecanice, fizice și chimice (vedeți extragerea uraniului). Forma naturală a elementului chimic "Uraniu" care are numărul atomic 92. Principalii izotopi ai uraniului sunt: Uraniul
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
ușor radioactiv. Distribuția sa naturală este de circa câteva părți per milion în sol, roci și apă. Uraniul este extras industrial din minerale relativ bogate în concentrație față de cea naturală (vedeți uranit) prin procedee mecanice, fizice și chimice (vedeți extragerea uraniului). Forma naturală a elementului chimic "Uraniu" care are numărul atomic 92. Principalii izotopi ai uraniului sunt: Uraniul cu o concentrație de U-235 mai mare decât cea naturală este numit "uraniu îmbogățit" (se obține într-o instalație de separare izotopică). În
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
de circa câteva părți per milion în sol, roci și apă. Uraniul este extras industrial din minerale relativ bogate în concentrație față de cea naturală (vedeți uranit) prin procedee mecanice, fizice și chimice (vedeți extragerea uraniului). Forma naturală a elementului chimic "Uraniu" care are numărul atomic 92. Principalii izotopi ai uraniului sunt: Uraniul cu o concentrație de U-235 mai mare decât cea naturală este numit "uraniu îmbogățit" (se obține într-o instalație de separare izotopică). În stare naturală, uraniul se găsește sub
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
și apă. Uraniul este extras industrial din minerale relativ bogate în concentrație față de cea naturală (vedeți uranit) prin procedee mecanice, fizice și chimice (vedeți extragerea uraniului). Forma naturală a elementului chimic "Uraniu" care are numărul atomic 92. Principalii izotopi ai uraniului sunt: Uraniul cu o concentrație de U-235 mai mare decât cea naturală este numit "uraniu îmbogățit" (se obține într-o instalație de separare izotopică). În stare naturală, uraniul se găsește sub formă preponderent a izotopului uraniu 238 (99,275 %), respectiv
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]